Care sunt motivele apariţiei nevrozei, depresiei şi ale altor tulburări nervoase? Stresul, ritmul impetuos al vieţii noastre sau este vorba de altceva?

- Aş minţi dacă aş spune că graba şi ritmul vieţii nu ne influenţează. Există chiar noţiuni ca: „depresia epuizării” şi „nevroze informaţionale”, dar acestea nu sunt nişte aspecte ce ţin de fundal, de mediu. Psihiatria, psihoterapia şi psihologia oficială nu vorbesc de păcat. Cel mai important lucru asupra căruia trebuie să atragem atenţia este starea sufletească a omului, care nu poate fi bună dacă nu are o conştiinţă liniştită, dacă nu a depus eforturi pentru a-şi depăşi orgoliul, vanitatea şi alte patimi.

„Stările de graniţă” sunt stări generate de păcate? Totuşi, când tulburările sufleteşti sunt rezultatul îmbolnăvirii trupeşti? Care este atitudinea faţă de ele şi cum trebuie tratate?

- Eu studiez „stările de graniţă” mai mult de 20 de ani şi văd că acestea sunt nişte boli, nişte boli provenite din păcate. Păcatul, fiind săvârşit în adâncul sufletului omului, dezorganizează voinţa şi emoţiile. Eu, în practica mea, deja demult timp am observat că nevrozele şi multe forme ale depresiei, mai ales depresia nevrotică, au rădăcini spirituale. De la ele pornesc şi nişte manifestări fizice. Doar omul este un întreg alcătuit din duhovnicesc, sufletesc şi corporal. In acest mod, pe ierarhii, pe trepte, totul coboară: duhul, sufletul şi trupul.

Să discutăm mai amănunţit despre depresie. Care sunt particidarităţile sale si cum apare aceasta?

- In unele cazuri, depresia este o formă a unor tulburări generate de boli şi omul simte o stare de pesimism, de deprimare, lipsă de dispoziţie. El este inactiv. Rudele şi cunoscuţii încearcă să-l stimuleze: „Caută-ţi un job, roagă-te mai mult”. Iar el nu poate să facă aceasta, pentru că este bolnav. Pentru început, este nevoie de ajutor psihiatric şi psihoterapeutic. Apoi, pe măsura însănătoşirii, va prevala ajutorul psihologic şi duhovnicesc.

Există depresii (şi sunt foarte multe, marea lor majoritate) care apar drept consecinţe ale patimilor care au înrobit sufletul: deprimarea şi întristarea. Acest moment este foarte important. Trebuie să facem diferenţă, implicit preotul, unde este vorba de păcat şi unde este vorba de boală.

In general, depresia se plasează pe unul dintre locurile de frunte în rândul bolilor. în lume sunt 150 de milioane de oameni care suferă de tulburări depresive. Consumul de preparate psihotrope şi antidepresi- ve a ieşit de sub controlul medicilor şi nu este supus niciunui control. Mai mult de atât, depresia a întinerit, pentru că în prezent vorbim şi de depresii la copii. Foarte multe cazuri de astfel de tulburări am întâlnit şi în practica mea.

Care este caracteristica nevrozelor?

- Nevrozele au foarte multe rădăcini duhovniceşti. Dacă este să definim foarte pe scurt, putem spune că nevroza este rezultatul ciocnirii dintre dorinţă şi realitate. Cu cât este mai puternică ciocnirea, cu atât mai intens se manifestă nevroza. întotdeauna acesta este un conflict interior. Câteodată arăt acest exemplu pacientului: strâng doi pumni, îi apropii unul de celălalt şi îl întreb: pe care mână să o rup, dreapta sau stânga? Mi-e milă de ambele! Nu există ieşire din această situaţie frontală.
Este nevoie de smerenie, de pace duhovnicească şi de bunătate. Oare vă puteţi imagina un asemenea fel de „boală” la Serafim de Sarov, care îi întâmpina pe toţi cu cuvintele: „Bucuria mea, Hristos a înviat”!?

Omul poate suferi foarte mult din cauza nevrozei, până când nu va înţelege adevăratele motive ale tulburărilor sale nevrotice, nu va înţelege că cauzele bolii sale sunt percepţiile sale, scara de valori, direcţiile pe care le urmează şi unele stereotipuri incorecte de comportament. De zece ani fiica nu vorbeşte cu mama din cauza unor „principii” şi simte o tensiune interioară groaznică, are dureri de cap, conştiinţa nu-şi află locul... Care este soluţia? Să se apropie de mama, s-o îmbrăţişeze, s-o sărute, să-i ceară iertare şi totul va reveni la normal. Dar oamenii „îşi măsoară puterile [unii cu ceilalţi]”, ajung să se îmbolnăvească, să facă infarct.

Imi aduc aminte cum o femeie mi-a scris într-o scrisoare: „Sunt bolnavă şi, în general, nu înţeleg despre ce ciocnire dintre dorinţă şi realitate vorbiţi dumneavoastră în cazul nevrozei?”. Eu i-am răspuns: „Dragă (cred că se numea Ludmila), Dumnezeu v-a dat acum boala, iar dumneavoastră atât de mult vă împovăraţi cu aceasta, încât doriţi să vă însănătoşiţi cu orice preţ... Smerenie! Smerenia este cea mai importantă doctorie”. Urmarea căii creştine care duce la Hristos, iată cel mai important medicament.

Dar dacă omul nu mai ştie pe ce cale să meargă? Poate el nu a avut credinţă sau poate abia a revenit în sânul Bisericii. S-a strâns singur cu uşa şi este într-o depresie de câţiva ani sau se chinuie din cauza nevrozei. Poate să se însănătoşească cu forţele proprii sau totuşi este nevoie de ajutorul altcuiva?

- Este, de fapt, ceea cu ce eu şi colegii mei ne ocupăm de mulţi ani. Desigur, Domnul ne călăuzeşte pe toţi. El nu-l va lăsa pe acest om, dacă el se va ruga, vă crede cu adevărat şi va apela la Tainele Bisericii. Uitaţi-vă în Bazele concepţiei sociale ale Bisericii Ortodoxe Ruse şi veţi vedea cât de minunat este spus despre faptul că psihoterapeutul sau psihologul creştin este colaboratorul preotului. El deseori anticipează întâlnirea cu preotul. La mine se adresează multe persoane care încă nu sunt pregătite pentru spovedanie, dar care au deja întrebări din domeniul duhovnicesc. Ei vin cu aceste întrebări la întâlnirea cu mine şi încercăm să le clarificăm. Bineînţeles că aceasta uşurează viaţa unui astfel de om, pentru că psihologul ortodox sau omul care demult frecventează Biserica, care i-a citit pe Sfinţii Părinţi, îi poate da un sfat bun, folositor.

Sunt psihoterapeuţi care afirmă faptul că la unii copii pot apărea tulburări psihice, complexe, în urma unei educaţii incorecte, şi că acestea, o dată cu creşterea, sunt practic incurabile. Care este punctul dumneavoastră de vedere ca medic şi om credincios?

- Cred că voi începe să vă răspund la această întrebare de departe. Tâlharul care toată viaţa a furat şi a omorât, fiind pe cruce în dreapta Mântuitorului, în ultimele trei ceasuri ale vieţii sale, pocăindu-se, şi-a venit în fire şi a fost primul care a intrat în rai. De aceea, după părerea mea, afirmaţia potrivit căreia narcomania, alcoolismul, tulburările nevrotice, experienţa din copilărie este incurabilă nu corespunde realităţii. Din punctul meu de vedere, psihoterapeuţii care afirmă acest lucru, au scopurile lor mercantile, doresc să-l lege cumva pe pacient de ei.

Să luăm, de exemplu, psihanaliza. Nu demult am discutat cu nişte psihanalişti francezi şi i-am întrebat care este eficacitatea acestei metode? Am văzut în ochii lor confuzie şi zâmbet: care eficacitate? Clientul merge la şedinţele de psihanaliză trei, cinci, şapte ani, iar procedura psihanalitică nu costă chiar atât de puţin; durează cam o oră, o dată, de două ori, de trei ori pe săptămână. Aceasta se transformă în stil de viaţă.

Bineînţeles că există problema începutului. Aşa se spune „Din sămânţă de plop nu creşte portocală”: dacă copilul are părinţi evlavioşi, dacă este familiarizat cu Tainele Bisericii, atunci acest copil are mai multe posibilităţi, adică are nişte avantaje de început în viaţă. Oricum, câtă vreme omul mai este viu şi respiră, Domnul îi da şansa de a se schimba, de a se transforma, de a se renaşte.

Care este diferenţa dintre frica de Dumnezeu şi frica ca fobie?

- Frica de Dumnezeu naşte în inima omului pace şi linişte. Frica ca fobie este o frică demonică. Cine este cel mai important neurastenic? Diavolul. Iar frica insuflată de el naşte în inimă anume o astfel de stare.

In cărţile mele compar plânsul pocăinţei pentru păcate şi autocritica nevrotică. Plânsul pocăinţei pentru păcate naşte în inimă pace, linişte şi bucurie. Pe când autocritica nevrotică este ca şi când ai bate apa-n piuă, ca şi când ai alerga în cercuri, suferinţă fle dragul suferinţei, şi nimic altceva. Nu aduce nimic constructiv.

Dar cum să înţeleagă omul unde şi ce fel de frică este?

- Pentru aceasta trebuie studiaţi Sfinţii Părinţi. Ortodoxia este profundă şi nu poate fi învăţată în cinci minute. Ea trebuie studiată, trebuie să te străduieşti să trăieşti creştineşte, să mergi la Biserică. Şi astfel, cu încetul, modul de gândire se va schimba în direcţia cea bună.

Sunt cazuri când stările depresive, criza de nervi îl aduc pe om la gânduri despre sinucidere. Ce îl sfătuiţi pe omul care, poate, este pe punctul de a se sinucide?

- Acest lucru implică foarte multă responsabilitate... Dar o să-l sfătuiesc să-şi facă cu credinţă semnul crucii şi să spună: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”. Să meargă la biserică şi, fără a ascunde ceva, să-i dezvăluie sincer preotului toate frământările la spovedanie. Dacă e să vorbim despre un prim ajutor, atunci el este de această factură.

Dacă aducem în discuţie problema suicidului în general, ne este cunoscut faptul că doar 10% dintre sinucigaşi sunt bolnavi psihic, ceilalţi 90% fiind oameni sănătoşi psihic, dar afectaţi profund din punct de vedere duhovnicesc. Ştiţi câţi sunt dintre aceştia? Câte 39-40 de persoane din 100.000! Adică zeci de mii, aceasta însemnând câte un oraş de sinucigaşi anual! Numai dacă luăm în calcul sinuciderile înfăptuite. Dar, există şi sinucideri eşuate, iar acestea sunt şi mai numeroase.

Prof. dr. DMITRI AVDEEV

Ziarul Cuvânt bisericesc (oraşul Minsk), Nr. 23, 24, 2006.

CUM SA NE PASTRAM PACEA SUFLETULUI, EDITURA EREMIT

Cumpara cartea "CUM SA NE PASTRAM PACEA SUFLETULUI"

 

• Sinuciderea
  Publicat in : Morala
• Sinuciderea
  Publicat in : Morala
• Sinuciderea - eroism sau lasitate?
  Publicat in : Editoriale
• Sinuciderea si jertfa de sine
  Publicat in : Morala
• Sinuciderea lui Iuda Iscarioteanul
  Publicat in : Patimile lui Hristos