Imi place foarte mult sa stau de vorba cu credinciosii, sa le ascult problemele, dar cel mai mult sa le dau informatiile necesare , legate de cultul bisericii noastre. Intr-o buna zi am fost invitat in casa unui prieten, si din vorba in vorba am ajuns si la probleme legate de cultul Bisericii Ortodoxe. Dupa multe discutii, unul dintre cei prezenti imi pune o intrebarea: Parinte, tot vorbiti despre inchinarea in Biserica, dar eu va intreb, ca unul care sunt nedumerit, cum are loc inchinarea in Bisericile Ortodoxe; se pare ca dumneavoastra ati imprumutat inchinarea din Vechiul Testament si ma refer aici la hainele preotesti, la modul de constructie a cladirii cu candele si altele? Care este sensul? Cum se inchina un crestin in Biserica Ortodoxa? Am realizat pe moment ca cel care ma intervieveaza este cunoscator al religiei, este familiarizat cu anumite notiuni. Am aflat mai tarziu ca era un pastor baptist, cu care m-am regasit ulterior, avand cu el alte dispute teologice. Atunci i-am dat un raspuns mai scurt, astazi pentru toti care sunt nelamuriti in aceasta problema le aduc un raspus mai elevat , bazat pe unele studii si recenzii ale teologilor nostri.

Asadar, potrivit teologiei Bisericii Ortodoxe, facem urmatoarea precizare:

1. S-a remarcat foarte bine ca notiunea de „inchinare” nu se limiteaza la gestul de prosternare, ci inseamna mult mai mult. Aceasta e foarte adevarat, doar ca atunci cand ortodocsii spun ca aduc adevarata inchinare doar lui Dumnezeu-Treime, iar Maicii Domnului sau Sfintilor aduc doar cinstire, neoprotestantii dintr-o data sar cu replica precum ca noi am face gesturi de prosternare si in fata Sfintilor si, prin urmare, am aduce si acestora inchinare. Deci, persoana care a adresat intrebarea, a surprins foarte bine ca inchinarea este un act spiritual foarte profund, care implica totul, incepand de la edificiul de rugaciune si pana la ultima candela din biserica, nemaivorbind de rugaciunile propriu-zise, or noi ortodocsii, toate acestea le facem spre slava Unicului Dumnezeu, Cel in Treime inchinat.

2. Mantuitorul Hristos instituie „inchinarea in duh si in adevar” (Ioan 4; 24), dar aceasta nu inseamna lipsa oricarei inchinari ci, asa cum reiese din convorbirea cu femeia samarineanca, aceasta inseamna in primul rand posibilitatea de a te inchina si a aduce lui Dumnezeu jerfe nu doar la Iurusalim (ca evreii) sau pe Muntele Garizim (ca samarinenii), ci iata ca a venit vremea cand „nici pe muntele acesta, nici in Ierusalim nu va veti inchina Tatalui” (Ioan 4; 21), ci „in tot locul stapanirii Lui” (Psalmul 102/103; 22). Bineinteles „inchinarea in duh si in adevar” inseamna in sens duhovnicesc mult mai mult: cunoasterea si slavirea Treimii (cf. Sf. Chiril al Alexandriei), inclocuirea jertfelor sangeroase cu cea nesangeroasa / euharistica (cf. Ioan Gura de Aur), trecerea de la preotia levitica la cea „dupa randuiala lui Melchisedec” (cf. Sf. Ap. Pavel si Ioan Gura de Aur) si multe altele. Toate acestea insa nu exclud un anumit cadru liturgic, ci chiar il implica in mod obligatoriu, pentru ca toate prescriptiile cultice ale Vechiului Testament, compartimentele Templului, cele trei trepte ale preotiei, fiecare cu vesmintele lor s.a., au fost considerate inca de Sf. Apostoli (vezi mai ales Epistola catre Evrei) drept icoane profetice (prefigurari) a ceea ce trebuia sa reprezinte cultul crestin. Pastele iudaic, de exemplu, a fost o profetie a Pastelui crestin, iar mielul pascal a fost o profetie a „Mielului care ridica pacatul lumii” (Ioan 1;29) – deci „mixarea cultului” era o vocatie a cultului Noului Testament pe care crestinii au facut-o sub inspiratie / revelatie divina, iar in prima etapa, chiar sub directa supraveghere si exemplul personal al apostolilor.

3. Ruperea catapetesmei Templului in doua la rastignirea lui Hristos (Matei 27; 51) n-a insemnat decat abolirea Jertfelor sangeroase ale Vechiului Testament. Templul insa a continuat sa existe inca multa vreme, pentru ca el era menit sa devina prima biserica a crestinilor (lucru pentru care Apostolii nu incetau sa mearga acolo pentru a-i converti pe evrei – Fapte 2; 46; 3; 1-4 s.a.) si abia dupa ce evreii au refuzat in repetate randuri sa creada in Hristos, Dumnezeu a randuit distrugerea templului in anul 70, desi acest lucru se putea produce chiar in ziua rastignirii lui Hristos, mai ales daca ne amintim de cutremurile mari care au avut loc atunci incat se despicau si pietrele (Matei 27; 51). Aceasta confirma faptul ca Dumnezeu n-ar vrut distrugerea totala a formelor de cult ale Vechiului Testament, chiar daca unele dintre ele au un rol secundar, nefiind totusi lipsite de sens. Iata de ce primii crestini, dar si adevaratii urmatori ai acelora, folosesc tamaie si aprind candele in cult, iar jertfa euharistica sta in centrul intregului cult, ca un Paste actualizat (nu repetat) in permanenta, dar si ca o jertfa zilnica sau cel putin saptamanala, spre iertarea pacatelor poporului.

4. Dupa daramarea Templului evreii au renuntat la toate formele de cult (pentru ca nu mai aveau Templul din Ierusalim), pastrand doar citirea si interpretarea Legii la Sinagoga, iar „preotia” lor de acum e legata doar de slujirea invatatoreasca, fara valente sacramentale. Asemanarea cu cultul neoprotestant este izbitoare (mai ales la „adventisii de ziua a saptea”), iar diferentele fata de cultul primilor crestini (despre care Scriptura, este adevarat, nu da foarte multe detalii), este si mai izbitoare. 5. Un crestin ortodox (autentic, nu doar cu numele) se inchina „in duh si in adevar”, dar asta nu inseamna o perceptie particulara a fiecaruia fata de cult, ci o perceptie eclesiala in baza Sfintei Traditii a Bisericii. Este adevarat ca unele elemente si forme ale cultului ortodox s-au dezvoltat in timp si ele se vor dezvolta si mai departe, dar principiile acestui cult stau anume in cultul apostolic. Din acest punct de vedere chiar si cele doua Testamente nu trebuie puse in raport de opozitie, ci de continuitate. Noul Testament este o continuare si o desavarsire a Vechiului Testament (exprimat inclusiv prin trecerea de la azima la paine la Cina cea de Taina). Este adevarat ca textul a ceea ce numim noi „Noul Testament” a fost scris in primul secol crestin, dar insasi epoca Noului Testament nu se termina niciodata si noi, ortodocsi, incercam sa o traim plenar in Hristos cel care ne-a fagaduit ca „va fi cu noi pana la sfarsitul veacurilor” (Matei 28; 20).

Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta

 

.

• Inchinarea lucrurilor
  Publicat in : Editoriale
• Inchinarea magilor in arta copta
  Publicat in : Religie
• Sfanta Cruce in lucrarea si inchinarea ei
  Publicat in : Inaltarea Sfintei Cruci