Dragă Şura, pace ţie!
(...) Scriindu-ţi ultima mea scrisoare, am aşteptat un răspuns de la tine. Şi asta întrucâtva împotriva obiceiului meu. Mă întrebi de ce obicei? Da, eu mi-am elaborat o astfel de perspectivă încât să pot oarecum păstra o legătură şi o relaţie, şi pot să ştiu despre oamenii dragi mie printr-o corespondenţă nu prea frecventă. De exemplu, să facem schimb de scrisori de două-trei ori pe an. Mai mult nu-mi ajung puterile şi nici timpul.
Impărtăşesc pe deplin ideea ta că dacă la bătrâneţe, în schimbul puterilor fizice ce se sting, nu ar veni o oarecare experienţă duhovnicească, atunci bătrâneţea ar fi deosebit de grea şi umilitoare. Umilitoare pentru că omul îşi pierde vrednicia autentică şi devine din ce în ce mai mult un semi-animal. Se pierd nu numai vederea şi auzul, dar chiar şi receptivitatea morală şi agerimea intelectuală.
Mă gândesc şi la faptul că se apropie ziua când va trebui să trec prin experienţa morţii pe care o aştept ca pe o nouă naştere. Pregătindu-se pentru o oarecare călătorie, oamenii se gândesc ce să ia cu ei, desigur ceva folositor şi util pentru călătorie. Aşa şi eu mă gândesc ce formă de cunoaştere şi cunoaştere a ce să iau cu mine in călătoria ce mă aşteaptă în „cosmos”, aşa cum te exprimi tu. In mod cu totul neaşteptat pentru mine, în ultima vreme am început să doresc o oarecare prelungire a vieţii mele. Este o prostie când eu nu găsesc mulţumire la cele mai scumpe năzuinţe ale sufletului meu încă din anii tinereţii, mai exact din copilărie. Mai înainte nu doream să-mi lungesc viaţa. Lucrul acesta s-a manifestat în timpul grelei mele boli, când am fost operat şi când, peste nădejdea doctorilor şi prietenilor, am supravieţuit, aşa cum se spune am scăpat de nenorocire. îmi amintesc destul de clar că atunci am dat voie oamenilor să se îngrijească de mine, şi eram în chip desăvârşit indiferent faţă de cum va evolua boala mea.
Nu cred nici acum că aceasta a fost o urmare a slăbirii voinţei într-un corp bolnav. Nu. Aceasta a fost urmarea îndelungatei mele meditaţii la cele viitoare, la ceea ce voi primi în schimbul acestei forme de existenţă. Acum mă gândesc şi cred că dacă noi suntem legaţi de generaţiile trecute şi viitoare, nu ar fi rău să termin măcar într-o mică măsură, măcar în mică parte, multe din ideile şi planurile ce se îngrămădesc în mintea mea. Este posibil să fi sosit ceasul, deoarece de vreo două săptămâni mă simt straniu de slăbit, iar lucrurile începute rămân în această stare începătoare. Dacă voi pleca, nu cred că cele întreprinse de mine vor continua în aceeaşi linie şi în acelaşi duh. In orice caz, nu sper că este posibilă o deplină coincidenţă de gusturi şi idei fundamentale...acolo. Fier, bronz, piatră, lemn, piele... austeritate şi o nesfârşită bogăţie de fantezie. Am adus puţine lucruri folositoare în biserica noastră, dar multe idei noi, necesare construcţiilor mele...
The Old Rectory, 19 octombrie 1967
Parintele Sofronie
Fragment din cartea "Ne vorbeste parintele Sofronie - Scrisori", Editura Bunavestire
-
Batranetea
Publicat in : Editoriale -
Batranetea - pridvor catre viata
Publicat in : Religie -
'Daca tineretea ar sti si daca batranetea ar putea'
Publicat in : Nasterea Domnului - Craciunul -
Sfanta Mucenita Anisia
Publicat in : Vietile sfintilor -
Iubiti-va batranii, nu-i umiliti
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.