Lucrarea launtrica si cea din afara

Lucrarea launtrica si cea din afara

277. „Dacă lucrarea lăuntrică, făcută pentru Dumnezeu, nu-i va ajuta omului, atunci în zadar se va osteni în cea din afară".

278. „Un frate l-a întrebat pe Avva Agaton: Spune-mi, Awo! Ce este mai mare: osteneala trupească sau paza inimii? Avva i-a răspuns: omul este asemenea pomului: osteneala trupească sunt frunzele, iar paza inimii sunt roadele. Dar întrucât «tot pomul care nu face rod bun se taie şi se aruncă în foc» (Mat. 3,10), atunci este vădit că noi trebuie să avem grijă de rod, adică de paza minţii. De altfel noi avem nevoie de acoperământul frunzelor şi de o bună podoabă, adică de osteneala trupească".

279. în mănăstire sunt două feluri de viaţă: una e lăuntrică, iar alta din afară. Ascultările care se dau în mănăstire, toate privesc această viaţă din afară. Gel care nu ştie că aceste ascultări sunt necesare numai pentru că noi aducem în mănăstire şi trupul şi că lucrarea mântuirii sufleteşti trebuie să meargă prin mijlocul ascultării cu grupul ei de nevoinţe - se poate întoarce de la mănăstire de la cei dintâi paşi, socotind că ele nu corespund scopurilor lor şi stării lui sufleteşti sau, rămânând în mănăstire, să mărginească toată lucrarea monahului numai la aceste ascultări şi se va osteni în zadar, fără să facă un pas către curăţirea şi desăvârşirea sufletului său.

Alege-ţi viaţa, în care, atunci când mâinile şi picioarele vor face un lucru, sufletul să fie ocupat cu alt lucru, dacă vrea să se mântuiască.

280. la aminte mai departe că sănătatea atârnă nu numai de hrană, ci mai mult de o liniştire sufletească. Viaţa în Dumnezeu care este ruptă din valurile lumeşti, luminează inima prin pace, iar prin aceasta menţine într-o sănătoasă rânduială şi cele ce sunt în trup.

Ceea ce este mai de seamă în viaţă nu sunt faptele; cel mai însemnat lucru este starea inimii, care este întoarsă către Dumnezeu.

281. Ca să fii una cu Domnul, trebuie să mergi pe două căi: activă ; sau contemplativă. Prima este pentru creştinii ce mai sunt legaţi de viaţa i aceasta, a doua pentru cei ce au părăsit tot ce este în legătură cu viaţa de aici. în lucrare, nici cea dintâi nu poate fi fără a doua, nici a doua nu poate fi fără cea dintâi. Şi cei din lume, prin urmare, trebuie să păşească, pe măsura lor, pe calea contemplativă. Eu ţi-am scris: deprinde-te să-ţi aduci aminte întotdeauna de Dumnezeu şi să umbli înaintea feţei Lui. Asta este chiar partea contemplativă.

Unii întreabă, cum îl putem avea pe Domnul în atenţia noastră atunci când lucrăm? Astfel: orice lucru, mic sau mare, pe care îl voi face, să fie întovărăşit cu încredinţarea minţii că însuşi Domnul, cel ce este pretutindeni, îţi porunceşte să-l faci şi priveşte cum îl faci. Purtându-te astfel, vei face orice lucru cu luare aminte şi nu-L vei uita pe Domnul. Aici stă tot secretul unei lucrări cu sorţi de izbândă pentru cel mai de seamă scop în starea dumitale. Binevoieşte să pătrunzi în aceste lucruri şi să-ţi orân-duieşti viaţa astfel. Când îţi vei orândui astfel cele lăuntrice, atunci vor înceta şi gândurile să rătăcească încoace şi încolo.

Pentru ce acum viaţa dumitale este mereu în neorânduială? Eu cred că dumneata vrei să-ţi aduci aminte de Domnul, uitând de treburile vieţii, dar treburile vieţii se bagă în conştiinţă şi dau la o parte aducerea aminte de Dumnezeu. Dumneata însă trebuie să faci dimpotrivă: să ai grijă de treburile vieţii, dar ca şi cum ar fi date de Dumnezeu şi ca şi cum le-ai face înaintea Domnului. Acolo nu-ţi iese niciuna nici alta, dar aici şi una şi alta vor fi în rânduială.

