Psalmul 76 este un psalm al alinării durerilor şi suferinţelor. Este o cântare care prooroceşte despre patimile poporului evreu în robia babiloniană (Cuviosul Eftimie Zigabenul). Face parte din ciclul psalmilor prin care se cere ajutorul lui Dumnezeu. Această creaţie literară îndeamnă cititorul la o meditaţie privind faptele minunate ale lui Dumnezeu. Treptat, psalmul trece de la tonul de lamentaţie la cel de imn de laudă şi de încredere. In tradiţie apuseană acest psalm este văzut ca o rugăciune a lui Hristos şi a Bisericii. Psalmul ne învaţă cum să trăim asumându-ne suferinţa omenirii şi a Bisericii, această participare la dureri şi ispite implicând în primul rând rugăciunea.
Impărţire: plângere cu privire la „tăcerea lui Dumnezeu" (v. 1-9); cântec de nădejde şi credinţă în Dumnezeu (v. 10-12); imn de laudă vechi care proslăveşte grija lui Dumnezeu pentru poporul ales (v. 17-21).
Psalmul învaţă ce fel de rugăciune se cuvine să aducem lui Dumnezeu, când cerem izbăvirea de rele (Fericitul Teodorei).
Versetul: „Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dumnezeu şi a căutat spre mine" ; (Psalm 76,1), după Arhim. Emilianos Simonopetritul, nu se referă la o situaţie temporară a unui om sau a psalmistului. Formularea aceasta nu se referă la o situaţie de o clipă, la o anume rugăciune sau la vreun necaz al psalmistului, ci la întregul cuprins al vieţii lui. înţelesul este: „că mă aflu ca un arc întins şi întors către Dumnezeu. Glasul meu se înalţă tot timpul către Dumnezeu"108.
Următorul stih al psalmului (Psalm 76,2) întăreşte ideea că rugăciunea şi glasul către Dumnezeu trebuie să aibă continuitate şi de aceea spunem: „In ziua necazului meu pe Dumnezeu am căutat" (Psalm 76,2). Referirea este la rugăciunea stăruitoare care se face în vremea suferinţelor şi chinurilor. Totodată: „noaptea mâinile mele stau întinse" (Psalm 76,2) arată că în linişte putem să ne rugăm în decursul unei zile întregi, în nopţile în care nu-L chemăm pe Dumnezeu prin rugăciune, conform învăţăturii Preacuviosului Părinte Arsenie Boca, noi, oamenii ne afundăm în întunericul neştiinţei: Mântuitorul Iisus cheamă ucenicii - urmaşii Apostolilor - până la sfârşitul veacurilor.
Durerea este, că deşi noi îl cunoaştem şi ştim cui credem, noi nu lăsăm nimic din ale noastre şi totuşi ne ţinem că-I urmăm Lui. De aceea întunerecul necunoştinţei de Dumnezeu şi de noi înşine s-a întărit, şi tot mai grea se face noaptea fără de Dumnezeu. Şi aşa iată că lumea întreagă se trudeşte toată noaptea şi nu prinde minte deloc. Oamenii se revarsă unii peste alţii în valuri de mare, cum nu s-a mai văzut mai mare potop de valuri109.
Bine a zis în sufletul meu, ceea ce este propriu lui Dumnezeu, de a reînvia sufletele doborâte de durere, cum s-a întâmplat şi cu apostolii. Căci biciuiţi fiind, se întorceau bucurându-se şi astfel sporea şi se înălţa sufletul lor (Sf Ioan Gură de Aur).
Expresia davidiană „a slăbit duhul meu" (Psalm 76,3) are următoarea explicaţie: „Introspecţia e o lucrare a intelectului; încercarea de a te rezolva pe tine însuţi doar prin lucrarea minţii duce la slăbirea duhului"110. Stihul: „Ochii mei au luat-o înainte” (Psalm 76,4) face referire la privegherea care se face noaptea, la „ochii întorşi neîncetat către Domnul"111.
Următoarele versete (Psalm 76,5-9) indică o stare de meditaţie la cele duhovniceşti în care se cufundă psalmistul. Sfântul Vasile cel Mare mărturiseşte despre această stare următoarele: „Sălăşluirea lui Dumnezeu în noi constă tocmai în a avea pe Dumnezeu temeinicit în gând. Numai atunci devenim temple ale Duhului, când gândirea statornică la El nu se mai lasă întreruptă de grijile pământeşti şi când cugetul nu se lasă tulburat de patimi trecătoare"112.
Versetul al 10-lea: „Acum am început să înţeleg; aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt" (Psalm 76,10), indică momentul din care lamentaţia se transformă într-o cântare a nădejdii. „Schimbarea dreptei Celui Preaînalt" este de fapt schimbarea în bine a vieţii omului, care se face cu ajutorul „dreptei" lui Dumnezeu, prin sprijinul Său proniator, plin de dragoste. Cugetând la lucrurile Domnului credinciosul ajunge să îşi spună aceasta: „frământarea mea, tragedia mea, această durere a mea sunt rezultatul dreptei Celui Preaînalt [...] Dumnezeu îmi dă robia, durerea, pentru că durerea este un pedagog, este o scară care duce la Dumnezeu, este o comoară"113. In tâlcuirile sale la Psalmi, cuprinse în monumentala lucrare - Cărarea împărăţiei, Părintele Arsenie Boca subliniază, într-un cuvânt paterical, că: Precum plăcerea e dascălul păcatelor, aşa durerea e dascălul înţelepciunii; iar din odihnă, până acuma încă n-a ieşit ceva de folos114.
Sunt cu totul liniştit, senin. Asta înseamnă că Tu mă conduci (Arhim. Emilianos Simonopetritul).
Versetele 11-19 ale Psalmului 76 alcătuiesc un imn de slavă închinat lui Dumnezeu Creatorul şi Proniatorul, odă care conţine şi accente mesianice. Durerile şi suferinţele prin care a trecut poporul lui Israel se concentrează în inima psalmistului şi se manifestă prin rugăciunea sa. Tot la fel, dezolarea omenirii, suferinţele omenirii întregi se concentrează în inima Mântuitorului, adică a Domnului Iisus Hristos. Plângerea şi agonia ajung astfel la Tatăl ceresc prin intermediul rugăciunii Domnului.
După o mulţime de semne dumnezeieşti, cum ar fi: tulburarea adâncurilor (Psalm 76, 15), glasul tunetului în vârtej (Psalm 76,17), fulgere (Psalm 76,17), cutremurarea pământului (Psalm 76,17), urmează pacea şi seninătatea care sunt aspiraţii ale psalmistului exprimate la începutul psalmului. Constatăm că „psalmistului i-a pierit nedumerirea, neştiinţa, frământarea. Dumnezeu îl conduce acum prin întuneric [...] Schimbarea este colosală. Trăirea vie, liberă, entuziastă, extatică, aşa încât nu trebuie să vorbească mai mult. Revelaţia este deplină. Dumnezeu a coborât. Dumnezeu Se vede în chip nevăzut"115.
Calea aceasta a liniştirii sufletului, prin intermediul lucrării nevăzute a lui Dumnezeu, o arată şi Preacuviosul Părinte Arsenie Boca: Fiul, a doua Faţă a lui Dumnezeu, S-a făcut Om desăvârşit - afară de păcat - şi ne-a arătat Cărarea. Prin urmare, calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu însuşi ca om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate şi dându-ne îndrăzneală. Pe cărarea mântuirii încă merg două feluri de călători, căci de-atunci... un Tovarăş nevăzut şi bun merge cu noi, cu fiecare, în toate zilele, cu fiecare rând de oameni, până la sfârşitul veacului: Dumnezeu însuşi şi cu sfinţii Săi, întovărăşind nevăzut pe oameni...116.
Cararea Imparatiei si Psaltirea lui David vol. 3, Psalmii 61-100, Editura Cristimpuri
Cumpara cartea "Cararea Imparatiei si Psaltirea lui David vol. 3, Psalmii 61-100"
Psalmul 76
1. Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dumnezeu şi a căutat spre mine.
2. In ziua necazului meu pe Dumnezeu am căutat; chiar şi noaptea mâinile mele stau întinse înaintea Lui şi n-am slăbit; sufletul n-a vrut să se mângâie.
3. Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am cutremurat; gândit-am şi a slăbit duhul meu.
4. Ochii mei au luat-o înainte, treji; tulburatu-m-am şi n-am grăit.
5. Gândit-am la zilele cele de demult şi de anii cei veşnici mi-am adus aminte şi cugetam;
6. Noaptea în inima mea gândeam şi se frământa duhul meu zicând:
7. Oare, în veci mă va lepăda Domnul şi nu va mai binevoi în mine?
8. Oare, până în sfârşit mă va lipsi de mila Lui, din neam în neam?
9. Oare, va uita să Se milostivească Dumnezeu? Sau va închide în mâinile Lui îndurările Sale?
10. Şi am zis: Acum am început să înţeleg; aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînait.
11. Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului şi-mi voi aduce aminte de minunile Tale, dintru început.
12. Şi voi cugeta la toate lucrurile Tale şi la faptele Tale mă voi gândi.
13. Dumnezeule, în sfinţenie este calea Ta. Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni!
14. Cunoscută ai făcut între popoare puterea Ta. Izbăvit-ai cu braţul Tău poporul Tău, pe fiii lui lacob şi ai lui Iosif.
15. Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-au apele şi s-au spăimântat şi s-au tulburat adâncurile.
16. Glas au dat norii că săgeţile Taie trec.
17. Glasul tunetului Tău în vârtej, luminat-au fulgerele Tale lumea, clătinatu-s-a şi s-a cutremurat pământul.
18. In mare este calea Ta şi cărările Tale în ape multe şi urmele Tale nu se vor cunoaşte.
19. Povăţuit-ai ca pe nişte oi pe poporul Tău, cu mâna lui Moise şi a lui Aaron.
Note:
108 Arhim. Emilianos Simonopetritul, op.cit., p. 311.
109 Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, p. 18.
110 Bartolomeu Anania, op.cit., p. 238.
111 Arhim. Emilianos Simonopetritul, op. cit., p. 318.
112 Sf. Vasile cel Mare apud Pr. Ioan Sorin Usca, Prof. Ioan Trăia, op.cit., p. 240.
113 Arhim. Emilianos Simonopetritul, op. cit., p. 325.
114 Părintele Arsenie Boca, Cărarea împărăţiei, p. 49.
115 Arhim. Emilianos Simonopetritul, op. cit., p. 336.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.