Batranetea - pridvor catre viata

Batranetea - pridvor catre viata

Ce e bătrâneţea? O iarnă grea şi prelungă pentru care trebuie să ne pregătim devreme, ori o multaşteptată primăvară, preludiul către viaţa reală a preabogatei veri însorite, când nimic nu se micşorează. Ce este viaţa întru Dumnezeu? Putem noi să ne gândim mai devreme la bătrâneţe, ori poate că este prea târziu? Un lucru e sigur: oricât de sănătos am vieţui, oricât am încerca să oprim vremea, nu simţim când îmbătrânim: ne vor slăbi puterile, vederea, auzul. Vom putea să săvârşim din ce în ce mai puţine lucruri şi tot mai multe sforţări ne va costa aceasta, astfel că din ce în ce mai mult ne vom restrânge perimetrul acţiunilor, cercul cunoştinţelor şi scopurilor noastre. Avem doar posibilitatea de a cârti ori de a ne împăca cu noi înşine. De a ne împăca cu bătrâneţea ca o tragedie ori ca o binecuvântare.

Dacă omul năzuieşte să trăiască în înfrânare, în castitate, dacă năzuieşte către virtuţile creştine, această bătrâneţe e cea mai fericită vreme a vieţii pentru el. Aceasta este vremea când omul, în cele din urmă, va ajunge la înţelegerea vieţii şi însemnătăţii acesteia, va ajunge la pacea sufletească şi la nepătimire, vremea când patimile se potolesc şi omul vede viaţa sa pământească ca pe un şir de suferinţe şi de griji care merg către sfârşitul lor. Aceasta este vremea când suntem suficient de conştienţi de noi înşine ca să încetăm să mai privim la chipul şi la cuvintele altora, când înţelegem nu doar cu mintea, ci şi cu inima noastră pe de-a-ntregul - că suntem doar aşa cum ne vede Dumnezeu.

Ingustarea perimetrului nostru poate fi acceptată ca o îngrădire cu de-a sila, o consecinţă a neputinţei noastre fizice, însă poate să fie şi un proces lăuntric firesc, în care vederea noastră devine mai puţin însetată de teritorii noi, de chipuri noi, de privelişti sălbatice necunoscute; urechile noastre obosite pot să se întoarcă de la zgomotele puternice şi de la gâlceava omenească şi să se adâncească întru linişte; mâinile singure pot să obosească să săvârşească felurite lucruri, să atingă mii de obiecte şi să fim pe deplin mulţumiţi dacă avem putere să ţinem o carte ori să ne închinăm. Dar chiar şi citirea de cărţi poate să devină deşertăciune şi doar închinarea să ne fie îndeajuns? Ca tineri, de obicei, citim cu multă nerăbdare, cu o oarecare neistovită privire, dorind să înghiţim toate cele scrise, să cunoaştem totul. Cu timpul, din ce în ce mai mult, luăm aminte la cele grăite de Solomon: Că unde este multă înţelepciune este şi multă amărăciune, şi cel ce îşi înmulţeşte ştiinţa îşi sporeşte suferinţa (Ecclesiastul 1, 18). Ne dăm seama că nu avem nevoie să ştim totul, ci doar cele de trebuinţă, ca să trăim pe deplin viaţa noastră, că ştiinţa care nu este experimentată, care nu trece prin inima noastră, prin minte, şi care nu a devenit parte a persoanei noastre, ne devine, pur şi simplu, o povară, un samar pe care-l purtăm pe grumaz în orice situaţie, ca, de pildă, să dorim să epatăm printr-o cultură bogată, să rezolvăm cuvinte încrucişate, ori să participăm la jocurile televizate.

Cred că, cu cât este mai intensă viaţa lăuntrică a omului, cu atât mai puţin se interesează acesta de cele din afară. Cu cât mai dinamice convorbiri purtăm în sufletul nostru cu Dumnezeu, cu atât mai puţin ne va ispiti grăirea deşartă.

Chiar picioarele poate că vor înceta să dorească să cutreiere prin lume, să viziteze felurite ţări, în dorinţa lor de a se îndrepta către locurile sfinte ortodoxe. Unele ca acestea devin de prisos, ne maturizăm în gândire, ştiind că prin acele locuri a trecut Hristos şi ucenicii Lui. Dar cu Hristos şi sfinţii Lui putem să grăim pretutindeni: şi în bisericuţa de cartier, şi chiar înaintea icoanelor noastre acasă.

Nu poate fi oare bătrâneţea o închidere firească pentru lume? In primul rând, în spatele zidurilor „mănăstireşti" ale cartierului în care locuim, apoi în „chilia" unei odăi şi, în cele din urmă, patul cu candela aprinsă de deasupra lui. La bătrâneţe, pentru cei credincioşi se închide lumea văzută şi se deschide lumea duhovnicească. Ochii noştri slăbesc la frumuseţile acestei lumi, însă se deschid pentru lumea nevăzută.

Câtă vreme suntem tineri, dar nu vedem, colindăm. Nu suntem însă fericiţi - avem multe, dar dorim şi mai multe. La bătrâneţe, devenim recunoscători şi pentru cel mai mic ajutor, şi pentru cea mai mică atenţie, pentru fiecare zi în care ochii noştri se deschid ca să se bucure de soare, pentru păsările de pe pervaz, pentru un telefon primit, pentru un minut fără durere...

Oricât ne-am strădui să dobândim smerenia, câtă vreme suntem tineri şi în putere, parcă totul ar depinde de noi. Ne place să izbândim, să biruim, deşi ştim că fără Dumnezeu nimic nu putem şi nimic nu suntem, căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim (Romani 14, 7, 8). Socotim firesc ca fiecare să ne bucure, fiecare să ne admire, să ne respecte, să aibă nevoie de noi. Soseşte însă bătrâneţea, şi nimeni nu mai doreşte să vorbească cu noi. Nimeni nu se mai interesează de sfaturile noastre, de părerile noastre, toţi sunt iritaţi de lentoarea noastră, ne află enervanţi şi, în plus, din ce în ce mai mult depindem de grija celor tineri. Fie că dorim, fie că nu dorim, la bătrâneţe, cu toţii, inevitabil, ne smerim şi conştientizăm din ce în ce mai mult că adevăratele valori sunt doar pentru Domnul, că doar El poate să ne iubească, în ciuda durerilor neputinţelor noastre netrupeşti, a frumuseţii care se veştejeşte ori a senilităţii noastre. Prin îngustarea posibilităţilor trupului se eliberează sufletul. Oare n-au fost liberi pustnicii care şi-au petrecut viaţa lor pe un stâlp, ori zidiţi de bunăvoie în închisoare, într-o mică peşteră, ori într-o chilie? Nu au ales oare partea cea bună (v. Luca 10, 42) ca să fie cu adevărat liberi? Dar noi, oricât de largi sunt camerele noastre, nu suntem, oare, prizonieri ai patimilor? Cine este atunci liber şi cine nu este liber? In metri pătraţi se măsoară oare libertatea?

Neagonisirea este o altă achiziţie a bătrâneţii. Neagonisirea dă libertate şi putere lăuntrică. Atunci omul înţelege limpede că nu deţine nimic, că nimic nu-i aparţine, că în fiecare clipă Dumnezeu poate să ceară şi sufletul de la el. Atunci rămâne doar credinţa, şi omul, în chip firesc, ajunge la încredinţarea: Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa? (Psalmii 26,1-2).

Omul poate ca întreaga viaţă să spună rugăciuni, să meargă la biserică şi, totuşi, să nu înţeleagă ce e rugăciunea până nu ajunge în situaţia în care va conştientiza că în nimic şi în nimeni nu poate să-şi pună nădejdea, nici măcar în sine însuşi, ci doar în dragostea Domnului. Bătrâneţea oferă o astfel de situaţie.

Omul credincios este liniştit şi bucuros în orice perioadă a vieţii lui, în orice împrejurare. Chiar bucuria şi liniştea vin din apropierea de Domnul, din părtăşia cu El; însă, la bătrâneţe, Dumnezeu e cel mai aproape de noi, pentru că grijile dispar. Ceea ce ne împrăştie şi ne îndatorează către oameni se micşorează, cu cât mai adesea deschidem porţile Domnului şi cu cât mai îndelung grăim cu El.

Dacă sunt întrebat ce ne sperie la bătrâneţe, voi răspunde: nu mă sperie nimic la bătrâneţe. Mă sperie doar vârsta luptătorilor ce se războiesc cu semenii lor, cu tinerii zilelor noastre, cu părinţii lor, cu statul. Mă sperie bătrâneţea celor ce se plâng de pierderea sensului vieţii lor, a acelora care se compătimesc pe sine, a celor singuri şi abandonaţi de toţi, a celor ce trăiesc în trecut şi resping prezentul, a celor care-şi trăiesc viaţa fără credinţa în veşnicia vieţii ce va să vie...

Nu orice bătrâneţe este însă astfel.

Bătrâneţea nu este ceva care ne loveşte dintr-odată, din afară. Bătrâneţea mea, aşa cum sunt eu după 30-40 de ani, este rezultatul alegerilor mele, ea reflectă vederile mele despre lume, credinţa mea, nădejdea mea, dragostea pe care am dobândit-o în ostenelile mele duhovniceşti, include preocupările mele dragi, oamenii mei dragi, opiniile la care ţin... Bătrâneţea mea va fi altfel dacă voi fi eu cu Dumnezeul meu, Care şi atunci nu mă va lăsa şi cu Care voi sta de vorbă mai des. Dacă va fi o bună companie pentru mine atunci, aceasta atârnă de felul cum trăiesc astăzi.

CUM SĂ ÎNŢELEGEM BĂTRÂNEŢEA, Editura De Suflet

Cumpara cartea "CUM SĂ ÎNŢELEGEM BĂTRÂNEŢEA"

Pe aceeaşi temă

13 Ianuarie 2017

Vizualizari: 2306

Voteaza:

Batranetea - pridvor catre viata 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Calatoria mea prin lumea de dincolo
Calatoria mea prin lumea de dincolo Cartea pe care o țineți acum în mâini este o mărturie scrisă cu dorința de a-i aduce cititorului vestea cea bună: nu suntem zidiți pentru moarte, ci pentru viață veșnică. Viața noastră are sens, iar niciunii dintre oamenii care au trăit vreodată pe acest 36.00 Lei
Sfantul Paisie Aghioritul isi face autobiografia
Sfantul Paisie Aghioritul isi face autobiografia Cine nu-l cunoaște pe Sfântul Paisie Aghioritul? Încă mai trăiesc cei care l-au cunoscut personal și care, povestind despre sfântul, varsă o lacrimă de recunoștință și de dor pentru acela care le-a umplut inima de dragoste pentru Dumnezeu, le-a dat 35.00 Lei
Ultima vanzare a pacatului
Ultima vanzare a pacatului Dacă iei în mână acest text, nu ai cum să-l mai lași decât atunci când ai terminat lectura. Subiectul în sine, împreună cu harul autorului, fac din acest roman o excepțională pagină de literatură.Luș Ursu este un om profund, care are în el acel dar de la 35.00 Lei
Biserica, Lume si Imparatie
Biserica, Lume si Imparatie Părintele Alexander Schmemann este unul din cei mai importanți teologi contemporani, ale cărui preocupări teologice s-au centrat pe rolul Euharistiei în viața Bisericii. Firește, studiile sale au atins și alte teme, toate având relevanță pastorală. 43.00 Lei
Ai grija!
Ai grija! Limitele se pun atunci când din centru al lumii devenim observatori ai istoriei celuilalt. Şi dacă n-o judecăm, ci o înţelegem şi o percepem, în afara hărţilor noastre, noi vom alege dacă ne vom muta, dacă vom pleca, dacă vom rămâne sau dacă ne vom 14.00 Lei
Rugaciunea lui Iisus: calauza inimii catre Dumnezeu - Editia a II-a
Rugaciunea lui Iisus: calauza inimii catre Dumnezeu - Editia a II-a Nu sunt o expertă în Rugăciunea lui Iisus, dar m-aș bucura să vă pot ajuta să o înțelegeți măcar atât cât o înțeleg eu. Prea mulți dintre noi își petrec zilele având sentimentul că Dumnezeu este departe, ocupat cu lucruri mult mai importante. Însă Domnul 25.00 Lei
„Ramaneti intemeiati in credinta”. Persoana si comuniune in teologia Sfantului Dumitru Staniloae
„Ramaneti intemeiati in credinta”. Persoana si comuniune in teologia Sfantului Dumitru Staniloae În ultimele decenii, teologia creștinã s-a aplecat cu mult interes asupra tainei persoanei. Aceasta s-ar putea datora atât actului necesar de deslușire, predare și receptare a Revelației dumnezeiești, cât și provocãrilor pe care le întâmpinã ființa umanã 55.00 Lei
Parintii Bisericii despre teologie (Patristica 36)
Parintii Bisericii despre teologie (Patristica 36) Părinții Bisericii Primare au fost mari teologi - deși nu se considerau ca atare - și păstori iscusiți, implicați în viața de zi cu zi a cetății și în conducerea propriilor congregații. Părinții au răspuns la marile întrebări formative ale credinței 66.00 Lei
Metafizica energiilor divine si schisma bisericii (Patristica 37)
Metafizica energiilor divine si schisma bisericii (Patristica 37) În această călătorie în istoria filosofiei și a teologiei creștine, David Bradshaw (Universitatea din Kentucky, Catedra de Filosofie) demonstrează că unul dintre motivele principale ale Marii Schisme (1054) a fost înțelegerea greșită de către apuseni 75.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact