Fiecare dar, cât de mic, pe care îl avem, ni l-a cumpărat Domnul nostru Iisus Hristos cu însuşi Sângele Lui. Când omul nu pune în mintea sa gândul cel bun care îi vine de la Dumnezeu, când stă împotriva suflării şi luminării cu care Dumnezeu îl îndreptează ca să facă bine, cu adevărat calcă scumpul Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos şi lucrează fără tărie şi fără folos, roadă care se dăruieşte prin cinstitele patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.
Noi suntem datori să-I mulţumim lui Dumnezeu nu numai pentru darurile pe care le-am luat şi în fiecare zi le luăm de la El, ci încă şi pentru cele pe care va să ne dea, dacă nu ne vom întoarce dinspre dânsele.
Soarele străluceşte şi noi închidem ochii. Deci nu se cade oare să mulţumim pentru lumina lui? Totul stă şi rămâne asupra noastră ca să voim să deschidem ochii noştri, ca să ne luminăm, ca să umblăm pe calea cea dreaptă şi să facem cele folositoare.
Oare de câte ori nu ne-a luminat Dumnezeu să facem lucruri bune, iar noi n-am voit? Mare nebunie! Ca să fim noi atâta vreme ucenicii lui Hristos şi ai Duhului Sfânt şi să nu luăm vreo roadă! Să ne înfricoşeze Dumnezeu cu atâtea pilde, şi noi să rămânem neîndreptaţi! Să socotim însă bine că Dumnezeu este şi Imprumutător, măcar că nu Se grăbeşte aici ca să-I plătim datoria cu care-I suntem datori, însă o va cere cu dobândă grea, până la ultimul bănuţ.
Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care vi le-a dat şi vă cereţi iertăciune, căci v-aţi aflat nemulţumitori! Ascultaţi-L când vă luminează şi vă grăieşte în inimă şi temeţi-vă, căci, de nu-L veţi asculta, Se va întoarce de către voi desăvârşit!
„Căruia s-a dat mult, mult se va cere de la el şi cel ce a luat mai mult de la Dumnezeu are a da şi mai multă socoteală pentru dânsul". „După dar, Judecata", a zis marele Vasile. Şi după darul ce ai luat, creştine, de la Dumnezeu, va să ţi se ia seama cum ai lucrat.
Liturghia este o aducere aminte de patima Domnului nostru Iisus Hristos. Se face totdeauna în biserică aceea ce s-a făcut numai o dată, pe Golgota. Toţi oamenii suntem datori să aducem o potrivită cinste lui Dumnezeu, după cea peste seamă mărire ce are - dar aceasta este cu neputinţă, precum zice prorocul: Cu ce voi cunoaşte pe Domnul? Oare ce lucru vrednic voi putea aduce lui Dumnezeu? Alt dar nu este vrednic de El decât acesta: însuşi Dumnezeu. Când eu jertfesc lui Dumnezeu pe Fiul lui Dumnezeu, atunci Ii aduc cinste potrivită şi câtă aş pofti să-I dau.
Noi mâniem pe Dumnezeu în fiecare ceas şi-L necinstim cu păcatele noastre, deşi suntem datori să-I dăm cinste. Aşa strigă dumnezeiasca dreptate: plăteşte-Mi ce-Mi eşti dator. Adică dă-Mi cinstea care Mi-au luat. Dar cine poate trebuie să facă fapte din destul, pentru că Faţa pe Care am necinstit-o este Dumnezeul Cel Necuprins şi n-ar ajunge, chiar de I-aş jertfi toate dobitoacele lumii şi pe însuşi fiul meu, precum a făcut Avraam.
Păcatelor mele le trebuieşte o jertfă necuprinsă, precum este jertfa lui Dumnezeu deasupra jertfelnicului.
Insuşi Dulcele Iisus stă gata ca un Mieluşel nevinovat să primească iarăşi moartea, ca să facă curăţirea păcatelor noastre înaintea Părintelui Său Ceresc.
Moartea lui Iisus Hristos, care s-a făcut pe Cruce, a fost pricină desăvârşită ca să omoare păcatul lumii. Jertfa lui Hristos, care se săvârşeşte în fiecare zi pe jertfelnic, se face pentru curăţirea fiecărui om în parte. Adică, la Sfânta Liturghie, însuşi vine iarăşi, ca să moară pentru mântuirea acestuia şi aceluia. Cum vom putea dar să facem destul dumnezeieştii dreptăţi, de nu vom pune înaintea ei patimile lui Iisus Hristos?
Toate muceniciile sfinţilor, toate scârbele drepţilor şi sihăstriile pustnicilor n-au putere să curăţească vreun păcat cât de mic al nostru. Negreşit, Dumnezeu nu ar fi răbdat atâtea păcate ale lumii de n-ar fi văzut în fiecare cetate şi sat vărsându-se Sângele Fiului Său deasupra jertfelnicelor. Măcar că păcatele noastre strigă răsplătire, milă strigă însuşi Sângele lui Iisus Hristos! Şi aceasta este aceea care a zis Apostolul: întru toate v-aţi îmbogăţit întru Dânsul, adică prin mijlocirea lui Hristos v-aţi îmbogăţit şi puteţi să plătiţi orice datorie şi greutate ce aţi avea.
Când stăm să ascultăm Dumnezeiasca Liturghie, întru acel ceas, Hristos îşi pune înaintea Părintelui Său rugăciunile preotului. Şi când Se jertfeşte de preot, arată rănile Lui, şi ca un Apărător stă rugându-Se pentru noi, precum zice Apostolul: A mântui desăvârşit poate pe cei ce vin printr-însul către Dumnezeu, pururea trăind ca să Se roage pentru ei, pentru că Hristos însuşi este Mijlocitor între Dumnezeu şi om. Şi aceasta ne învaţă Apostolul, zicând: Unul Dumnezeu, Unul Mijlocitorul lui Dumnezeu şi al oamenilor, Omul Iisus Hristos, Care S-a dat pe Sine izbăvire pentru toţi. Atunci dar, cu multă îndrăzneală vom putea cere fiecare folos sufletesc de la Dumnezeu.
Şi aceasta o avem adevărat, pentru că nu ne rugăm numai înşine, ci împreună cu Hristos, Solitorul nostru, Care este întocmai ca Dumnezeu şi Părintele.
Socotiţi acum cât nu staţi cu evlavie. Când Hristos roagă pe Părintele Lui întru ajutorul nostru, cu limba Lui şi cu cinstit Sângele Lui, oare cu dreptate şi cu cuviinţă este să vorbim noi şi cu neorânduielile noastre să tulburăm rugăciunile Lui? Care vinovat râde şi face neorânduieli când părtinitorul se roagă la judecător pentru mântuirea lui?
Nu vedeţi cum stau cei vinovaţi, cu genunchii la pământ şi cu lacrimile în ochi? Dar pentru ce nu facem şi noi întru acest chip în biserici? Preotul, care jertfeşte pe Mieluşelul lui Dumnezeu, este şi el un sol de obşte al Bisericii şi al fiecăruia în parte; îl punem dinainte, îl ascultăm şi îl punem solitor către Dumnezeu, pentru mântuirea noastră. Dar se cade ca şi noi, cu bună cucernicie şi cu smerenia inimilor noastre, să-l ascultăm ca să culegem roada tainei şi iertarea păcatelor noastre.
Să mergem dar la sfintele biserici, şi să stăm cu evlavie la taină, şi să ne împreunăm mintea noastră cu mintea preotului, ca să jertfim cu Fiul lui Dumnezeu. Sau, ca să zic mai bine, să unim inima noastră cu inima lui Hristos, ca să le aducem pe amândouă dimpreună la Dumnezeu şi Părintele Cel din Ceruri.
Eu, când merg la biserică, cu alt gând nu merg, fără numai ca să dau cinste lui Dumnezeu, pe Care cu păcatele mele L-am necinstit.
Invăţaturi folositoare de suflet pentru fiecare creştin Al doilea, ca să-I mulţumesc pentru nenumăratele daruri ce mi-a dat în toate zilele şi îmi dă.
Al treilea, ca să îmblânzesc dumnezeiasca dreptate.
Iar al patrulea, ca să-L rog pentru păcatele mele.
Mare ruşine este la curţile boierilor să ne întrecem a merge, iar la casa lui Dumnezeu să nu alergăm!
Hotărâţi-vă odată ca să alergaţi la Biserica lui Dumnezeu şi să staţi înainte în toate zilele la Dumnezeiasca Liturghie, cu evlavie.
Şi când sunteţi la Sfânta Liturghie să socotiţi cum că sunteţi la Golgota şi staţi înaintea morţii lui Hristos.
In tot locul tămâie aduceţi Numelui Meu şi jertfă curată (Maleahi 1).
Fragment din cartea "Invăţături folositoare de suflet pentru fiecare creştin", Editura De Suflet
Cumpara cartea "Invataturi folositoare de suflet pentru fiecare crestin"
-
Darul iertarii pacatelor
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Darul de a profeti
Publicat in : Religie -
Darul pomenirii mortii
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.