Ce legătură are circulaţia cu toate astea?" - veţi întreba. In general, viaţa este deseori comparată cu un drum. Imaginea drumului, a circulaţiei rutiere, ne permite să înţelegem multe lucruri din viaţa noastră. Fiecare şofer trebuie să ţină minte două reguli de cea mai mare însemnătate: 1) să fie cu ochii în patru, adică să vadă situaţia în ansamblul ei şi să-şi dea seama ce vor să facă ceilalţi participanţi la trafic; 2) să-i informeze la timp pe cei din jur despre intenţiile sale. De exemplu, un şofer experimentat şi prudent nu numai că va semnaliza la vreme că va efectua un viraj, ci şi înainte de viraj mişcă uşor volanul, arătând că vrea să vireze. Un astfel de şofer nu va acţiona niciodată brusc, imprevizibil. Dacă vrea să schimbe banda, face asta lin; dacă frânează, atinge dinainte cu piciorul pedala de frână, ca să clipească o datg, semnalul de oprire. Şoferii bătrâni aveau înainte obiceiul să clipească din faruri când depăşeau, ca să fie mai uşor de observat, să-i prevină pe ceilalţi cu privire la manevrele lor.

Totuşi, nu ajunge să conduci preventiv tu însuţi, trebuie să ştii să prevezi acţiunile celorlalţi şoferi, chiar dacă aceştia, în pofida regulilor, nu semnalizează. Foarte multe accidente au loc din cauza lipsei de coordonare, a faptului că şoferii nu s-au putut înţelege unul pe celălalt.

Nici în viaţa de familie nu ar fi rău să observăm la vreme dorinţele şi intenţiile celuilalt şi să nu fim nici noi înşine ca o carte închisă. In general, ne interesăm prea puţin unul de celălalt. Adeseori se întâmplă situaţii de genul: soţia, de exemplu, este foarte ocupată cu serviciul, cu cariera (ceea ce, la drept vorbind, nu este prea normal), acordă puţin timp soţului, casei, nu prea îi place să gătească, preferă să cumpere semipreparate ori să comande mâncare de-a gata, în timp ce soţului îi place mâncarea bună, de casă. Pentru sexul masculin, problema mâncării are, în general, o importanţă destul de mare - nu degeaba se spune că drumul spre inima bărbatului trece prin stomacul lui. Şi iată că soţul n-are curaj să-i spună soţiei că ar vrea să mănânce normal, că îi place ceea ce găteşte ea - şi iritarea se acumulează, dar o ţine în el. Aşa se întâmplă adeseori atunci când omul a fost crescut într-o familie de intelectuali, unde se considera că a face observaţie nu este de „bon ton". Soţiei i se pare că totul este în regulă, de vreme ce soţul nu îşi exprimă nemulţumirea, dar în cele din urmă are loc explozia. Unul strânge ciuda în el pe ascuns, iar cealaltă nu manifestă interes, fiindcă în casă pare să fie pace şi linişte. Un soţ şi-a părăsit soţia pentru alta, după ce au fost căsătoriţi optsprezece ani. Cum credeţi că şi-a explicat gestul? A început să-şi amintească nişte mărunţişuri, care, pe deasupra, erau foarte vechi: „Soţia a zis atunci cutare lucru, a făcut prost cutare lucru" pe care o rugase el să-l facă... acum cincisprezece ani. Şi în tot acest răstimp a ţinut ranchiuna în el.

S-a dovedit că femeia respectivă a trăit cu soţul său optsprezece ani, şi cei doi nu s-au cunoscut absolut deloc unul pe celălalt. Desigur, soţul nu poate fi îndreptăţit în cazul dat: şi-a înşelat soţia şi a vărsat asupra ei toată ranchiuna şi răutatea pe care le strânsese în suflet. Cauza divorţului a fost însă lipsa de atenţie reciprocă. Am examinat exemple de închidere în sine masculină şi neatenţie feminină, dar adeseori se întâmplă şi altfel. Bărbaţii, în general, nu se disting prin atenţia lor faţă de soţii. Pe această temă există o mulţime de anecdote.

