In viaţa Preacuviosului Macarie cel Mare întâlnim o astfel de povestire: „într-o zi, în timpul rugăciunii, sfântul a auzit un glas care i-a spus lui: «Macarie, tu nu ai ajuns la măsura a două femei care locuiesc în cutare oraş!» Smeritul stareţ şi-a luat cârja şi a pornit către acel oraş. A aflat casa în care locuiau cele două femei şi a bătut la poarta lor.

Auzind bătutul în poartă, una din femei a ieşit şi cu bucurie l-a întâmpinat pe stareţ ca pe un oaspete scump. Cealaltă femeie era în casă. Atunci, preacuviosul s-a întors către ele şi a spus astfel de cuvinte: «Pentru voi m-am ostenit să vin până aici din depărtata pustie şi vreau să-mi spuneţi faptele voastre bune. Să nu le ascundeţi pe ele de mine, pentru Dumnezeu!» «Vai, părinte al nostru, i-au răspuns dreptului stareţ al lui Dumnezeu -, cum ai vrea să afli fapte bune la două femei din lume? Trăim în lumea cea deşartă, îngrijorân-du-ne mereu de cele ale vieţii; avem mulţime de păcate, iar de faptele cele bune nu ştim nicicum.» Stareţul a insistat atunci, vrând să cunoască felul lor de vieţuire. Iar ele i-au spus lui: «Noi suntem două cumnate, soţiile a doi fraţi; de cinsprezece ani trăim împreună, sub acelaşi acoperiş, şi până acum nici una dintre noi nu a auzit de la cealaltă vreun cuvânt de dosădire. Copii nu avem, dar dacă Domnul ne-ar fi dat noă, ne-am fi rugat ca El să ne ajute să-i creştem întru credinţă şi întru evlavie. Nu o dată ne-am înţeles între noi să ne ducem la mănăstire, ca pentru Domnul Dumnezeu să ne ostenim, însă, rugându-ne de soţii noştri să ne lase, nicicum nu s-au în-voit cu aceasta. Ei ne iubesc pe noi şi ne-am hotărât dară să nu-i lăsăm pe ei până la moarte şi să le slujim lor. Şi pentru ca în viaţa noastră să facem măcar una dintre cele ale vieţii de pustie, am dat noi înaintea lui Dumnezeu făgăduinţă din inimă ca până la moarte să fugim de vorbele lumeşti cele deşarte, să stăm mai mult în casă şi să ne ocupăm cu lucrul de mână.» Auzind preacuviosul acestea, le-a spus lor: «Cu adevărat, nici fecioare, nici măritate, nici monah, nici mirean, ci hotărârea cea bună o caută Dumnezeu, primind-o pe ea ca pe însăşi fapta, şi fiecăruia, după alegerea cea de bunăvoie, îi dă pe Duhul Sfânt, Cel ce îndreptează viaţa tuturor celor ce vor să se mântuiască, oriunde ar fi şi oriunde ar trăi ei.»"

Cât de folositoare este această povestire mai ales pentru voi, mame şi soţii! Căci mai mult decât orice împletiturile şi bârfirile cele femeieşti otrăvesc viaţa de familie. Cine surpă liniştea şi viaţa de familie, ce-i duce pe fraţi la certuri şi sfadă, decât femeile care se sfădesc, care-şi aduc ocări şi vin cu nesfârşite plângeri la soţii lor? Astăzi se împotriveşte la una, mâine se ceartă cu alta; rabdă săracul bărbat, se uită la aceste certuri băbeşti şi, până la urmă, decid fraţii între ei: „Ei, frate, vedem că femeile noastre la pace nu ajung. Trebuie să punem sfârşit acestui război, să ne despărţim mai bine în pace, că n-avem ce face..." Şi se dovedeşte, în cele din urmă, pe bună dreptate, că nu mai au ce să facă. Iar rău mai mare pentru o femeie decât răullimbii sale nu există! Pe toţi îi judecă şi îi batjocoreşte, până acolo încât în puţine zile cu vecinele ei încheie socotelile. Tot astfel şi în lucrurile familiale: chiar dacă taci, femeia nejudecată la un cuvânt adaugă zece. Soacra, ca mai în vârstă, îi dă ei de lucru în gospodărie, iar ea începe să vorbească lucruri nelalocul lor. Şi câte păcate poţi afla între cumnate, nici nu-ţi poţi închipui! „Mai mult de o femeie în familie, mai mult păcat în casă" - spune o veche zicală. Şi cum să trăiască în pace? Dacă femeia îl iubeşte mult pe soţul ei, atunci înseamnă că nu trebuie să se supere de nimic: ea îl întâmpină cu bucurie, îi dă bineţe, se străduieşte să-i dea lui tihnă, ca el să poată porni a doua zi la muncă cu noi puteri, cu sufletul liniştit, pentru că atunci poate lucra îndoit, iubind-o pe soţia lui din toată inima.

