Mântuirea noastră este legată de rugăciune, oricât de neștiutori, neputincioși sau lipsiți de râvnă am fi.
Astfel, credința este însuflețită prin rugăciune, și tot prin rugăciune împlinim faptele bune și dobândim desăvârșirea duhovnicească.
Chemarea Numelui lui Iisus înseamnă împărtășire de puterea Lui mântuitoare, putere care lucrează tainic în noi.
De aceea, Sf. Ioan Carpatinul ne îndeamnă să ne rugăm, având în suflet credința că Dumnezeu vrea să ne mântuiască pe toți: „Dacă nu ai puterea necesară stăpânirii de sine și a faptelor de asceză, să știi că Dumnezeu vrea să te mântuiască prin rugăciune”.
Nu întâmplător s-a zis: „Roagă-te și fă ce vrei!”, rostire care trebuie înțeleasă în sens duhovnicesc, adresată nouă, oamenilor acestui veac, cu mințile risipite, cu sufletele secătuite, într-o permanentă agitație...
Rugăciunea ne orientează spre Hristos și ne pune pe cale. Atunci orice loc și orice timp devine potrivit pentru a ne ruga.
Timpul vieții noastre pare că se scurge liniar și cu repeziciune spre un sfârșit implacabil, din acest motiv omul modern trăiește cu impresia că nu mai are timp.
Cu vreme în urmă, viața decurgea mai liniștit, între răsăritul soarelui și apus, ziua fiind împărțită în trei părți a câte trei ore. De aici și timpurile rugăciunii: ceasul al 3-lea (ora 9), ceasul al 6-lea (ora 12) și ceasul al 9-lea (ora 15).
Cu o anumită disciplină și puțin efort, timpul de după apusul soarelui și cel de dinaintea răsăritului poate fi destinat rugăciunii, chiar și în cazul omului modern.
Și asta, cu atât mai mult, din moment ce tot mai mulți oameni fac „sacrificii” pentru a se trezi dis-de-dimineață ca să își plimbe „patrupedul” (care nu are nicio vină) ori pentru a viziona la televizor un serial, o emisiune..., până noaptea târziu.
Și, culmea culmilor!, toți ne plângem că nu avem timp pentru rugăciune, lectură, pentru o discuție cu folos...
Noi avem o față trupească, dar avem și o „față” lăuntrică, sufletească, pe care o întoarcem spre cel căruia ne adresăm.
Hristos ar trebui să fie „centrul de referință” al vieții noastre, „punctul central” la care să ne raportăm neîncetat pentru a ne menține în echilibru într-o lume debusolată, care se rotește în neștire, fără niciun reper.
Atunci am descoperi Răsăritul, nu ca un punct cardinal, ci ca sens, spre care să ne întoarcem și să înaintăm, deoarece Mântuitorul Iisus este „Soarele dreptății”, „Răsăritul cel de Sus” și „Lumina lumii” (Ioan 8, 12).
Când a fost răstignit, Hristos privea spre apus, iar când S-a înălțat la cer a pornit spre Răsărit, și așa I S-au închinat Lui apostolii: „Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer” (Faptele Sfinților Apostoli 1, 11).
De aceea, închinarea noastră cu fața către Răsărit arată că Îl așteptăm pe Mântuitorul Iisus: „Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului” (Matei 24, 27)
Chiar dacă nu ne dăm seama, noi căutăm „patria” noastră dintru început, Grădina Raiul pe care Dumnezeu a sădit-o în Eden, spre Răsărit: „Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise” (Facerea 2, 8).
Din acest motiv ne închinăm lui Dumnezeu, privind către Răsărit, adică spre „vechea patrie”, îndreptândându-ne spre Hristos răstignit, Cel care, prin moartea și învierea Lui, ne-a deschis „poarta” Împărăției Cerurilor și ne-a dăruit Raiul cel luminos.
Poate, dacă am cunoaște măcar câteva dintre roadele și efectele terapeutice ale rugăciunii, ne-am face timp și pentru a ne ruga.
Nicio rugăciune sinceră, făcută cu smerenie, nu rămâne fără rod, deoarece poartă în sine puterea harului.
Rugăciunea alungă gândurile rele, îndoielile și temerile noastre, limpezește totul și ne învață totul.
Rugăciunea „omoară” patimile și aduce în suflet bucurie, pace și entuziasmul pe care cei mai mulți dintre noi nu-l mai avem.
Rugăciunea aduce în inimă căldură și râvnă spre toată fapta cea bună, ne deschide mintea spre priceperea Sf. Scripturi, a Tainelor Dumnezeiești și spre cunoașterea limbajului creației.
Lucrarea rugăciunii ne eliberează de grijile cele multe și deșarte, și ne încredințează că Dumnezeu e mereu cu noi.
Ea curăță mintea de gândurile cele cu multe și felurite chipuri, ne dezvață de obiceiul de a visa și de a împrăștia mintea, statornicindu-ne într-o neîncetată aducere aminte de Dumnezeu.
Rugăciunea nimicește, prin puterea harului Sf. Duh, frica și neîncrederea, duhul iscodirii, al vicleniei, invidiei, al clevetirii și osândirii aproapelui, al grăirii fără folos...
Cele dintâi roade ale rugăciunii sunt luarea aminte la propriile păcate și umilința, ca întoarcere spre sine.
Rugăciunea este cea care ne călăuzește spre sfânta simplitate și spre simțirea neîncetată a prezenței lui Dumnezeu, ca împreună petrecere cu El în inimă, prin care se naște și crește simțământul fricii de Dumnezeu, precum și veghea asupra stării lăuntrice, asupra cuvintelor și faptelor noastre.
Iată și o parte dintre efectele terapeutice ale rugăciunii: relaxează creierului prin eliminarea tensiunii nervoase, ca urmarea a ieșirii minții din haosul gândurilor; purifică energiile mentale negative; ne eliberează de ideile fixe, de obsesiile mentale, de agitația nervoasă, de insomnie; întărește imunitatea la boli și suferințe; alină și vindecă bolile; răsare Lumina în întunericul subconștientului nostru păcătos, prin rostirea Numelui Mântuitorului Iisus, care trezește în noi memoriile bune.
„Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi.” (Romani 12, 12)
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Despre rugaciune - Parintele Teofil Paraian
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Rugaciune de priveghere
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Rugaciune impotriva farmecelor si bantuirii duhurilor rele
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Rugaciune catre Sfantul Ierarh Nicolae
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Rugaciune catre Ingerul Pazitor
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.