Ce-ar fi de spus aici? Fiţi atenţi. Adunaţi cât mai multă informaţie despre voi înşivă şi despre ceea ce îi trebuie celuilalt, de la mărunţişuri până la lucrurile foarte importante. Soţii sunt un tot unitar, ei trebuie să împartă şi bucuriile, şi neplăcerile, trebuie să înveţe să discute pe faţă, cu încredere reciprocă. O astfel de discuţie trebuie purtată cu naturaleţe, într-o atmosferă şi stare de spirit absolut liniştite.

Cred că dacă ai trăit cu cineva destulă vreme în căsnicie nu este greu să afli ce vrea de la tine. Dacă celălalt persistă în a nu ne observa dorinţele, nu merită învinuit imediat de neatenţie şi egoism. Poate că pur şi simplu nu înţelege anumite lucruri sau consideră că nu este vorba de ceva esenţial. Să ne amintim că bărbaţii şi femeile pot privi în mod foarte diferit unul şi acelaşi lucru. Ţineţi minte că oamenii se deosebesc mult unul de altul, începând cu caracterul şi temperamentul şi terminând cu educaţia primită în copilărie. Aici vor fi eficace, mai degrabă, susţinerea şi stimularea pozitivă. De pildă, soţia aşteaptă de la soţ un anumit ajutor în gospodărie, şi atunci când el, în cele din urmă, a făcut ceva în acel sens, în loc să spună: „In sfârşit, ai făcut şi tu ceva după o jumătate de an" trebuie să-l laude, să-i spună că e bărbat adevărat, că apreciază foarte mult că el a făcut asta pentru ea. Sau, să zicem, soţului îi place ca soţia să îl răsfeţe cu ceva gustos - de pildă, îi plac prăjiturile ei - şi atunci îi poate spune ceva de genul: „îmi plac atât de mult prăjiturile tale! Când le mănânc îmi amintesc de fiecare dată prima noastră întâlnire, când m-ai servit cu ele." Celuilalt nu-i trebuie, în general, prea mult: îi trebuie atenţie şi să simtă că este preţios pentru tine. Desigur, nu poţi să ştii exact ce-i în sufletul altuia, câteodată nici pe noi înşine nu ne putem înţelege bine, dar dacă îl iubeşti pe om şi dai dovadă de interes faţă de el poţi, totuşi, să-ţi faci o idee destul de precisă cu privire la gândurile, sentimentele şi dorinţele lui.

Faţă de omul drag trebuie să manifestăm un interes sincer: atunci ne va fi mult mai uşor alături de el. Dacă în relaţia noastră a apărut o fisură şi vedem că situaţia nu se îmbunătăţeşte, nu trebuie să neglijăm cu îndărătnicie problemele şi sa ne facem că totul merge bine. Ştiţi doar că există istorii aproape incredibile, când soţul şi-a înşe-lat doisprezece ani soţia, iar ea habar n-avea, sau când omul se droga de câţiva ani şi doar când a păţit-o din cauza unei supradoze familia a aflat că e narcoman. Oare chiar n-au văzut nimic în tot acel răstimp? Sau pur şi simplu n-au vrut să vadă? Există oameni care se tem groaznic de probleme, se tem să privească adevărul în faţă; acestora le este mult mai uşor să întoarcă spatele şi să creadă că totul o să se rezolve de la sine. Dacă e să folosim din nou o imagine luată din circulaţia rutieră, e gata să-i calce TIR-ul, iar ei închid ochii şi se gândesc că TIR-ul o să dispară.

Bineînţeles, trebuie să depunem un anumit, efort, să nu trăim în virtutea inerţiei („lasă că ne vom descurca noi cumva"), ci să ne străduim să-l înţelegem pe celălalt şi sa ne comportăm într-un mod deschis, pe care el să-l poată înţelege la rândul său.

PR. PAVELGUMEROV
EL ŞI EA. ÎN CĂUTAREA ARMONIEI CONJUGALE, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "EL ŞI EA. ÎN CĂUTAREA ARMONIEI CONJUGALE"

• Vaduvia
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: