Păcatul care trăieşte în noi sau, mai bine zis, vrăjmaşul, care lucrează prin el, este foarte şiret şi se pricepe să se ascundă sub cele mai respectabile aparenţe. Se ştie că fiecare dintre noi are o mulţime de dispoziţii şi înclinări condamnabile, dar totdeauna se află printre acestea una sau două care domnesc şi în jurul cărora se grupează toate celelalte. Când se aprinde dorinţa mântuirii, conştiinţa cere dezrădăcinarea a tot ce este nedrept, fără să se cruţe pe sine însăşi şi neluând în seamă nici o durere a inimii. Omul cu conştiinţă sănătoasă va jertfi totul cu bucurie lui Dumnezeu, în timp ce sufletele care şchioapătă, după cuvântul prorocului, de amândouă picioarele, care pătimesc de autocompătimire, deşi renunţă la multe lucruri pe care nu pun mare preţ, totdeauna îşi păstrează ceea ce le hrăneşte egoismul cu precădere - şi strică prin asta totul. Ei cred că au făcut mare lucru, însă de fapt n-au făcut nimic; ei cred că la asemenea lucruri nemaipomenite pe care le-au făcut ei are puţină însemnătate o trăsătură a iubirii de păcat sau a iubirii de lume - şi ,totuşi, în acel puţin se află, pentru ei personal, totul: tot păcatul şi toată lumea.
Pomul căruia i s-au tăiat multe rădăcini, lăsându-i-se doar una, tot mai trăieşte şi înfloreşte şi chiar rodeşte: în chip asemănător, păcatul şi lumea trăiesc în noi, deşi s-ar părea că le slujim doar cu o mică parte. Iar de aici iată unde se ajunge: la copac, un firicel de iederă, crescând şi întinzându-se, cuprinde în strânsoarea sa tot copacul şi câteodată îl înăbuşă; şi păcatul, cu orice părticică a sa ar rămâne în noi, umple de duhul său toată viaţa noastră, spurcă toate faptele noastre şi le face netrebnice în ochii lui Dumnezeu. Şi aşa, ajungem rod frumos la vedere, însă pe dinlăuntru putred şi ros de viermi. Mulţi sunt cei care iubesc fără mustrări de conştiinţă lumea. Frica de a pieri pe vecie îi împinge să facă unele lucruri potrivit poruncilor lui Dumnezeu, dar autocompătimirea îi ţine în slujba păcatului şi a lumii. Lor li se pare că sunt destul de corecţi, însă de fapt sunt cum spune Domnul: nu eşti nici cald, nici rece; te voi scuipa din gura Mea (Apoc., 16).
Cei ce ascund într-un colţişor al inimii lor vreun idol mititel al iubirii de păcat şi al iubirii de lume cred că ceea ce au păstrat din împătimirile lumeşti şi din obiceiurile păcătoase este ceva atât de neînsemnat că nici nu intră în discuţie - dar dacă se va pune fiecare în conştiinţa sa înaintea lui Dumnezeu şi va judeca fără tâlcuiri strâmbe şi fără ascunzişuri: de vreme ce nu vrem să ne refuzăm ceva de dragul Domnului, oare asta nu este deja ca şi cum I-am spune: „Asta e pentru Tine, asta e pentru mine"?
Dar cum putem face una ca asta, de vreme ce ştim foarte bine că Dumnezeu cere tocmai ceea ce păstrăm pentru noi înşine? Oricât ar fi de neînsemnat lucrul lumesc pe care îl păstrăm în inima noastră, îndată ce intrăm în conflict cu Dumnezeu pentru lucrul acela neînsemnat, el nu mai este neînsemnat, şi dacă din pricina lui îl contrazicem pe Dumnezeu şi îl înfruntăm, ce altceva suntem, dacă nu luptători în toată legea împotriva Lui? Mai mult: dacă îi refuzăm lui Dumnezeu supunerea noastră din pricină că suntem împătimiţi de ceva, înseamnă că obiectul împătimirii noastre este pentru noi mai de preţ decât Dumnezeu - iar dacă este mai de preţ decât Dumnezeu, înseamnă că El nu ne este dumnezeu, pentru că inima are ca dumnezeu ceea ce iubeşte cel mai mult. Aşadar, dumnezeu ne este ceea ce nu este Dumnezeu; aşadar, suntem închinători la idoli.
După acestea nu este oare mai bine să încetăm a socoti neînsemnate împătimirile noastre iubitoare de lume, să ne trezim conştiinţa şi s-o silim să râvnească lepădarea definitivă de tot ce e păcătos? Liniştea noastră în această privinţă - dacă, din nefericire, suntem liniştiţi - este o linişte mincinoasă. Domnul ne va pune în asemenea împrejurări că se va cutremura tot lăuntrul nostru şi vor fi date în vileag înaintea îngerilor şi a oamenilor înclinările inimii noastre... Aşadar, nu este mai bine să preîntâmpinăm toate acestea şi prin schimbarea paşnică a dispoziţiilor noastre sufleteşti să ne ferim de chinurile care nu ne vor mai aduce nici un folos?
Sfantul Teofan Zavoratul
RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI ALE INTELECTUALILOR, vol II; Editura Sophia
Cumpara cartea „RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI ALE INTELECTUALILOR, vol II”
-
Patimile - boli ale sufletului
Publicat in : Credinta -
Cum se nasc patimile ?
Publicat in : Editoriale -
Patimile si Invierea in psalmi
Publicat in : Saptamana Patimilor -
Patimile Celui fara de patimi
Publicat in : Saptamana Patimilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.