Impărtăşirea în cadrul Liturghiei Darurilor mai înainte Sfinţite. Controversa legată de Potirul de la Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite

In Ieratikonul grecesc, ca şi în vechile Slujebnice ruseşti, rânduiala împărtăşirii clerului nu se diferenţia cu nimic de cea a împărtăşirii de la Liturghia obişnuită, iar cufundarea părticelei IC în Potir şi turnarea căldurii sunt urmate de aceleaşi cuvinte ale diaconului sau preotului, ca şi în Liturghia Sfântului loan Gură de Aur şi a Sfântului Vasile cel Mare. E drept că în Liturghierele editate la Moscova în anii 1623 şi 1646 nu se aminteşte direct despre rostirea cuvintelor: Plinirea credinţei Sfântului Duh şi Binecuvântată este căldura sfinţilor Tăi..., ci numai de faptul că preotul frânge Agneţul rostind după obicei: „Se frânge şi se împarte...”, apoi plineşte Potirul (cu IC) şi diaconul toarnă căldura în Sfântul Potir. Apoi se spune că slujitorii fac plecăciuni şi îşi cer iertare, şi se împărtăşesc cu Preacuratele Taine după rânduiala slujbei lui loan. Impărtăşirea, respectiv frângerea Agneţului după rânduiala slujbei lui Ioan [Gură de Aur] sunt prevăzute şi de Tipikonul de la Moscova din 1641 şi de Ieratikonul grecesc.

Tradiţia de a săvârşi împărtăşirea clerului la Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite ca şi la Liturghia completă s-a păstrat în partea de sud-vest a Rusiei până la jumătatea secolului al XVII-lea. Insuşi Petru Movilă în Liturghier indica, la împărtăşirea slujitorilor pentru Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite, să se procedeze după rânduiala Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, cu o singură specificare: că din Potir acum se bea o singură dată şi nu de trei ori. In acelaşi timp, ştim că la greci se admite o singură sorbitură din Potir şi la Liturghia completă.

Doar în Trebnicul lui Petru Movilă, apărut la şapte ani după Slujebnic, în articolul: Despre unele corectări în slujirea slujbei Darurilor mai înainte Sfinţite, cu toate că se păstrează în rânduială dialogul din timpul „plinirii Potirului” şi turnării căldurii şi lipseşte interdicţia ca diaconul să bea din Potir, apare totuşi fraza: Când bei din Potir, sau diaconului îl dai, nu rosti nimic, căci acolo se ajlă cel mai simplu vin, şi nu Sângele Stăpânului, fiind consumat doar pentru plinirea rânduielii, spre a clăti gura.

Indicaţiile Ieratikonului şi ale cărţilor de cult ruseşti vechi mărturisesc că la Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite, conţinutul Sfântului Potir, după cufundarea în el a unei părţi din Agneţul mai înainte Sfinţit, era considerat Sângele lui Hristos, şi nu vin sfinţit. Din păcate însă practica grecească contemporană nu poate oferi un ultim răspuns în această controversă, căci şi la ei, după cum arată profesorul N.D. Uspenskiy, a existat cel puţin o ediţie a Evhologhionului în care sunt prezentate indicaţii identice cu cele din Expunere... - deci diferit de indicaţiile actuale ale Ieratikonului. In acelaşi timp, e clar că o singură ediţie (de Evhologhion) înseamnă prea puţin, chiar nesemnificativ, mai ales că, în plan dogmatic, e greu pentru orcine să afirme cu toată convingerea că în Sfântul Potir nu e Sangele lui Hristos, ci doar vin sfinţit. Iată de ce e nevoie de a apela la istoria înţelesului „Potirului” de la Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite.

După părerea profesorului N. Uspenskiy , mărturiile istorice vin în contradicţie cu practica ediţiilor ruseşti ale Liturghierului de la sfârşitul secolelor al XVII-lea-al XX-lea: Practica grecească a împărtăşirii la Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite după rănduiala Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, adică împărtăşirea ca şi cu Sfântul Sânge, poate fi urmărită pe durata istoriei Liturghiei de mai bine de o mie de ani.

Putem aduce aici mărturia unuia dintre patriarhii Constantinopolului din secolul al XI-lea (al cărui nume rămâne necunoscut). In epistola sa către un oarecare Pavel, patriarhul scria despre Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite astfel: în ultima duminică a Săptămânii Brânzei, în timpul săvârşirii Liturghiei complete, sfintele pâini se pregătesc nu în număr obişnuit, ci în unul mai mare. După împărtăşire ele se păstrează într-un chivot special, iar Sfântul Sânge nu se toarnă în ele, pentru că în zilele de post, zilnic, la săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte Sfinţite, se pregăteşte şi se sfinţeşte Potirul, în care se cufundă Pâinea sfinţită anterior, înălţată şi frântă. Oare există necesitatea amestecării Sfântului Sânge cu Dumnezeiasca Pâine, când Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite se săvârşeşte doar pentru sfinţirea Potirului? In continuare, aşa cum arată Karabinov, patriarhul afirmă că Sfântul Agneţ îmbibat cu Sânge este destinat doar împărtăşirii anahoreţilor şi celor zăvorâţi, care nu vor să întrerupă nevoinţa, precum şi celor bolnavi. Pentru cei din urmă Sfintele Daruri sunt păstrate după fiecare Liturghie completă, însă numai până în dimineaţa următoare, iar dacă rămâne ceva din acelea, Darurile ce nu au fost întrebuinţate trebuie să fie consumate de un tânăr curat care a ajunat. In perioada Triodului însă, din cauza rarităţii cu care se slujeşte Liturghia completă, rezerva de Sfinte Daruri se face pe o perioadă mai îndelungată.

O altă mărturie aparţine monahului studit Nikita Stithatos (secolul al Xl-lea): După tradiţia noastră, noi slujim Liturghia completă [în Postul Mare, numai] în zilele de sâmbătă şi duminică în ceasul al treilea, în care Sfântul Duh S-a pogorât peste apostoli, atunci, săvârşind euharistia, sfinţim Darurile, din care păstrăm o parte necesară pentru o săptămână întreagă. [In acele zile,] în ceasul al nouălea, terminând toate slujbele, spre sfârşitul serii, noi, preoţii cu diaconii, facem Intrarea doar cu cădelniţa, şi după citirea prorocilor, săvârşind rugăciunile rânduite de către Sfântul Vasile cel Mare, mutând darurile din anexă şi rugăndu-ne asupra lor, adăugăm la acestea şi rugăciunea dală nouă de Domnul, [apoi] înălţând Pâinea, rostim: „ Cele mai înainte sfinţite sfinţilor ”, după care, săvârşind unirea, ne împărtăşim. Cuvintele săvârşind unirea îşi găsesc explicarea în Tipicul Marii Biserici (secolul al X-lea), unde în rânduiala Liturghiei Darurilor mai înainte Sfinţite se vorbeşte că „la vremea unirii (adică atunci când vine timpul pentru această lucrare sfinţitoare), unul din preoţi, intrând în skevofylakion, pune părticelele de Sfânt Trup în Potire. După aceasta primul dintre ipodiaconi toarnă căldura în vin, rostind: Binecuvântează, stăpâne!, iar preotul rosteşte: Unirea Sfântului Duh.

Aceste mărturii cu referire la Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite sunt completate de „înştiinţarea împăratului”, scrisă de patriarhul Mihail de Constantinopol (1143-1146), care relatează: In fiecare duminică din cele ce nimeresc în post... se sfinţesc pâinile mai înainte sfinţite... La aceste pâini, care sunt recunoscute fi cu adevărat sunt în esenţa lor însuşi Trupul Domnului şi Dumnezeidui şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, nu se toarnă nici o picătură de Sânge Dumnezeiesc, şi ele sunt păstrate astfel, fără de a fi udate cu Sfântul Sânge. In fiecare din zilele de post, când nu săvârşim Liturghia completă, ele sunt mutate din locul păstrării în Altar şi deasupra lor nu se rosteşte nici una din rugăciunile de taină şi sfinţitoare... In timpul Sfintei împărtăşiri, cu puţin înainte de săvârşirea ei, diaconii se ating de Sfintele Potire (de pe Sfânta Masă)... şi după ce preotul va răspunde: „Binecuvântat este Dumnezeul nostru ” - se cufundă Sfânta Pâine mai înainte sfinţită în Potirul tainic, şi vinul ce-l conţine se preface în Sfântul Sânge şi e considerat ca prefăcut.

Practica Bisericii din Constantinopol arată deci că, în secolele al X-lea-al Xll-lea (cel puţin), existau două tipuri de Daruri mai înainte Sfinţite: unele care nu se udau cu Sfântul Sânge şi erau destinate întrebuinţării în cadrul Liturghiei Darurilor mai înainte Sfinţite; şi altele care se udau, deoarece erau destinate împărtăşirii acasă a bolnavilor şi a celor zăvorâţi. Asupra Potirului cu vin la Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite nu se citeau nici un fel de „rugăciuni simţitoare”, şi vinul era recunoscut ca prefăcut (transsubstanţiat) în Sângele Domnului prin unire cu Trupul, pentru că Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite se „săvârşeşte doar (sau anume) pentru sfinţirea Potirului”.

In Biserica Antiohiei, de unde, probabil, Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite a venit la Constantinopol, exista şi o altă practică, apărută sub influenţa patriarhului monofizit Sever, care a compus o rugăciune specială pentru „sfinţirea Potirului”. După presupunerile cercetătorilor, aceasta a fost condiţionată de faptul că tradiţia autoîmpărtăşirii numai cu Pâinea (în timpul persecuţiilor) se păstra în Biserică şi în secolele al IV-lea- al V-lea. Astfel a apărut problema sfinţirii Potirului, pe care Sever a rezolvat-o prin compunerea unei rugăciuni speciale, deşi au fost propuse şi alte soluţii. De exemplu, în unul din canoanele lui lacov al Edessei  se vorbeşte că preoţii anahoreţi au dreptul să sfinţească Potirul pentru sine şi pentru popor: cel ce liturghiseşte rosteşte doar rugăciunile obişnuite, integral sau doar o parte din ele, sau... să păstreze tăcerea. Potrivit unui alt canon: Avem dreptul să sfinţim Potirul, dacă avem Pâinea sfinţită. Ambele canoane erau cunoscute în Antiohia. Concluzionând practica liturgică bizantină, putem susţine că monofiziţii sirieni considerau posibilă sfinţirea Potirului doar prin rostirea rugăciunilor euharistice obişnuite (chiar şi parţial), sau prin contemplarea în tăcere a tainei ce se săvârşeşte, ori prin cufundarea unei părţi a Pâinii sfinţite în Potir. Ultima tradiţie a fost împrumutată de Constantinopol.

De la sfârşitul secolului al Xll-lea la Constantinopol a apărut practica cufundării unei părticele din Sfântul Trup îmbibată cu Sânge. Profesorul N.D. Uspenskiy oferă următoarea explicaţie: O astfel de practică a apărut datorită utilizării pe larg a Darurilor rezervate, cu care erau împărtăşiţi nu numai bolnavii, dar şi cei veniţi la Biserica Ortodoxă dintre eretici, cei ce se cunună, împăraţii încoronaţi şi chiar cei avansaţi în posturi de funcţionari, precum şi oamenii simpli, care, deşi au postit toată ziua, din anumite motive lumeşti, au întârziat la Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite. Leon Allatius expune părerea, atribuită lui Ioan al Ciprului (începutul secolului al XlII-lea), despre corectitudinea ambelor practici de pregătire a Parurilor mai înainte Sfinţite (prin udarea cu Sfântul Sânge şi fără): Unii preoţi, pregătind pentru păstrare Darurile mai înainte Sfinţite, le udă cu ajutorul linguriţei, alţii însă nu fac nimic asemănător... nici unii, nici alţii nu greşesc. Căci unii, pentru a păstra şi puţin Sânge înainte sfinţit, udă Sfânta Pâine, iar alţii, socotind că pâinea prefăcută în Sfântul Trup este de ajuns pentru a preface vinul în Sfântul Sânge, atunci când acestea se vor uni, nu fac nimic, ci se mulţumesc cu aceea că păstrează doar pâinile înainte sfinţile. Astfel, sunt considerate valabile ambele practici, şi cea de a folosi Agneţul deja stropit cu Sfântul Sânge, cât şi cel nestropit, însă autorul o preferă pe cea de a doua, pentru că în Marea Biserică noi vedem că se practică al doilea obicei.

Observăm însă că în secolul al XV-lea era generalizată practica împărtăşirii cu Agneţul stropit cu Sfântul Sânge, dar se considera în continuare că conţinutul Potirului se transformă în Sângele lui Hristos prin unirea vinului cu părticica Agneţului cufundată în el. Despre aceasta fericitul Simeon al Thesalonicului scria: Preasfintele Daruri, cele mai înainte sfinţite, nu primesc nimic prin rugăciunile ce se zic, căci sunt Daruri desăvârşite... In Sfântul Potir, fără de citirea rugăciunilor cunoscute, se toarnă vinul şi apa, pentru ca, dizolvându-se în ele Dumnezeiasca Pâine şi Sângele cu care e stropită..., elementele din Potir s-au sfinţit deja pentru ca preotul să se poată împărtăşi şi cu Pâine, şi din Potir... Dacă dorim să-l împărtăşim pe careva în afara Liturghiei, îl împărtăşim astfel: luăm o părticică din Pâinea păstrată pentru astfel de ocazii şi o cufundăm în vin cu apă, aşa cum şi alteori ne folosim doar de Pâinea de Viaţă făcătoare (ca şi cum ar avea Sânge în ea). Insă la Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite acest lucru se face pentru a respecta rânduiala împărtăşirii, după cum este scris, şi a împărtăşi cât mai multe persoane, dacă e necesar. Deci conţinutul Potirului la Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite se sfinţeşte nu prin invocarea Sfântului Duh, ci prin unirea cu Pâinea de Viaţă făcătoare, care, cu adevărat, e Trupul lui Hristos unită cu Sângele

O ultimă referire istorică importantă privind Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite o avem în Pidalion (sfârşitul secolului al XVIII-lea-începutul secolului al XlX-lea), la tâlcuirea Canonului 52 Trulan. Acolo întâlnim următorul avertisment: Cei care nu înmoaie Sfânta Pâine în Sânge, aşa cum este indicat în Evhologhion, şi nu-l păstrează aşa pentru săvârşirea Mai-înainte-sfinţitei, în mod evident urmează ritului latin. Părintele profesor Stefanos Alexopoulos consideră că această menţiune arată că vechea rânduială de a păstra Sfântul Trup neînmuiat în Sfântul Sânge încă se mai păstra, iar autorii Pidalionului o combăteau pe motive confesionale, fără să ştie că această practică a fost normativă în Biserica de Răsărit cu mult înainte ca latinii să introducă obiceiul de a împărtăşi mirenii doar cu Sfântul Trup (în secolul al XIII-Iea).

Concluzii
1. Vechea practică de a sfinţi Potirul doar prin punerea Sfântului Trup în el a dispărut încă de prin secolul al XIII-Iea. în prezent, peste tot, atunci când se pregăteşte Sfântul Agneţ, acesta este înmuiat şi cu Sfântul Sânge. Ruşii şi românii îl înmoaie mai mult, iar ortodocşii de limbă greacă şi alţii fac pe partea de jos a Agneţului doar semnul crucii cu linguriţa plină cu Sfântul Sânge. Ar fi chiar suficient şi logic ca picăturile de Sfântul Sânge să se pună cu linguriţa pe părticica IC care se va pune în Potir, iar restul Agneţului poate şi să nu fie înmuiat.

2. Până în secolul al XVII-lea, toţi ortodocşii se împărtăşeau, la Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite, şi din Potir, crezând că în el este Sfântul Sânge. Incepând cu a doua jumătate a secolului al XVII-lea, ruşii, apoi şi românii nu se mai împărtăşesc din Potir, ca la celelalte Liturghii, preluând argumentele scolastice invocate de Petru Movilă, mitropolitul Kievului, potrivit cărora în Potir nu ar fi Sfântul Sânge, ci doar vin sfinţit.

3. Conform Tradiţiei Ortodoxe, în Potir, la Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite, avem tot Sfântul Sânge şi de aceea trebuie să ne împărtăşim ca de obicei, având posibilitatea de a împărtăşi şi copiii.

Ieromonah Petru Pruteanu

Fragment din cartea "Liturghia Ortodoxa", Editura Sophia

Cumpara cartea "Liturghia ortodoxa"

• Pentru ce nu se face Liturghia Darurilor mai inainte sfintite si in celelalte posturi?
  Publicat in : Viata liturgica
• Liturghia Darurilor mai inainte sfintite
  Publicat in : Editoriale
• Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite
  Publicat in : Paste 2024 - Pastele ortodox 2024