282. Unii îţi spun: „ai mai multă plată, dacă te nevoieşti în zgomotul vieţii, decât să te nevoieşti în singurătate". Şi dumneata nu te lepezi de acest lucru. Cei ce se nevoiesc cu adevărat nu au în vedere răsplata, ci se îngrijesc numai ca să se cureţe de patimi şi de simţăminte pătimaşe şi de gânduri.

Pentru acest scop viaţa de obşte este mai de folos, pentru că ea înfăţişează experienţe reale de lupte cu patimile şi înfrângerea lor. Aceste biruinţe lovesc patimile în piept şi în cap, iar repetarea lor, repede omoară cu desăvârşire patimile. Pe câtă vreme, în singurătate lupta este cea a gândului, care este tot aşa de slabă, în lucrarea ei, ca o lovitură pricinuită de aripa unei muşte. De aceea, omorârea patimilor în singurătate se prelungeşte mai mult timp. Mai mult: aproape întotdeauna nu este propriu-zis o omorâre, ci o amorţire, o amorţire pe un anumit timp, până în cazul când se va întâlni cu obiectele patimilor. In acest timp, patimile se înflăcărează deodată ca un fulger şi se întâmplă ca unii, care multă vreme s-au bucurat de liniştea patimilor, în singurătate, nu printr-o luptă a gândurilor, ci printr-una a faptelor, vor rămâne nezdruncinaţi, când se vor bate asupra lor o năvălire neprevăzută. Iată pe ce temei bărbaţii încercaţi în viaţa duhovnicească, poruncesc să biruim patimile printr-o luptă a faptelor, într-o viaţă de obşte, şi numai după aceasta să ne însingurăm.

283. Mâinile şi picioarele să fie ocupate cu lucrul, iar gândul cu Dumnezeu, acesta este omul care într-adevăr stă în picioare.

Cele lăuntrice trebuie rânduite de dimineaţă, de îndată ce se vor deschide ochii. Să le lăsăm toată ziua, seara să le încălzim şi aşa să adormim.

Ca să prescurtăm legăturile din afară şi să le rânduim toate într-o categorie, este un cadru mântuitor pentru viaţă.

Când va veni rugăciunea lăuntrică, atunci se va putea înlocui în parte petrecerea în biserică, dar rugăciunea lăuntrică, nu este nicăieri aşa de bine încălzită ca în biserică.

284. Osteneşte-te să-ţi linişteşti gândurile legate de viaţă. Caută să dobândeşti o stare sufletească de aşa natură, încât cu trupul să faci lucrurile obişnuite, iar cu duhul să fii întotdeauna cu Domnul. Domnul cel milostiv ne dă lipsa de griji, după care toate se fac la timpul lor şi nimic nu se umple de grijă şi nu ne apasă. Caută, cere şi ţi se va da!

285. Nevoinţele de tot felul trebuie astfel îndeplinite, încât să nu ştie nimeni de ele în mănăstire. De îndată ce va afla cineva de ele, aceasta va fi un semn rău. Să nu crezi că tăinuirea - să nu se vadă, să nu se ştie -nu este neapărat trebuincioasă. Nu neapărat! Foarte neapărat! Nevoinţa care se trâmbiţează este goală, nu preţuieşte niciun ban.

286. Ostenelile şi nevoinţele din afară sunt mijloace, ele au un preţ numai atunci când conduc spre scop şi când sunt cerute de ei. Şi nu-ţi opri gândurile asupra lor ca şi cum ar însemna ceva. Lucrul cel mai de seamă se află în simţăminte şi în stările sufleteşti. Asupra lor, deci îndreptează-ţi toată luarea aminte, dacă ţi-ai statornicit deja rânduială vieţii din afară. Păzeşte mai mult decât orice smerenia şi roagă-te ca să ţi-o dea, ca să poţi primi şi hărţuieşte-te cât mai des pe dumneata însuţi, înclinând spre nimicirea de sine. De îndată ce te scoli, îngrijeşte-te cât mai repede să te simţi un netrebnic, apoi stăruie-te să rămâi toată ziua în acest simţământ. Când te aşezi la rugăciune şi te apropii de Domnul, să te umileşti mai mult. Cine şi către cine îndrăzneşte să se întoarcă şi să stea de vorbă prin cuvinte omeneşti?! Bucură-te când ţi se va întâmpla o umilire din afară pe care n-ai voit-o! Primeşte-o ca pe o deosebită milă dumnezeiască. Să-ţi fie ca un dreptar, că atunci când dumneata te afli pe deplin nemulţumit de sine, te găseşti într-o bună rânduială; dar de îndată ce va apare un mic simţământ de mulţumire de sine şi vei începe să te pretuiesti, să ştii că nu te mai afli în chipul dumitale şi atunci începi să te hărţuieşti. Pentru Dumnezeu, să nu uiţi acest mic amănunt. Toate celelalte sunt nimic, când nu este acest lucru. Au fost oameni care s-au mântuit numai prin smerenie. Fără smerenie nimeni nu s-a mântuit şi nu se va mântui.

287. Nu-ţi opri luarea aminte câtuşi de puţin asupra nevoinţelor din afară. Deşi ele sunt necesare, totuşi sunt numai schele. Clădirea se zideşte prin mijlocirea lor, dar ele nu sunt clădite. Clădirea este în inimă, îndreaptă-ţi toată luarea aminte asupra lucrării inimii.

Cel dintâi gând de ispită care va începe să te lovească va fi mulţumirea de sine; după ea va veni înălţarea de sine lăuntrică sau trâmbiţarea înaintea feţei dumitale; iar mai departe, îngâmfarea înaintea altora. Pricepe aceste căi. Citeşte pe Macarie cel Mare şi mai ales Scara, unde se spun multe despre deosebirea gândurilor. Judecând după gânduri, una şi aceeaşi lucrare poate fi plăcută şi neplăcută lui Dumnezeu... învaţă-te!

288. Ascultarea pe care o faci fără nicio plăcere, ai numit-o ascultarea maşinală. însă realitatea este că numai acea ascultare lucrează rodnic la formarea deprinderii ce se săvârşeşte în răspărul voii sale şi chibzuinţelor sale.

Dacă ceva se va face potrivit cu înclinarea inimii, ce ascultare este aici? Aici nu este la mijloc decât voia proprie şi gustul propriu. Numai vorbăria înfrumuseţează astfel de lucruri. Adevărata ascultare se săvârşeşte fără să vadă temeiurile şi fără să se uite la lipsa dorinţei proprii. Unei astfel de ascultări îi este făgăduit un dar deosebit, darul păzirii de orice vătămare în vremea îndeplinirii ascultării. Când ascultarea se face pentru Domnul, îl ia în grija Sa pe ascultător şi-l păzeşte.

289. Orice ţi s-ar porunci, trebuie să faci fără împotrivire lăuntrică, cu toată plăcerea, ca pe o poruncă a lui Dumnezeu. Aşază cuvintele subliniate mai adânc în inimă şi fii aşa cum te inspiră ele. Primeşte orice poruncă ca pe un cuvânt ce vine în chip nemijlocit de la Dumnezeu şi împlineşte-o ca pe un lucru dumnezeiesc, ca înaintea lui Dumnezeu, cu toată osârdia şi luarea aminte, nu ca şi cum ai lucra pentru un om, ci ca pentru Dumnezeu, care vede toate, fiindu-ţi frică de judecata spusă cu privire la cei ce îndeplinesc lucrarea lui Dumnezeu fără tragere de inimă (Ier. 48,10]. Te rog, întipăreşte-ţi în minte mai puternic acest lucru.

Pătrunde acum în felul cum Dumnezeu şi-a schimbat supravegherea cu privire la dumneata şi să nu-ţi îngădui să lucrezi în afară de planurile lui Dumnezeu. Ce a fost mai înainte? In biserică stăteai izolat cu plăcere; nu făceai decât să te rogi şi să te încălzeşti în rugăciune; în chilie, de asemenea, cel mai de seamă lucru era rugăciunea şi iar rugăciunea. Acum în biserică ai treabă şi acasă, treabă. Crezi că asta o faci în zadar? Nu! Domnul îţi propune să faci al doilea pas. Mai înainte te aflai într-o caldă rugăciune, fără faptele ascultării; acum învaţă-te să petreci în aceeaşi rugăciune, chiar în toiul treburilor. Asta o vrea Domnul de la dumneata. Fii dibaci. Şi mai înainte ai avut osteneli, dar acum ai mai multe. Trebuie şi treaba s-o faci şi nici de Dumnezeu să nu te depărtezi cu mintea, adică să fii aşa cum ai sta la rugăciune. Asta e o lege: cu mâinile să faci treabă, iar cu mintea şi cu inima să fii la Dumnezeu. Scrie, iar cu mintea nu te depărta de Dumnezeu şi nu îngădui căldurii să se micşoreze şi trezviei să slăbească. Tot aşa să faci când sălăşluieşti în biserică. Cum poţi reuşi într-acestea, te va învăţa însuşi lucrul. Şi iată cum vei ajunge plin de încercare şi te vei întări mai mult în petrecerea cea lăuntrică.

290. Ti se părea că atunci, când nu aveai ascultarea scrisului era mai bine. Aici te înşeli. Ascultarea fără cârtire, împotriva gusturilor noastre e mai scumpă decât orice nevoinţă şi poate fi dăunătoare numai printr-o îndeplinire lipsită de dibăcie; ba şi atunci în cea mai mare parte numai ni se pare acest lucru. însă în realitate, Domnul răsplăteşte întotdeauna, chiar osteneala lepădării de sine. Dumneata iei lucrurile prea uşor, atunci când pui picioarele în prag la nevoinţă ascultării. Ieri ai dat făgăduinţa că vei asculta întru toate pe egumen, iar acum refuzi să duci mai departe o ascultare uşoară, care îţi este la îndemână. Dar aşa oare se îndeplineşte făgăduinţa? Cuvântul despre ascultare este un legământ pe care l-ai făcut cu mănăstirea şi temeiul sfinţiei tale de a purta rasa. Acum această făgăduinţă este nimicită şi sfinţia ta te-ai scos singur din chinul în care păşiseşi cu un picior. Trebuie să te căieşti şi să plângi pentru aceasta. Căci prin aşezarea lăuntrică a sfinţiei tale, urmează să se nimicească şi poate că s-a şi nimicit, cu toate că pe dinafară pare că se zideşte. Trebuiesă ţi se aplice un canon.

Binevoieşte să baţi câte trei mătănii până la pământ, cerând Domnului cu lacrimi să-ţi ierte înşelătoria neascultătoare care făgăduieşte una prin cuvinte, iar prin fapte săvârşeşte alta. Să te căieşti cu duhul, căci acesta nu este un păcat al gândului, ci al faptei. Şi roagă-L pe Dumnezeu să pună în gând celui în drept să-ţi dea din nou această ascultare şi când ţi se va da sau ţi se va lăsa mai departe, atunci să încetezi şi metaniile. Dar stareţului să nu-i spui toate acestea.

291. Sfinţia ta îmi scrii: „lucrez ca un începător, împreună cu fraţii mei de sub ascultare". Eu nu înţeleg ce cuprinde această muncă. Dacă e o lucrare bună sau neîngăduită, asta se poate vedea numai din duhul cu care se face. Tocmai acest lucru să ai în vedere şi să te porţi potrivit cu el.

Când vezi că eşti ponegrit de cineva, primeşte aceste vorbe ca pe nişte noroi care te vindecă. Faci bine să nu pierzi legătura cu aceia care îţi adaugă acest leac.

292. Lenevirea dumitale pentru îndeletnicirile duhovniceşti, provine din risipirea cu care te-ai apucat de lucru. Nu te distra prea mult cu mintea, căci atunci ţi se vor tulbura gândurile în cap. Iar după tulburarea cea din cap se va face tulburare şi în inimă.

293. Munca trupească te smereşte, umple golurile de timp, iar gândurilor nu le dă voie să se risipească. Ca s-o înlocuieşti cu metaniile este un lucru bun, căci este o muncă mai bună. Dar o poţi face oricând? Bătrânii din Egipt lucrau de dimineaţa până seara, întovărăşindu-şi rucodelia cu rugăciunea minţii şi cu cugetarea de Dumnezeu. Pravila de rugăciune o îndeplineau noaptea. Iar Sfântul Isaac Sirul nu este binevoitor faţă de muncă: te abate, zice, de la Dumnezeu. Acest lucru este adevărat, când este vorba de o muncă ce-ţi cere multă bătaie de cap, iar când este vorba de o muncă simplă, nu e nimic.

294. Orice fel şi orice categorie de îndeletniciri sunt bune din momentul în care ele îndreaptă luarea aminte spre Dumnezeu. Nu e nevoie nici măcar să înşirăm ocupaţiile. De îndată ce o îndeletnicire nu hrăneşte rugăciunea, trebuie să o lăsăm şi să ne ocupăm de alta. De pildă, ai deschis o carte şi ai început să citeşti şi totuşi nu merge.

Las-o, ia alta. Dacă a doua nu merge, ia pe a treia. Dacă nici asta nu merge, bate metanii şi meditează. Trebuie să ai o rucodelie ce nu-ţi risipeşte luarea aminte. Când luarea aminte faţă de Dumnezeu este vie şi rugăciunea dinlăuntru nu merge, atunci e mai bine să nu începi nimic (adică acasă), ci să şezi sau să te plimbi sau mai bine stai în faţa icoanelor şi să te rogi; când va începe să slăbească, s-o încălzeşti cu citirea sau meditaţia. Pravilele sunt necesare pentru cei ce sunt în mănăstire ca ei să se deprindă cu lucrările şi îndeletnicirile mănăstireşti. Dar mai târziu când ei vor ajunge până la unele simţiri lăuntrice şi mai ales, până la căldura inimii, nici lor nu le este strict necesară pravila.

Indeobşte, nu trebuie să ne legăm de pravilă, ci să fim liberi de ea, având un singur lucru în gândul nostru: ca nu cumva să plece de la noi luarea aminte cea cucernică faţă de Dumnezeu.

Trupul trebuie întotdeauna ţinut strunit, ca un soldat la paradă; să nu-i îngăduim deloc moleşirea în mădulare, dar nu numai în timpul mersului şi şederii, ci şi în timpul când stăm în picioare şi când ne aflăm culcaţi.

Toate lucrurile - mari şi mici - trebuie făcute ca şi cum ochiul lui Dumnezeu ar privi cum se săvârşesc ele. Pe toţi câţi vin Ia voi sau pe toţi câţi îi întâlnim trebuie să-i primim ca pe nişte aleşi ai lui Dumnezeu, trimişi de El. Cea dintâi întrebare să-ţi fie înlăuntru: ce vrea Domnul să fac cu această persoană? Să-i primeşti pe toţi ca pe chipul lui Dumnezeu, cu cinste şi să doreşti să Ie faci binele.

Să nu ai milă de tine însuţi, să fii gata să serveşti pe alţii şi să predai în întregime Domnului cu o petrecere într-însul prin rugăciune; aceste lucruri dau naştere vieţii duhovniceşti.

295. Ai pomenit de lucru. Cum sfinţia ta ai lucrări pe care le săvârşeşti nu din ascultare, ci din voia proprie, poţi să ţi le rânduieşti astfel încât ele să nu te abată deloc de la lucrările lăuntrice. Urmează-l în acest sens pe sfântul Isaac Sirul. El nu este pentru muncă şi o îngăduie numai în cazul când este nevoie, numai din când în când. Pentru că munca risipeşte mintea, pe care o atrage asupra ei. Trebuie să dobândeşti o deosebită deprindere ca să nu te risipească. Nu se poate să nu lucrezi. Este o cerinţă firească: totuşi, nu trebuie nici să te laşi dus de ea. Monahii din Egipt lucrează toată ziua, dar cu mintea nu se depărtează de Dumnezeu.

296. Cel puţin, rugăciunea ce se face în inimă n-ai întrerupt-o? Nu, probabil că şi aici ai suferit o pierdere; căci dacă dumneata ai fi stat cu mintea înaintea lui Dumnezeu şi în inimă ai fi căzut cu smerenie în faţa Domnului, n-ai fi simţit încetarea lucrării rugăciunii. Pricep că te-ai risipit. Te-ai lăsat dus de lucru şi el ţi-a scos din cap toate celelalte, chiar nimicirea de sine. Inseamnă că sfinţia ta ţi-ai îndeplinit rău ascultarea. Trebuie să ţi-o îndeplineşti fără să te îngrijorezi înlăuntru şi, lucrând cu osârdie, să ţii inima ta la o distanţă oarecare, liberă şi să nu-ţi deprinzi luarea aminte de la lucrarea cea mai de seamă.

297. Invaţă-te ca orice faci, să faci astfel, încât inima să se încălzească, iar nu să se răcească. Trebuie să citeşti şi să-ţi faci rugăciunea şi să munceşti, să intri în relaţii cu alţii, având în vedere întotdeauna un singur scop, ca să nu ajungi până la rătăcire. Incălzeşte-ţi neîncetat soba lăuntrică printr-o rugăciune scurtă şi păzeşte simţirile pentru ca să nu iasă prin ele căldura. Impresiile afară se împacă foarte greu cu lucrarea lăuntrică.

298. Ca să capeţi patima cititului, e rău. Acest lucru nu te duce la bine şi ridică un fel de perete între inimă şi Dumnezeu. Pe deasupra, se dezvoltă o curiozitate şi o discuţie în contradictoriu, care este dăunătoare.

299. Iată, mijloacele toate prin care se nimicesc în noi patimile: când propria noastră osteneală, ce se face prin lucrarea minţii, când prin povăţuitori, când prin Domnul însuşi. Am făcut la timp observaţia, că fără o luptă a gândului, lăuntrică, lupta din afară nu poate fi încununată de succes; acelaşi lucru trebuieşte spus şi cu privire la lupta ce se duce când te afli sub conducerea unui povăţuitor, precum şi despre curăţirea ce se lucrează de Providenţă. Ca urmare, lupta lăuntrică trebuie să fie neîntreruptă şi neschimbată. Ea singură nu este aşa de puternică, dar când ea lipseşte, toate celelalte nu sunt lucrătoare, nu aduc niciun folos. Şi lucrătorii şi suferinzii şi plângătorii şi ascultătorii s-au pierdut şi se pierd din pricina unei lupte lăuntrice sau păzire a minţii neîndestulătoare. Dacă,pe deasupra, aş mai aminti ceea ce am spus mai sus despre lucrarea rodnica lăuntrică, şi anume că ea este scopul şi puterea lucrării pozitive din afară, atunci se va descoperi în toate puterea întreagă, însemnătatea lucrării lăuntrice şi oricine va vedea că ea este izvorul, temelia şi scopul oricărei nevoinţe. Toată lucrarea noastră poate fi prescurtată în următoarea for-mulă: adună-te în tine însuţi, ridică-ţi conştiinţa duhovnicească şi lucrarea dătătoare de viaţă şi umblă în această stare duhovnicească cu lucrarea din afară schiţată sub conducerea unui povăţuitor sau a Providenţei; dar odată cu aceasta observă cu o atenţie aspră şi încordată şi urmăreşte tot ce răzbeşte dinlăuntru. De îndată ce se va naşte o răscoală de patimi, izgoneşte-o şi cu gândul şi cu fapta, fără să uiţi să încălzeşti în tine însuti duhul zdrobit şi plin de durere pentru păcatele tale.

Aici trebuieşte adunată toată atenţia nevoitorului, pentru că, nevoindu-se, el să nu se risipească şi să fie oarecum legat sau încins peste coapsele gândurilor sale. Umblarea într-o asttel de stare şi păzirea lăuntrică este o umblare plină de trezvie, iar ştiinţa despre această umblare este ştiinţa trezviei.

Acum este limpede pentru ce toţi nevoitorii au socotit virtutea trezviei ca pe cea mai de seamă dintre virtuţile de nevoinţă şi pe cei cen-o aveau îi socoteau fără rod.

300. Nu ne putem mărgini la o viaţă lucrătoare, odată cu aceasta trebuie să avem şi îndeletniciri legate de preocupările minţii pentru că o ţinem prin ele, în chip neslăbit, la locul ei, şi în rânduială lăuntrică. Trebuie să unim cu lucrarea negreşit şi vederea minţii şi cu vederea minţii, lucrarea. Şi una şi alta, când sunt într-o legătură, împing repede sufletul înainte, curăţindu-l de tot ce este rău şi întărindu-l în tot ce este bun.

Caută în povestirile vrednice de amintit ale lui Ioan Colov şi ale lui Avva Pimen. Dar despre toate acestea vei găsi lucruri frumoase în toate scrierile privitoare la nevoinţă.

Sbornicul. Culegere despre rugaciunea lui Iisus; Editura Renasterea

Cumpara cartea "Sbornicul"

Pe aceeaşi temă

04 Ianuarie 2017

Vizualizari: 2305

Voteaza:

Lucrarea launtrica si cea din afara 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Calatoria mea prin lumea de dincolo
Calatoria mea prin lumea de dincolo Cartea pe care o țineți acum în mâini este o mărturie scrisă cu dorința de a-i aduce cititorului vestea cea bună: nu suntem zidiți pentru moarte, ci pentru viață veșnică. Viața noastră are sens, iar niciunii dintre oamenii care au trăit vreodată pe acest 36.00 Lei
Sfantul Paisie Aghioritul isi face autobiografia
Sfantul Paisie Aghioritul isi face autobiografia Cine nu-l cunoaște pe Sfântul Paisie Aghioritul? Încă mai trăiesc cei care l-au cunoscut personal și care, povestind despre sfântul, varsă o lacrimă de recunoștință și de dor pentru acela care le-a umplut inima de dragoste pentru Dumnezeu, le-a dat 35.00 Lei
Ultima vanzare a pacatului
Ultima vanzare a pacatului Dacă iei în mână acest text, nu ai cum să-l mai lași decât atunci când ai terminat lectura. Subiectul în sine, împreună cu harul autorului, fac din acest roman o excepțională pagină de literatură.Luș Ursu este un om profund, care are în el acel dar de la 35.00 Lei
Biserica, Lume si Imparatie
Biserica, Lume si Imparatie Părintele Alexander Schmemann este unul din cei mai importanți teologi contemporani, ale cărui preocupări teologice s-au centrat pe rolul Euharistiei în viața Bisericii. Firește, studiile sale au atins și alte teme, toate având relevanță pastorală. 43.00 Lei
Ai grija!
Ai grija! Limitele se pun atunci când din centru al lumii devenim observatori ai istoriei celuilalt. Şi dacă n-o judecăm, ci o înţelegem şi o percepem, în afara hărţilor noastre, noi vom alege dacă ne vom muta, dacă vom pleca, dacă vom rămâne sau dacă ne vom 14.00 Lei
Rugaciunea lui Iisus: calauza inimii catre Dumnezeu - Editia a II-a
Rugaciunea lui Iisus: calauza inimii catre Dumnezeu - Editia a II-a Nu sunt o expertă în Rugăciunea lui Iisus, dar m-aș bucura să vă pot ajuta să o înțelegeți măcar atât cât o înțeleg eu. Prea mulți dintre noi își petrec zilele având sentimentul că Dumnezeu este departe, ocupat cu lucruri mult mai importante. Însă Domnul 25.00 Lei
„Ramaneti intemeiati in credinta”. Persoana si comuniune in teologia Sfantului Dumitru Staniloae
„Ramaneti intemeiati in credinta”. Persoana si comuniune in teologia Sfantului Dumitru Staniloae În ultimele decenii, teologia creștinã s-a aplecat cu mult interes asupra tainei persoanei. Aceasta s-ar putea datora atât actului necesar de deslușire, predare și receptare a Revelației dumnezeiești, cât și provocãrilor pe care le întâmpinã ființa umanã 55.00 Lei
Parintii Bisericii despre teologie (Patristica 36)
Parintii Bisericii despre teologie (Patristica 36) Părinții Bisericii Primare au fost mari teologi - deși nu se considerau ca atare - și păstori iscusiți, implicați în viața de zi cu zi a cetății și în conducerea propriilor congregații. Părinții au răspuns la marile întrebări formative ale credinței 66.00 Lei
Metafizica energiilor divine si schisma bisericii (Patristica 37)
Metafizica energiilor divine si schisma bisericii (Patristica 37) În această călătorie în istoria filosofiei și a teologiei creștine, David Bradshaw (Universitatea din Kentucky, Catedra de Filosofie) demonstrează că unul dintre motivele principale ale Marii Schisme (1054) a fost înțelegerea greșită de către apuseni 75.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact