Unul dintre lucrurile mai putin cunoscute despre istoria Muntelui Athos este faptul ca pe teritoriul sau a existat in sec. al XIX-lea, o leprozerie. Amanunte despre acest subiect ne ofera medicul Zambaca Pasha, originar din Constantinopol, care sustinea ca lepra nu este o boala contagioasa. Acesta a publicat in 1891 cartea "Calatorii printre leprosi" (Paris) in care a dedicat leprosilor din Muntele Athos un intreg capitol, pe care ii descrie intr-un mod unic.

Ospiciul pentru leprosi se afla langa Manastire Ivir din Muntele Athos.

Aici monahii, fara retineri, ii ingrijeau pe leprosi in timpul secolului al XIX-lea. Leprosii au aflat adapost mai intai in padurile din Muntele Athos, hranindu-se doar cu ierburi si radacini. Colonia de leprosi de pe Muntele Athos se afla la o distanta de zece minute de manastirea Ivir. Desi in coloniile de leprosi din Europa exstau conditii mai bune, in cea de pe Muntele Athos existau conditii satisfacatoare unde pacientii aflau adapost si hrana. Leprozeria constuia un loc unde leprosii sa nu fie singuri, sa nu moara de foame sau fara nicio ingrijire medicala.

Sfintii ocrotitori ai ospiciului erau Sfintii Doctori fara de Arginti. Era situat pe un deal pitoresc inconjurat de copaci pentru a-i feri pe bolnavi de caldura extrema a soarelui din timpul verii. Practic, ospiciul era format dintr-o cladire cu sapte camere. Langa ospiciu a fost construit un paraclis. Gradina ospiciului era impartita in doua parti - una pentru cultivarea legumelor si una pentru cultivarea florilor. In leprozerie vietuiau intre 8 -20 de pacienti la un moment dat. Hrana lor consta in legume.

Monahii si pustnicii ii vizitau constant. Acestia petreceau adesea mai multe zile printre ei, ajuntandu-i. Calugarii purtau chiar hainele leprosilor sau dormeau pe asternuturile lor uneori pline de urme de puroi, de la ranile acestora. Unii monahi au facut acest lucru mai multi ani fara nicio rezerva.

Desi medicii confirma ca lepra sau boala Hansen, cum mai este numita, se transmite prin contact indelungat cu persoana bolnava, fiind necesar contactul cu secretiile sau excretiile bolnavului de lepra, niciunul dintre monahii care au trait langa leprosii din Athos nu s-a imbolnavit de lepra. Mai mult, preoti care slujeau in capela leprozeriei au trait printre leprosi timp de 15 sau 30 de ani, fara a se imbolnavi de lepra. Ei mancau impreuna cu acestia si traiau in comun, ramanand neatinsi de boala.

Dr. Fanuriadi, medic in Muntele Athos, este mentionat la sfarsitul capitolului si descrie cum un tanar a dormit in aceeasi camera, a folosit aceleasi obiecte, si a baut cu acelasi pahar al unui pacient bolnav de lepra, timp de 9 ani, fara a se imbolnavi. Un alt tanar a stat alaturi de un alt pacient 13 ani si a ramas sanatos. Dr. Fanuriadi care a tinut sub observatie aceasta colonie timp de 5 ani, a conchis ca nimeni dintre cei care i-a ingrijit pe leprosi nu s-a imbolnavit.

Pacientii din colonia Manastirii Ivir proveneau din diferite localitati ale Greciei, precum Ierisos, Peloponez, Mitilena, Volos, Tasos. Dr. Fanuriadi, care era medic in Muntele Athos, marturiseste ca toti erau primiti in aceasta leprozerie. Multi dintre cei care erau primiti contactasera boala de la un parinte sau bunic infectat, primele simptome aparand la varste cuprinse intre 8 si 20 de ani. Cu lepra troponevrozica o persoana putea trai si ajunge la batranete. In Athos se afla un lepros in varsta de 80 de ani care contactase boala la varsta de 30 de ani. Alti pacienti aveau boala de 35 de ani sau chiar de 55 de ani. Totii leprosii de pe Muntele Athos cunosteau ca alimentatia nepotrivita, carnea de porc, untdelemnul, pestele sarat, le agrava boala. Acestia se temeau, de asemenea, de frig si umezeala, care la randul lor, le agrava boala.

Radu Alexandu

.