Mama Eupraxiei era soţia binecredinciosului creştin Antigon, care era rudă cu împăratul. Când acesta a murit, ea a plecat împreună cu fiica ei în Egipt. Nu departe de moşia lor în această ţară, în Tebaida, se afla o mănăstire de fecioare cu o sută treizeci de monahii.
Fericitei văduve i-a plăcut foarte mult această mănăstire şi deseori venea aici cu fiica ei, Eupraxia şi aducea la biserică lumânări şi tămâie.
Odată, egumena acestei mănăstiri din insuflarea Sfântului Duh s-a apropiat de micuţa Eupraxia şi i-a propus să rămână la mănăstire în chip monahicesc, iar mama ei a binecuvântat-o să se tundă în monahism.
Pentru smerenia şi ascultarea ei, Sfânta Eupraxia n primit de la Domnul multe şi felurite daruri duhovniceşti. Printre ele se afla şi darul izgonirii demonilor.
In mănăstirea din Tebaida multe femei din cetăţile cele de aproape şi din satele dimprejur veneau la mănăstirea aceea, aducând pe copiii lor bolnavi si îndrăciţi, pentru că Domnul, precum s-a zis mai înainte, dădea tămăduiri de boli şi izgonea diavolii cu rugăciunile egumenei şi ale surorilor care vieţuiau după Dumnezeu. Căci ele se adunau în biserică si făceau rugăciuni împreună pentru orice fel de bolnavi, iar aceia câştigau tămăduire şi se întorceau acasă sănătoşi.
In mănăstirea aceea era o femeie îndrăcită, căci petrecea într-însa mai-marele duhurilor celor necurate, pe care o muncea cumplit din tinereţe. Din această pricină, acea femeie era legată cu lanţuri de mâini şi de picioare. Ea scrâşnea din dinţi, fluiera, făcea spume, răcnea foarte tare, încât toate se spăimântau de glasul şi ţipătul ei. De multe ori egumena cu surorile cele bătrâne se rugau lui Dumnezeu în biserică să izgonească pe diavol din femeia aceea care pătimea, dar rugăciunea lor nu era auzită; căci, după rânduiala lui Dumnezeu, acel lucru se păzea spre mai mare minune şi spre arătare, Sfintei Eupraxia, mireasa lui Hristos, precum se va arăta mai la urmă. Atât de mult o muncea acel diavol încât nimeni nu putea să se apropie de ea. Ea era legată într-o casă de dedesubt, de un stâlp, iar hrana şi băutura i se dădeau de departe. Astfel se lega vasul cu mâncare de un băţ lung, puneau pâine şi felurite de verdeţuri şi-i dădeau. Ea, de multe ori, apucând vasul şi băţul, le arunca în faţa celor ce i le aduceau. Aşa a fost ţinută în mănăstire multă vreme într-una din zile, portăriţa, venind la egumena i-a spus că a venit o femeie plângând, având si un copil în vârstă de opt ani. Copilul este slăbănog mut şi surd, şi cere rugăciuni pentru tămăduirea lui Egumena, ştiind, din descoperirea lui Dumnezeu că acum se dăduse Eupraxiei darul tămăduirii şi putere asupra duhurilor necurate, a chemat-o şi i-a zis: "Du-te şi ia pe copil de la maica aceea care stă dinaintea porţii şi adu-l aici". Ea, ducându-se şi văzând pe copil foarte bolnav, slăbănog, mut şi surd, i-a fost milă de el şi a suspinat.
Deci, însemnându-l cu Sfânta Cruce, a zis: “Fiule, Dumnezeu, Care te-a făcut pe tine, Acela să te tămăduiască!" Şi, luându-l de mâini, l-a dus la egumenă. Copilul, fiind adus cu mâinile ei, îndată s-a tămăduit, a grăit şi a început a chema pe mama sa. Eupraxia, văzând pe copilul care grăia, s-a spăimântat şi l-a lăsat jos; iar copilul, sculându-se, a alergat la poartă, strigând pe maica lui. Portăriţa s-a dus şi i-a spus egumenei. Drept aceea, egumena, chemând pe mama acelui copil, a zis către dânsa: "Soră, pentru aceea ai venit, ca să ne ispiteşti pe noi, aducându-ţi copilul sănătos?" Maica copilului a răspuns: "Stăpâna mea, mă jur pe Domnul Hristos că până în ceasul acesta copilul meu nu grăia, nu auzea, nu lucra cu mâinile nimic, nici cu picioarele nu putea să umble". Atunci egumena a zis către acea femeie: „Cu darul lui Hristos, ai pe copilul tău sănătos; deci, du-te cu pace, slăvind pe Dumnezeu!"
Plecând femeia cu pruncul său tămăduit, egumena a zis către Eupraxia: „Fiică, voiesc ca să hrăneşti cu mâinile tale pe acea soră care pătimeşte de îndrăcire în mănăstirea noastră, de nu te temi de ea". Eupraxia a zis: „Nu mă tem, doamna mea, şi ceea ce-mi vei porunci, voi face". Eupraxia, luând un vas cu fiertură şi pâine, s-a dus la cea îndrăcită. Aceea îndată, scrâşnind din dinţi, s-a repezit la dânsa şi, apucând vasul, voia să-l sfărâme. Iar Eupraxia, apucând-o pe ea de mână, i-a zis: „Viu este Domnul, că te voi arunca la pământ şi voi lua toiagul egumenei noastre şi te voi bate pe tine, ca de acum să nu mai faci neorânduieli".
Femeia îndrăcită, văzând că Eupraxia este mai tare decât dânsa, Domnul întărind pe roaba sa, a început a se teme şi a tăcut. Dar sfânta a început cu blândeţe a o îndemna pe ea, zicându-i: „Şezi, sora mea, mănâncă şi bea şi nu te tulbura". Atunci ea, şezând, a mâncat, a băut şi s-a odihnit. Din acea vreme a început a nu-i mai da ei hrană de departe cu băţul, ci hrana o primea din mâinile Eupraxiei, minunându-se toate surorile. Când vreodată îndrăcită începea a se tulbura, a înnebuni şi a striga, surorile îi ziceau: „Taci, că vine Eupraxia la tine şi te bate cu băţul!" Atunci îndată îndrăcită se îmblânzea şi tăcea.
In mănăstire vieţuia o monahie pe nume Ghermana, pe care începuse s-o roadă în inima zavistia; ea le spunea celorlalte surori: „Oare nu sunt alte surori care să ducă hrană celei îndrăcite afară de Eupraxia? Daţi-mi mie pâine, căci şi eu, voi putea sluji celei îndrăcite ca şi Eupraxia!" Deci ea, luând pîine şi linte, s-a apropiat de dânsa şi i-a zis: „Soră, primeşti aceasta şi mănâncă!" Dar cea îndrăcită a apucat-o pe ea cu tărie şi i-a rupt hainele de pe dânsa până la piele, scrâşnind împotriva ei cu dinţii.
Deci, aruncând-o cu faţa la pământ, a început a o muşca de grumaji şi de spate; apoi făcându-se mare ţipăt şi nici una neîndrăznind a se apropie de dânsa, Iulia a alergat la bucătărie şi a zis Eupraxiei: „O omoară pe Ghermana femeia îndrăcită!" Atunci Eupraxia, alergând, a apucat pe cea îndrăcită de mână şi de grumaji şi a izbăvit pe Ghermana, care era rănită şi însângerată.
Apoi, Eupraxia a zis către cea îndrăcită: „Oare ai făcut bine de ai rănit aşa de rău pe această soră?" Dar ea stătea scrâşnind din dinţi şi spumegând, iar Eupraxia i-a zis: „Viu este Domnul, că din ceasul acesta, de vei mai face rău vreunei surori, nu te voi mai ierta; ci, luând toiagul egumenei, te voi bate fără milă". Atunci ea, culcându-se a tăcut.
A doua zi de dimineaţă, Eupraxia, mergând să o cerceteze pe dânsa, a găsit-o dezbrăcată, cu hainele rupte şi, şezând pe pământ, îşi aduna gunoiul său şi-l mânca; fericitei Eupraxia i-a fost mare milă de ea şi a lăcrimat cu jale. Deci, a îmbrăcat-o pe ea într-o haină şi, aducându-i pâine şi apă, a hrănit-o şi i-a dat să bea. După aceasta toată noaptea a petrecut-o în rugăciuni.
Dar Dumnezeu a descoperit egumenei rugăciunea, căci a doua zi a chemat-o pe ea şi i-a zis: „Fiică Eupraxia, pentru ce ai tăinuit înaintea mea rugăciunea ta, ce o faci pentru aceea care pătimeşte? De mi-ai fi spus mie, apoi şi eu m-aş fi ostenit împreună cu tine". Eupraxia a zis: „Iartă-mă, doamna mea, căci văzând-o pe ea făcând foarte urât, mi-a fost milă de dânsa".
Atunci egumena a grăit către Eupraxia: „Fiică, am să-ţi spun ceva, dar păzeşte-te să nu te mândreşti. Hristos ţi-a dat ţie putere asupra diavolilor şi asupra acestui diavol". Eupraxia, auzind acestea, a căzut la pământ şi şi-a presărat capul cu ţărână şi striga, zicând: „Cine sunt eu, ticăloasa şi plină de toată necurăţia, ca să izgonesc diavolul, pe care voi, atâţia ani rugându-vă, nu l-aţi putut izgoni?" Egumena a zis: „Fiica mea, pe tine te aşteaptă lucrul acesta, ca să se ştie că mare răsplătire este pregătită pentru tine în ceruri, deci să nu fii neascultătoare, ci să faci ceea ce ţi se porunceşte".
Apoi s-a dus la biserică şi, aruncându-se cu faţa la pământ înaintea icoanei Domnului nostru Iisus Hristos, a udat pământul cu lacrimi, cerând ajutor. Deci, fiind silită din porunca egumenei, s-a dus la cea îndrăcită, iar surorile toate mergeau în urma ei, vrând să vadă ceea ce avea să se facă. Deci, Eupraxia, apropiindu-se de aceea care pătimea, i-a zis: „Domnul nostru Iisus Hristos, Care te-a zidit, te vindecă!"
Zicând acestea, a făcut pe chipul ei semnul Sfintei Cruci. Iar diavolul, răcnind foarte tare, a zis: „O, ce mincinoasă şi spurcată este monahia aceasta. Iată că de mulţi ani am petrecut în femeia aceasta, dar nimeni nu m-a izgonit pe mine până acum, iar nebuna aceasta vrea să mă izgonească". Eupraxia a zis: „Nu te izgonesc eu, ci Hristos, Dumnezeul meu, Căruia m-am făcut mireasă!" Atunci diavolul a strigat: „O, ce necurată eşti, nu voi ieşi din această femeie, fiindcă n-ai luat putere ca să mă izgoneşti pe mine". „Eu sunt necurată şi plină de toate spurcăciunile, precum şi tu mărturiseşti, însă, poruncindu-ţi Hristos, Dumnezeul meu, vei ieşi din aceasta; iar de nu vei voi să ieşi, apoi voi lua toiagul egumenei noastre şi te voi bate pe tine!"
Dar diavolul, răspunzând, nu voia să iasa Eupraxia, luând toiagul egumenei, îl ameninţa pe el, zicând: „Ieşi, că te voi bate pe tine". Diavolul a zis „Cum voi putea ieşi, căci am făcut sfat cu dânsa şi nu pot să-l calc". Sfânta a lovit cu toiagul de trei ori şi a zis: „Duh necurat, Domnul Hristos îţi porunceşte ţie să ieşi din zidirea lui Dumnezeu!" Insă diavolul, tânguindu-se, zicea: „Unde mă voi duce?!" Sfânta a zis: „Du-te în întunericul cel mai din afară, în focul cel veşnic şi în muncile cele fără de sfârşit, care ţi s-au pregătit ţie, tatălui tău, satana, şi tuturor care fac voia voastră". Iar surorile toate stăteau şi priveau de departe, neîndrăznind să se apropie.
Dar, de vreme ce diavolul nu voia să iasă pentru că se împotrivea mult, Sfânta Eupraxia, căutând către cer, a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, nu mă ruşina pe mine în ceasul acesta, ca să nu se bucure diavolul cel necurat!" Diavolul îndată, răcnind cu glas mare, a ieşit, iar femeia s-a făcut sănătoasă din ceasul acela.
Apoi, luând-o pe ea Eupraxia şi sculând-o, a îmbrăcat-o cu o haină curată. Deci, ducând-o în biserică, toate surorile împreună au dat slavă şi mulţumire lui Hristos Dumnezeu. Sfânta Eupraxia din ziua aceea mai mult a început a se smeri, slujind luturor surorilor ca o roabă. Iar, când se aduceau copii neputincioşi la mănăstire, egumena îi trimitea la Sfânta Eupraxia, care, deşi nu voia, supunându-se poruncii ei, îi tămăduia cu darul lui Hristos.
Când s-a apropiat vremea fericitului sfârşit al Sfintei Eupraxia, egumenei i s-a arătat în vedenia visului descoperire de la Dumnezeu. Eupraxia, când a auzit de aceasta de la una dintre monahii, îndată a slăbit şi a căzut jos ca moartă. Şi a fost dusă în casa de rugăciune. Sosind dimineaţa, egumena a văzut că Eupraxia îşi dă ultima suflare şi a trimis la surori, zicând: „Să vină să sărute pe Eupraxia cu sărutarea cea din urmă, pentru că se sfârşeşte!" Surorile, adunându-se, o sărutau plângând şi zicând: „Soră, pomeneşte-ne şi pe noi în împărăţia lui Hristos!" Ea tăcea, neputând să vorbească. In urma tuturor a venit la dânsa şi aceea pe care o izbăvise de munci şi îi săruta mâinile, plângând şi zicând „Aceste sfinte mâini mult mi-au slujit mie, nevrednic şi cu ele s-a izgonit din mine diavolii care m-a muncit". Eupraxia nu-i răspundea. Egumenul i-a zis: „Soră Eupraxia, nu miluieşti pe această soră si nu-i răspunzi nimic, pentru că plânge aşa?" Eupraxia uitându-se spre sora aceea, i-a zis: „Soră, pentru ce te mai osteneşti? Lasă-mă să mă odihnesc, că sunt aproape de sfârşit. Insă, teme-te de Dumnezeu, că El te va pazi pe tine".
Apoi, uitându-se la egumenă, a zis: „Maica mea, roagă-te pentru mine, că mare osteneală este sufletului meu în ceasul acesta". Egumena a început a se ruga pentru dânsa cu toate surorile. Când a sfârşit rugăciunea şi a zis „Amin", Sfânta şi Cuvioasa mireasă a lui Hristos, Eupraxia, şi-a dat cinstitul si sfântul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu, vieţuind treizeci de ani de la naşterea sa. Surorile, plângând mult după dânsa, au îngropat-o lângă maica sa şi au preamărit pe Dumnezeu.
Sfânta Eupraxia s-a săvârşit la vârsta de 30 de ani.
Multe minuni se făceau la cinstitele moaşte ale acestei plăcute a lui Dumnezeu, pentru că dăriueste tămăduiri de toate neputinţele şi se izgoneau diavolii, care strigau, zicând: „O, Eupraxie, şi după moarte ne biruieşti şi ne alungi!"
Intr-acest fel a fost petrecerea şi viaţa Cuvioasei Pupraxia, care s-a învrednicit slavei celei cereşti. deci, să ne sârguim şi noi să-i urmăm ei. Să câştigăm smerenia, ascultarea, blândeţea, iubirea şi osteneala, răbdarea, curăţia şi întreaga ei înţelepciune, ca şi noi, cu rugăciunile ei, să ne aflăm vrednici bunătăţilor veşnice şi bucuriei şi petrecerii cu cetele îngereşti şi să ne învrednicim a ne sătura de slava Domnului nostru lisus Hristos, întru împărăţia Lui cea cerească, cu toţi sfinţii, întru nesfârşiţii veci. Amin.
Evghenie Goncearov
Fragment din cartea "Păzeşte-ţi casa de rău", Editura Egumenita
Cumpara cartea "Păzeşte-ţi casa de rău"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.