O teologie pusa in fapt

O teologie pusa in fapt Mareste imaginea.

Atunci când vorbeşte despre Duhul Sfânt, Sfântul Siluan se fereşte de orice consideraţii sau concepte care ţin de teologia speculativă. Tot ceea ce spune este foarte simplu, direct, concret; de fapt, el face un fel de descriere a propriei experienţe lăuntrice, exprimă relaţia sa personală cu Duhul Sfânt, vorbeşte despre Duhul Sfânt plecând de la prezenţa şi lucrarea Lui în el; mai cu seamă şi mai presus de orice, Sfântul Siluan vorbeşte despre ceea ce însuşi Duhul Sfânt i-a descoperit despre Sine.

De aceea, învăţătura lui nu ţine de o teologie academică, ci de acea theologie despre care Părinţii răsăriteni spun că este cunoaştere în chip minunat, supranatural, a lui Dumnezeu, cunoaştere care covârşeşte capacităţile fireşti ale omului, care este dată de Dumnezeu şi pe care omul o simte în chip duhovnicesc cu întreaga lui fiinţă, cu mintea, sufletul şi trupul său.

Putem constata totuşi că Sfântul Siluan, chiar dacă se ţine departe de orice afirmaţii propriu-zis dogmatice, ajunge să exprime adevăruri fundamentale ale credinţei ortodoxe exprimate în dogma ei şi ne aşază înainte, de-a lungul scrierii sale, o teologie pusă în fapt, izvorâtă din sfânta sa vieţuire.

Astfel, Sfântul Siluan recunoaşte dumnezeirea Duhului Sfânt şi-I atribuie aceeaşi natură şi demnitate ca Tatălui şi Fiului, numindu-L, ca şi pe Tatăl şi pe Fiul, „Domn”.

In chip stăruitor el îi atribuie Duhului Sfânt aceleaşi însuşiri pe care, cu aceeaşi stăruinţă, I le atribuie şi Fiului, ca, de pildă, blândeţea, iubirea şi smerenia: „Domnul spune: «învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima...» [...] Domnul vorbeşte aici despre Duhul Sfânt”; „îmi aduc aminte de dulceaţa Duhului Sfânt. Cunosc iubirea Domnului şi cât de dulce este ea sufletului şi trupului”. El sesizează aceste însuşiri şi când e vorba de relaţia lui cu Fiul, şi când e vorba de relaţia lui cu Duhul Sfânt, exprimând astfel un adevăr de credinţă fundamental, anume că Fiul şi Duhul Sfânt au aceeaşi natură dumnezeiască şi deci aceleaşi calităţi şi puteri. Blândeţea şi iubirea Fiului şi Duhului sunt una şi aceeaşi: blândeţea şi iubirea dumnezeiască, blândeţea şi iubirea lui Dumnezeu Cel Unul. „Duhul Sfânt e iubire şi dulceaţă [...] Cel ce a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt nu se mai poate sătura; ziua şi noaptea se avântă spre Dumnezeul Cel viu, căci mare e dulceaţa iubirii dumnezeieşti.”

Prin intermediul propriei sale experienţe, învăţat de Sfântul Duh, Care El însuşi i-a dat să cunoască „ce fel” este Dumnezeu, Sfântul Siluan înţelege şi mărturiseşte în învăţătura sa că mai presus de toate Dumnezeu este Iubire, vădind astfel că descoperirea care i s-a dat este aceeaşi cu cea din Evanghelia lui Ioan: „Dumnezeu este Iubire” (1 In. 4, 6).

Prin experierea prezenţei lui Dumnezeu în el, Sfântul Siluan percepe în mod concret că Cele Trei Persoane dumnezeieşti au una şi aceeaşi natură, sălăşluind Una în Cealaltă - ceea ce teologia numeşte „perihoreză” şi că această împreună-pătrundere care caracterizează viaţa dumnezeiască a Prea Sfintei Treimi se vădeşte şi în manifestarea Ei către oameni. Insuşi Domnul spune: „Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine” (cf. In. 14, 10) şi „voi în Mine şi Eu în voi” (In. 14, 20).

Prin propria sa experienţă, el cunoaşte că Duhul Sfânt este Duhul Fiului („Duhul lui Hristos pe Care mi L-a dat Domnul”), după cum este şi Duhul Tatălui.

Sfântul Siluan constată apoi că, în manifestarea lui Dumnezeu şi în împărtăşirea harului Său oamenilor - ceea ce teologia speculativă numeşte „iconomie” -, Duhul Sfânt vine după Fiul. Bunurile dumnezeieşti ne sunt date de la Tatăl şi de la Fiul prin Duhul Sfânt. Intr-o formulă scurtă, Sfântul Siluan spune: „Domnul (Fiul) ne-a dat pe pământ pe Duhul Sfânt de la Tatăl.” Hristos este Cel care dă credincioşilor harul Sfântului Duh şi-l revarsă asupra lor.

Sfântul Siluan afirmă, de asemenea, că Duhul Sfânt este cel care descoperă şi face cunoscută Persoana Fiului şi însuşirile Sale: „Am văzut pe Domnul prin Duhul Sfânt”; „Duhul Sfânt îţi va descoperi pe Domnul nostru”, lucru pe care-l susţin toţi Sfinţii Părinţi, întemeiaţi pe acest cuvânt al Domnului: „Acela (Duhul Sfânt) va mărturisi pentru Mine” (In. 15, 26).

Sfântul Siluan dă mărturie, de asemenea, de acest adevăr al credinţei ortodoxe, anume că Dumnezeu, în acelaşi timp, este şi inaccesibil, incognoscibil, inexprimabil - după natura Sa -, dar se şi comunică în întregime oamenilor şi le face cunoscute tainele Sale prin Duhul Sfânt.

Aflăm la Sfântul Siluan, exprimată într-o manieră simplă şi directă, nu numai distincţia dintre natura şi energiile dumnezeieşti, dar şi distincţia (elaborată de Grigorie al Ciprului, iar apoi de Sfântul Grigorie Palama) dintre Persoana Sfântului Duh şi harul Său. Sfântul Siluan spune limpede că noi primim „harul Duhului Sfânt”, şi nu însăşi Persoana Duhului, chiar dacă adesea priveşte harul ca fiind însuşi Duhul Sfânt - pentru că întotdeauna harul se primeşte prin Duhul Sfânt şi în Duhul Sfânt -, căci el este harul dumnezeiesc pe care-l au în comun toate Cele Trei Persoane ale Prea Sfintei Treimi.

Şi în acest caz, ca şi în multe altele, Sfântul Siluan exprimă cu stăruinţă faptul că Dumnezeu ni Se descoperă şi ni Se comunică întotdeauna în chip personal şi printr-o relaţie personală.

Jean-Claude Larchet

Fragment din cartea "Dumnezeu este Iubire. Marturia Sfantului Siluan Athonitul"

Cumpara cartea "Dumnezeu este Iubire. Marturia Sfantului Siluan Athonitul"

 

Pe aceeaşi temă

21 Ianuarie 2019

Vizualizari: 115

Voteaza:

O teologie pusa in fapt 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE