Tihna noastra este o tihna mincinoasa

Tihna noastra este o tihna mincinoasa

Este, oare, desăvârşită întoarcerea noastră? In Evanghelie se vorbeşte despre un tânăr bogat, care căuta mântuirea şi nu era în stare să o găsească (Mt. 19,16-22). Tânărul acela voia să se mântuiască şi făcea ceva pentru mântuire, însă avea anumite împătimiri, care, după cum îi spunea conştiinţa, erau incompatibile cu lucrarea mântuirii. Auzind de Mântuitorul, tânărul căuta să stea de vorbă cu El, poate că în nădejdea de a găsi în învăţătura Lui vreo îndreptăţire pentru dispoziţiile strâmbe din taina sufletului său.

„Poate că, gândea el, pentru mântuire sunt de ajuns doar faptele pe care le fac eu, şi Dumnezeu nu mă va osândi pentru strâmbătăţile din inima mea." După cum ştiţi, el se înşela în aşteptarea sa. Mântuitorul i-a spus asemenea cuvinte, că tânărul a plecat de la El mâhnit (Mt. 19, 22).

Domnul a pretins de la el ca jertfă tocmai ceea ce el dorea să păstreze pentru sine. Avea multe avuţii (Mt. 19, 22), se desfăta de ele şi de tot ce ţinea de asta: îndestulare, poziţie de vază între oameni, onoruri, o anumită treaptă de autoritate şi putinţa de a face prin alţii şi în mijlocul altora tot ce voia. El făcea şi fapte bune, însă acestea nu-l
costau nimic; împlinirea lor nu cerea de la el nici un fel de jertfe. Domnul a văzut de la prima privire aruncată asupra tânărului boala de care era molipsit sufletul lui. Apoi, după ce a atins uşor ceea ce făcea el, a apăsat cu toată greutatea hotărârii Sale dumnezeieşti pe ceea ce el ascundea în sine - pe împătimirea lui de agoniseli... „Ai împlinit, zice, toate poruncile... acum, dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor, şi vei avea comoară în ceruri; lasă totul, vino şi urmează Mie!" (Mt. 19, 21)

A avea comoară în ceruri: ce poate fi mai de preţ decât acest lucru? Şi totuşi, tânărul a plecat mâhnit... negreşit, pentru că ceea ce avea pe pământ era pentru el mai de preţ decât ceea ce îi fusese făgăduit în ceruri. Şi totuşi, nu putem spune că nu se îngrijea de mântuire. Toată problema lui consta în aceea că nu avea întoarcere desăvârşită
spre Dumnezeu. El voia să-şi mântuiască sufletul, dar nici de iubirea lucrurilor lumeşti nu voia să se lase, iar lucrurile acestea două sunt incompatibile între ele... Unde e Domnul, acolo nu e nimic lumesc. Şi unde e ceva lumesc, acolo nu-i nimic de-al Domnului.

Având un asemenea exemplu de dezaprobare dumnezeiască pentru întoarcerea nedesăvârşită către El, să ne întoarcem, fraţilor, spre noi înşine şi să ne cercetăm: oare este desăvârşită întoarcerea noastră? Dacă nu, să ne străduim s-o facem desăvârşită. Oare suntem aşa de rupţi de împătimiri, încât putem spune că suntem gata în orice clipă să facem tot ce va cere Domnul? Dacă nu, să ne îngrijim a ridica ruperea noastră de împătimiri la această treaptă. Pentru că principalul este să aducem totul jertfă voii lui Dumnezeu. Când se săvârşeşte în noi o asemenea cotitură, întoarcerea noastră este deplină şi nu vor fi piedici din nici o parte atât ca noi să ne arătăm desăvârşiţi, cât şi ca Domnul să ne recunoască astfel.

Pasărea care nu este nici legată, nici închisă în colivie, zboară fără împiedicare pe întinderea văzduhului: şi cel care s-a dezlegat din toate părţile de împătimirile lumii lucrează slobod, fără împiedicare, pe tărâmul voii lui Dumnezeu. Iar cine lasă în sine vreo împătimire este slobod doar până când se aduce atingere împătimirii respective. Indată ce Domnul va cere să fie jertfită şi aceasta, omul se tulbură, se simte strâmtorat şi, asemenea tânărului din Evanghelie, se depărtează de Dumnezeu, deşi o face cu mâhnire.

Dacă privim din afară la acel tânăr şi la cei asemenea lui, putem zice cu părere de rău: „Uite cât s-au ostenit, şi degeaba!" Dar dacă cercetăm esenţa lucrurilor, se va arăta că ei nu s-au ostenit aproape deloc. Cea dintâi osteneală este tocmai cea în care dai înapoi. Păcatul, care trăieşte în noi - sau, mai bine zis, vrăjmaşul, care lucrează prin el - este viclean foarte şi se pricepe să se ascundă sub măştile cele mai luminoase... Toţi ştiu că fiecare dintre noi poate avea o mulţime de dispoziţii şi înclinări reprobabile, însă întotdeauna sunt între ele una sau două dominante, în jurul cărora se grupează toate celelalte. Când se aprinde dorinţa mântuirii, conştiinţa cere să dezrădăcinăm tot ce este nedrept, fără să ne cruţăm pe noi înşine şi fără să luăm în seamă nici o durere a inimii noastre. începe munca lăuntrică.

Cel de bună credinţă e gata să aducă totul jertfă Domnului, pe când sufletele care şchioapătă de amândouă picioarele şi suferă de autocompătimire, deşi se leapădă de multele lucruri pe care nu pun preţ, păstrează totdeauna în ele ceea ce nutreşte cu precădere egoismul lor, şi prin aceasta strică totul. Ele cred că au făcut mult, însă în fond n-au făcut nimic; cred că la asemenea fapte ale lor nu contează prea mult că ai o trăsătură a iubirii de păcat sau faţă de lume, în timp ce pentru ei personal în acest puţin stă totul - tot păcatul şi toată lumea.

Când copacului i se taie multele rădăcini, însă rămâne una singură, tot ma trăieşte, şi înfloreşte, şi aduce roadă: şi păcatul şi lumea înfloresc în noi pe de-a-ntregul, deşi pare că le slujim doar cu o părticică... Iar de aici iată ce reiese: după cum o rădăcinuţă de iederă, crescând, acoperă un copac întreg şi câteodată îl înăbuşă, aşa şi păcatul, rămânând în noi prin vreo latură a sa, umple cu duhul său toată viaţa noastră şi spurcă toate faptele noastre, făcându-le netrebnice în ochii lui Dumnezeu. Atunci înseşi faptele săvârşite, chipurile, pentru a face placul Domnului, devin armă a patimii pe care o răsfăţăm în noi, adică evlavia devine armă a păcatului şi a lumii, iar formele slujirii lui Dumnezeu - acoperire a faptelor nedumnezeieşti. Şi reiese că noi suntem un fruct frumos la înfăţişare, cu putreziciune sau viermi înăuntrul său.

Multe persoanele care iubesc lumea cu conştiinţa împăcată. Frica pierzării veşnice le împinge să facă unele fapte potrivit poruncilor evanghelice, însă autocompătimirea le ţine în slujba lumii şi a păcatului. Ele cred că s-au îndreptat, însă de fapt sunt ceea ce spune Domnul: nu eşti nici cald, nici rece: te voi vărsa din gura Mea (Apoc. 3,16). Izbăveşte-ne, Doamne, de această soartă!

Cain a adus jertfă lui Dumnezeu... iar Dumnezeu n-a băgat-o în seamă. De ce? Pentru că a adus ceea ce nu îi era drag. Avraam este slăvit în întreaga lume ca părinte al credincioşilor, pentru că la cererea Domnului a fost gata să îl jertfească, sau îl şi jertfise deja în inima sa, pe fiul său cel iubit, unul-născut, a jertfit ceea ce îi era mai scump decât orice... Asemenea jertfe cere Dumnezeu şi de la fiecare dintre noi... Şi pe bună dreptate! El însuşi a făcut şi face totul pentru noi. Nu doar că ne-a făcut, ne păzeşte şi are grijă de noi, ci când a venit vremea să întocmească mântuirea noastră, n-a folosit pentru aceasta vreo făptură nimicnică, ci pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a trimis în lume, şi nu ca să lucreze aici ca un stăpân, ci ca să fie înjosit, chinuit şi dat la moarte. După o asemenea Jertfă din partea Domnului pentru noi, de la care jertfă pentru
Domnul ne putem da în lături noi în chip legiuit?

Cei care intr-un coltisor de taina al inimii ascund vreun idol al iubirii de lume si al iubirii de pacat cred, poate, ca viclenia lor nu se va face cunoscută nimănui. Ce-i drept, Rahela a izbutit să ascundă de căutările tatălui său idolul pe care i-l furase. Dar cum să ne ascundem de atotcercetătorul şi atotvăzătorul ochi al lui Dumnezeu? Trăim şi lucrăm înaintea feţei lui Dumnezeu.

Sau poate că socoate cineva că ceea ce păstrează el din împătimirile lumeşti şi din deprinderile păcătoase nu are însemnătate? Dar să se pună fiecare, în conştiinţa sa, înaintea lui Dumnezeu şi să judece fără răstălmăciri şi fără ascunderi după deget: dacă nu vrem să renunţăm la ceva de dragul Domnului, e ca şi cum I-am spune: „Asta e pentru Tine, cealaltă - pentru mine".

Dar cum se poate una ca asta, de vreme ce ştim limpede că El cere de la noi totul, cere şi ceea ce păstrăm pentru noi înşine? Oricât de puţin însemnat ar fi ceea ce păstrăm din lume în inimă, îndată ce din pricina acelui lucru intrăm în dispută cu Dumnezeu, ne punem contra lui Dumnezeu, ne împotrivim Lui, suntem luptători împotriva lui Dumnezeu în toată regula. Şi nu numai atât: dacă de dragul împătimirii de ceva îi refuzăm lui Dumnezeu supunerea noastră, înseamnă că obiectul împătimirii noastre ne e mai drag decât Dumnezeu. Dacă ne e mai drag decât Dumnezeu, înseamnă că el este dumnezeul nostru, pentru că dumnezeul inimii este ceea ce-i e mai drag decât orice. Aşadar, dumnezeul nostru este ceea ce nu-i Dumnezeu, şi noi suntem nişte închinători la idoli... Oare acesta este un lucru de nimic?

Nu e mai bine, fraţilor, ca după aceea să încetăm să mai socotim neînsemnate împătimirile noastre iubitoare de lume şi să ne îngrijim a deştepta conştiinţa adormită şi a o sili să râvnească ruperea definitivă de toate împătimirile? Tihna noastră, dacă chiar avem tihnă, este o tihnă mincinoasă. Domnul, Care e drept, ne va pune în împrejurări în care se va tulbura tot lăuntrul nostru şi abaterile inimii noastre vor fi date în vileag în faţa tuturor. Şi atunci, nu este mai bine să preîntâmpinăm asta şi prin schimbarea paşnică a dispoziţiilor noastre să abatem de la noi chinurile, care nu ne vor mai aduce nici un folos?

Propun toate acestea iubirii voastre de înţelepciune, pentru ca, intrând în voi înşivă, să vă judecaţi singuri şi să vă pregătiţi să-I aduceţi în dar Domnului, Mântuitorului nostru, şi să-I şi aduceţi cu fapta, toate iubirile care nu sunt pe placul Lui, să vă revizuiţi şi să vă îndreptaţi toate neregularităţile şi strâmbătăţile inimii, care sub buna regulă exterioară ascunde câteodată scopuri şi patimi lumeşti, ca să vă înfăţişaţi lui Dumnezeu fecioară curată (II Cor. 11, 2), neavănd pată sau zbârcitură ori altceva de acest fel (Efes. 5, 27). Amin!

Sfantul Teofan Zăvorâtul

Fragment din cartea "Stiinta rugaciunii", Editura Sophia

Cumpara cartea "Stiinta rugaciunii"

 

Pe aceeaşi temă

23 Ianuarie 2024

Vizualizari: 1147

Voteaza:

Tihna noastra este o tihna mincinoasa 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact