Ultima zi din viata Sfantului Iacov din Evia

Ultima zi din viata Sfantului Iacov din Evia Mareste imaginea.

A venit şi noaptea de 20 spre 21 noiembrie. Se apropia ceasul în care Părintele Iacov trebuia să-şi sfârşească mucenicia acestei vieţi. Destule erau bolile, destulă era şi nevoinţa marelui nevoitor. Iar fericitul Staret ştia bine aceasta. Cădea cortina peste lumea cea mică şi se deschidea cea a nemărginitului, a lumii celei fără de sfârşit, a fericirii şi a slavei; a lumii pentru care sunt meniţi cei ce au suferit mult şi au iubit pe Domnul fără să pregete.

Fericitul Stareţ Iacov a privegheat de cu seară în rugăciune. Deşi era istovit, nu i-a uitat pe cei îndureraţi. A citit ultimele scrisori şi a răspuns Ia vreo 15, mângâind şi sfătuind după caz. Era 21 noiembrie. Se lumina de ziuă şi Stareţul începea să prăznuiască sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, pentru care se pregătise toată noaptea. S-a îmbrăcat să coboare la biserică, nu ar fi trebuit să coboare, dar el dorea mult, atât de mult încât nimic nu-l putea opri de la ultima lui împărtăşanie. A coborât cu multă osteneală. Deşi afară era încă întuneric, unii monahi au putut observa faţa sa care era schimbată. Chipul său avea o luminozitate neobişnuită, revărsa numai dragoste, iar zâmbetul lui îngeresc îi dădea şi mai multă frumuseţe. în timpul slujbei de dimineaţă, a cântat stând în genunchi cu atâta uşurinţă şi măreţie, de ziceai că nu este bolnav.

Glasul lui dumnezeiesc a umplut biserica cu p psalmodie minunată, de parcă ar fi cântat mai mulţi îngeri împreună. Acea zi a fost sfântă şi pentru părintele Ilarion, pentru că în dimineaţa aceea a fost hirotonit iero- diacon la Filla de mitropolitul Halchidei. Se vedea că Liturghia aceea nu era una obişnuită. Cu toate acestea nici n-a spus, nici n-a arătat ce a trăit în timpul ultimei lui Liturghii. A văzut iarăşi heruvimi şi serafimi? A văzut sfinţi în jurul său? A văzut Preasfântul Sânge al Domnului sau pe Iisus Domnul ca miel pe Sfânta Masă, ca altădată? Mu ştim nimic.

Liturghia s-a terminat cu puţin înainte de ora 9, iar Stareţul a ieşit din biserică având o dispoziţie sufletească foarte bună. Apoi a coborât scările până la poarta centrală a mănăstirii, a trecut în partea cealaltă şi a urcat puţinele scări ale celeilalte aripi a mănăstirii. La câţiva metri era bisericuţa Sfântului Haralambie, unde îl aşteptau câţiva pentru spovedanie. De obicei acolo spovedea. La fel a făcut şi acum. După ce i-a spovedit pe ceilalţi, la ora 10 l-a spovedit pe ierodiaconul aghiorit Ghenadie, căruia i-a spus bine dispus şi apăsat:

- Bine că ai venit! Piu pleca, ca să fii aici când mă vor schimba.

Auzind acestea, ierodiaconul a protestat nevrând să creadă cele pe care le auzise de la Stareţ despre moartea lui. Dar acela stăruia.

Sfârşind spovedania, dădea semne de oboseală, dar păstra o dispoziţie veselă. S-a ridicat, l-a luat pe diacon de mână şi au ieşit din bisericuţă. Au coborât scările şi au intrat în biserica mare. Aici s-a rugat, a sărutat toate icoanele, a mulţumit şi a preaslăvit pe Dumnezeu. Dar Stareţul trăia deja întro altă lume. Cele dinlăuntrul şi cele dinafară ale sale se luminau de lumina dumnezeiască, de unde îi veneau veselia şi strălucirea feţei. Această stare minunată s-a învrednicit s-o vadă un singur monah, Efrem. Acesta curăţa sfeşnicele şi l-a văzut pe fericitul Stareţ intrând în biserică schimbat la faţă. Strălucea în întregime şi răspândea bucurie şi veselie. Monahul a rămas nemişcat şi îl privea pe Stareţ, fiind inundat şi el însuşi de veselie şi uimire.

Apoi, Părintele lacov a ieşit din biserică şi împreună cu ierodiaconul a înconjurat mănăstirea pe dinăuntru. A mers peste tot, a trecut pe la toţi monahii, binecuvântându-i şi transmiţându-le veselia ce se revărsa din belşug de pe faţa lui îngerească. După ce a cercetat toată mănăstirea, a ieşit afară pe poarta de miazăzi, a luat-o încet-încet la dreapta şi s-a oprit la atelier, unde a binecuvântat cu nespusă dragoste pe monahii de acolo. Apoi a luat-o iarăşi la dreapta şi oprindu-se în dreptul fiecărei bisericuţe, îşi făcea cruce de multe ori. După aceea a urcat mai sus, spre nord-vest, a cerut ierodiaconului să-l ajute să mai urce puţin. De acolo de sus se vedea toată mănăstirea, ca din avion. Era frumoasă, reînnoită, îngrijită... O aflase în ruină, distrusă, dărâmată şi foarte mică. Acum era şi reînnoită şi plină de monahi buni.

O privea de acolo de sus şi nu se sătura. în privirea sa se putea vedea multă dragoste pentru mănăstire. A stat destul timp privindu-o. Oare cugeta la înfăţişarea mănăstirii pe care o avea atunci când a venit? Cred că nu, pentru că de pe faţa lui nu dispărea deloc bucuria. Mu mai era vreme de amintiri neplăcute... Acum slavoslovea numai, căci mai rămăseseră puţine clipe şi le afierosea pentru lucruri mari...

Picioarele nu-l mai ţineau şi de aceea a spus ierodiaconului:

- Hai, fiule, să mergem.

S-au întors pe cealaltă parte. Era aproape de amiază.

Amiaza zilei de 21 noiembrie.

Fiind rupt de oboseală. Stareţul s-a retras puţin în chilia sa. între timp apăru părintele Alexie, care trebuia pentru prima oară să facă o înmormântare. Moul preot nu ştia nici tipicul, nici cum să cânte. Fericitul Stareţ i-a spus cu răbdare cum să facă asta, cum cealaltă, şi a început să cânte stihirile slujbei de înmormântare. Cânta şi părintele Alexie, dar Stareţul cânta mult mai frumos şi se bucura cu duhul. La un moment dat părintele Alexie a crezut că a învăţat să cânte slujba înmormântării şi a vrut să plece, mulţumind şi luând binecuvântare de la Stareţ. Dar acela a insistat s-o cânte toată de la început. Aşa s-a şi făcut. Părintele Alexie a cântat-o în întregime, iar Stareţul era numai bucurie şi încântare.

Părintele Alexie a plecat după ora 2, iar Stareţul a rămas singur. La 3 şi 15 minute i-au bătut la uşă şi i-au spus că a venit Gherasima. Şi deşi primea cu multă greutate străini în chilie, totuşi a spus:

- Să vină. Copilul acesta are nevoie. Trebuie s-o văd.

A primit-o pe Gherasima pentru spovedanie. Şi-a pus epitrahilul, s-a aşezat pe marginea patului, ca să privească la Cel răstignit şi a început. A ascultat-o cu atenţie, a sfătuit-o, a încurajat-o şi deodată, cu o înfăţişare schimbată, i-a spus:

- Aici, fiica mea, este Cuviosul David... Şi Sfântul Iacov, fratele Domnului... Cântă-le troparele!...

Intre timp minutele treceau şi agonia Stareţului creştea, deoarece voia să apuce să-l vadă diacon pe ucenicul său Ilarion, care în acea dimineaţă, la Liturghie, fusese hirotonit de mitropolitul Hrisostom al Halchidei.

La 4 şi 15 minute, fără să audă vreun zgomot, Părintele Iacov îi spuse Gherasimei:

- Fiică, deschide uşa că au venit părinţii.

Şi într-adevăr, părinţii ajunseseră la uşă. In clipa în care Gherasima a deschis uşa. Stareţul a încercat să se scoale, să stea pe picioarele lui, dar în aceeaşi clipă a spus "ameţesc, ameţesc..." şi s-a prăbuşit, pierzându-şi echilibrul. Fata a apucat să-l prindă pe Stareţ şi l-a ţinut să nu se lovească. Răsuflarea îi era foarte greoaie. în acelaşi timp au intrat părinţii în frunte cu părintele Ilarion, dar văzându-l pe Stareţ întins jos, imediat s-a creat zăpăceală, frică, panică şi plânsete. Părintele Chiril a îngenunchiat şi a început să-i frece mâinile, iar alţi monahi au alergat la bisericuţa Sfântului Haralambie şi au citit paraclisul plângând. Un altul a alergat să telefoneze la medic. Pulsul marelui nevoitor era firav, aproape imperceptibil. Faţa s-a înroşit puţin, dar Stareţul a rămas liniştit, fără agonie. Şi după câteva clipe de pe buzele sale sfinte a plecat ultima răsuflare...

Şi astfel sufletul Stareţului a zburat la ceruri ca o păsărică, precum proorocise de mai înainte. Toate se terminaseră. La ora 4 şi 17 minute după amiază, fericitul Stareţ a lăsat lumea cea stricăcioasă a durerii şi a intrat în cortul cel fericit al lui Dumnezeu Cel în Treime.

Părinţii mănăstirii nu voiau să creadă că Stareţul lor plecase, ci încă mai încercau să-l ajute. Se crease o învălmăşală de nedescris. Vorbeau plângând şi de aceea cu greu se puteau înţelege. Oricum toate se sfârşiseră.

Fragment din cartea "Sfantul Iacov de la Manastirea Cuviodului David din Evia", Editura Evanghelismos

Cumpara cartea "Sfantul Iacov de la Manastirea Cuviodului David din Evia"

Părintele Iacov Țalikis (1920-1991), starețul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului David din Evia, a fost un ieromonah contemporan, nevoitor ca și sfinții cuvioși din primele secole creștine, înzestrat cu multe virtuți si harisme dumnezeiești. Părintele Porfirie, spunea despre părintele Iacov: ,,să știți ca el este unul dintre cei mai mari înainte-văzători din perioada aceasta numai că se ascunde cu grijă ca să nu fie slăvit”, iar cuviosul Paisie Aghioritul afirma că deținea harismele Sfântului Nectarie.
 

 

Pe aceeaşi temă

10 Septembrie 2018

Vizualizari: 210

Voteaza:

Ultima zi din viata Sfantului Iacov din Evia 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

sfantul iacov din evia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE