Era in anul 30… Ierusalimul, orasul lui David si al lui Solomon, se pregateste de sarbatoare. Primavara il imbraca in haina de soare si nadejde; pe el, Ierusalimul, prigonitor al dreptilor si calau al profetilor. In siruri nesfarsite se indreapta spre el inchinatorii Dumnezeului lui Israel. Din toate partile lumii vin multimi de iudei, plecati de mult din Tara Sfanta, locul unor nesfarsite suferinte, ca sa si caute intre neamuri o viata mai linistita si mai imbelsugata.
 
Ei vor sa ia parte la marea sarbatoare a Pastelui, aducandu-si aminte de trecerea minunata prin Marea Rosie si de toate indurarile lui Dumnezeu pentru poporul Sau.

Barbati, femei, batrani si tineri din Iudeea, Galileea, Egipt, Siria, Babilonia, Asia Mica, Grecia, Africa, Italia, Spania, de pretutindeni, pe toti ii mana un dor nestins dupa stralucirea de altadata a Tarii Sfinte, care geme acum cu graiul inabusit si cu inima insangerata, sub spada armatei romane. Ierusalimul si Palestina asculta de Cezar si platesc tribut Romei pagane!
 
Ne am inchipui ca mai marii preotilor, carturarii, fariseii, saducheii si membrii sinedriului iudaic adunarea celor saptezeci de batrani ai poporului, un fel de senat si de tribunal religios - se intreceau in aceste zile in slujbe sfinte si in acte de binefacere la templu. O! Nu era asa! Pe ei ii chinuia o ura ucigasa: poporul asculta de Iisus, profetul din Nazaretul Galileii. De mult voiau sa-L omoare, din pricina calcarii Sambetei si pentru ca s-a aratat pe Sine ca Fiul lui Dumnezeu, stricand datinile stramosesti.
 
"Deci arhiereii si fariseii au adunat sinedriul si ziceau: Ce facem, pentru ca Omul Acesta face multe minuni?” (Ioan 11, 47). Ura lor crestea intruna pentru ca se gandeau ce va mai face inca acest Nazarinean caruia nimeni nu-i poate sta impotriva, daca nu se sfarseste odata cu el. Si un gand le incoltise in inimi: le trebuia un tradator ales dintre ai lui, din ceata de pescari si vamesi care-L insotea. Da. Socoteau ca-L vor gasi, caci aveau bani, pe cand Iisus traia in mizerie si saracie. Si daca unsprezece din tovarasii lui dispretuiesc banul si sunt gata sa moara pentru Nazarinean, este unul Iuda, fiul lui Simon din Cariot, care poarta-n vine patima iubirii de argint, singurul ucenic de fel din Iudeea.
 
Dar sa ne intoarcem la sfanta cetate. Este primavara, ziua de vineri, sapte aprilie. Zorile se arata si Iisus este dus la Ana Arhiereul, apoi la Caiafa, inapoi la Ana si osandit la moarte pentru ca …”a hulit”: S a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu. Dar cum sa-L execute? Caci sinedriul nu poate omori pe nimeni fara incuviintarea autoritatii romane. Numai procuratorul putea ordona executarea celor condamnati la moarte. Il duc deci la Pilat, invinuindu-L ca S-a numit pe Sine rege al iudeilor si ca razvrateste poporul impotriva stapanirii romane. Gloata, ascultand de mai marii preotilor si de carturari si farisei, ii cere rastignirea. O, cumplita lasitate si tradare! Popor care-L aclama ca pe Mesia, dar care-L osandeste la moarte, fara nici o vina!
 
Pilat Il gaseste nevinovat, dar Il condamna. Il trimite la Irod Antipa sa si dea si el incuviintarea. Irod Il imbraca in batjocura intr o haina rosie, cum purtau imparatii rasaritului si-L trimite inapoi la Pilat, ca pe un razvratit.
 
Soldatii Ii dau palme, Il batjocoresc, Il dezbraca si-L bat cu bice de franghie si de plumb. Intins la pamant ori legat de stalpul supliciului, Iisus Isi musca, de durere, buzele insangerate. Dar nu scoate nici un tipat. Nu spune nici un cuvant de ura, de protest, de blestem. Sotia lui Pilat intervine pentru El. Dar gloata nu-L vrea viu pe El, ci pe Baraba… Acum sentinta e definitiva. Pilat Il condamna ca pe regele iudeilor. I se da lui Iisus o trestie, drept sceptru. I se pune pe cap o cununa de spini. Picuri grei de sange Ii brazdeaza fata, prelingandu se din pletele parului sau auriu. Dar El rabda. Rabda si iarta cel mai bun dintre oameni, ca un Dumnezeu.
 
Apoi I se pune pe umeri o cruce grea de lemn si este silit sa Si o duca spre Golgota. Sub greutatea ei picioarele I se impleticesc. Cade. Femeile mironosite vin dupa Dansul si Il bocesc. Drumul spre Golgota este lung si greu, neinchipuit de greu. Dar de ce se ridica asa de greu? Isi simte tot corpul o rana, dar se taraste pe genunchi apasat de povara crucii. Se ridica si cu degetele pline de rani incearca sa o potriveasca mai bine pe umar. Face cativa pasi si cade. Sudoarea si sangele ii curgeau siroaie pe tot corpul. Incearca sa se ridice. Greu, greu, tot mai greu… Dar iata ca unui seaman de al nostru, un biet sarac, Simon din Cirene, care venea de la camp cu o incarcatura de lemne in spate, i se face mila de Iisus si ii duce crucea mai departe.
 
Iisus este rastignit. Patru cuie groase Il tintuiesc pe cruce. Un talhar Il batjocoreste, altul se pocaieste. Soldatii Il adapa cu otet amestecat cu fiere, spre a-I lungi chinurile. Trecatorii Il batjocoresc. Langa cruce doar mironositele si un tanar, Apostolul Ioan. Intre femei se afla si Preacurata Sa Maica, inmarmurita de durere. Iisus o lasa in grija ucenicului pe care l iubea.

Cele sapte cuvinte rostite de El pe cruce sunt cuvinte de iertare, de iubire si de rugaciune:

1. "Parinte, iarta le lor, ca nu stiu ce fac.” (Luca 23, 34)
2. "Femeie, iata pe fiul tau… iata pe mama ta.” (Ioan 19, 27)
3. "Astazi vei fi cu Mine in rai.” (Luca 23, 43)
4. "Mi e sete!” (Ioan 19, 29)
5. "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M ai parasit?” (Matei 27, 47)
6. "Savarsitu S a!” (Ioan 19, 30)
7. "Dumnezeule, in mainile Tale Imi dau Duhul.” (Luca 34, 46)

Si sapte minuni insotesc moartea sa trupeasca.

Asadar, Crucea de pe Golgota este semnul biruintei vietii asupra mortii, este expresia dragostei supreme a dumnezeirii pentru intreaga umanitate, dar si pentru fiecare persoana in parte, in asa fel incat, orice fiinta omeneasca, prin osteneli personale, sa poata dobandi viata vesnica. Amin!

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!

Stefan Popa

.

• Duminica Sfintei Cruci
  Publicat in : Duminica Sfintei Cruci
• Duminica Sfintei Cruci
  Publicat in : Duminica Sfintei Cruci