Intrebare: Cum se împacă alungarea vânzătorilor din templu cu deşertarea de Sine a lui Hristos? Cum vedem chenoza Domnului în această împrejurare?
Răspuns: Cum vedem evenimentul alungării vânzătorilor din templu în raport cu atitudinea smerită a lui Hristos, Care S-a adus pe Sine ca un miel la junghiere? Curăţirea templului a fost un act prorocesc. Domnul l-a săvârşit o dată pentru totdeauna, arătându-ne prin aceasta râvna de care ar trebui şi noi să dăm dovadă pentru curăţirea templului sufletului nostru, dar totodată şi ca prefigurare a celei de-a doua Lui veniri. Intrarea în Ierusalim a fost un eveniment prorocesc. In primul rând, ea preînchipuie a doua venire a Domnului, atunci când va veni cu putere şi cu slavă să judece viii şi morţii, iar în al doilea rând ne învaţă să luăm şi noi biciul cu râvnă şi să curăţim templul Dumnezeului celui Viu, templul Dumnezeirii dinlăuntrul nostru. A fost un act prorocesc săvârşit o singură dată.
Domnul Şi-a arătat de multe ori puterea Sa dumnezeiască, dar nu aceasta a dorit El să ne înveţe. Prin cuvintele: „V-am dat vouă pildă", Hristos ne cheamă de fapt să urmăm calea Lui smerită. Cred că acesta este lucrul cel mai minunat. Nu este deloc greu să credem în atotputernicia Lui, în puterea Lui dumnezeiască, cel mai greu este să urmăm calea smerită pe care a păşit El însuşi. Numai astfel putem să ne câştigăm mântuirea şi să ne împărtăşim de biruinţa lui Hristos. Nu trebuie să uităm niciodată că în Hristos sunt două firi şi un singur Ipostas. Acelaşi Domn, în firea Lui omenească, ne-a dat pilda deşertării Sale de Sine pe care trebuie să o urmăm, dar ne-a descoperit şi puterea Lui dumnezeiască, precum atunci când a intrat în Ierusalim şi a curăţit casa Tatălui Său, alungându-i pe vânzători din templu. Vedem că uneori El lucrează ca om, alteori ca Dumnezeu, însă este vorba despre una şi aceeaşi Persoană - Fiul lui Dumnezeu.
Intrebare: Uneori, în slujirea noastră preoţească, suntem nevoiţi să ne manifestăm si noi autoritatea, asa cum a făcut Domnul atunci când i-a alungat pe vânzători din templu, dar trebuie să îmbinăm această autoritate cu smerenia. Ce ne puteţi spune despre aceasta?
Răspuns: Cred că, dacă în slujirea noastră preoţească învăţăm să ne smerim şi să ne aşezăm pe noi înşine mai prejos de oamenii pe care îi slujim, în cele din urmă ne vom bucura de mai multă autoritate şi vom dobândi roade mai bogate decât dacă ne purtăm cu autoritate, ca preoţi ai Celui Preaînalt. Nu putem avea o legătură adevărată cu semenii noştri, fie ei prietenii, părinţii, soţul sau soţia noastră, dacă nu ne punem pe noi înşine mai prejos de aceştia. Chiar şi faţă de copiii noştri trebuie să ne smerim, să coborâm la nivelul lor, să vorbim cu ei ca şi cu egalii noştri. Dacă ne purtăm cu ei cu autoritate părintească, nu-i vom putea convinge şi nu ne vor asculta. Dar dacă ne smerim şi ne străduim să-i înţelegem şi dacă ne aşezăm pe noi înşine mai prejos de ei, atunci, cu siguranţă, se vor simţi cinstiţi şi vor face nu ceea ce le „predicăm" noi, ci ceea ce văd în noi înşine. Iertaţi-mă. De multe ori preoţii întâmpină astfel de greutăţi cu copiii lor. Pentru copil este de ajuns să vadă că tatăl său preot trăieşte la înălţimea chemării sale preoţeşti. Nimic nu este mai convingător decât lucrul acesta; nu mai e nevoie de predici.
Ceea ce face ca predica noastră să nu fie convingătoare pentru lumea de astăzi este faptul că noi preoţii - şi în primul rând eu - nu avem lepădarea de sine pe care ne-o cere porunca Domnului. Dacă am avea această lepădare de sine, ura de sine şi toate cele pe care le presupune adevărata ucenicie întru Hristos, nu am avea nevoie să rostim multe cuvinte pentru a-i convinge pe oamenii din jurul nostru să-I urmeze Domnului.
In slujirea noastră trebuie să fim smeriţi şi să nu ne purtăm cu autoritate. Aceasta este o ispită des întâlnită în rândul preoţilor din ţările ortodoxe tradiţionale, dar pentru noi, care trăim în diaspora, în America sau în Anglia, acest fel de autoritate nu ne ajută prea mult. Singura cale de a-i convinge pe oameni să se apropie de Hristos şi să rămână în Biserică este a ne smeri pe noi înşine şi a ne pune mai prejos de cei pe care încercăm să-i slujim.
Arhim. Zaharia Zaharou
Omul - ţinta cercetării dumnezeieşti, Editura Doxologia
Cumpara "Omul - ţinta cercetării dumnezeieşti"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.