Tinerii ortodocşi, asemenea tuturor ortodocşilor, au adeseori experienţa dureroasă de a fi străini în lumea aceasta, într-adevăr, ceva ar fi greşit din punct de vedere spiritual dacă nu ne-am simţi astfel. Ascultaţi iarăşi Scripturile:
Ioan 17,14-15: „Lumea i-a urât pentru că ei nu sunt din lume, aşa cum nici Eu nu sunt din lume. Nu mă rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.”
1 Ioan 5,19 : „Ştim că noi suntem din Dumnezeu şi că lumea întreagă zace sub puterea celui rău. Dar ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat nouă pricepere, ca să-L cunoaştem pe Dumnezeul Cel Adevărat.”
Galateni 6,14: „[...] crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume.”
Matei 6, 24: „Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona.”
Marcu 13, 31: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”
1 Ioan 2,16-17: „Tot ceea ce este în lume - pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii - nu sunt de la Tatăl ci din lume sunt. Şi lumea trece, şi pofta ei. Dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.”
Aceste ultime două pasaje ne aduc aminte să menţinem o perspectivă eternă şi să nu fim târâţi doar de ceea ce se acceptă în mod curent în societate. Lucrul acesta e dificil uneori pentru tineri. Ei sunt mai implicaţi în modele curente şi e mai probabil să fie pedepsiţi de semenii lor pentru că nu sunt „la zi”. Iar modele tinerilor se schimbă repede. E mult mai probabil ca tinerii, decât adulţii, să fie constrânşi să trăiască în medii pe care nu şi le-au ales singuri, atât acasă, cât şi la şcoală.
Acest sentiment de a fi diferit, şi uneori de a „cunoaşte ceva mai bun”, nu trebuie să ne ducă însă la mândrie. Cei care sunt „în Hristos” învaţă de la El smerenie şi blândeţe. Dar nu e un semn de smerenie să renunţi la adevăr în faţa falselor valori. Ne putem imagina un sfânt care spune: „Sunt cel mai rău dintre oameni; dar vai celui a cărui teologie diferă de a mea fie şi cu o iotă”. Nu suntem mândri pentru că noi suntem ortodocşi. Ştim că Biserica noastră este ortodoxă. Noi suntem la fel de bolnavi ca oricare altul; încrederea noastră este în spitalul nostru. Din falsă smerenie unii renunţă la convingeri drepte. Aţi putea să-i comparaţi cu cineva a cărui casă a luat foc şi ştie care ieşire de urgenţă este sigură şi că orice altă ieşire e periculoasă. Dar când altcineva încearcă să-l convingă că ieşirea periculoasă e sigură, din „smerenie” spune: „Da, ar fi greşit să fiu atât de sigur pe mine; să facem ce spune el.” Desigur, viaţa oferă multe cazuri în care aceasta ar trebui să fie atitudinea noastră: vreau să spun că încrederea noastră în Ortodoxie nu se datorează încrederii în noi înşine, ci reflectă încrederea noastră în sfinţi. în acelaşi timp, siguranţa dogmatică merge laolaltă cu dispoziţia de a ne schimba şi de a fi învăţaţi.
Chiar şi atunci când nu ştim cum să răspundem unei dileme teologice, ştim că adevăratul răspuns va veni din Tradiţia Biserici. Există o relatare despre un călugăr lipsit de educaţie din deşert care a fost zăpăcit de întrebările unor eretici. L-a întrebat atunci pe părintele său duhovnicesc cum să le răspundă. Părintele duhovnicesc ştia că nu era în stare de argumentaţie teologică şi i-a spus să le spună ereticilor: „Cred aşa cum crede şi Biserica Ortodoxă.” Ceva mai târziu a revenit la bătrânul său şi i-a spus: „Părinte, acum ei mă întreabă ce crede Biserica Ortodoxă. Ce voi spune acum?” Bătrânul i-a spus să le răspundă: „Biserica Ortodoxă crede ca şi mine.”
Duhul suflă acolo unde vrea El, şi nu numai în Biserică, dar pentru a ne ajuta să punem la încercare duhurile, trebuie să avem întotdeauna în minte faptul că Duhul sfânt „suflă” întotdeauna în direcţia Bisericii. Aşa încât comportamentul unui tânăr ortodox în lumea de azi va trebui să fie decis de valorile Bisericii, şi nu altfel. Acest lucru este în folosul nostru şi al lumii. „Mulţi proroci şi drepţi au dorit să vadă ce vedeţi voi şi n-au văzut şi să audă ceea ce auziţi voi şi n-au auzit” [Matei 13, 17]. Da, iar acest lucru e umilitor pentru noi şi ar trebui să ne facă plini de compasiune şi nu aroganţi. Dimpotrivă, din partea noastră se aşteaptă mai mult, pentru că ni s-a dat mai mult [cf. Luca 12, 48].
Toţi oamenii au ceva din Duhul Sfânt. Dar nu suntem deopotrivă de credincioşi îndemnurilor Duhului Sfânt. De aceea sunt atât de multe idei şi religii. Trebuie să încercăm să ne sporim măsura discernământului în viaţa noastră de zi cu zi. Dacă toată lumea ar urma lui Hristos, n-ar mai exista nici un conflict între calea lui Hristos şi civilizaţia de astăzi.
In chestiunile de zi cu zi, în modul în care folosim lucrurile materiale, în alegerea profesiunii, în vocaţia noastră avem nevoie de călăuzirea înţelepciunii. Aceasta vine, aşa cum am spus, din Tradiţie. Dar vine şi din rugăciunea noastră personală pentru ajutor, pentru înţelepciune şi pentru curaj, şi din experienţa noastră în lupta de a „face toate pentru slava lui Dumnezeu”. Există şi o a treia sursă: părintele nostru duhovnicesc care cunoaşte bine atât pe cei care i se mărturisesc, cât şi Tradiţia Bisericii.
O libertate totală faţă de acomodarea cu valorile lumii căzute este practic imposibilă pe pământ. Pentru a trăi, ne „implicăm” într-un şir de evenimente asupra cărora n-avem întotdeauna un control deplin. Ştim că Hristos a plătit taxe şi totuşi n-a avut nici un control asupra felului cum se cheltuiau ele. Când „a dat Cezarului ceea ce e a Cezarului”, Cezarul a folosit banul Său, în parte pentru războaie şi pentru temple păgâne. Dar chiar dacă uneori n-avem de ales - dacă lucrurile de care avem nevoie ne sunt accesibile numai într-un anume „pachet” -, tot trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne cheltui energia, timpul şi banii într-un mod etic.
Atitudinea noastră fundamentală faţă de semeni trebuie să fie una de iubire, rugăciune şi disponibilitate dacă eşti chemat să dai mărturie pentru Hristos. Sfântul Petru ne spune: „Iar de veţi şi pătimi pentru dreptate, fericiţi veţi fi. Dar de frica lor să nu vă temeţi, nici să vă tulburaţi. Ci pe Domnul, pe Hristos, să-L sfinţiţi în inimile voastre şi sa fiţi gata totdeauna să daţi răspuns oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră, însă cu blândeţe, cu frică şi cu bună credinţă. Având cuget curat, ca tocmai în ceea ce sunteţi defăimaţi să iasă de ruşine cei ce grăiesc de rău purtarea voastră cea bună în Hristos” [1 Petru 3, 14-16]. „Am văzut învierea lui Hristos”; şi acest lucru trebuie să-l arătăm oriunde am merge, chiar şi fără cuvinte. Nimic nu ne poate da bucuria pascală. Şi nimic în lume nu ne-o poate lua. Trebuie să fiţi purtătorii luminii lui Hristos pentru generaţia voastră. Sfântul Pavel a încercat să fie „iudeu cu iudeii, elin cu elinii”, aşa încât să dea mărturie mai bună fiecăruia potrivit nevoii sale. Aşa şi voi trebuie să fiţi „studenţi cu studenţii", „vânzătoare cu vânzătoarele" ş.a.m.d.
Chemarea voastră e de fapt aceea de a lucra 'împreună cu Dumnezeu şi de a face din lume Biserică.
Am oferit asistenţei acest citat, pe care mulţi tineri l-au găsit emoţionant.
Acest text este dintr-o scrisoare scrisă la puţin timp după Noul Testament. „Creştinii nu se deosebesc de ceilalţi oameni nici prin pământ, nici prin grai [...]; fiindcă nu locuiesc în oraşe proprii, nu se folosesc de un dialect paralel şi nici nu duc o viaţă paralelă. învăţătura lor n-a fost găsită printr-o invenţie sau excogitare a unor oameni curioşi, nici nu promovează vreo învăţătură omenească, ca alţii. Locuind în cetăţi greceşti şi barbare, cum i s-a hărăzit fiecăruia şi urmând obiceiurilor locului în ce priveşte hainele, regimul hranei şi restul vieţii, arată minunată şi recunoscut paradoxală constituţia cetăţeniei lor. Locuiesc în patrii proprii, dar ca nişte imigranţi, iau parte la toate [treburile publice] ca nişte cetăţeni şi suportă toate [îndatoririle] ca nişte străini. Orice pământ străin le este patrie, şi orice patrie le este străină. Se căsătoresc ca toţi, nasc prunci, dar nu-şi aruncă odraslele. Stau la o masă comună, dar nu şi la un pat [comun]. Sunt în trup, dar nu vieţuiesc după trup. Petrec pe pământ, dar au cetăţenia în cer.
Se supun legilor hotărâte şi prin vieţile lor biruie legile. Iubesc pe toţi şi sunt prigoniţi de toţi; sunt necunoscuţi şi condamnaţi. Sunt omorâţi şi fac vii pe alţii. Sunt săraci şi îmbogăţesc pe mulţi; sunt lipsiţi de toate şi prisosesc în toate [cf. 2 Corinteni 6, io]. Sunt necinstiţi şi se slăvesc in necinstiri. Sunt huliţi şi sunt îndreptaţi. Sunt defăimaţi şi binecuvântează; sunt ocărâţi şi cinstesc [pe cei ce-i ocărăsc |. Fac binele şi sunt pedepsiţi ca nişte răi; pedepsiţi fiind, se bucură ca unii făcuţi vii [...].
Simplu spus, ceea ce este sufletul în trup aceasta sunt creştinii în lume. Sufletul e răspândit ca o sămânţă în toate mădularele trupului, iar creştinii sunt răspândiţi în cetăţile iernii, Sufletul locuieşte în trup, dar nu este din trup; iar creştinii locuiesc în lume, dar nu sunt din lume. Sufletul nevăzut e deţinut intr-un trup văzut, iar creştinii sunt cunoscuţi că sunt în lume, dar cinstirea pe care o aduc lui Dumnezeu rămâne nevăzută. Trupul urăşte sufletul şi se războieşte cu el deşi nu e cu nimic nedreptăţit de el, pentru că e împiedicat să se bucure de plăceri, şi pe creştini lumea îi urăşte deşi nu e cu nimic nedreptăţită de ei, pentru că se împotrivesc plăcerilor. Sufletul iubeşte trupul care-l urăşte şi mădularele lui; iar creştinii iubesc şi ei pe cei ce îi urăsc pe ei. Sufletul e închis în trup, dar el ţine la un loc trupul; şi creştinii sunt deţinuţi în arestul lumii, dar ei ţin la un loc lumea. Sufletul nemuritor locuieşte într-un cort muritor; iar creştinii locuiesc şi ei în corturi stricăcioase aşteptând nestricăciunea în ceruri. Sufletul se face mai bun suferind cele rele în ce priveşte hrana şi băutura, iar creştinii pedepsiţi în fiecare zi se înmulţesc tot mai mult. Intr-o atât de mare poziţie i-a pus Dumnezeu, pe care nu le este îngăduit a o părăsi”154.
Maica Magdalena
Cum sa comunicam copiilor credinta ortodoxa, EDITURA DEISIS
Cumpara cartea "Cum sa comunicam copiilor credinta ortodoxa"
154 Epistola către Diognet, § 5 şi 6.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.