In ultimul timp, relaţia cu cei din jurul nostru este departe de a fi în armonie. Nu ne mai înţelegem unii pe alţii şi ajungem să ne îmbolnăvim datorită mâhnirii şi a răutăţii. Intrebarea este: a cui este răutatea? A noastră sau a celorlalţi? Sigur, este uşor de comentat, dar este greu de acceptat că, totuşi, indiferent de comportamentul celui de lângă noi, avem şi noi partea noastră de vină. O gândire corectă ne-ar face să trecem peste nemulţumirile noastre, dar mai ales înstrăinarea este cea care ne-ar ajuta să ne înălţăm şi să nu ne legăm de nimic de aici. In Vieţile Sfinţilor, mucenicii nu ţineau seama nici de copiii lor, nici de soţi, nici de neveste, nici de orice altceva. Pentru ei conta bucuria mărturisirii şi faptul că aveau credinţa că mai mult fac prin retragerea (jertfa) lor, decât ar face dacă ar rămâne împreună. Felul acesta de a gândi este un remediu pentru boala geloziei. Sigur, retragerea nu înseamnă neapărat despărţire, ci înseamnă a nu mai fi posesiv. Este o încercare de a trăi mai curat, cu credinţa că rugăciunea poate face mai mult decât interminabilele noastre presupuneri. Sa presupunem că soţul (soţia) se culcă cu toate femeile pe care le întâlneşte în drum spre casă. Putem face ceva? Sigur că nu. Intrebările şi cicăleala nu fac decat să accentueze situaţia. Atunci ce să facem? Să ne purtăm firesc, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic sau să acceptăm că s-a culcat cu toate femeile din lume? O gândire lumească poate spune: eşti o proastă, însă cineva mai aproape de Dumnezeu îşi dă seama că vremea acestei vieţi va trece cu toate aceste aventuri deşarte, iar felul nostru de a iubi va rămâne şi va arăta roade la sfârşit. Atunci se închid uşile, se deschid cărţile şi vom vedea că partenerul nostru nu este nici femeie şi nici bărbat ci este un suflet care s-a zbătut în mocirlă, iar „retragerea" (jertfa) noastră a fost o rugăciune bine primită, care ne-a ajutat şi pe noi, şi pe el.

Nici celălalt, care este subiectul principal, nu este nevinovat de boala geloziei partenerului. Chiar dacă obiecţiile bolnavului ar fi speculaţii neadevărate, totuşi el (ea) ar putea măcar diminua aceste speculaţii prin ascultarea de celălalt; pentru că atunci explodează boala, când nu facem ce vrea celălalt, această neascultare fiind interpretată ca o lipsă de fidelitate. Se poate ca „mult iubitul" să se complacă în situaţia în care este: ce bine-i de mine, toată lumea mă iubeşte; însă este neuman ca să menţii această stare. Sigur, atunci când faci tot ce-ţi stă în putinţă şi gelozia persistă, este altceva; însă este greu de spus că am făcut tot ce am putut. Putem să ne arătăm dragostea pentru celălalt, renunţând la lucruri importante în viaţa noastră. Poate partenerul doreşte sa nu mai vorbim, să nu ne mai întâlnim cu alte Persoane. Nu este imposibil să facem lucrul acesta şi am primi mult Har, dacă renunţăm la o „prietenie" pentru a stabili pacea. Oricum nu renunţăm definitiv ci în loc să spunem că ne vedem mâine, spunem că ne vedem în viaţa viitoare. Atunci nu vor mai fi bărbaţi şi femei şi nici geloşi, ci cu toţii vom fi îngeri ai lui Dumnezeu. Nu trebuie să ni se pară aşa de mult până la viaţa viitoare, iată a trecut o bună parte din viata aceasta şi nici nu ştim când. Nici nu trebuie să ni se pară gestul nostru nelalocul lui, pentru că am spus că facem lucrul acesta de dragul păcii, iar pacea este Hristos.

* * *
Există femei care din invidie vor să despartă un cuplu. Atunci ele încearcă să se arate atrăgătoare pentru bărbatul respectiv, sau dacă nu reuşesc ele însele să fie pe placul bărbatului, încearcă prin alte prietene, sau prin alte metode, orice ar putea, numai să-i vadă despărţiţi. Este deja o purtare demonică, care se simte bine făcând rău. Se încearcă a-i lua mintea bărbatului, însă, cu toate acestea, reuşita depinde şi de acordul respectivului. Căderea lui vine numai din cumularea „efortului" răufăcătoarei cu starea sa căzută. Din această stare căzută face parte şi mândria lui prin care i se pare că este suprastimat de cineva, ca este iubit mai mult decât acasă, precum şi poftele sale dezordonate pe care speră să le împlinească cu noua sa femeie. Oamenii caută o fericire păcătoasă care este imposibil să se împlinească şi atunci migrează, făcându-şi iluzii că vor reuşi cu altcineva imposibilul. Sigur, în cazurile acestea nu avem nici un cuvânt de laudă pentru bărbat, care şi-ar putea da seama uşor ca sunt nişte oferte promoţionale care mai devreme sau mai târziu vor lua sfârşit. Faptul că se ajunge să nu se mai sufere unul pe altul este o realitate, însă nu înseamnă că un nou început nu se va termina la fel. A accepta o persoană care ţi se pare că-ţi oferă mai mult decât soţia ta nu este decât o amăgire. Nu putem să ne clădim fericirea pe nefericirea altuia, mai devreme sau mai târziu vom avea mustrări de conştiinţă, iar dacă suntem împietriţi şi nu ne mustră conştiinţa, dreptatea divină îşi va spune cuvântul la momentul potrivit.

