Să nu lăsăm fericirea să depindă de ceva ce am putea pierde. Rugăciunea nu este niciodată în afara sezonului. Dacă fericirea depinde de rugăciune, să ne rugăm. Oamenii caută fericirea, dar nu se roagă. Sfinții abia așteaptă să ne ajute.
Într-o lume dominată de căutarea neîncetată a fericirii, oamenii adesea uită de cel mai simplu și profund adevăr: ajutorul și îndrumarea sunt la un pas distanță, însă rareori se opresc să se roage. Oamenii aleargă după fericire, o caută în lucruri mărunte, în ambiții și realizări trecătoare, fără să-și dea seama că rădăcina adevăratei bucurii nu este în exterior, ci înlăuntrul sufletului lor.
Există o taină nevăzută, o putere spirituală care lucrează în viața fiecăruia, gata să fie revelată prin rugăciune. Dar cât de puțini sunt aceia care, în ciuda durerilor lor, îngenunchează și își ridică mintea către cer! Există ființe care, deși nu trăiesc între noi în trup, sunt vii într-un mod mai adevărat decât putem înțelege. Ele ne veghează, pregătite să intervină și să ne ofere alinare, dar noi le uităm.
Într-un colț de lume, o biserică a devenit martora acestor lucruri nevăzute. Pelerinii vin, unii din curiozitate, alții împinși de disperare. Și de fiecare dată, minuni mici și mari se întâmplă, dar nu dintr-o magie neînțeleasă, ci din iubirea nesfârșită pentru oameni. Împărtășirea dintre cer și pământ este acolo, în acea biserică dintr-o insulă îndepărtată. Se spune că a vedea cu ochii trupului e doar o parte a realității, căci ochii sufletului văd și cunosc altceva.
Oamenii, în adâncul lor, tânjesc după o fericire care nu poate fi găsită în lume. Caută, întreabă, uneori chiar cer, dar prea puțini se opresc să rostească o rugăciune adevărată. Un om simplu, în mijlocul încercărilor sale, a înțeles acest adevăr și a îngenuncheat în fața icoanelor. Nu a cerut bogății, nu a cerut faima lumii; a cerut pace și o rezolvare pentru durerea inimii sale. Și atunci, fără să știe cum sau când, cerul i-a răspuns. Locul: Corfu. Omul: Sfântul Spiridon.
Misterul stă în faptul că ceea ce noi numim minune este, de fapt, ordinea firească a unei realități mult mai vaste decât putem pricepe. Această realitate este mai aproape de noi decât ne dăm seama. Ajutorul divin nu este niciodată departe; este mereu acolo, la un gând distanță, la o rugăciune tăcută sau o chemare disperată. Dar trebuie să avem curajul și smerenia de a ne apropia. Fără să cerem, fără să ne deschidem, vom rămâne mereu orbi în fața harului care ne înconjoară.
Cei care veghează asupra noastră nu cer nimic altceva decât să fie chemați. Ei ne învață că dragostea adevărată este răbdătoare și binevoitoare, că nu este mânioasă și nu poartă ranchiună. Oricât de mult ne-am îndepărtat, brațele lor sunt mereu deschise, așteptând să ne primească.
Adevărata fericire nu se află în ceea ce omul câștigă sau în bogățiile acestei lumi, ci în acea comuniune nevăzută cu cele cerești. Dar până când nu vom învăța să ne plecăm genunchii și să deschidem inimile, vom rătăci mereu, nefericiți, în umbra propriei noastre necredințe.
Marius MATEI
Marius Matei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.