Sfaturi despre viata duhovniceasca

Sfaturi despre viata duhovniceasca

Ieri am luat o carte a ierarhului Dimitrie al Rostovului, şi s-a deschis la locul unde se spune: „Unde este dragoste, acolo este şi Dumnezeu; unde este dreptate, acolo este Dumnezeu; unde este viaţă curata şi fără de prihană, si acolo este Dumnezeu - iar unde nu sunt acestea, acolo nu este nici Dumnezeu.” Să ne amintim acest lucru, şi să ştim că Dumnezeu ne vede întotdeauna, şi să ne ferim din răsputeri de cele ce ce-I sunt urâte.

Omul este ca un gândac. Când vremea este caldă şi însorită, zboară mândru şi bâzâie: "Toate pădurile sunt ale mele, toate poienile sunt ale mele! Toate poienile sunt ale mele, toate pădurile sunt ale mele!” - dar cum apune soarele şi prinde a sufla un vânt rece, gândacul uită de vitejie, se lipeşte de o frunză şi nu face alta decât să se smiorcăie: „Nu mă scoateţi de aici!"

Viata ta se aseamănă cu un sânt destul de adânc, care pe timp de ploaie se umple în aşa hal, încât nici nu mai poţi să-l treci, iar alteori seacă atât de tare, încât nu mai curge apa prin el. Sfinţii Părinţi laudă însă viaţa care trece ca un pârâu ce curge statornic şi nu seacă niciodată. Acest pârâu este, în primul rând, uşor de trecut, iar în al doilea rând este plăcut şi folositor tuturor trecătorilor, fiindcă apa lui, care curge lin şi de aceea nu se tulbură niciodată, este bună de băut. La tine s-a văzut întotdeauna năzuinţa numai spre împlinirea pravilei de rugăciune, iar spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, pe care Domnul le numeşte „mici”, nu ai nici chef, nici osârdie, nici silinţă, nici înţelegere - iar cea dintâi fără cea de-a doua nu e temeinică niciodată.

In orice petrecere a ta străduieşte-te să petreci aşa cum place lui Dumnezeu, adică cu duh paşnic şi smerit; nu osândi pe nimeni şi nu necăji pe nimeni, străduindu-te, după porunca apostolească, ca cuvântul tău să fie dres cu sarea duhovnicească.

Nu fi ca o muscă supărătoare, care uneori zboară de colo-colo fără nici o noimă, iar uneori înţeapă, sâcâindu-i pe toţi, ci fii ca o albină înţeleaptă, care primăvara şi-a început cu osârdie lucrul său şi spre toamnă a terminat fagurii de miere.

Descrii cât de neplăcută a fost pentru tine călătoria pe calea ferată şi prin ce mijloc ai reuşit să scapi de convorbirile sâcâitoare - şi s-a împlinit cuvântul apostolesc: dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept (I Cor. 3, 18). Te nelinişteşte faptul că a trebuit să te foloseşti de acest mijloc în biserica Cuviosului Serghie. Domnul Se uită însă nu la faptele noastre exterioare, ci la intenţiile cu care facem un lucru sau altul - şi daca intenţia noastră este bună, după Dumnezeu, putem fi liniştiţi. De aceea nu trebuie să-i judecăm pe alţii în nici un caz: noi vedem doar faptele exterioare, însă imboldurile şi intenţiile ascunse potrivit cărora vor fi judecate aceste fapte sunt ştiute numai de Dumnezeu, Cel ce cunoaşte inimile.

Te afli acum la mijloc, între lume şi monahism, iar măsura de mijloc este încuviinţată peste tot şi în toate - şi ţie, potrivit educaţiei tale şi sănătăţii tale şubrede, ţi se potriveşte în multe privinţe; străduieşte-te să trăieşti potrivit poruncilor evanghelice ale Domnului şi, mai întâi de toate, să nu judeci pe nimeni pentru nimic, ca să nu fii, la rândul tău, judecată.

Inţelepţeşte-te. Smereşte-te. Pe alţii nu-i osândi. Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi (Mt. 7, 1).

Nici un lucru nu se săvârşeşte deodată, ci puţin câte puţin, pe măsura strădaniei şi luării-aminte, iar câteodată şi a silinţei chiar însoţite de greşeli şi de neplăceri: acestea vor trece cu timpul, iar lucrul va rămâne şi îl va veseli pe om.

Cine vrea să ia aminte la sine însuşi trebuie să citească cu luare-aminte cartea aceasta (a Cuviosului Varsanufie cel Mare şi Ioan Prorocul - n. red. ruse), să stea mai mult acasă, să nu umble pe la chilii şi să nu cheme oaspeţi; pe alţii să nu-i osândească, iar pentru păcatele sale să suspine către Domnul Dumnezeu, ca să primească milostivirea dumnezeiască.

In viaţa duhovnicească este un lucru foarte bun să îţi explici cu înţelepciune, la timp, purtarea, să ceri iertare la timp, ca să-ţi împaci propriul suflet şi totodată să le dai celorlalţi prilej să facă acelaşi lucru. Nu degeaba s-a spus în Psalmi: caută pacea şi urmeaz-o pe ea (Ps. 33, 13).

Sfantul Ambrozie de la Optina

Invataturi duhovnicesti, Editura Sophia

Cumpara cartea "Invataturi duhovnicesti"

 

Pe aceeaşi temă

27 Octombrie 2017

Vizualizari: 1907

Voteaza:

Sfaturi despre viata duhovniceasca 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

viata duhovniceasca

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact