Intrebări pentru scoaterea la lumină a emoţiei:
1. De multe ori simţiţi frica de a greşi?
2. Sunteţi perfecţionişti?
3. Sunteţi pretenţioşi faţă de voi înşivă sau îngăduitori?
4. II vedeţi pe Dumnezeu mai degrabă aspru sau mai degrabă Tată milostiv?
5. Vă ocărâţi singur cu vorbe urâte în mod serios?
6. După ce aţi făcut o greşeală vă certaţi singur mult timp?
Această emoţie seamănă foarte mult cu cea precedentă (setea de dreptate), şi cauza ei este aceeaşi: condamnarea din partea părinţilor. Diferenţa e una mică: în acea traumă, momentul-cheie este nedreptatea părinţilor, pe când în aceasta - asprimea lor. Părintele excesiv de aspru poate avea dreptate, dar tot traumatizează - prin însăşi asprimea sa. De regulă, aceste două traume sunt prezente concomitent, dar ca să le înţelegeţi mai bine am hotărât să le separăm. Această traumă o vom numi „trauma asprimii".
Omul cu „trauma dreptăţii" trăieşte permanent cu senzaţia că faţă de el lumea este nedreaptă. Omul cu „trauma asprimii" trăieşte permanent cu senzaţia că toţi îl judecă cu asprime (dacă crede în Dumnezeu, Acesta este pentru el nu Tată milostiv, ci doar Judecător aspru). De fapt, el însuşi este cel care se judecă cu asprime! „Trauma nedreptăţii" îşi găseşte expresia exterioară în încercările de autojustificare în momentul când omul este acuzat. „Trauma asprimii" nu are asemenea ieşiri exterioare şi pur şi simplu îl oprimă pe om din interior.
Omul cu „trauma asprimii" e foarte aspru cu sine însuşi, se judecă mereu, se ocărăşte - iar întrucât să fii ideal este imposibil (deşi se străduie, şi de obicei devine perfecţionist), o astfel de persoană este mereu nemulţumită de sine însăşi. La fel de aspru este şi cu ceilalţi, şi pe ceilalţi îi condamnă la fel.
Aceasta nu este însă asprimea cea sănătoasă faţă de sine însuşi, care îl ajută pe om să accepte cu uşurinţă critica (dându-şi seama că aceasta este, într-o măsură sau alta, îndreptăţită). Omul care poartă o astfel de traumă îndură cu greu critica, condamnarea din partea altora - că doar el depune atâtea eforturi pentru a fi perfect, pentru a fi achitat la judecata sa interioară, şi uite că tot este condamnat! Catastrofă!
Impotriva acestei emoţii vă propunem două mijloace.
Primul mijloc este raţional: a-i coborî pe părinţi de pe tronul de judecători supremi. Aşa cum ne amintim de la pasul anterior, trauma se formează în copilărie, când părinţii reprezintă întreaga lume a celui mic. Devenind adult, omul înţelege deja că părinţii nu sunt întreaga lume. Că ei sunt oameni obişnuiţi, cu slăbiciunile lor. Si cu traumele lor. Poate că şi cu această „traumă a asprimii". Nu vom fi aspri cu ei, ci vom recunoaşte că judecata lor este imperfectă, şi de aceea ei (continuând astfel să se afle alături de noi în subconştientul nostru) nu mai au dreptul să ne judece.
Al doilea mijloc este emoţional: îngăduinţa faţă de sine. In general, îngăduinţa este opusă asprimii. Imediat cum începeţi să vă judecaţi, daţi o sentinţă de achitare! Şi, în general, fiţi mai blânzi cu voi înşivă şi excludeţi orice cuvinte dure - şi cu atât mai mult urâte - faţă de voi înşivă.
Celor ce găsesc justificare traumei lor în literatură (în primul rând ortodoxă) ţinem să le spunem că în toate este nevoie de măsură. Orice lucru bun devine rău dacă este exagerat. Pe lângă asta, are însemnătate motivul. Dacă într-un caz omul manifestă asprime faţă de sine din cauze exclusiv raţionale, conştientizate, iar în altul din cauza unei traume emoţionale (adică din patimă), roadele pot fi foarte diferite.
DMITRY SEMENIK
Fragment din cartea "DEPĂŞIREA EMOŢIILOR NEGATIVE", Editura Sophia
Cumpara cartea "DEPĂŞIREA EMOŢIILOR NEGATIVE"
-
Manastirea Bascovele
Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania -
Viata Cuviosului Antonie de la Schitul Iezer
Publicat in : Cuviosul Antonie de la Iezeru-Valcea -
Socotelile intelepciunii cu moartea
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Acatistul Sfantului Onufrie cel Mare
Publicat in : Acatiste
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.