Gândiţi-vă încă ce exemplu daţi copiilor voştri. Vă vor respecta oare şi vă vor iubi bunicile şi mătuşile cu care voi sunteţi în ceartă? Va fi oare pace între voi în viaţă, când pe mamele lor şi lucrurile lor le dispreţuiţi, uitând că nu doar pentru sine, ci şi pentru ele veţi da răspuns lui Dumnezeu? Vai celui care va sminti unul dintre aceştia mici - spune Mântuitorul nostru (v. Mt. 18, 6). Şi oare voi nu-i smintiţi pe ei prin relele exemple, oare nu-i smintiţi pe ei prin cearta necontenită? Induraţi-vă de ei, înduraţi-vă de voi, înduraţi-vă de soţii voştri! Trăiţi între voi precum cele două femei drepte aflate de Prea-cuviosul Macarie; trăiţi în armonie şi în iubire, şi veţi fi, cu adevărat, mângâiate, ajutătoare în viaţa soţilor voştri. Blândeţea, tăcerea, ascultarea de bărbat - iată ce înfrumuseţează o femeie bună creştină! Iată frumuseţea ei nepieritoare, pe care o laudă Sfântul Apostol Petru, numind-o pe ea de mare preţ în ochii Domnului! Blândeţea, tăcerea şi dragostea către soţul vostru vi se cuvin vouă, pe lângă ajutorul pe care-l puteţi da.

Ce nu poate face un cuvânt bun al soţiei iubitoare! Ce nu face soţul pentru soţia iubitoare! Dacă el, necruţându-şi sufletul său, adesea se hotărăşte la o faptă greşită doar ca să-i placă soţiei lui, atunci cum nu va asculta de sfatul ei către o faptă bună? Da, doar astfel ea devine vrednică de iubirea lui. Doar astfel pot să merite această iubire mamele şi femeile creştine! Sunteţi surori, familia este stupul dumneavoastră. Fiţi albine în această lume a lui Dumnezeu! Soacrele sunt mamele dumneavoastră. Nu le necăjiţi pe ele cu nimic! Cel ce-i cinsteşte părinţi, acela în veac nu va pieri. Ascultaţi-le pe ele, iubiţi-le, aşa cum a iubit pe soacra sa Rut, care nici după moartea soţului ei nu a vrut să se despartă de mama lui, ci a ieşit cu ea într-un loc străin: Nu mă sili să te părăsesc şi să mă duc de la tine; căci unde te vei duce tu, acolo voi merge şi eu şi unde vei trăi tu, voi trăi şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu. Unde vei muri tu, voi muri şi eu şi voi fi ingropată acolo. Orice-mi va face Domnul, numai moartea mă va despărţi de tine (Rut. 1, 16-17). Şi pentru aceasta a răsplătit-o pe ea Domnul: a fost ea strămoaşa împăratului David, iar din David a ieşit Domnul nostru Iisus Hristos. Iată cum a răsplătit-o Domnul pe nora credincioasă pentru faptul că nu a lăsat-o pe soacra sa la necaz, împărtăşind cu ea soarta celor singuri...

DESPRE NUNTĂ ŞI VIAŢA DE FAMILIE, EDITURA DE SUFLET

Cumpara cartea "DESPRE NUNTĂ ŞI VIAŢA DE FAMILIE"