MINUNI ALE SFÂNTULUI MARTIN ISTORISITE DE SFÂNTUL GRIGORIE DE TOURS
CINE A FOST SFÂNTUL GRIGORIE DE TOURS?
Sfântul Grigorie (Georgius Florentius Gregorius) de Tours (538-594) s-a născut într-o familie aristocratică din Clermont, Franţa, primind încă de mic o educaţie temeinică,
atât religioasă, cât şi laică. A crescut înconjurat de dragostea familiei lui pentru Sfinţii lui Dumnezeu şi de credinţa în lucrarea Domnului în viaţa oamenilor prin mijlocirea lor.
Avea o mare dragoste şi o cinstire deosebită pentru Sfântul Iulian de Brioude şi pentru Sfântul Martin de Tours, pe care îi socotea ocrotitorii lui şi care, după cum mărturiseşte chiar el, l-au vindecat de mai multe ori de diverse boli sau suferinţe.
In anul 573, este hirotonit episcop al cetăţii Tours, unul dintre cele mai importante scaune episcopale din Galia. Deşi, ca episcop, a avut de înfruntat multe împotriviri, atât ale puterii seculare, cât şi din partea clericilor, fiind nevoit să le facă faţă, preocuparea lui principală, cea căreia şi-a dăruit toată puterea, a fost cinstirea Sfântului Martin, întărirea cultului lui. Pentru aceasta, a scris mai multe cărţi despre minunile Sfântului, cunoscute sub numele de De virtutibus Sandi Martini (Despre puterile - minunile - Sfântului Martin).
Relatarea lui este simplă, însă vădeşte marea lui dragoste pentru Sfântul Martin şi pentru cei care au nevoie de ajutorul lui. Fiind el însuşi bolnav adeseori, istoriseşte cu multă înţelegere şi compătimire nenumărate vindecări din felurite boli, săvârşite de Sfântul Martin. A scris şi o istorie a lumii şi a bisericii, din perspectivă eshatologică, de la facerea lumii, până la domnia regilor franci, numită Decern libri historiarum (Zece cărţi de istorie), mai cunoscută sub denumirea de Istoria francilor. Este pomenit de Biserică în data de 17 noiembrie.
MUTAREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI MARTIN1
Vrednic lucru este a istorisi aici cum, cu ajutor de la un înger, trupul Sfântului Martin a fost mutat în locul unde este cinstit acum. La şaizeci şi patru de ani după moartea slăvitului episcop Martin, fericitul Perpetuus a ajuns episcop în scaunul cetăţii Tours2. Dobândind el slujirea aceasta însemnată, a hotărât, cu multă rugăciune, să pună temelia unei biserici mai mari decât cea care era zidită deasupra trupului fericitului3. Pornind la lucrarea aceasta cu râvnă înţeleaptă, a împlinit-o cu iscusinţă minunată. Multe aş putea spune despre zidirea aceea, însă, fiind ea încă aici, socotesc că mai bine este a tăcea.
Venind fericitul episcop Perpetuus, la vremea dinainte rânduită, să tâmosească biserica şi să mute sfântul trupdin locul în care fusese îngropat, i-a adunat, pentru ziua praznicului, pe toţi episcopii din apropiere, precum şi mare mulţime de igumeni şi de alţi feluriţi clerici. Voind ei să săvârşească mutarea în ziua cea dintâi din luna lui iulie, au făcut priveghere de toată noaptea.
Dimineaţă, luând fiecare câte o sapă, au prins a scoate afară pământul ce era deasupra sicriului Sfântului. Descoperind sicriul, au voit a-l mişca din loc, însă, măcar că lucra acolo toată mulţimea, nimic n-au izbutit în ziua aceea. Iarăşi priveghind toată noaptea ce a urmat, a doua oară s-au silit a-l muta dimineaţă, însă iarăşi le-a fost cu neputinţă a
izbândi oarece. Apoi, mâhnindu-se ei şi spăimântându-se şi neştiind ce să facă, unul dintre călugări le-a spus: „Precum ştiţi, este aici obiceiul să se prăznuiască ziua sfinţirii lui întru episcop, peste trei zile; poate fericitul Martin vrea să vă înştiinţeze că voieşte să fie mutat în ziua aceea". Deci au petrecut toţi în post şi rugăciune şi neîncetată cântare de psalmi, săvârşind cele trei zile fără tulburare.
In ziua a patra a lunii lui iulie, au apucat sicriul, însă nicidecum nu l-au putut mişca din loc. Toţi erau cuprinşi de mare spaimă şi voiau a acoperi iarăşi trupul cu pământ. Atunci li s-a arătat un bătrân preacinstit, cu părul alb, strălucind ca neaua, care a zis că este igumen. Acela le-a spus: „Câtă vreme vă mai tulburaţi şi întârziaţi? Oare nu-l vedeţi pe stăpânul Martin stând de faţă, gata a vă ajuta, de veţi pune mâna?" Lăsându-şi la o parte veşmântul, bătrânul acela a apucat sicriul, dimpreună cu ceilalţi episcopi. Au gătit cruci şi lumânări şi au rostit antifonul, în vreme ce, deasupra, toţi cântau psalmi. Apoi, ajutaţi fiind de bătrânul acela, au ridicat foarte uşor sicriul şi l-au mutat îndată în locul în care este cinstit acum, binevoind Domnul. Aceasta s-a făcut după cum a dorit episcopul Perpetuus.
Săvârşind Sfânta Liturghie, au mers toţi la ospăţ, însă, măcar că l-au căutat cu luare-aminte pe acel bătrân, nu l-au mai aflat nicidecum; însă nimeni nu-l văzuse ieşind din
biserică. Socotesc că acesta a fost un înger ce a vestit că l-a văzut pe fericitul Martin, iar apoi s-a făcut nevăzut.
Râuri de minuni s-au revărsat din cinstitele tale moaşte, Sfinte Părinte Martin, adeverind măsura dumnezeiască a milostivirii tale şi mângâind şi tămăduind mulţime mare de oameni care şi-au pus nădejdea în grabnicul tău ajutor. Pentru aceea, şi noi năzuim în rugăciune către bogăţia milei tale, cerându-ţi să împlineşti toate cele ce sunt de trebuinţă pentru mântuirea sufletelor şi a trupurilor noastre.
ROADELE STĂRUINŢEI
După ziua strămutării moaştelor, nenumărate minuni s-au petrecut în locul acela, ce n-au fost scrise din pricina mulţimii lor. Insă nu pot trece sub tăcere întâmplările minunate pe care ori le-am văzut cu ochii mei, ori cunosc cu încredinţare că s-au petrecut în vremea vieţii mele.
O femeie pe nume Chainemund şi-a pierdut vederea şi nu mai putea să meargă pe drum, de nu o ducea cineva. Fiind foarte evlavioasă, s-a dus, cu multă credinţă, la
cinstita biserică a fericitului episcop Martin. Insă nu era numai oarbă, precum am spus, ci şi acoperită pe tot trupul cu răni, căci, din pricina unei boli, toate mădularele ei erau
pline de răni cu puroi şi înfăţişarea ei era aşa de grozavă şi de greu de privit, că toţi o socoteau leproasă.
In fiecare zi, venea orbecăind şi mergea la biserica slăvitului biruitor Martin. După aproape trei ani, stând în faţa mormântului lui, ochii i s-au deschis şi a văzut limpede. Toată slăbiciunea mădularelor ei a pierit, umezeala ce curgea din trupul ei s-a uscat, iar pielea i s-a înnoit şi s-a făcut sănătoasă. Aşa de desăvârşit a fost tămăduită, că nici măcar o urmă n-a mai rămas pe trupul ei din vremea bolii. Apoi, mai trăind ea încă mulţi ani, mulţumea fără încetare Atotputernicului Dumnezeu că a tămăduit-o prin mijlocirea fericitului Lui mărturisitor.
Orbit este cugetul inimii de împătimirea după cele văzute şi, ca un nebun, socotesc că voi trăi în vecii vecilor pe acest pământ; dar tu, Sfinte Martin, vindecă-mi lepra cugetului şi dăruieşte ochilor mei putere de pătrundere, ca să priceapă cât de neasemuită este puterea Evangheliei, ca astfel să pornesc şi eu cu osârdie pe cărarea cea strâmtă a
Crucii, care duce în împărăţia Cerurilor.
VALURI DE MIREASMĂ
Nu voi ţine sub tăcere cum chemarea numelui lui a potolit de îndată un lac învolburat de furtună. Fericitul Baudin, episcopul cetăţii Tours4, mergând spre un conac, trecea lacul într-o barcă. Deodată, apropiindu-se un nor foarte întunecat şi vânturi puternice, lacul cel liniştit a fost tulburat de puterea furtunii, iar barca era purtată în toate părţile de valurile uriaşe. întâi era ridicată deasupra, apoi era răsucită între valuri. Câteodată erau spânzuraţi pe povârnişul unui munte de apă, apoi, când valurile se despărţeau, se coborau în adâncuri; însă catargul ce purta semnul Sfintei Cruci nu s-a prăbuşit. Mădularele tuturor erau înţepenite de frică şi, nemaiavând nădejde de viaţă, fiecare se gătea de moarte.
Bătrânul Baudin stătea în genunchi şi se ruga, plângând; întinzându-şi amândouă mâinile către cer, cerea ajutorul fericitului Martin, strigându-i să binevoiască a veni iute la ei. Insă unul dintre necredincioşi a zis: „Martin acela pe care îl chemi te-a şi părăsit şi nu te-a ajutat în nevoia aceasta". Cred, cu adevărat, că a spus aceasta la îndemnul celui viclean, ca să-l tulbure pe fericitul episcop în vremea rugăciunii lui. Insă Baudin a oprit suliţa aceea cu platoşa credinţei şi mai vârtos cerea ocrotirea Sfântului,
îndemnându-i cu tărie pe toţi să se roage.
Deodată, o mireasmă preadulce, precum smirna, a învăluit barca şi, ca şi cum cineva ar fi cădit de jur împrejur, pretutindeni se simţea foarte tare mireasmă de tămâie. Apropiindu-se acea mireasmă, vânturile cele sălbatice s-au oprit, mulţimile de valuri dimprejur s-au zdrobit, iar lacul s-a potolit. Toţi cei ce erau gata de moarte s-au minunat de liniştirea valurilor şi, încetând furtuna, îndată s-au întors la mal. Nimeni nu se cade a se îndoi că furtuna aceasta s-a liniştit prin venirea fericitului Martin. Atunci, toţi laolaltă au mulţumit Domnului, căci prin rugăciunile episcopului Său a binevoit să-i scape din primejdia aceea.
In valurile vieţii şi ale năpustirilor poftelor materialnice suntem cuprinşi, preablândule Martin, dar cu milostivirea ta cea bogată, opreşte-ne puhoiul răutăţii lăuntrice şi adevereşte minţii şi inimii noastre mireasma cea dumnezeiască a împlinirii poruncilor Evangheliei. Spală cu valuri de lacrimi alcătuirea omului lăuntric, ca, înnoinduni-se cu totul inima, să vedem înlăuntrul nostru cum Tatăl, Fiul si Sfântul Duh vin să-Si facă sălăsluire.
NUMAI DE AS PUTEA
Fiind zidită o biserică mică lângă poarta cetăţii Amiens5, unde fericitul Martin îşi tăiase veşmântul în două ca să îmbrace pe un sărac ce era în primejdie să îngheţe de frig, vieţuiesc acolo câteva fecioare care, în cinstea sfântului episcop, au puţine din cele pământeşti, însă adesea primesc cele trebuincioase prin credinţa celor evlavioşi.
Odată, acelea aveau câţiva stupi. Văzând un om cu gând rău stupii aceia, a cugetat întru sineşi: „Numai de aş putea să fur o seamă dintre stupii aceia...". In noaptea ce a
urmat, îndemnându-se de diavol, acela a furat trei stupi şi i-a pus într-o barcă, voind a se folosi mai uşor de prada lui după ce va trece râul. Insă socotesc că furtişagul acesta a fost o piatră de încercare, după cum s-a vădit limpede mai apoi. Căci, apunând soarele, oarecare bărbaţi au venit în grabă la mal ca să treacă râul. Acolo, au văzut barca la mal, cu albinele roind împrejurul stupilor, iar bărbatul acela zăcând la depărtare de ea. Crezând că doarme şi ştiind de la fecioarele acelea despre furtişagul ce se întâmplase, bărbaţii aceia s-au grăbit cât au putut ca să-l lege. Insă, apropiindu-se, l-au aflat mort. Indată au fost vestite călugăriţele, iar oamenii au întors la biserică cele ce se furaseră, uimindu-se că judecata răzbunării dumnezeieşti îl lovise pe acela cu atâta iuţeală.
Pofta de înavuţire mă amăgeşte, zicându-mi că voi birui moartea cu cele agonisite, dar tu, Sfinte Părinte Martin, mă izbăveşte din robia minciunii, luminându-mă lăuntric şi încredinţându-mă că singura biruinţă asupra morţii este învierea lui Hristos. Vindecă multele mele boliri sufleteşti, ca nu cumva, târându-mă ele în mocirla nesimţirii, să mă dea cu totul morţii veşnice.
Fragment din cartea "Sfantul Martin cel Bland - Sunt ocrotitorul celor deznadajduiti. Viata, minunile, rugaciuni", Editura Sophia
Note:
1 O selecţie de minuni traduse după Des miracles de Saint Martin, eveque, par Georges Florent Gregoire, eveque de Tours, în Les livres des miracles et autres opuscules de Georges Florent Gregoire, eveque de Tours, traduits par H. L. Bordier, tome II, Paris, 1840, pp. 3-335. Pentru acurateţea traducerii, a fost consultat şi originalul în limba latină: Sancti Gregorii episcopi Turonensis, Epistola in quatuor libros de virtutibus sancti Martini episcopi, în J.-P. Migne, Patrologia Latina, vol. 71.
2 Sfântul Perpetuus (pomenit la 8 aprilie) a fost episcop de Tours între 460 şi 490. A avut mare dragoste pentru Sfântul Martin şi a contribuit foarte mult la răspândirea cinstirii lui. Mutarea moaştelor istorisită aici a avut loc în 4 iulie 470, la exact 99 de ani de la hirotonia întru episcop a Sfântului Martin (4 iulie 371).
3 In anul 470, Sfântul Perpetuus a înlocuit micuţa biserică de lemn ridicată la Tours deasupra mormântului Sfântului Martin de către Sfântul Bricius (vezi capitolul Eu sunt mai sfânt decât Martin!), în anul 437, cu o biserică mare din piatră. De-a lungul timpului, această biserică a fost arsă şi reconstruită de mai multe ori, astfel încât, în zilele noastre, în locul ei se află Bazilica Sfântul Martin (biserică catolică), care adăposteşte moaştele Sfântului, alături de cele ale altor trei episcopi de Tours, Sfântul Bricius, Sfântul Perpetuus şi Sfântul Grigorie (cel care relatează aceste minuni), în continuare, în minunile legate de mormântul sau de biserica Sfântului Martin, este vorba despre biserica zidită de Sfântul Perpetuus.
4 Sfântul Baudin a fost episcop de Tours din 546 până în 552. A fost un episcop foarte milostiv, după pilda Sfântului Martin. Este prăznuit în 7 noiembrie.
5 Biserica respectivă - mai degrabă un paraclis - a devenit, în Evul Mediu, abaţia Saint-Martin-aux-Jumeaux, distrusă cu totul în vremea Revoluţiei Franceze din 1789.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.