Ceea ce a învrednicit-o cu adevărat pe cuvioasa mucenică Teodora a fost, desigur, măsura în care L-a iubit pe Dumnezeu, pe aproapele şi pe acuzatorii şi vrăjmaşii ei.
Intre cuvioasa mucenică şi fecioară Teodora şi alţi mucenici ai creştinismului nu apare nicio deosebire în legătură cu jertfirea lor de bunăvoie. Există însă deosebiri referitoare la sensibilitatea şi gradul acesteia.

Mucenicii creştinismului, înflăcăraţi de dragostea dumnezeiască, au ales nu doar să moară pentru credinţa lor, dar să şi mucenicească prin chinuri înfricoşătoare, pentru ca oamenii să nu aibă nici cea mai mică îndoială faţă de iubirea lor desăvârşită.

Cercetând la suprafaţă cazul cuvioasei muceniţe Teodora, ne dă impresia că nu a mucenicit pentru adevărata credinţă, cu toate că întreaga ei viaţă a avut o credinţă vie, ci pentru cinstea şi integritatea ei morală.

Desigur, şi acesta este un motiv pentru care a mucenicit cuvioasa, însă singurul motiv pentru care s-a jertfit a fost iubirea înflăcărată pentru Dumnezeu, care este „marea şi întâia poruncă" (Matei 22: 38) şi care a avut ca manifestare directă iubirea până la jertfire pentru aproapele, care este „a doua" poruncă, la fel ca prima - Matei 22: 39).

Dorinţa înflăcărată a cuvioasei Teodora era să achite, pe cât posibil, datoria ei faţă de Hristos, Care s-a jertfit pentru ea şi pentru semenii ei, dar chiar şi pentru vrăjmaşii Săi. Vedea şi mai intens datoria dragostei faţă de fraţii ei, de vreme ce Domnul a adus ca răscumpărare jertfirea vieţii Lui. A vrut să-L urmeze pe Domnul. Insă cum poate credinciosul să-L urmeze pe Dumnezeu? Intr-o omilie de-a lui, Sfântul Ioan Gură de Aur spune limpede că cel care-şi iubeşte vrăjmaşii devine asemenea lui Dumnezeu.

Pe larg, notează următoarele: „Domnul spune: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri ...ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri (Matei 5: 44-45). Iubiţi-i, aşadar, pe vrăjmaşii voştri, pentru că nu le faci numai lor bine, ci şi ţie. în ce fel? Iubindu-l pe vrăjmaşul tău te faci asemenea lui Dumnezeu. Mare câştig vei avea dacă-l iubeşti pe vrăjmaşul tău. Căci cununa nu i se va da lui, ci ţie. Ce importanţă are dacă vrăjmaşul tău este rău? Răsplata care ţi se va da va fi pe măsură. Şi îi datorezi recunoştinţă pentru răutatea lui, chiar dacă rămâne rău după multele tale binefaceri. Fiindcă, dacă n-ar fi fost deosebit de rău, răsplata ta n-ar fi deosebit de mare" (Presa ortodoxă, fila 1128 din 2.06.1995).

Dragostea este considerată în Noul Testament dar dumnezeiesc. „Dragostea este de la Dumnezeu" propovăduieşte apostolul Ioan (I Ioan 4: 7). Iar apostolul Pavel o arată ca întâia „roadă a Sfântului Duh" (Galateni 5: 20). Dragostea nu caută ale sale (I Corinteni 13: 5). Ale sale caută doar egoismul. In dragoste nu există al meu şi al tău, ci doar dăruire şi jertfire pentru ceilalţi. Dragostea nu este un simplu sentiment, ci este jertfă, şi doar ca jertfă se face primită de marele Dumnezeu. Ea nu consideră nimic al său, ci pe toate, chiar şi propria viaţă, o oferă celorlalţi, chiar şi vrăjmaşilor. Iubirea de aproapele îl pregăteşte pe om să-L iubească mai mult pe Dumnezeu. Aşadar, taina iubirii de Dumnezeu este iubirea de frate, de aproapele.

Dar cum trebuie să-l iubim? Sfântul Nicodim Aghioritul ne spune: „Trebuie să-l iubim în felul în care vrea Dumnezeu şi după măsura pe care ne-a lăsat-o: să-l iubim nu din pricini fireşti sau pentru că este pe placul nostru, ci din pricină suprafirească, adică deoarece este chip al lui Dumnezeu şi pentru că Dumnezeu vrea şi ne porunceşte să-l iubim. Măsura este să-l iubim ca pe noi înşine... şi să-i facem lui ceea ce vrem ca alţii să ne facă nouă (cf. Matei 7: 12). Iar dacă nevoia o cere, trebuie să-l iubim mai mult decât pe noi, precum şi Hristos ne-a iubit mai mult decât pe El însuşi!" („Poveţe duhovniceşti").

Cuvioasa mucenică Teodora a dovedit prin toate puterile sale iubirea profundă şi statornică faţă de Dumnezeu. A dovedit că-L iubeşte, îl adoră, şi încă faptul că iubeşte nu doar pe aproapele ei, dar şi pe vrăjmaşii săi. Această iubire desăvârşită a cuvioasei, nu se poate numi altfel decât dar dumnezeiesc, harismă a lui Dumnezeu către ea.

Viaţa cuvioasei mucenice şi fecioare a fost viaţa Mântuitorului Hristos, care se repetă în fiecare Sfânt, mai mult sau mai puţin, într-un fel sau altul. „Este chiar viaţa Mântuitorului Hristos, care se prelungeşte prin viaţa Sfinţilor" (vezi Iustin Popovici, „Om şi Dumnezeu-om", p. 85).

In urechile ei răsunau necontenit cuvintele ucenicului dragostei, Sfântul Ioan Teologul: „El (Hristos, Dumnezeul iubirii) şi-a pus sufletul Său pentru noi, iar noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi" (I Ioan 3:16).

Şi încă: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi" (Ioan 15: 13). Iubirea dumnezeiască n-a poruncit doar iubirea pentru vrăjmaşi. A trăit-o şi i-a răspândit razele - în cel mai strălucit fel - de pe înălţimea Crucii, atunci când i-a iertat.

Iubirea de vrăjmaşi, oricât ne-ar părea nouă de lipsită de logică, de ciudată şi nefirească, virtuoasei mucenice i-a părut ca o urmare firească a credinţei sale neclintite în faptul că omul a fost zidit după chipul lui Dumnezeu şi că toţi oamenii sunt fiii aceluiaşi Tată.

De altminteri, este demn de remarcat că, în Ortodoxie, chiar şi asceţii, care, înaripaţi de dragostea dumnezeiască, se retrag în pustie şi trăiesc ca nişte păsări singuratice pe acoperiş (cf. Psalm 101: 8) nu-l nesocotesc deloc pe aproapele. In Pateric citim o frază minunată a lui avva Apolo: „L-ai văzut pe fratele tău, L-ai văzut pe Domnul tău".

Iar Sfântul Simeon Noul Teolog scrie: „Pe toţi credincioşii suntem datori să-i vedem ca unul şi să ne gândim că fiecare este Hristos. Şi să avem pentru fiecare asemenea iubire, încât să fim gata să ne jertfim şi viaţa pentru ei" (Sources Chretiennes, Voi. 51, 80 şi „Presa Ortodoxă", fila 1022 din 7.05.1993).

Toată iubirea cuvioasei pentru vrăjmaşii ei trebuia să fie şi binefăcătoare pentru mântuirea lor. De aceea, ca un alt avva Antonie, a cugetat: „Niciodată n-am pus interesul meu mai presus de mântuirea aproapelui meu" (Avva Ioan Eunucul, în Pateric, Ed. Apostolul Varnava, p. 116,2).

Iubirea de vrăjmaşi este negreşit o iubire care-i cuprinde pe toţi; la aceasta se adaugă şi ceva în plus, ceva special: iubirea pentru cel care lucrează la nimicirea noastră.

Iubirea pentru un om care încearcă să te distrugă, vrăjmaşul tău, este, într-adevăr, mai presus de orice măsură omenească. Iubirea în termenii aceştia îl caracterizează pe cel care se află într-o stare cerească şi iubeşte în chip sfânt.

Monahul Longhin Gherontianou
Cuvioasa fecioara mucenica Teodora din Peloponez, Editura Egumenita

Cumpara cartea „Cuvioasa fecioara mucenica Teodora din Peloponez”

• Sfanta Teodora din Peloponez si roadele rabdarii prigonirilor
  Publicat in : Religie
• Biserica Sfanta Teodora din Peloponez - Vasta
  Publicat in : Biserica in lume
• 17 copaci cresc pe acoperisul bisericii Sfintei Teodora din Vasta
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: