Crucea are înălțime, adâncime, lungime și lățime și rațiuni deiforme peste tot în Creație...

Toate care le-a făcut Dumnezeu sunt pecetluite de Cruce, poartă semnătura Crucii, semnătura lui Dumnezeu... și în ce privește omul și în ce privește Creația.

Omul a fost răscumpărat prin jertfa Crucii, restaurarea omului renăscut în Hristos purtând durerile facerii, înnoitoare sub aspect ontologic și pătimitoare, deopotrivă, iar Creația așteaptă așișderea, cu suspine negrăite lucrările Facerii dinnou, în datele ei primordiale când omul, Natura și Dumnezeu erau în armonie și în dialog existențial nestricăcios...

Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi...

Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu.

Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum.

Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem pârga Duhului, şi noi înşine suspinăm în noi, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru. ( Romani 8,18, 21-23)

Așadar și Creația își poartă pătimirile ei transfiguratoare, însă tot prin mijlocirea Omului, care vede în ciclurile ei alternative, de moarte și renaștere, toată frumusețea vieții care mereu triumfă și se regenerează succesiv descoperindu-i acestuia sensul vremelniciilor, sensul pătimirilor, sensul și finalitatea existenței...

Omul observă rațiunile creaturale, înțelege rosturile ei deiforme, asumându-și menirea sa de sacerdot al Creației în Liturghia cosmică a vieții când zice : Ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate...

Toate se văd ca daruri euharistice prin care ne împărtășim sensibil și inteligibil cu creația și cu Creatorul ei...

Revelația naturală se tâlcuiește tot prin Teologia Crucii;

Crucea este pecetea Creației care are orizontalitate și verticalitate, creație ce poartă semnătura Autorului ei...

Spațiul și timpul sunt cruciforme... Crucea se vede în Creație și în Om; este pretutindenea, nu doar ca formă, ci și ca tâlc al devenirilor, ca hermeneutică a prefacerilor cantitative și calitative, și extrinseci și intrinseci omului și creației, ca revelație a pătimirilor creaturale...

Unind Cerul și Pământul, adâncimea cu înălțimea, lungimea cu lățimea, naturalul cu supranaturalul, imanența cu transcendența, coerența lor în Hristos le arată pe toate a fi hristocentrice...găsindu-și sensul hristic al ființării, al devenirii și al finalității...

La toate aceste dimensiuni se adaugă insinuată și nemărginirea în orizonturile îndepărtate ale apelor ...

Omul aflat la țărmul mării poate contempla aceste dimensiuni: lungimea, lățimea și adâncimea, dimensiuni care-i revelează Dumnezeirea, iar când se află la poalele munților descoperă înălțimea Dumnezeirii, care se pierde în naltul cerului...

În călătoria sa simbolică pe marea învolburată a acestei vieți ori pe cărarea urcușului său duhovnicesc în munții cei sfinți ai nevoințelor ascetice și mistice, omul prin această mișcare de înainte (în lung și în lat) și în sus (spre înălțime), în interioritate (spre adâncime), descoperă sensul cruciform și hristocentric al existenței sale care-i revelează Dumnezeirea...

Diafanul Dumnezeirii este evocat de văzduh, așișderea prezența Duhului în adierea de vânt...

Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Sale o vestește tăria (Psalm 18, 1)

Soarele sugerează, de asemenea, explozia de lumină care irumpe din Ființa Divină care încălzește și întreține viața creaturilor...

Chiar icoana Shimbării la Față conține elementele acestei revelații a Dumnezeirii: Fața Sa strălucea ca soarele, ucenicii contemplau transfigurați Dumnezeirea în muntele cel sfânt străluminați de razele energiilor necreate...

În această Teofanie, Ilie și Moise vorbeau cu Domnul despre sfârșitul Său de pe Cruce. De aceea, există și o variantă iconografică a Schimbării la Față care ilustrează momentul prin reprezentarea unei Crucii între cei doi, care-l substituie pe Răstignit, care sugerează profund teologic sensul eliberator și transfigurator al Crucii, dar și faptul că adesea, Dumnezeirea se ascunde înlăuntrul durerii
(Cuv. Efrem Katunakiotul)

Toate aceste analogii creaturale poartă semnăturile Creatorului, adâncimea, înălțimea, lungimea și lățimea prezenței Sale care ca și Crucea le adună din cele patru zări, le cuprinde, le revelează omului care contemplă Dumnezeirea și descoperă prin Cruce semnătura Autorului-Creator...

Însă nu doar la nivel de macrocosmos, ci și la nivel de microcosmos avem pecetea Crucii, prin descoperirea moleculei de laminină care este cruciformă. Este proteina care ține conectată toată structura celulelor.

În acest sens, Dr. Fazale Rana, un cunoscut biochimist a spus:

„Cunoașterea noastră, a adevărului, este cel mai clar dezvăluită de această cruce și ceea ce ține corpul nostru uman împreună (Laminina). Oare, este întâmplător să aibă chiar această formă? Cred că Dumnezeu este Cel care ține toate lucrurile împreună, trupurile noastre, lumea și viețile noastre.”

Pr. Alin-Cristian Preotu

• Crucea si Invierea lui Hristos
  Publicat in : Dogma
• Crucea ca binecuvantare
  Publicat in : Credinta
• Crucea, chipul in care Hristos isi imbratiseaza in Iubire creatia
  Publicat in : Duminica Sfintei Cruci