Atunci când omul începe să-şi observe stările negative, acestea devin pentru o vreme nu prea evidente. Să vorbim despre trucurile şi tertipurile mâniei. Câteodată, ea vine ca un val şi mătură tot în calea sa; totuşi, nu se foloseşte întotdeauna de tactica atacului frontal. Ea poate folosi tot felul de tertipuri pentru a se strecura cât mai aproape
de noi, pentru a deveni starea noastră obişnuită, de zi cu zi. Ştiţi, oare, cum se furişează, cum face ce face şi ne ia prizonieri?
Cu mine se întâmplă adeseori ca, pregătindu-mă de odihnă după încheierea unor treburi importante, să amân de fiecare dată venirea acelei clipe fericite, convingându-mă singură:
„Acum mai fac repejor ceva, şi abia pe urmă încep să mă lăfăi!" Astfel, puterile mele se epuizează treptat, în timp ce iritarea creşte.
Tertipurile mâniei se disting prin varietatea lor. Ea poate imita mila, şoptindu-ne: „Uite, toţi te folosesc! Nimeni nu vrea să te sprijine, împărţind cu tine munca sau răspunderea!"
In faţa noastră se află unul dintre trucurile ei majore. Un alt tertip constă în totala depreciere a realizărilor noastre ori ale altora, necontenita tânguire că tot ce am făcut, tot ce am reuşit să realizăm în viaţă, este în mod vădit insuficient. Mâniei îi place să ne amăgească, întărâtându-ne aşteptările prea ridicate.
Ce este de făcut cu izbucnirile de enervare în stăpânirea cărora am ajuns deja? In acest caz nu propun reţete „de-a gata", care să se potrivească absolut tuturor, fiindcă ele merg prost în viaţa reală şi nu corespund întotdeauna situaţiei concrete. Totuşi, în orice caz, ţin să previn: mânia îi dezbină pe oameni, manifestările ei n-au apropiat de nimeni, niciodată. Această constatare este valabilă mai ales în privinţa relaţiei copii-părinţi. Mânia ne risipeşte puterile emoţionale în loc să le concentreze.
Iată încă unul dintre micile ei şiretlicuri. Mâniei îi place să se declare obligatorie şi dreaptă, spunându-ne cu insistenţă că doar cu ajutorul ei vom deveni, în sfârşit, înţeleşi, şi vom face să se ţină cont de noi. Ea afirmă cu viclenie: „Trebuie să-i spui totul în faţă, fără ocolişuri, altfel familia ta se va destrăma!" Totuşi, să ţineţi minte: mânia nu e o demonstraţie de forţă, ci o recunoaştere a propriei slăbiciuni. Majoritatea adulţilor şi chiar a copiilor cuprinşi de mânie îşi dau seama, în adâncul sufletului, că este distructivă, însă explozia se produce într-o fracţiune de secundă, şi pe deasupra aproape fără veste. In plus, trebuie înţeles că atâta timp cât suntem de acord să o urmăm, atâta timp cât ne lăsăm păcăliţi de promisiunile ei, nici o altă metodă de influenţare a celor din jur nu va funcţiona. In timpul consumului masiv de medicamente foarte puternice, nu are sens să recurgi la homeopatie.
La mine vin foarte frecvent la consultaţie oameni ce practică pedepsirea fizică a copiilor. Lăuntric, ei nu sunt de acord cu această „metodă", aceasta nu le place deloc, dar după părerea lor nimic altceva nu poate schimba situaţia. Totuşi, situaţia poate fi schimbată foarte bine dacă încetaţi să vă mai lăsaţi pe tânjală, şi pe deasupra nu este deloc greu să obţineţi asta. Mult mai greu este să excludeţi din practica voastră pedagogică manifestările mâniei.
După ce s-a ţinut sub observaţie timp de două-trei săptămâni şi a trecut concluziile sale într-un caiet, omul dobândeşte deprinderea de a distinge fără greş „factorul iritant" care provoacă în mod sigur o reacţie foarte puternică. Trebuie să vă pregătiţi dinainte pentru vizita musafirului nepoftit şi să „aşterneţi pe jos ceva moale", ca să nu vă treziţi „trântiţi" pe neaşteptate.
Dacă mânia va fi lipsită de efectul neaşteptatului, ea va deveni mult mai controlabilă. A înceta să mai ascultăm textele pe care ni le şopteşte mânia este un lucru problematic, dar a învăţa să deceleze primele semnale care vestesc apropierea ei este ceva ce stă în puterea tuturor şi a fiecăruia.
Dacă v-aţi supărat, dacă mânia a venit şi s-a cuibărit ca o stăpână în sufletul vostru, încercaţi să spuneţi cu voce tare: „Sunt mânios/mânioasă, sunt furios/furioasă, sunt turbat(ă), nu sunt eu însumi/însămi, nu gândesc limpede..."
Incepând de la patru ani, copilul învaţă să reacţioneze în mod corect la iritarea voastră. Ar trebui să cădeţi de acord cu el într-un moment calm, neutru, asupra planului de acţiuni comune care ar trebui pus în practică imediat după ce veţi rosti frazele-cheie, fundamentale: „Sunt gata să explodez. Mă transform în Muma Pădurii/într-un căpcăun!" Puteţi spune: „Fiule, imediat cum o să obosesc şi o să încep să ţip, tu să ieşi imediat din cameră, să te străduieşti să nu faci gălăgie, dar poţi să-mi aduci un măr şi să-mi spui: Mama, te rog, nu te supăra!"
Inainte de a începe să purtaţi tratative cu copilul trebuie însă să cădeţi de acord cu soţul/soţia şi să vă puneţi în armonie cu voi înşivă. Este important ca atunci când se apropie mânia acest plan să fie înfăptuit prin eforturile întregii familii. Dacă emoţiile voastre vor scăpa de sub control, în acel moment vă vor ajuta oamenii apropiaţi.
Copiii au mare disponibilitate pentru a încheia şi a îndeplini asemenea pacturi. Dacă înţelegerea începe să dea roade, copilul chiar se va strădui să se poarte în mod corespunzător condiţiilor stabilite prin ea. Până şi un copil mai mic îşi poate ajuta părinţii adulţi.
Atunci când taţii şi mamele încep să se supere, şi comportamentul copilului devine iraţional şi imprevizibil: aşa se manifestă faptul că el este speriat şi derutat. El poate intra într-o stare de stupoare, şi atunci nu mai este capabil să cedeze. La fel ca orice om, şi părinţii sunt supuşi greşelii, deşi în cazul dat nu este vorba despre o greşeală izolată, ci de probleme sistemice.
Ce îi mai putem spune copilului pentru a deveni mai apropiaţi de el? Incercaţi să le explicaţi copiilor că nu toate stările pe care le trăiţi - nici pe departe - vă bucură. Asta poate suna cam aşa: „Mă supăr, deşi nu vreau să mă supăr. Mă supăr, deşi mă strădui să nu fac asta." Sinceritatea nu vă va ştirbi nicidecum autoritatea.
Până la şapte ani, copiii înţeleg doar intuitiv stările celorlalţi, fiindcă se disting prin egocentrism şi se concentrează doar asupra propriei persoane şi a propriilor sentimente. Pentru ei este încă prea complicat să se pună „în pielea altuia". Ulterior, după ce vor merge deja la şcoală, vor percepe mai bine nuanţele stării sufleteşti a părinţilor.
Copiilor trebuie să li se vorbească despre emoţiile omeneşti ca despre nişte fenomene ale naturii: „Primăvara înmuguresc plantele, toamna cad frunzele. Aşa e făcută lumea noastră. Ei bine, şi adulţii se mai supără, chiar şi atunci când nu vor asta..."
Dacă copilul nu vă înţelege emoţiile, încercaţi să i le explicaţi într-un mod accesibil, dar în nici un caz să nu vă apucaţi de asta până când nu vă veţi linişti total, altfel explicaţiile voastre nu vor fi ascultate.
Să luaţi neapărat în considerare diferenţa dintre experienţa adulţilor şi cea a copiilor. De pildă, explicându-vă proasta dispoziţie prin oboseală, trebuie să vă daţi seama că în această privinţă micuţul va avea, cel mai degrabă, concepţii diferite de ale voastre. Toată problema constă în lipsa experienţei personale. E ca şi cum aţi încerca să-i explicaţi specificul durerii de dinţi unui om pe care nu l-au durut niciodată dinţii. Aduceţi-vă aminte cum percepeaţi voi înşivă în copilărie oboseala părinţilor şi ce simţeaţi atunci.
Puteţi recurge la metafore, să spuneţi că oboseala voastră seamănă cu un sac mare şi greu, care stă să se rupă. Trebuie să faceţi în aşa fel încât imaginaţia şi fantezia copiilor să vă vină în ajutor. Puteţi reprezenta sub forma mior benzi desenate felul cum treburile urgente se prăbuşesc asupra mamei. In general, este bun orice fel de mijloc, inclusiv reprezentaţiile cu păpuşi care se îmbracă pe mână - totuşi, pentru toate acestea este neapărată nevoie de relaxare lăuntrică şi de sinceritate. Trebuie să vă rezervaţi dreptul de a greşi şi să recunoaşteţi în mod cinstit că sunt multe lucruri cu care nu vă puteţi descurca imediat şi de nota zece.
Mama nu este meteorit. Nu are baghetă fermecată. Oamenilor le trebuie luni de zile pentru a învăţa să meargă: uite că şi ea învaţă treptat să se descurce cu toate.
ECATERINA BURMISTROVA
Enervarea, Editura Sophia
-
Odihna si linistea mintii
Publicat in : Editoriale -
Linistea mantuitoare a sfintelor lacasuri ortodoxe
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.