* * *
Ce ne facem dacă soţiile noastre nu mai vin acasă? Ne gândim la cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Vremea s-a scurtat de acum, aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cei care nu ar avea"( I Corinteni 7,29). Apoi ne luăm răsplata, pentru că în loc să alegem o femeie modestă (care poate n-ar fi plecat niciodată), am ales o femeie frumoasă, care fiind urmărită de multe priviri, o să fie mai interesată să arate bine decât să-ţi facă o ciorbă. Ifosele ei nu vor întârzia, pentru că ea vede multe uşi deschise, şi ... asta este: dacă am ales ceva „scump", vom plăti scump şi nu ne vom alege decât cu o învăţătură de minte. Bună şi asta; ba chiar foarte bună, pentru că dacă ne dăm seama că dragostea arată altfel decât am crezut noi, nu am pierdut mare lucru: o femeie uşuratică, care mai devreme sau mai târziu va deveni şi ea urâtă, însă noi am câştigat înţelepciune. Nu-i rău târgul, nu-i aşa? Aşa că nu merită să fim prea mult trişti să încercăm să facem bine în dreptul nostru şi vorn vedea sfârşit cu bucurie. Nu ne putem plânge nici că ne lipseşte mângâierea cuiva apropiat, pentru că este aşa de multă lume care are nevoie de dragoste, încât este imposibil să nu ne întâlnim unii cu alţii. Problema este că toţi aşteptăm să primim şi nu ne gândim că atunci când dăruim, atunci şi primim.

Se întâmplă ca gelozia să fie generată şi de refuzul unuia dintre cei doi de a avea relaţii intime. Acest refuz poate avea diferite cauze, începând de la cele evlavioase şi până la dorinţa de a ne pedepsi partenerul, însă de cele mai multe ori cel lipsit îşi suspecteză partenerul de infidelitate. De multe ori aceste situaţii se prelungesc ani de zile sau chiar pentru totdeauna, fără ca cei doi să se poată apropia să se explice. Astfel cei doi trăiesc ca şi cum ar fi despărţiţi, rămânând împreună doar aparent, forţaţi de împrejurări. Aceast fel de viaţă este un iad familial, iar inevitabilele tensiuni nu vor afecta numai pe cei doi, ci mai ales vor afecta copiii care nu sunt maturizaţi şi sunt foarte sensibili, dar şi pe toţi cei din jurul nostru care mai devreme sau mai târziu îşi vor da seama că trăim „împreună" despărţiţi.

Cea mai dureroasă parte a trădării este amintirea timpului frumos petrecut împreună. Sigur nu trebuie să trăim din amintiri, însă, după ce ne-am legat de cineva, după ce am dăruit ce am avut mai bun din noi, nu ne putem despărţi chiar aşa uşor. Este o părticică din durerea lui Hristos, Care a fost răsplătit cu bătăi, batjocură şi cruce de aceiaşi oameni cărora mai înainte le făcuse bine. De la Hristos până la noi, prima duminică de dinainte de înviere este Duminica Floriilor; o zi de bucurie, care aduce aminte de primirea lui Hristos în Ierusalim cu flori şi cu stâlpări, însă care aduce cu ea un aer de tristeţe: peste doar câteva zile florile se vor preface în spini, laudele în hule şi piroanele dureroase vor arăta care era de fapt mincinoasa iubire omenească. De aici vin şi despărţirile din cuplu, pentru că am iubit omeneşte, cu patimă şi poate egoist. Am dorit un rai pământesc în care confundam fericirea cu simţirile trupeşti.

Spunea cineva că necazurile sunt o oportunitate; atunci avem prilejul să vedem lucrurile altfel, ne dau ocazia să fim nebuni în sensul bun al cuvântului şi să devenim de nerecunoscut. Treziţi dintr-un somn dureros vedem cum ne urmăreşte amintirea chinuitoare a cea ce noi numeam iubire. Faptul că s-a destrămat, arată că nu a fost tocmai ce gândeam noi; acum avem prilejul să ne corectăm (dioptriile) şi să vedem viaţa altfel. Hristos a fost adăpat cu fiere înainte de a fi răstignit pe cruce, atunci când vedea în cei cărora le făcea bine falsa dragoste ce avea să se transforme în trădare. Şi noi ne hrănim cu fierexând tristeţea ne apasă îndelung. Atunci este o luptă cumplită şi orice consolare nu-şi găseşte locul; cu toate acestea, însă, trebuie să încercăm să ne încurajăm. Nu trebuie să ne îmbolnăvim, sunt mulţi care ar avea nevoie de dragostea noastră. Deşi istoviţi de războiul pe care l-am dus, deşi suntem răniţi şi am avea noi înşine nevoie de ajutor, să căutăm pe alţii care suferă la fel sau mai mult decât noi, şi sprijindu-ne unul pe altul, să uităm că odată am primit nişte flori care s-au prefăcut în spini. Pe drumul anevoios păşim împreună în noi încercări; ne uităm la cei de lângă noi şi sigur că aşteptăm iarăşi flori, dar de data aceasta ştim că ele se pot preface în spini; aşa că le luăm cu atenţie să nu ne înţepăm şi mergem înainte cu bucurie, pentru că am învăţat de la Hristos Care, primind spinii, a binecuvântat calea spre adevărata iubire.

Ieromonah loan Buliga
Deşertăciunile lumii - ediţie completă, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Deşertăciunile lumii - ediţie completă"

 

• Gelozia
  Publicat in : Editoriale
• Gelozia, cauze si remedii
  Publicat in : Editoriale
• Gelozia lui Dumnezeu
  Publicat in : Editoriale
• Gelozia
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: