Iubirea sincera fata de oameni

Iubirea sincera fata de oameni Mareste imaginea.

Citind viaţa şi petrecerea Sfântului Serafim de Sarov, vedem că la început îi ocolea pe oameni, dar mai târziu, fiind deja în vârstă de aproape 56 de ani, în urma unei vedenii - i s-a arătat Maica Domnului -, a deschis uşa chiliei sale şi a început să-i primească pe toţi oamenii. Astfel a devenit într-adevăr un Stareţ, un călăuzitor duhovnicesc al poporului.

Sute şi mii de oameni alergau la el, nenumărate suflete mergeau să afle la dânsul odihnă şi să audă cuvânt de mântuire. Mulţi oameni care nu puteau ajunge să-l cerceteze îi trimiteau scrisori şi îi cereau ajutorul şi binecuvântarea.

Cei care-l întâlneau îşi schimbau viaţa, simţeau cum Harul lui Dumnezeu se atingea de sufletul lor când Stareţul se ruga pentru ei, îi binecuvânta cu semnul crucii, îi miruia pe frunte cu ulei de la candela Preacuratei şi le dădea sfaturi duhovniceşti.

Sfântul Serafim de Sarov îi iubea mult pe oameni, îi atrăgea prin prezenţa sa. Le spunea: „Dobândiţi adevărata pace şi mii de oameni în jurul vostru se vor mântui."

Cunoaştem faptul că îi saluta pe oamenii întâlniţi pe cale cu urarea: „Bucuria mea, Hristos a înviat!" Aşadar, oricine se apropia de Sfântul Serafim de Sarov simţea această mare bucurie şi dragoste care izvorau din fiinţa sa lăuntrică transfigurată.

Acelaşi lucru se petrecea şi cu Sfântul Paisie Aghioritul, îndeosebi când a mers în Sfântul Munte, la chilia Cinstitei Cruci, lângă Mănăstirea Stavronikita şi mai apoi la chilia Panagouda, în apropierea Mănăstirii Koutloumousiou. Citim în cartea redactată de ucenicul său, ieromonahul Isaac:

„De dimineaţa până seara Stareţul primea oameni, îi servea cu obişnuita trataţie athonită şi jertfea mult timp stând împreună cu ei şi ascultându-le problemele. Le uşura crucea, lua asupră-şi durerea lor, îi sfătuia, îi dojenea, îi vindeca şi chiar îi înveselea cu câte o glumă, fără să ţină seama că era nedormit, flămând, însetat, obosit, bolnav.

Insă ceea ce îl durea mai mult era faptul că trebuia să-şi întrerupă şi să-şi împuţineze rugăciunea lui nerăspândită. Ardea cu totul de dorul isihiei şi al neîntreruptei comu
niuni cu Dumnezeu, dar inima lui sensibilă şi plină de iubire nu-i îngăduia să lase nemângâiaţi pe cei «osteniţi şi împovăraţi».

Astfel a reuşit să îmbine cu discernământ şi în chip desăvârşit slujirea aproapelui cu viaţa isihastă. Harisma străvederii cu care cerceta dispoziţiile sufleteşti, dar şi gravitatea problemelor celor care veneau la el - ştiute de cele mai multe ori chiar înainte de a i se destăinui -, precum şi câteva fapte dumnezeieşti erau criteriile comportării lui.

Potrivit cuvintelor Staretului, odată, când el era foarte bolnav, cineva trăgea cu insistenţă clopoţelul. In momentul când se pregătea să deschidă, l-a văzut la poartă pe fericitul lui Stareţ, Părintele Tihon, care i-a spus: «Mă bucur că primeşti lume».

Foarte mare era dragostea Părintelui Paisie pentru oameni! El însuşi mărturisea: „Nu rânduiesc nimic pentru mine însumi, programul oamenilor a devenit programul meu. Mai înainte mintea mea se cufunda în rugăciune, acum însă trăiesc problemele oamenilor. De multe ori tresar în somn."

Inţelegea încă şi trebuinţele oamenilor care veneau să-i ceară părerea, rugăciunile, binecuvântarea şi sfatul. Spunea: „«Să nu credeţi că oamenii vin aici ca să-şi petreacă timpul, ci pentru că au probleme mari. Iar ceea ce mă face să continui astfel este faptul că sunt ajutate câteva suflete. Eu am pornit pentru a vieţui călugăreşte, neştiut de nimeni, dar lumea nu mă lasă. Un stareţ mi-a spus: «Tu, Părinte Paisie, ai canon să primeşti lume şi să o odihneşti.» Dar cum va judeca Dumnezeu, nu ştiu."

Sfântul Paisie îi iubea, cu adevărat, foarte mult pe oameni. Cine venea în preajma sa simţea înlăuntrul inimii salutul Sfântului Serafim de Sarov: „Bucuria mea, Hristos a înviat!" Există, desigur, şi o mărturie potrivit căreia, la fel ca şi Sfântului Serafim de Sarov, i s-a arătat Maica Domnului şi i-a spus:

„Lucrul meu este să păzesc hotarele voastre şi îl fac. Aşa şi tu, să primeşti oamenii fără să faci deosebire, pentru că au nevoie." Şi adaugă mai departe Părintele Isaac, autorul cărţii: „Atunci Stareţul s-a supus cu smerenie Maicii Domnului şi a primit la porunca ei slujirea celor îndureraţi.

Astfel a reuşit să îmbine cu discernământ şi în chip desăvârşit slujirea aproapelui cu viaţa isihastă. Harisma străvederii cu care cerceta dispoziţiile sufleteşti, dar şi gravitatea problemelor celor care veneau la el - ştiute de cele mai multe ori chiar înainte de a i se destăinui -, precum şi câteva fapte dumnezeieşti erau criteriile comportării lui.

Potrivit cuvintelor Stareţului, odată, când el era foarte bolnav, cineva trăgea cu insistenţă clopoţelul. In momentul când se pregătea să deschidă, l-a văzut la poartă pe fericitul lui Stareţ, Părintele Tihon, care i-a spus: «Mă bucur că primeşti lume».

Foarte mare era dragostea Părintelui Paisie pentru oameni! El însuşi mărturisea:

„Nu rânduiesc nimic pentru mine însumi, programul oamenilor a devenit programul meu. Mai înainte mintea mea se cufunda în rugăciune, acum însă trăiesc problemele oamenilor. De multe ori tresar în somn. "

Inţelegea încă şi trebuinţele oamenilor care veneau să-i ceară părerea, rugăciunile, binecuvântarea şi sfatul. Spunea:

«Să nu credeţi că oamenii vin aici ca să-şi petreacă timpul, ci pentru că au probleme mari. Iar ceea ce mă face să continui astfel este faptul că sunt ajutate câteva suflete.

Eu am pornit pentru a vieţui călugăreşte, neştiut de nimeni, dar lumea nu mă lasă. Un stareţ mi-a spus: «Tu, Părinte Paisie, ai canon să primeşti lume şi să o odihneşti.» Dar cum va judeca Dumnezeu, nu ştiu."

Sfântul Paisie îi iubea, cu adevărat, foarte mult pe oameni. Cine venea în preajma sa simţea înlăuntrul inimii salutul Sfântului Serafim de Sarov: „Bucuria mea, Hristos a înviat!" Există, desigur, şi o mărturie potrivit căreia, la fel ca şi Sfântului Serafim de Sarov, i s-a arătat Maica Domnului şi i-a spus:

„Lucrul meu este să păzesc hotarele voastre şi îl fac. Aşa şi tu, să primeşti oamenii fără să faci deosebire, pentru că au nevoie." Şi adaugă mai departe Părintele Isaac, autorul cărţii: „Atunci Stareţul s-a supus cu smerenie Maicii Domnului şi a primit la porunca ei slujirea celor îndureraţi.

Sfantul Paisie Aghioritul, Editura Sophia

Cumpara cartea "Sfantul Paisie Aghioritul"

 

Pe aceeaşi temă

11 Mai 2018

Vizualizari: 1131

Voteaza:

Iubirea sincera fata de oameni 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE