Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit (Matei 4,16). Aceste cuvinte se referă la locuitorii ţinutului de dincolo de Iordan, din ţinutul lui Zabulon şi Neftali, ţinutul idolatrilor, fiindcă la ei a venit Domnul Iisus Hristos şi a luminat cu lumina Lui întunericul lor.

Aceste cuvinte le voi spune şi pentru voi, fiindcă mulţi ani ati stat în întunericul şi umbra morţii.

Mulţi ani aţi fost lipsiţi de posibilitatea de a merge la biserică, de a participa la Tainele lui Hristos, mulţi ani nu aţi auzit predica Evangheliei, psalmodierea şi rugăciunile. A crescut deja o întreagă generaţie de oameni care nu cunosc nimic despre Hristos, cărora nu le-a spus nimeni nimic despre Acela, despre învăţătura Lui, oameni care nu cunosc nimic despre credinţa noastră creştină. Aceşti sărmani copii, precum şi voi toţi, care mulţi ani aţi fost lipsiţi de cuvântul dumnezeiesc, sunteţi ca poporul care locuia în ţara lui Zabulon, ca poporul care stătea în întunericul şi umbra morţii. Şi a strălucit pentru ei lumina dumnezeiască, când în ţara lor a venit însuşi Domnul Iisus Hristos.

A strălucit şi pentru voi lumina lui Hristos, când aici în enoria voastră s-au deschis uşile sfintelor biserici. Lumină mare a răsărit pentru voi, fiindcă Domnul nostru Iisus Hristos este singura şi adevărata Lumină. Asta mărturiseşte despre El Sfântul Apostol Ioan Teologul, în primul capitol al Evangheliei lui, pe care îl auziţi doar o dată pe an, în ziua de Paşti: întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor (Ioan 1, 4). Acela este izvorul vieţii, Acela este izvorul adevărului, Acela este lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o (Ioan 1, 5). Lumina lui Hristos nu va fi umbrită de niciun întuneric. Biserica lui Hristos nici porţile Iadului nu o poate birui. Cuvântul era Lumina cea adevărată, Care luminează pe tot omul care vine în lume (Ioan 1, 9).

Slavă lui Dumnezeu, slavă lui Hristos, Care a aprins iarăşi în inima noastră lumina Lui dumnezeiască. Despre noi toţi putem spune ceea ce a spus odinioară Apostolul Pavel despre primii creştini:

Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! (Efeseni 5, 8).

Să iubiţi lumina, să o doriţi, după cum orice fiinţă vie, orice fiinţă curată şi bună, doreşte lumina.

Să nu fie cineva dintre voi asemenea acelor vietăti care urăsc lumina şi preferă întunericul, precum cucuvelele, bufniţele şi alte animale de noapte. Domnul să ne păzească şi să nu existe niciodată între creştini om care să iubească întunericul.

Insuşi Domnul nostru Iisus Hristos ne-a spus: Umblaţi cât aveţi Lumina (Ioan 12, 35). Grăbiţi-vă, grăbiţi-vă să umblaţi în lumină, să nu vă petreceţi zilele vieţii fără lumină, în întunericul patimilor, fiindcă Dumnezeu ne-a chemat pe toţi la lumină.

Cu asemenea lumină fiecare dintre voi poate lumina întunericul care există în jurul lui. Cu iubirea, sensibilitatea, milostenia şi evlavia voastră puteţi şi trebuie să luminaţi în această lume. O bătrână fără carte poate să fie făclie, dacă în inima ei există lumina blândeţii, a iubirii şi a smereniei, dacă-i iubeşte pe ceilalţi oameni şi se străduieşte pe cât poate să-i ajute. Atunci şi ea este făclie, este lumina lui Dumnezeu care luminează în faţa oamenilor şi îl slăveşte pe Tatăl nostru ceresc.

Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor (Matei 4,17).

Trebuie să ne amintim mereu aceste cuvinte ale lui Hristos. Trebuie să ne amintim că doar atunci îi putem lumina pe ceilalţi cu lumina inimii noastre, când suntem eliberaţi de păcat şi de întunericul patimilor, fiindcă lumina nu poate convieţui cu întunericul. Dacă în inima noastră mai există întunericul păcatului, necurăţia păcătoasă, asta înseamnă că
lumina lui Hristos nu există în ea şi aceasta nu poate lumina înaintea oamenilor.

Pocăiţi-vă, pocăiţi-vă! Nouă ne sunt adresate aceste cuvinte ale lui Hristos şi nu doar neamurilor. Ştiţi că este mare, înfricoşător de mare numărul oamenilor împuţinaţi la suflet, care s-au lepădat de credinţa lor, declarându-se atei, atunci când s-a făcut recensământul general al populaţiei. N-au dat mare importanţă la ceea ce au făcut, dar fapta aceasta înseamnă în mod clar lepădare de Hristos. Şi oamenii aceştia vor fi judecaţi după acel cuvânt înfricoşător al Domnului: Căci cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri (Marcu 8, 38). Hristos Se leapădă de cei care se leapădă de EL Acest lucru este cu adevărat înfricoşător. Nimic nu este mai înfricoşător decât asta. De aceea lepădarea de Hristos este una din cele mai grave păcate.

Trebuie ca fiecare din cei care s-au lepădat de Hristos să-şi cerceteze conştiinţa şi în niciun caz să nu îndrăznească să se apropie fără pocăinţă de sfântul potir.

Niciunul dintre voi să nu săvârşească această faptă cumplită. In inima voastră să strălucească mereu lumina lui Hristos. Amin.

Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei

Fragment din cartea "Cuvinte despre credinţă şi adevăr", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Cuvinte despre credinţă şi adevăr"

• Coloana despicata de Sfanta Lumina
  Publicat in : Religie
• Sfanta Lumina de la Ierusalim
  Publicat in : Sfintele Pasti
• Ce (mai) este Sfanta Lumina?
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: