Preaînţeleptul Dumnezeu şi Creator al nostru, după cum ştim cu toţii, n-a dat niciunui om atotputernicie şi nu l-a înzestrat cu toate darurile. A împărţit şi împarte mereu harismele, talentele, capacităţile. Vedem aşadar cum unul se distinge prin inteligenţă, altul prin putere, altul prin inventivitate, altul prin măiestrie, altul prin vorbire frumoasă. De asemenea, în funcţie de însuşirile date de Dumnezeu fiecare urmează o meserie: unul se face om de ştiinţă, altul agricultor, altul meşter, iar altul muncitor.

Dar întrucât viaţa pământească are multe laturi, nevoi şi necesităţi, fiecare are nevoie de toti ceilalţi. Altfel nu poate trăi. Omul de ştiinţă are nevoie de meşter, dar şi meşterul de omul de ştiinţă. Agricultorul are nevoie de muncitor, dar şi muncitorul de agricultor. Dumnezeu a iconomisit astfel lucrurile, pentru a se cultiva între noi dragostea şi smerenia.

Insă în afară de semenii noştri avem nevoie chiar şi de animale, de plante, de lucrurile neînsufleţite. Acestea ne dau cele necesare pentru întreţinerea noastră, pentru îmbrăcăminte, pentru îngrijirea sănătăţii, pentru construirea caselor noastre. Toate cele de mai sus, desigur, se referă la trup şi la nevoile lui. Nevoile sufletului sunt cu neputinţă de satisfăcut de cele pământeşti şi de cele ce se află pe el. Doar Tatăl nostru ceresc ne poate hrăni, odihni, sfinţi şi mântui sufletele.

Aşadar, dacă vrem asta, nu avem decât să ne întoarcem spre El prin rugăciune, cerându-I întărire şi ajutor în complicata luptă a vieţii. Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte-Te! (Psalmi 69,1), să strigăm neîncetat către El împreună cu proorocul David, rugându-L cu durere şi evlavie să ne dăruiască
merindele mântuirii.

Mai întâi de toate, fraţilor, să ne rugăm să ne dea luminare şi discernământ, pentru a-I cere cele bune şi de folos sufletelor noastre. Pentru că Dumnezeu, fiind preabun şi izvorul bunătăţii, nu numai că nu va satisface niciodată o cerere rea şi vătămătoare pentru sufletele noastre, ci se va şi întrista atunci când o rostim. De aceea avem nevoie de discernământ, încât, despărţind în fiecare împrejurare binele de rău, să ne rugăm mereu pentru bine.

Cu toate acestea, să conştientizăm că discernământul Domnul nu-l dă omului mândru. Pentru a-l dobândi trebuie să avem smerenie profundă. Dar şi după ce-l dobândim, să nu avem încredere în judecata, cunoaşterea şi înţelepciunea noastră. Să alergăm şi atunci cu smerenie la părinţi duhovniceşti experimentaţi, să le cerem
sfatul şi să ascultăm de îndemnurile lor. In felul acesta rugăciunea noastră dobândeşte două aripi, discernământul şi smerenia, prin care urcă până la tronul ceresc al Atotţiitorului. Şi Acela, Iubitorul de oameni şi Dătătorul de daruri îmbelşugate, Dumnezeu, o va primi ca pe o jertfă cu bună mireasmă, prinos curat, dar duhovnicesc. O va primi şi o va împlini, dându-ne tot ceea ce-I cerem cu credinţă nezdruncinată.

Credinţa şi rugăciunea sunt, fraţilor, cele două temelii ale mântuirii noastre. Credinţa se manifestă şi se pecetluieşte prin rugăciune. Iar rugăciunea se hrăneşte, se înfierbântă şi se menţine prin credinţă. Necredinciosul nu se roagă niciodată. Doar credinciosul se roagă. Şi prin rugăciune se apropie de Dumnezeul cel inaccesibil, se uneşte cu El, primeşte harul Lui, se curăţeşte, se luminează şi se sfinţeşte, luând totodată, cum am spus, şi tot lucrul folositor pe care-l cere de la El.

Insă toate acestea nu sunt roadele rugăciunii căldicele şi rare, ci ale rugăciunii fierbinţi, stăruitoare şi neîncetate. Rugaţi-vă neîncetat, ne sfătuieşte Apostolul Pavel (I Tesaloniceni 5, 17). Şi însuşi Domnul ne porunceşte: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide (Matei 7, 7). Vorbeşte la timpul prezent continuu. Neîncetat vrea să batem prin rugăciune la uşa îndurării Lui. Neîncetat doreşte să audă glasul nostru.

Neîncetat cere să ne aibă lângă El, întrucât, fiind făpturile şi copiii Săi, ne iubeşte nemărginit. Aşadar, dacă vrem să gustăm din roadele dulci şi mântuitoare ale rugăciunii, s-o lucrăm zi şi noapte, acasă, la lucru, pe drum, peste tot. S-o lucrăm războindu-i cu vitejie pe vrăjmaşii noştri. Pentru că, trebuie s-o spunem, deşi cei ce se roagă o cunosc din experienţă, rugăciunea are trei mari vrăjmaşi: legiunile demonilor, grija de multe şi trândăvia noastră.

Demonii cei invidioşi nu sunt interesaţi de nimic altceva decât să ne despartă de Dumnezeu şi să ne tragă împreună cu ei în iadul veşnic. De aceea, atunci când vrem să ne rugăm, se aruncă asupra noastre cu turbare şi ne sădesc în minte mii de cugete, zadarnice sau chiar păcătoase. Ei ştiu că rugăciunea ne uneşte cu Dumnezeu, şi de aceea se străduiesc s-o zădărnicească.

Grija de multe, de asemenea, ne leagă de mâini şi de picioare de pământ şi nu ne lasă să privim către cer, să ne aducem aminte de Dumnezeu, să şoptim câteva cuvinte de rugăciune. Treburi, planuri, programări, îndatoriri, afaceri, griji, nelinişti, probleme, ni se îngrămădesc încontinuu în minte şi în viaţă, furându-ne tot timpul nostru. Astfel, pentru Domnul nu ne rămân nici câteva clipe. Dar şi dacă ne rămân, acestea sunt zădărnicite de al treilea vrăjmaş al rugăciunii, trândăvia, care ne paralizează trupul şi sufletul, păleşte râvna şi bunăvoinţa, naşte lenevia şine conduce la nesârguinţă şi apatie.

Să ne luptăm din toate puterile, fraţilor, împotriva acestor trei vrăjmaşi ai rugăciunii. Şi dacă nu-i putem răpune singuri, să aşezăm cu smerenie toată sărăcia şi neputinţa noastră înaintea Domnului. Acela este mereu gata să ne ajute şi să ne sprijine în orice lucrare bună.

Şi care lucrare este mai bună, mai sfântă şi mai de folos decât rugăciunea? Aceasta le leagă pe cele dumnezeieşti cu cele omeneşti, pe cele cereşti cu cele pământeşti, pe cele veşnice cu cele trecătoare. Toate bunătăţile, şi cele duhovniceşti şi cele materiale, sunt date de rugăciune. Toţi oamenii drepţi, şi înainte de Hristos şi după El,
prin rugăciune s-au făcut plăcuţi lui Dumnezeu şi s-au învrednicit să primească harul Său.

Aduceţi-vă aminte de sutaşul Corneliu, care chiar înainte să cunoască şi să îmbrăţişeze credinţa creştină se ruga neîncetat lui Dumnezeu, după cum ne spune Evanghelistul Luca98. De aceea s-a învrednicit şi un înger al Domnului să vadă, şi de către Apostolul Petru să fie botezat, şi de Sfântul Duh să fie luminat99.

Aduceti-vă aminte de femeia cananeancă, care striga rugându-L pe Iisus s-o vindece pe fiica ei demonizată, iar Acela a miluit-o cu iubire de oameni100.

Aduceţi-vă aminte şi de pildele evanghelice, atât a vameşului păcătos, care prin smerita lui rugăciune a fost îndreptăţit101, cât şi a văduvei nedreptăţite, care prin implorările ei neîncetate a izbutit să-l înmoaie pe judecătorul cel aspru şi să-şi găsească dreptatea102.

Astfel să ne rugăm şi noi, cu stăruinţă, cu evlavie, cu credinţă, cu ardoare, cu smerenie, cu zdrobire a inimii. Şi să nu ne îndoim că harul lui Dumnezeu ne va vizita, puterea Lui ne va întări şi îndurarea Lui ne va mântui.

Ieromonahul Dionisie Aghioritul

Fragment din cartea "Pe urmele lui Hristos", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Pe urmele lui Hristos"

Note:
98 Vezi Fapte 10, 2.
99 Vezi Fapte 10,1-48.
100 Vezi Matei 15, 22-28.
101 Vezi Luca 18,10-14.
102 Vezi Luca 18, 2-5.

 

• Rugaciunile nasilor
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
• Rugaciunile nasterii
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
• Rugaciunile de dimineata
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
• Rugaciunile de seara
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
• Rugaciunile Inaintea Sfintei Impartasanii
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: