Acelaşi [Vasile cel Mare]11
9. Fii atent la tine însuţi şi observă-te din toate părţile. Ai drept strajă neadormită peste tine ochiul minţii. Căci treci prin mijlocul unor curse, laţuri ascunse au fost puse de vrăjmaşul peste tot. Observă deci în jur cu grijă toate, că scapi ca o antilopă din cursele întinse; pentru că e de neprins în curse din pricina ascuţimii vederii ei. Vezi deci să nu te arăţi mai rău decât necuvântătoarele în străjuirea ta însuţi, ca nu cumva, prins în curse, să te faci vânat al diavolului prins de el spre voinţa lui. Fii atent la tine însuţi!
Acelaşi [Vasile cel Mare] despre neîmprăştierea gândului
10. Trebuie să ştim acest lucru: că nu putem realiza păzirea nici unei porunci, nici iubirea de Dumnezeu, nici iubirea de aproapele rătăcind cu gândul când la una, când la alta. Ci asceza bine-plăcerii lui Dumnezeu potrivit Evangheliei lui Hristos se realizează în retragerea din grijile lumii şi în înstrăinarea desăvârşită de distracţiile minţii. Aşa a dat mărturie ucenicilor cu dispoziţie sinceră şi neînfumurată însuşi Domnul zicând: „Voi nu sunteţi din lumea asta” [In 15, 19]. După care a dat mărturie din contră că e cu neputinţă ca lumea să primească cunoaşterea lui Dumnezeu, nici pe Duhul Sfânt, căci zice: „Tată drepte, lumea nu Te-a cunoscut” [In 17, 25] şi: „Duhul Adevărului pe Care lumea nu poate să-l primească” [In 14,17].
Aşadar, cine vrea să urmeze cu adevărat lui Dumnezeu trebuie să se dezlege de legăturile ataşamentului faţă de această viaţă; iar asta se realizează prin retragerea desăvârşită şi uitarea vechilor obiceiuri. Făcând asta, se cuvine să păzim inima cu toată straja, ca nu cumva să scoatem din ea gândul privitor la Dumnezeu sau să întinăm amintirea lucrurilor Lui minunate cu imaginaţii ale unor lucrurilor zadarnice, ci, prin aducerea-aminte neîncetată şi curată de El să avem întipărită în sufletele noastre ca o pecete de neşters gândul cuvios al lui Dumnezeu.
Pentru că aşa vine în noi iubirea de Dumnezeu care ne scoală spre lucrarea poruncilor Domnului şi este, la rândul ei, ea însăşi păzită de ele în durată şi stabilitate. Asta o arată Domnul zicând odată: „Dacă Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele” [In 14,15], şi altă dată: „Dacă păziţi poruncile Mele, rămâneţi în iubirea Mea” [In 15,10], şi încă şi mai tulburător: „După cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui şi rămân în iubirea Lui” [In 15,10]. Cine strică în lucrarea sa rigoarea poruncii este evident că e neputincios în ce priveşte aducerea-aminte de Dumnezeu.
Acelaşi [Vasile cel Mare]
11. Contribuie la aceasta atât neîmprăştierea cu sufletul, cât şi izolarea în ce priveşte locuirea, căci faptul de a avea o viaţă amestecată cu alţii e vătămător. Deci ca să nu primim stârniri prin urechi sau ochi şi să putem stărui în rugăciune, să ne izolăm mai întâi în ce priveşte locuirea, fiindcă aşa vom depăşi şi deprinderea dinainte în care trăiam străini de poruncile lui Dumnezeu. Sau cum vom putea împlini acel „Dacă vine cineva la Mine, să se tăgăduiască/nege pe sine însuşi” [Mt 16, 24]? Fiindcă trebuie să-L urmăm tăgăduindu-ne pe noi înşine şi luând crucea lui Hristos.
Iar tăgăduirea/negarea de sine e uitarea desăvârşită a celor trecute şi părăsirea voinţelor proprii. Dacă însă lăsăm în memoria noastră ceva pământesc care e într-o fiinţă supusă stricăciunii, atunci mintea prăvălindu-se şi tăvălindu-se în aceasta ca într-un noroi, în chip necesar sufletul nu va avea ochi pentru Dumnezeu şi nu va fi de nemişcat spre dorinţa frumuseţilor cereşti şi a lucrurilor bune hărăzite nouă ca făgăduinţe. In general, nu ne este îngăduit a ne îngrijora nici chiar de lucrurile necesare, cum sunt hrana şi îmbrăcămintea, căci prin acestea raţiunea e cuprinsă ca de nişte spini de gândurile cele rele ale lumii care împiedică rodirea seminţei azvârlite de Plugarul sufletelor noastre; căci zice Domnul nostru Iisus Hristos: „Iar cele căzute între spini sunt cei înăbuşiţi sub grijile bogăţiei şi plăcerile vieţii şi nu aduc roade” Mt 13, 22.
Acelaşi [Vasile cel Mare]
12. Să nu dăm deci nici un prilej potrivit păcatelor, nici să lăsăm vrăjmaşului un loc în inimile noastre, avându-L pe Dumnezeu locuind înăuntru prin aducerea-aminte continuă de EL.
Acelaşi [Vasile cel Mare]
13. Iar atenţia gândirii şi obiceiul neîmprăştierii ar putea fi sădite cu uşurinţă în nişte copii printr-o educaţie corectă, dacă şi ei ar fi examinaţi încontinuu de cei care-i conduc unde anume îşi au gândirea şi ce anume se întoarce şi revine mereu în gândurile lor. Pentru că simplitatea şi lipsa de viclenie a vârstei fragede şi nepropice minciunii mărturiseşte cu uşurinţă lucrurile şi mişcările de nespus ale sufletului. Dar pentru a nu fi prins încontinuu în cele interzise unul ca acesta să fugă de gândurile nelalocul lor temându-se de ruşinea care vine din darea lor în vileag.
Fragment din cartea "Rugaciunea lui Iisus in Bizant - manifeste hrisostomiene si comentarii", Editura Deisis
Cumpara cartea "Rugaciunea lui Iisus in Bizant - manifeste hrisostomiene si comentarii"
NOTE:
11 Vasile cel Mare, Omilie la „Fii atent la tine însuţi PG 31, 202CD.
12 Vasile cel Mare, Regulile extinse 5; PG 31, 920B-921A.
-
Mintea ortodoxa si mintea nemteasca
Publicat in : Credinta -
'Tine-Ti mintea in iad si nu deznadajdui!'
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.