Matuşka dădea mare atenţie stării sufleteşti a celor ce veneau la ea. Celui ce venea la ea cu mintea împrăştiată obişnuia să-i spună: „Inainte de toate trebuie să vorbeşti despre sufletul tău, despre inimă... vorbeşte despre tine." Pe cel trândav duhovniceşte îl mustra astfel: „Nu ai credinţă, nu posteşti; îţi place să dormi ceasuri multe şi nu te rogi lui Dumnezeu - nu ai rugăciune..." Şi adăuga cu părere de rău: „Oamenii de azi sunt împietriţi, nu mai vor să se roage". Altuia îi explica: „E o nenorocire că mă rog eu pentru tine. Căci fiecare ar trebui să se roage pentru sine“.
„Fii credincioasă ! Roagă-te Domnului şi cere-i: «Doamne, trimite-mi harul tău !» o povăţuia ea odată pe o femeie într-o pufoaică, care era copleşită de aspra trudă ţărănească, neavând deci nici măcar un minut liber.
Spre a dobândi orice lucru de la Domnul prin rugăciune trebuie să te rogi patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.“ Ea mai dădea şi următorul sfat: „Orice s-ar întâmpla, roagă-te totdeauna Domnului: «Doamne fii cu mine ! Nu mă părăsi !» Nu lua în seamă nimic altceva, chiar dacă vin «încornoraţii» (adică diavolii). Şi roagă-te Maicii Domnului/4 Pe alţii îi învăţa: „Trebuie să te rogi lui Dumnezeu şi trebuie să posteşti. Dacă te trezeşti noaptea, spune câteva rugăciuni, altfel nu te mântuieşti... Poţi fi plăcut lui Dumnezeu chiar dacă ştii numai o singură rugăciune.
Te poţi ruga lui Dumnezeu chiar şi sub cuptor“, i-a spus odată unui seminarist ce se pregătea să facă un pelerinaj, „târăşte-te sub cuptor şi roagă-te. Nu nădăjdui că se vor ruga alţii pentru tine. Roagă-te singur - acesta este cel mai sigur lucru, cel mai curat... Ne putem ruga unii pentru alţii. Atunci rugăciunea mea va fi auzită pentru tine, iar rugăciunea ta va fi auzită pentru mine“, a spus ea odată. „Deci fiecare trebuie să se roage, aşa cum poate. Trebuie numai să crezi !“
O ţărancă ce nu ştia nici măcar o rugăciune i-a trecut pragul, iar schimonahia Macaria a învăţat-o cum şi cu ce simţământ să se adreseze lui Dumnezeu: „Sculându-te din somn, cere: «Blagosloveşte-mă, Doamne, să vieţuiesc în această zi după poruncile Tale.» Când te culci, cere: «Doamne, cer pocăinţă pentru păcatele mele şi blagoslovenie pentru somnul meu», sau «Primeşte-mă. Doamne, şi blagosloveşte-mă în somnul ce vine.»“ Amintea oamenilor că trebuie să se roage mai des pentru morţi: „Odihneşte, Doamne, sufletelor robilor Tăi adormiţi (şi zici numele); pentru plăcintele calde, pentru sfânta prescură şi pentru masa pomenirii,8 şi le fă lor veşnică pomenire.“
Oamenii mai înaintaţi duhovniceşte o întrebau pe Matuşka lucruri mai complicate, iar ea răspundea fiecăruia după statura sa duhovnicească: „Dacă vrei să dobândeşti harul, trebuie să te pregăteşti ca să dobândeşti scânteia dumnezeiască. Oricine poate primi har - roagă-te numai lui Dumnezeu, cere-i lui Hristos: «Doamne, iartă-mă şi milostiveşte-te de mine.» Atunci când va fi nevoie, El va trimite harul Său."
I s-a pus întrebarea: „Ce este rugăciunea curată ?“ „Rugăciunea curată este rugăciunea fără gânduri", a răspuns ea. O altă întrebare a fost: „Care-mi sunt cărţile cele mai de folos să le citesc ?“ „Citeşte Evangheliile, Psaltirea, cartea de rugăciuni." Toate sfaturile, învăţăturile şi răspunsurile ei la întrebări erau pătrunse de experienţă duhovnicească şi de înţelepciune plină de har.
Schimonahia Macaria putea să ofere numai un mic răstimp de vreme fiecărui vizitator. Dar obişnuia să vorbească mai mult cu fiii ei duhovniceşti ce veneau să stea cu ea - răspunzându-le la întrebări ori spunându-le câte un cuvânt de suflet folositor.
Matuşka era întrebată adesea despre lumea de dincolo de mormânt. „De ce să te temi de ea ?“ răspundea ea liniştită. „Este un lucru de care nu poate scăpa nimeni -
toţi trebuie să murim şi să dăm răspuns Mântuitorului. Sufletul tău nu trebuie să fie robit nimănui; el se află în mare sfinţenie. Domnul păzeşte sufletul tău ca pe îngerul Său. După moarte sunt trei judecăţi - primele două la un an, iar a treia la trei ani. Prima judecată hotărăşte unde va fi dus sufletul, a doua îl statorniceşte acolo şi a
treia hotărăşte pedeapsa. Este bine acolo pentru cei ce au fost ucişi; jumătate din judecata lor este înlăturată - păcatele lor sunt şterse după voia Domnului. Copiii
adormiţi cresc în împărăţia Cerurilor."
De mai multe ori am stat de vorbă cu Matuşka despre drepţii din vremea noastră ce ţin întreaga lume cu rugăciunile lor. Ea îi cunoştea prin duhul ei plin de har. „Avem mulţi stâlpi (căci aşa îi numea ea, n. aut.), foarte mulţi, iar ei stăruie către Domnul! Sunt atâţia văzători cu duhul ! Ei sunt ascunşi de ochii străinilor în munţi, în colibe micuţe, aşa de micuţe că abia de încapi în ele, numai cu o măsuţă şi o icoană pe perete. Ei sunt stâlpi de la pământ până la cer! Fie ca dumnezeieştii stâlpi să rămână în picioare - căci ei se roagă pentru noi." Despre viaţa clericilor din zilele noastre a spus odată: „In zilele de azi nu mai e nici un preot căruia să-i poată merge toate bine. Dacă sunt sănătoşi, atunci au vreun necaz acasă".
Adesea venea vorba despre viaţa de azi. „Păi, ce putem să facem", zicea ea cu resemnare, „am ajuns să trăim vremuri rele. Am tot mers şi am mers, şi ne-am izbit de un zid. Astăzi nu mai e decât vai; dulceaţă nu se mai află nicăieri. Dumnezeu a îngăduit aşa. Cerul e întunecat şi tună pe pământ. Dumnezeu nu mai dăruieşte nici o bucurie. Oamenii sunt îndeobşte răi, făcători de rele, care nu se supun defel Domnului Dumnezeu. Oamenii s-au obişnuit să trăiască după voia lor.
Cei ce s-au curăţit de păcate frecându-se cu nisip, aşa încât să se facă fără de păcat - aceia sunt cei înţelepţi.“
Ascultând-o pe Matuşka, mi-am amintit cugetarea unui preot despre felul cum tot mai mult, „prin răutăţi şi patimi şi prin practici oculte, oamenii ajung îndrăciţi; călăuze pe propria cale a voinţei drăceşti - voinţă îndreptată către nimicirea omenirii - ei pregătesc calea venirii lui antihrist."
„Toţi cei buni au murit44, îmi spunea Matuşka, „toţi sunt în cer. Ei nu au cunoscut această pustiire. S-au rugat lui Dumnezeu şi bine le va fi acolo. Dar acum întreg norodul a luat-o razna. Nu mai ştiu de Dumnezeu, citesc orice le iese în cale şi adună tot ce le cade în mână. Urăsc cele dumnezeieşti şi iubesc cele păgâneşti. Oamenii s-au schimbat cu adevărat - nu mai cred în Dumnezeu; iar dacă citesc rugăciuni, le citesc fără 9 băgare de seamă, fără luare-aminte. Ia auzi, femei de şaptezeci de ani joacă şi îşi flutură năframele. Ce vremuri trăim, şi ele joacă... Vremurile sunt păcătoase.
Cârmuitorii nu mai sunt pentru popor şi toate se vor nimici. Nu mai este nici o milă faţă de oameni“, a spus ea în august 1988.
„Nu mai e cu putinţă ca cineva din noua generaţie să ajungă cuvios10 11; au ajuns prea târziu“, spunea schimonahia ca răspuns la întrebările mele. „Şi-au pierdut
rădăcinile dumnezeieşti. Aceste rădăcini trebuie păstrate cu trudă. Ele se dau la botez o singură dată, şi sunt aduse de foarte departe - din Rai.“
Cugetând la vorbele Matuşkăi, noi, fiii ei duhovniceşti, ne-am dat seama că, pe neştiute, a venit vremea când poate vom fi martorii plecării ultimei generaţii de oameni sfinţi precum schimonahia Macaria. Căci ei, sfinţii, sunt „sarea pământului", după spusele Sfântului Siluan de la Muntele Athonului. „Ei sunt noima fiinţării sale; ei sunt roada pentru care se păzeşte pământul. Dar când pământul va înceta a mai naşte sfinţi, puterea ce păzeşte lumea de nimicire se va lua de la el." Pecetea păcatului este asupra noastră a tuturor, şi nu ne îngăduie să ne ridicăm către cer, ci ne lasă doar să alunecăm în jos la vale.
„Cât mi-e de milă de voi toţi", spunea Matuşka cu mâhnire. „Ingerii din cer sunt aşa de prietenoşi unii cu alţii." (La aceste vorbe o blândă lumină îi lumina deplin chipul.)
Fiind martor fără să vreau la numeroasele convorbiri între maica Macaria şi oamenii ce veneau s-o vadă, am fost uimit să aflu că mulţi dintre ei nu cunoşteau nici măcar rugăciuni elementare precum „Tatăl nostru“, sau „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te“. Fără să vreau, mi-a venit în minte gândul acesta: mulţi oameni suferă de boli şi necazuri fiindcă ne-am îndepărtat de Domnul. „Astăzi se poate ajunge la Dumnezeu numai prin boală şi necazuri11, mi-a confirmat Matuşka concluziile.
GHENADIE DURASOV
Fragment din cartea "CUVIOASA MACARIA. MÂNGÂIETOAREA CELOR SUFERINZI", Editura Sophia
Cumpara cartea "CUVIOASA MACARIA. MÂNGÂIETOAREA CELOR SUFERINZI"
Note:
8 Plăcintele se coc şi se dau săracilor în numele celor răposaţi: prescura se jertfeşte la Proscomidia Sfintei Liturghii; iar lumânările se pun pe masa de pomenire din biserică, (n. trad. american)
9 Părintele Rodion, Oameni şi demoni: ispitele omului modern, Kaluga, 1992, p. 100.
10 Aici Maica Macaria foloseşte cuvântul prepodobnîi, în greceşte osios, care înseamnă literal „după asemănarea lui Dumnezeu”, adică purtând asemănarea omului întâi-plăsmuit înainte de cădere. Prepodobnîi este de fapt o categorie de sfinţi - cei ce au dobândit sfinţenia prin nevoinţe ascetice şi cultivarea virtuţilor, (n. trad. american)
11 Arhimandritul Sofronie, Stareţul Siluan. Paris, 1952. p. 97.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.