De unde spun Sfinţii Părinţi că apare întristarea? Intristarea apare în urma nesatisfacerii dorintelor pătimaşe sau a insuficientei lor satisfaceri.
Starea de întristare sau de akedie urmează în mod inevitabil şi cheltuirii neproductive, pătimaşe, a puterilor sufleteşti.
Intristarea îl încătuşează pe robul patimilor.
Potrivit învăţăturii ascetice, întristarea nu poate găsi cale de acces în sufletul în care nu şi-au făcut în prealabil cuib temeinic alte patimi. Indiferent de cauză, imposibilitatea de a primi plăcerile păcătoase ajută la dezvoltarea întristării şi akediei.
Intristarea poate apărea şi din alte cauze: pierderi, clevetiri, jigniri. Suferind pierderi, cel lacom de bani se întristează amarnic, pe când cel ce dispreţuieşte averea nu e lovit de întristare. Cel iubitor de slavă se întristează când este necinstit, pe când omul smerit cugetător primeşte necinstirea ca pe un tovarăş bun.
Intristarea poate apărea şi în urma neputinţei de a te răzbuna pe cei ce te-au necăjit, şi ca deznădejde provocată de jigniri. Există şi un tip de întristare ca grija de multe.
Iată ce scria pe această temă Sfântul Teofan Zăvorâtul într-o scrisoare către unul dintre fiii săi duhovniceşti: „Vă apasă grija lumească atât de mult, încât nici să vă rugaţi nu vă lasă. Aceasta este o bântuire a vrăjmaşului. In măsura în care avem nevoie de locuinţă, de haine, de mâncare şi de alte lucruri, trebuie să facem rost de ele, şi nu este nimic păcătos în asta. Aşa a binevoit Dumnezeu să rânduiască viata noastră – însă vrăjmaşul, furişându-se, altoieşte în acest lucru fără de păcat ceva păcătos: grija necontenită, care şi pe cap îl împovărează, şi pe inimă o roade, împotriva acestei boli sunt îndreptate toate poveţele Mântuitorului privitoare la lipsa grijii lumeşti: nu vă îngrijiţi pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji pentru ale sale (Mt. 6, 34).
Asta nu înseamnă să nu faceţi nimic, ci ca făcând tot ce trebuie făcut să nu vă chinuiţi cu grija peste măsură, care nu adaugă nimic, ci doar chinu-ie... Multa grijă e păcătoasă prin aceea că vrea să aranjeze şi să dobândească toate fără Dumnezeu, prin aceea că pe urmă îl învaţă pe om să se bizuie pe nădejdea în agonisita sa şi în celelalte mijloace ale sale, lipsindu-se cu totul de Pronia lui Dumnezeu, iar prin amândouă aceste lucruri îl face să creadă că scopul său de căpetenie constă în bunurile pământeşti şi în viaţa vremelnică de acum, fără să se mai gândească la viaţa viitoare. Vedeţi ce duh luptător împotriva lui Dumnezeu se mişcă în această grijă de multe?!"
In lucrarea sa generalizatoare, S. Zarin, descriind patima întristării, distinge trei tipuri ale ei:
- primul tip de întristare este urmare a dorinţelor pătimaşe nesatisfăcute;
- al doilea tip de întristare este provocat de slăbirea energiei sufleteşti în urma înrobirii de către patimi;
- al treilea tip de întristare apare din temerile, din frica pentru viitor sau din griji iraţionale - „grija de multe".
I. Guriev sublinia că întristarea este regret pentru ceea ce a fost rău în trecut, pe când akedia este dorinţă de a regreta ceea ce va fi rău în viitor („ştiam eu că totul o să meargă prost", „oricum o să meargă totul rău").
Intristarea poate fi de scurtă durată dacă apare în urma unei pierderi (a ceva nu foarte preţios) sau a unei jigniri (unui cuvânt grosolan, unei judecăţi nedrepte la adresa ta), poate fi şi de lungă durată, ca stare destul de constantă.
Există însă şi o formă de întristare pe care Sfinţii Părinţi o consideră de folos.
Fericita întristare
„Trebuie să socotim că întristarea ne este de folos numai atunci când o primim fie în urma căinţei pentru păcate, fie a dorinţei fierbinţi de desăvârşire, fie a contemplării fericirii viitoare. Tocmai despre aceasta spune fericitul Pavel: întristarea cea după Dumnezeu pocăinţă fără părere de rău lucrează, iar întristarea lumii acesteia moarte lucrează (II Cor. 7, 10). Intristarea care lucrează neîndoielnică pocăinţă fără părere de rău celui credincios este însă supusă, prietenoasă, smerită, blândă, plăcută şi răbdătoare, întrucât ea, venind din iubirea de Dumnezeu, are în sine toate roadele Duhului Sfânt" (Sfântul Ioan Cassian).
„Intristarea cea după Dumnezeu înnoieşte prin lacrimi sufletul, face să se sălăşluiască grija pentru moartea şi judecata ce se apropie şi, puţin câte puţin, ne învaţă să le aşteptăm cu dorire" (Sfântul Nil Sinaitul).
Astfel, pentru întristarea „nefericită" este caracteristică, în concepţia Sfinţilor Părinţi, aşteptarea eşecurilor din viitor ca urmare a dorinţelor pătimaşe nesatisfăcute din trecut. Dacă una dintre formele întristării este urmare a eşecurilor din trecut, alta este constituită de aşteptarea eşecurilor, nereuşitei, temerilor şi neliniştilor de tot felul. Această „grijă de multe" seamănă foarte bine cu starea descrisă astăzi de psihologi sub denumirea de anxietate.
Lupta cu patimile, Editura Sophia
Cumpara cartea "Lupta cu patimile"
.jpg)
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.