Trebuie să arătăm din timp grijă faţă de mântuirea noastră; primejduirea mântuirii noastre sufleteşti ne pândeşte la tot pasul. Indoită primejdie stă să-l ameninţe pe cel fără grijă de mântuirea sufletului său: fie va fi răpit pe neaşteptate de moarte, fie va fi părăsit de harul lui Dumnezeu; în ambele situaţii răul e mare, fiindcă moartea păgubeşte sufletul. De aceea dumnezeiescul Ioan Gură de Aur ne povăţuieşte: „Nu amâna întoarcerea la Domnul, nici nu aştepta să treacă zilele una după alta, ca nu cumva zăbovind să fii nimicit. Căci, după cum stă scris, sfârşitul vine pe neştiute, şi nu întâmplător: ca pururea să te sârguieşti; pentru aceea şi «ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea», nu spre a fura, ci spre a ne ajuta să fim în stare de veghe; căci cel ce prevede venirea hoţului stă de veghe şi, aprinzându-şi opaiţul, rămâne treaz clipă de clipă. La fel şi candelele [voastre] să fie de-a pururi în trezvie, cu lumina credinţei şi a dreptei vieţuiri aprinsă. Trebuie să fim pregătiţi întotdeauna, pentru că nu ştim când vine Mirele şi pentru ca atunci când va veni să ne găsească treji." Iar Grigorie Teologul afirmă: „Nu e bine să laşi să treacă mult timp pentru schimbarea ta, deoarece nu ştim dacă vom ajunge ziua de mâine; căci mulţi, plănuind ziua de mâine, nu au mai apucat-o."

„Dacă laşi necontenit să treacă pe lângă tine ziua de astăzi şi vei pune preţ pe ziua de mâine, greşeşti, lăsân-du-te astfel amăgit de cel rău, care te va fura puţin câte puţin prin tot felul de amânări, fiindcă aşa lucrează el; [şi vei asculta de el, care zice]: dă-mi mie prezentul, iar lui Dumnezeu -viitorul, dă-mi mie tinereţea, iar lui Dumnezeu - bătrâneţile; închină-mi mie desfătările, iar lui Dumnezeu -neputinţa. Cât de mare e primejdia care te paşte! Şi câte nu sunt şi relele care te-aşteaptă în pofida nădejdilor tale!?! Fie cu războiul ce te va nimici (...), fie cu o [biată] firimitură de pâine [pe care-o vei înghiţi] - şi poate fi ceva mai umilitor [decât să mori aşa]? (căci ce e mai uşor decât să moară omul, oricât de mare ai socoti tu că e, dat fiind că a fost creat «după chipul [lui Dumnezeu]»?) -, fie cu un pic de băutură în plus, sau cu vântul ce te poate prăvăli într-o prăpastie, sau cu un cal ce te-ar putea lovi, sau cu un medicament care, deşi l-ai luat din prevedere, se arată a fi otrăvitor, şi nu vindecător."

Harul lui Dumnezeu îl părăseşte pe omul fără pocăinţă, pentru că acesta s-a arătat dispreţuitor faţă de bogăţia bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii-răbdări ale lui Dumnezeu. Iată ce spune Apostolul Pavel despre omul care stăruie în păcat: „Şi socoteşti tu, oare, omule, care judeci pe cei ce fac unele ca acestea, dar le faci şi tu, că tu vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţia bunătăţii Lui şi a îngăduinţei şi a îndelungii Lui răbdări, neştiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, după învârtoşarea ta şi după inima ta nepocăită, îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui" (Rm. 2, 3-6).

Indelunga-răbdare dumnezeiască se preface în mânie, îngăduinţa, în neîndurare, bunătatea, în vrăjmăşie; de aceea şi verhovnicul Apostolilor ne sfătuieşte să nu rătăcim, socotind îndelunga-răbdare şi bunătate ale lui Dumnezeu întârziere, fiindcă El nu întârzie, ci îndelung rabdă, voind ca nici unul dintre noi să nu piară, ci cu toţii să ajungem la pocăinţă: „Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă. Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui" (II Pt. 3,9-10).

Şi însuşi Domnul ne spune că suntem datori să ne grăbim a-L căuta pe El: „Mă veţi căuta şi nu Mă veţi găsi" (In 7, 34). Câtă vreme harul ne cheamă, suntem datori să răspundem chemării, ca nu cumva, atunci când vom căuta noi harul, să nu-l aflăm, întrucât uşa se va închide şi Mirele ne va răspunde nouă, celor ce vom striga: „Deschide-ne, deschide-ne!": „Nu vă cunosc pe voi." Am trăit în păcat, poate că vom muri în păcat; cine ne va asigura de contrariul, dacă rămânem în afara pocăinţei? Iată ce le spune Domnul iudeilor: „Eu Mă duc şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru" (In 8, 21). Iar dacă nu ne vom pocăi, câtă vreme II avem pe Hristos, Care ne cheamă, vom muri în păcatul nostru; căci îl vom căuta, dar căutarea noastră va fi în zadar. Prin urmare, trebuie să ştim bine că datoria noastră este să ne grăbim pentru că [altfel] harul lui Dumnezeu ne părăseşte şi pentru că de multe ori păcatele însele ne conduc la o moarte înainte de vreme şi neaşteptată, aşa cum spune şi Apostolul Pavel, când le scrie Corintenilor care au păcătuit: „De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit" (7 Cor. 11, 30).

Un exemplu de părăsire din partea lui Dumnezeu, oferit de Scriptură, este Sedechia, împăratul Iudeii, care a fost lepădat de Dumnezeu, iar el şi regatul său au fost daţi pierzării, chiar dacă a căutat mila Domnului prin mijlocirea Prorocului Ieremia, căruia i-a cerut [să mijlocească], zicându-i: „Roagă-te Domnului Dumnezeu pentru noi"; dar Ieremia a primit de la Dumnezeu porunca să nu se roage pentru ei, fiindcă hotărâse ca oraşul [Ierusalimului] şi regele Sedechia să fie daţi în mâinile cumplitului tiran Nabucodonosor, regele Asiriei; şi Ieremia nu s-a rugat pentru ei, iar oraşul a fost cucerit şi prădat; cu toţii, de la mic la mare, au fost trecuţi prin focul săbiei, toată familia regelui Sedechia a fost junghiată sub ochii acestuia, lui i s-au scos ochii, a fost pus în lanţuri şi luat rob în Babilon. „Dumnezeu Şi-a revărsat mânia şi urgia Sa asupra cetăţii [Ierusalimului] pentru că locuitorii ei şi-au bătut joc şi au făcut de ruşine cuvintele Prorocului Ieremia şi şi-au învârtoşat inimile ca să nu se întoarcă la Domnul" (Ier.). Este într-adevăr înfricoşător, dar şi drept; e drept ca cel care L-a izgonit pe Dumnezeu să fie, la rândul lui, izgonit de El; e drept să fie respins cel ce a respins harul care-l chema [la Dumnezeu]; e drept să-Şi întoarcă Dumnezeu faţa Sa de la cei ce-L părăsesc şi nu-L urmează. Sfântul Grigorie de Nyssa spune că: „în felul acesta, judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu se aseamănă dispoziţiilor noastre sufleteşti: aşa cum sunt stările noastre, tot aşa sunt şi cele care decurg din ele".

Pocăinţa şi întoarcerea noastră neîntârziată sunt dictate şi de primejdia de a nu mai putea ajunge niciodată la îndreptare: obişnuinţa faţă de rău ne poate face incapabili de pocăinţă şi, prin urmare, acest lucru trebuie să ne înfricoşeze cel mai tare. Obişnuinţa, în virtutea repetării, devine o a doua natură, ajungând într-atât de puternică, încât omul nu mai e în stare să i se opună, deoarece forţa ei este mai mare şi decât legea naturală; atunci când obişnuinţa ne ia în stăpânire, ne aserveşte, făcându-ne robi; voinţa liberă îşi pierde pentru totdeauna independenţa; omul renunţă la liberul său arbitru, voinţa lui se arată neputincioasă să lupte pentru a nu-şi pierde libertatea, orice încercare de redobândire a acesteia e zădărnicită: lupta [împotriva deprinderii rele] nu scoate în evidenţă decât neputinţa noastră. Cel dominat de obişnuinţă lucrează, acţionează şi duce la îndeplinire scopurile asemenea cuiva supus, dependent; capacitatea de a acţiona din iniţiativă proprie este anulată; acţionează ca la un ordin; glasul omului lăuntric este sugrumat în pieptul său. Obişnuinţa devine foarte tiranică fiindcă nu încetează să stea în slujba patimilor chiar şi după consumarea lor: aceasta e natura obişnuinţei, puterea ei, aceasta e tirania la care te supune. Odată ce începe să ne subjuge, ne ia în stăpânire dorinţele, ne rânduieşte faptele şi nu va slăbi nicicând din mâini frâiele cu care ne conduce dispoziţiile sufleteşti; atunci totul va fi pierdut; orice nădejde de mântuire se va risipi, nici o rază de lumină nu se va [mai] întrezări; a trăit cineva în păcate, tot în păcate va muri; aşadar, e nevoie să alergăm spre pocăinţă înainte ca păcatul să devină obişnuinţă, pentru că atunci mântuirea ne va fi cu neputinţă.

Sfantul Nectarie din Eghina
Despre pocainta si spovedanie, Editura Sophia si Editura Metafraze

Cumpara cartea "Despre pocainta si spovedanie"

• Acatist de pocainta pentru iertarea pacatelor
  Publicat in : Acatiste
• Spovedania si iertarea pacatelor
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: