In limbajul biblic, patristic, liturgic si bisericesc, orice crestin este rob al lui Dumnezeu, fie in timpul vietii, fie dupa moarte. Noi stim insa ca acest cuvant, profund pozitiv in spiritualitatea crestina, devine din ce in ce mai incomod in modul de gandire al omului modern, deprins cu termeni mai la indemana, precum „liber“, „libertate“, „liber arbitru“, „liber cugetator“ etc. De aceea as vrea sa ma opresc putin asupra lui, cu gandul de a-l limpezi in constiinta dumneavoastra, a tuturor, si de a va elibera de eventualele complexe. Este adevarat ca, strict etimologic, cuvantul rob este echivalent cu sclav, ceea ce inseamna om lipsit de libertate, captiv, prizonier sau dependent de un stapin pentru care munceste silit. Exista si situatii in care cineva este numit rob sau sclav al unui viciu, cum ar fi, in zilele noastre, totala dependenta de droguri. Dar nu este mai putin adevarat ca rob sau sclav poate fi si un om al datoriei, un ins care isi subordoneaza integral vointa si actiunile unei pasiuni nobile, onorabile, cum ar fi cercetarea stiintifica, muzica, literatura, artele, alpinismul sau speologia.
In vechile culturi si civilizatii, insa, rob era un titlu de noblete pe care-l purtau citiva demnitari ai curtii imperiale, devotati voluntar si fara rezerve suveranului lor. Acesta este sensul cu care il intilnim in cartile Vechiului Testament. Toti marii patriarhi ai lui Israel erau numiti sau se numeau ei insisi robi ai lui Dumnezeu: Avraam, Isaac, Iacob, Moise. In cartile Noului Testament, Sfanta Fecioara Maria se numeste pe ea insasi roaba Domnului, asa cum robi ai lui Dumnezeu se numesc pe ei insisi sfintii apostoli Pavel, Iacob si Evanghelistul Ioan, ca sa nu dau decit citeva exemple. Si atunci, iubitii mei, cum am putea noi, robii de astazi ai lui Dumnezeu, sa fim stanjeniti de faptul ca ne aflam intr’o asemenea glorioasa companie?
Rob al lui Dumnezeu este acela care si-L recunoaste pe Dumnezeu ca Stapan, Creator al omului si iubitor de oameni. Lui I se supune, dar nu „orbeste“ (adica plutind in supunere ca intr’o negura), ci cu luciditate. Or, luciditatea inseamna discernamint, iar discernamantul inseamna libertate. Ca rob al lui Dumnezeu, omul nu se afla sub Dumnezeu, ci intru Dumnezeu, adica in interiorul libertatii Lui. A fi rob al lui Dumnezeu inseamna a deveni cetatean al Imparatiei Cerurilor. Asa stand lucrurile, cum poti sa te consideri prizonier intr’un lagar fara ziduri, fara paznici, fara garduri si fara margini?
Desigur, trebuie sa recunoastem ca omul, prin gresala lui Adam (care si-a inteles si folosit prost libertatea) a devenit robul pacatului. Dar tocmai acesta a fost rostul intruparii si jertfei lui Hristos: sa ne elibereze din robia constrangatoare a pacatului si sa ne redea robiei zburdalnice a lui Dumnezeu. Sfantul Apostol Pavel observa ca sclavul (propriu-zis) care a fost chemat de Hristos devine un om liber, in pofida faptului ca, social, continua sa ramana sclav, iar omul liber (propriu-zis) chemat de Hristos isi pastreaza libertatea tocmai prin faptul ca a devenit rob al lui Hristos. Iar Sfantul Apostol Petru avertizeaza asupra libertatii adamice, rau intelese si prost folosite, asa cum se intampla, din pacate, si in zilele noastre, cand libertatea omului este invocata ca justificare a propriei sale depravari. Iata ce ne spune inteleptul Apostol: Traiti ca oameni liberi, dar nu ca si cum ati avea libertatea drept acoperamant al rautatii, ci ca robi ai lui Dumnezeu.
IPS Bartolomeu Anania
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.