Mucenicii crestini si marturiile existentei istorice a persoanei lui Iisus Hristos

Mucenicii crestini si marturiile existentei istorice a persoanei lui Iisus Hristos Mareste imaginea.

Evanghelia nu cheamă la suferinţe, însă oricine mărturiseşte Evanghelia intră în lupta cu răul şi, de aceea, fără să vrea, este supus la chinuri. Biserica creştină a crescut în perioada prigoanelor, iar mucenicii creştini, care au pătimit pentru credinţă, au fost pietrele vii pe care s-a zidit Biserica.

Tertulian (153-222): „Suferinţele apostolilor ne servesc o mărturie clară... Să vorbească cronicile imperiului asemenea pietrelor din Ierusalim! Nero a însângerat pentru prima dată leagănul credinţei la Roma. Cândva, Petru, după ce a fost ţintuit pe cruce, a fost ascuns de o mână străină; Pavel, cetăţean roman, s-a trezit la o nouă viaţă prin nobleţea muceniciei sale. Citind despre aceste fapte, învăţ să sufăr". Această mărturie a lui Tertulian despre mucenicii creştini reprezintă, totodată, şi o mărturie minunată despre existenţa istorică a lui Iisus Hristos.

Este fericită Biserica în sânul căreia apostolii şi-au vărsat sângele împreună cu învăţătura.

„Simţământul religios este destul de conservator în raport cu ritualurile cultului. Dacă Evangheliile nu au fost încercate în vremurile apostolilor, atunci, în acest caz, a apărut o «inovaţie»: lectura acestora din urmă? Epistolele nu pot fi prezentate drept antichităţi, întrucât se crede că aparţin unor persoane care au trăit doar cu 150 de ani în urmă", spunea Tertulian. In persoana acestui scriitor avem o sursă de încredere a credinţei creştine din a doua parte a secolului al II-lea şi un cunoscător fin, ba chiar martor al acelor credinţe pe care le aveau creştinii.

Nu mai puţin cunoscute sunt şi mărturiile istoricilor iudaici şi păgâni despre Iisus Hristos.

Iosif Flavius, acest ilustru istoric iudaic şi om de stat, aparţine în acelaşi timp şi lumii iudaice, şi celei greco-romane. Fiind evreu, slujea Roma, scria, ca toţi învăţaţii vremii sale, în greacă. Până la noi au ajuns două lucrări mari ale sale: Războiul iudaic si Antichităţi iudaice. Găsim la scriitorul acesta (Iosif Flavius) o informaţie foarte importantă pentru noi referitoare la Ioan Botezătorul, la predica sa şi la popularitatea de care se bucura în popor. El îl numeşte „bărbat drept", la fel cum, într-un alt loc, îl numeşte pe Iisus Hristos „bărbat înţelept". Povestind despre modul în care Irod l-a omorât pe Ioan, Iosif Flavius adaugă şi că pieirea oştii lui Irod, produsă curând după acest moment, a fost pedeapsa lui Dumnezeu pentru moartea lui Ioan Botezătorul.

O altă menţiune foarte importantă este povestirea sa despre moartea lui Iacov, fratele lui Iisus Hristos, iar despre Hristos aminteşte doar în trecere. Acest fapt denotă că Iacov l-a interesat mai mult decât „Iisus, cel numit Hristos". Iosif Flavius scria: „In timpul acela trăia Iisus, om înţelept, doar dacă poate fi numit om; El făcea lucruri neobişnuite şi îi învăţa pe oameni, care ascultau cu bucurie adevărul. Avea mulţi ucenici dintre iudei şi dintre elini. Pilat a poruncit să fie răstignit, pentru că fusese acuzat de mai-marii poporului nostru. Insă acest lucru nu i-a împiedicat pe ucenicii Săi să-L iubească la fel ca şi mai înainte. La trei zile după moartea sa, El li S-a arătat viu, precum a fost profeţit de profeţi, care au profeţit şi multe alte minuni; şi acum există un popor numit după numele său".

Ideea generală a textului se referă la persoana lui Iisus, confirmă existenţa Sa ca persoană cunoscută în vremea respectivă.

Pliniu cel Tânăr, un scriitor cunoscut al vremii respective, scria despre persoana lui Hristos în anul 110, într-o scrisoare redactată în limba latină către împăratul Traian. Fiind desemnat conducător al provinciei Betania, Plinius cel Tânăr i-a comunicat împăratului că, atunci când a venit la locul slujirii sale, i-a găsit în regiune pe creştini. Mai departe, în scrisoare, îi comunică: „Templele zeilor noştri (adică templele păgâne) sunt pustii şi de mult nu se mai aduc jertfe în ele" (Scrisoare către împăratul roman Traian).

Tacit (55-120), unul dintre cei mai mari istorici romani, ne oferă date extrem de preţioase despre Hristos, despre executarea Sa în timpul lui Ponţiu Pilat şi despre prigoana împotriva creştinilor în timpul lui Neron. Tacit scrie despre evenimente de importanţă statală, iar despre Hristos şi despre creştini scrie din cauză că găseşte o legătură dintre ei şi evenimentele sociale. In lucrarea sa, Tacit a desemnat timpul când a trăit Iisus Hristos şi denumirea celor care L-au urmat (în timpul domniei lui Tiberiu şi Pilat) şi, în cele din urmă, mărturiseşte despre răspândirea destul de largă a creştinismului. Tacit scria, probabil, bazându-se pe cuvintele martorilor oculari. In orice caz, perioada când şi-a scris Analele este foarte apropiată de timpul evenimentelor descrise. Pe lângă aceasta, în calitate de om de stat cunoscut, putea să facă uz nu doar de mărturiile martorilor oculari, ci şi de arhivele de stat. Totuşi este imposibil să presupunem aici nişte falsificări sau inserţii mai târzii în text.

Suetoniu (70-140), istoric roman, cunoscut lumii în calitate de biograf al cezarilor. In Viaţa lui Claudiu, el scrie că împăratul i-a expulzat din Roma pe iudei, care, sub influenţa lui Hristos, nu încetau să genereze tulburări (despre aceasta putem să citim şi în Faptele Apostolilor, capitolul XIII, XX). In Viaţa lui Nero, istoricul Suetoniu scrie că „împăratul l-a supus pedepsei pe neamul cel rău al creştinilor, cuprins de noua superstiţie". Prin urmare, Suetoniu ştia că în anii 60 creştinii deja reprezentau ceva unitar (o organizaţie religioasă), unită prin învăţătură comună şi purtând numele întemeietorului lor.

Hristos, ca persoană, în anii respectivi nu era foarte cunoscut mai-marilor lumii păgâne. Credinţa în El ca Mântuitor al lumii abia începea să se răspândească în rândul poporului simplu, iniţial doar în mediul iudaic izolat şi în rândul oamenilor simpli din poporul păgân.

Dacă în a doua jumătate a secolului I se întâmpla ceva în sinagogile iudaice izolate de lume, atunci aceasta l-ar fi putut interesa pe un grec sau roman antic doar din punct de vedere al păstrării liniştii şi a armoniei sociale. De aceea, este de înţeles de ce iluştri istorici romani fac menţiuni atât de seci despre Hristos, ca personalitate istorică. Ei se credeau mult prea mari ca să scrie în detaliu despre „un oarecare Iisus mort, despre care se afirmă că este viu". Cu atât mai preţioase sunt mărturiile lor indirecte.

Sfântul Luca al Crimeii

Fragment din cartea "Ştiinţa şi religia", Editura Doxologia

Cumpara cartea "Ştiinţa şi religia"


 

 

Pe aceeaşi temă

14 Aprilie 2021

Vizualizari: 244

Voteaza:

Mucenicii crestini si marturiile existentei istorice a persoanei lui Iisus Hristos 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE