De îndată ce a învăţat primele slove la şcoală, a început deja să citească cu râvnă cărţi bisericeşti. ll încuraja şi mama sa, dar îi purta de grijă şi părintele Tudose (Dimitrie Teodosiu), care mergea la Farakla din două în două duminici să liturghisească.

Fireşte, fiind atât de mic, nu înţelegea noimele din cărţile bisericeşti. După câteva luni - era în clasa a doua primară, adică la opt-nouă ani - citea cu uşurinţă. Şi nu numai asta, ci atunci când citea imnele sau rugăciunile, glasul lui îşi schimba tonul, rostindu-le într-un mod solemn. Ba ceva încă şi mai mult: glasul lui căpăta inflexiuni măreţe de credeai că vine din altă parte, dintr-un îndepărtat izvor sfinţit.

Lucrul acesta, adică vocea cea bună a lui Iacov, l-au observat părinţii şi rudele lui cele mai apropiate. Pentru că serile, mai ales în sărbători, tatăl său, Stavros, scotea mandolina şi le cânta.

A învăţat şi micul lacov cântecele şi le cânta foarte frumos. Le cânta şi cu mama lui.

Acum însă, cu slovele bisericeşti se petrecea ceva neobişnuit. în aceeaşi vreme, în timp ce îl ajuta pe părintele în altar, începuse să meargă să cânte şi la strană. La biserică venea cu mult înaintea preotului şi mai întâi aranja cele din altar. Pe toate le făcea cu frică de Dumnezeu şi cu sârguinfă, fapt pentru care degrab a fost răsplătit. Căci acolo, în Sfântul Altar, de multe ori a văzut îngeri lângă Sfânta Masă şi a auzit psalmodii cereşti. Se pierdea şi se înfricoşa, însă simţea şi o mare bucurie lăuntrică, deşi nu-şi putea explica cele pe care le auzea şi vedea. După ce termina în Sfântul Altar, mergea la strană unde citea şi cânta. De îndată ce locuitorii satului l-au văzut şi l-au auzit pe micul lacov la strană, s-a născut în conştiinţa lor convingerea că acest copilandru este o persoană sfinţită, o fiinţă legată mai mult de Dumnezeu şi mai puţin de cele omeneşti. Toţi ştiau deja că micul lacov se are bine cu Sfinţii şi este deplin afierosit bisericii. Deoarece satul nu avea preot, cheile bisericii parohiei Sfântul Gheorghe Ie avea micul lacov.

Oamenii îl vedeau în biserică mişcându-se cu multă evlavie, dar şi cu multă familiaritate, ca şi cum ar fi fost în casa lui. Aici se simţea el în largul lui şi nimeni nu se mira văzându-l atât de des în biserică.

Toate acestea au conlucrat astfel încât cam de la nouă ani micul lacov a devenit treptat scăparea locuitorilor simpli şi săraci - mai mult a refugiaţilor. Medicii erau departe şi voiau bani, care nu existau, iar părintele Tudose era în alt sat. Dar toti erau încredinţaţi că în afară de Liturghie, celelalte - rugăciuni, exorcisme - le putea face şi micul lacov.

Aşadar au început să-l cheme ori de câte ori se întâmpla ceva rău. Se îmbolnăveau animalele? Il chemau pe micul lacov să le citească şi se făceau bine. La fel la copiii cei mici. Chiar şi la femeile ce nu puteau naşte îl chemau pe micul lacov. Se ducea cu untdelemn de la Sfânta Parascheva, de la Sfântul Gheorghe şi de la Sfântul Haralambie, ungea uşa casei In chipul crucii, se ruga şi pleca, iar femeia se uşura.

De la biserica satului avea Molitfelnicul şi de acasă, Ceaslovul. In cazurile de boală, atunci când îl chemau să citească rugăciuni, pe când era mai mic, de 10-11 ani, citea orice se întâmpla, orice rugăciune ce se ivea la prima deschidere a acestor două cărţi, deoarece nu putea judeca de fiecare dată exact ce rugăciune trebuie pentru cazul respectiv.

Adeseori rostea rugăciuni alcătuite de el. Era de nouă ani când l-au trimis împreună cu fratele lui să treiere pe ogorul lor în luna iulie. Acolo, pe fratele lui Gheorghe l-a muşcat un şarpe de mână şi a început să-l doară tare. Gheorghe striga după ajutor şi plângea. Dar Iacov l-a mângâiat pe fratele său, i-a spălat rana cu apă şi, îngenunchind, a scos crucea cea mică de lemn, pe care totdeauna o purta la gât, a însemnat pe fratele său cu ea în chipul Crucii şi şi-a ridicat mânuţele spre cer, spunând:

- Hristoase al meu. Te rog, fă ca otrava să se facă apă ca să nu păţească ceva rău frăţiorul meu. Şi pedepseşte pe şarpele cel blestemat.

Peste puţin durerea a încetat şi veninul nu şi-a mai făcut efectul său vătămător. Şi nu numai atât. Şarpele s-a dat puţin în lături, a rămas nemişcat şi a murit.

Fragment din cartea "Sfantul Iacov de la Manastirea Cuviosului David din Evia', Editura Evanghelismos

Cumpara cartea "Sfantul Iacov de la Manastirea Cuviosului David din Evia"

 

• Ultima zi din viata Sfantului Iacov din Evia
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: