„Să nu întorci faţa Ta de la sluga Ta; când mă necăjesc degrab mă auzi. Ia aminte spre sufletul meu şi-l mântuieşte pe el" (Prochimenul mare, gl. 8, la Vecernia duminicilor Triodului). Doamne, zice, Te rog, nu-Ţi întoarce faţa Ta de la mine, sluga Ta. Nu-Ţi întoarce altundeva faţa. Să nu pierd, adică, bunăvoinţa Ta, să nu încetez nicicând a vedea chipul Tău cel blând, să nu-Ţi întorci faţa în altă parte. „Când mă necăjesc" - căci mă necăjesc, sunt plin de întristări, de tulburări. Mă luptă necontenit păcatul şi celelalte împrejurări ale vieţii mă umplu de amărăciune.
Singura mea mângâiere, singura mea întărire este vederea feţei Tale. Lasă-mă să am parte măcar de această mângâiere şi întărire. „Să nu întorci faţa Ta de la sluga Ta; când mă necăjesc degrab mă auzi" - auzi-mă grabnic, Doamne, nu zăbovi; acum, cât mai repede, ascultă-mi cererea. Cum zice psalmistul: „Ajutorul meu şi Izbăvitorul meu eşti Tu, Doamne, nu zăbovi!" (Psalmi 69, 7). Eşti ajutorul meu, eşti Cel Ce mă izbăveşti din primejdii şi de orice rău, „nu zăbovi", nu întârzia să vii, vino îndată!
„Degrab", aşadar, „mă auzi" - ascultă cererea mea cât se poate de grabnic. „Ia aminte spre sufletul meu şi-l mântuieşte pe el" - ia aminte la sufletul meu şi-l izbăveşte,
slobozeşte-l de patimi şi de păcate.
„Când vei veni, Dumnezeule, pe pământ cu slavă şi toate se vor cutremura, şi râul cel de foc înaintea divanului va curge, cărţile se vor deschide şi cele ascunse se vor vădi; atunci să mă izbăveşti de focul cel nestins şi să mă învredniceşti a sta de-a dreapta Ta, Judecătorule preadrepte" (Condacul Duminicii lăsatului sec de carne, gl. 1). Intr-o zi, Doamne, zice, aşa cum ne-ai spus, aşa cum ne-ai făgăduit, vei veni iarăşi pe pământ nu ca Mântuitor, cum ai venit mai dintâi, ci ca Judecător al celor vii şi al celor morţi. „Şi iarăşi va veni cu slavă să judece viii şi morţii", mărturisim în Simbolul de credinţă.
Intr-o zi, deci, zice imnograful, vei veni, Doamne, să judeci pământul. Şi nu vei veni cum ai venit prima dată, smerit, neînsemnat, nevăzut, născut într-o iesle şi prigonit la început de Irod, iar apoi de iudei. Când vei veni pentru a doua oară, la cea de A Doua Venire a Ta, vei veni „cu putere multă şi cu slavă" (Marcu 13, 26). Şi „toate se vor
cutremura şi râul cel de foc înaintea divanului va curge" - înaintea scaunului Tău de judecată va curge un râu care le va trage pe toate, un râu de foc. „Cărţile se vor deschide şi cele ascunse se vor vădi" - şi atunci se vor deschide cărţile şi se vor vădi cele ascunse ale oamenilor. Dumnezeu nu are nevoie de cărţi, desigur, aceasta este o expresie la măsura noastră omenească, aşa cum facem când vrem să ne amintim ceva - scriem într-un registru.
Astfel, zice, Dumnezeu ţine şi El „registre", şi în ziua aceea va deschide cărţile şi va vădi toate cele făptuite de toţi oamenii. Se vor vădi atunci toate cele ascunse. Sunt lucruri pe care le-am săvârşit la întuneric, pe care nu le-a văzut absolut nimeni, n-a avut nimeni habar de ele, însă toate acestea sunt scriseun „registrul" lui Dumnezeu. Se vor deschide atunci cărţile şi se vor vădi cele ascunse ale noastre. Nimic nu va rămâne nedescoperit în acea zi mare şi învederată a Domnului. Atunci, deci, Te rog, Doamne, izbăveşte-mă de primejdia de a fi aruncat în focul cel nestins. Izbăveşte-mă de primejdia de a mă duce în iad. Şi „să mă învredniceşti a sta de-a dreapta Ta, Judecătorule Preadrepte" - da, Doamne, Tu, Drepte Judecătorule, dar şi de oameni Iubitorule, învredniceşte-mă să stau de-a dreapta, iar nu de-a stânga Ta, să aud, adică, fericitul şi mult-doritul Tău glas: „Intră întru bucuria Domnului Tău" (Matei 25, 21), mergi în Rai, nu în focul cel nestins, în iad.
„Mă gândesc la ziua aceea şi la ceasul când avem să stăm toţi goi ca nişte osândiţi, înaintea nemitamicului Judecător" (întâia stihiră a Laudelor Duminicii Lăsatului sec de carne, gl. 6). Imi aduc în minte acea zi înfricoşată în care toţi ne vom înfăţişa goi şi legaţi ca nişte osândiţi înaintea Judecătorului Celui nemitarnic. Ne vom înfăţişa toţi în ziua aceea. „Că atunci trâmbiţa va suna tare" - se va auzi atunci glasul puternic al trâmbiţei. „Şi temeliile pământului se vor clătina, şi morţii din morminte vor învia şi toţi de o vârstă se vor face" - şi toţi ne vom înfăţişa înaintea Domnului nostru de aceeaşi vârstă fiind. Nu copilaşi, şi bătrâni, şi de vârstă mijlocie, ci toţi de o vârstă ne vom înfăţişa înaintea Domnului nostru. „Şi cele ascunse ale tuturor vor sta de faţă înaintea Ta" - toate cele ascunse ale oamenilor, toate faptele lor ascunse, pe care nu le-a văzut
nimeni, vor fi vădite înaintea Ta.
„Şi vor plânge şi se vor tângui şi în focul cel mai din afară vor merge cei ce nici odinioară nu s-au pocăit" - atunci se vor jeli, vor striga, îşi vor bate piepturile şi vor merge în „focul cel mai dinafară". Cine? Nu câţi au păcătuit, luaţi aminte, ci „cei ce nici odinioară nu s-au pocăit". Ar fi vai şi amar dacă toţi păcătoşii ar fi mers în „focul cel mai dinafară"! Nimeni nu s-ar fi mântuit. Ci vor merge „cei ce niciodinioară nu s-au pocăit". Am păcătuit, dar este pocăinţă, iar pocăinţa ne izbăveşte de pedeapsă. Dumnezeu Se împacă cu noi, îşi deschide braţele şi ne primeşte prin aceea că spunem: „Am păcătuit!" şi „Dumnezeule, milostiv fii mie". Vă amintiţi de pilda fiului risipitor.
„Iar ceata drepţilor va intra, în bucurie şi în veselie, în cămara cerească" - ceata drepţilor, toţi cei drepţi vor intra „în bucurie şi în veselie, în cămara cerească". Inseamnă „cămară de nuntă". Domnul aseamănă împărăţia cerurilor cu o cămară de nuntă. Sufletul se nunteşte cu Mirele său, cu Domnul nostru. Vom intra, aşadar, atunci în această cămară cerească, în împărăţia nesfârşită a Domnului nostru.
„O, ce ceas va fi atunci şi ce zi înfricoşătoare, când va şedea Judecătorul pe scaunul cel înfricoşător!" (A doua stihiră a Laudelor Duminicii Lăsatului sec de carne, gl. 6). Ce ceas, zice, şi ce zi înfricoşată vor fi atunci, când Judecătorul va şedea pe tronul cel înfricoşător! „Cărţile se vor deschide şi faptele se vor vădi" - se vor deschide cărţile şi se vor cerceta toate faptele noastre, şi cele vădite, şi cele ascunse. „Şi cele ascunse ale întunericului se vor arăta" - se vor vădi toate câte le-am făptuit la întuneric şi pe care nu le-a văzut nici un om. însă de ochiul lui Hristos nu ne putem ascunde. „Ingerii vor alerga împrejur, adunând toate neamurile" - îngerii aleargă, se preumblă încoace şi încolo şi adună toate neamurile ca să se înfăţişeze înaintea tronului Judecătorului şi să audă judecata Lui. „Veniţi de auziţi, împăraţi şi domni" - auziţi acestea, împăraţi şi domni. Se poate ca aici să fiţi împăraţi şi domni.
In ziua aceea, însă, toţi vă veţi înfăţişa la judecată înaintea împăratului slavei. „Cei robi şi cei liberi, păcătoşii şi drepţii, bogaţii şi săracii", auziţi toţi: şi domnii, şi cei liberi, şi cei robiţi, şi împăraţii, şi drepţii, şi păcătoşii, „că vine Judecătorul, Cel Ce va să judece toată lumea." Soseşte ceasul în care va veni Judecătorul Care va judeca lumea întreagă. „Şi cine va putea sta înaintea feţei Lui când îngerii vor sta vădind lucrurile, cugetele şi gândurile cele din noapte şi cele din zi?" - cum vom sta drepţi înaintea feţei Sale când în acea clipă îngerii vor vădi faptele, cugetele şi gândurile noastre? Nu numai faptele, ci chiar şi gândurile. „Cele din noapte şi cele din zi?" - tot ce am făptuit şi am gândit fie noaptea, fie ziua.
„O, ce ceas va fi atunci!" - cât de înfricoşător va fi acel ceas atunci! Ne cuprinde de multe ori teama când trebuie să ne înfăţişăm înaintea tribunalelor omeneşti, unde de obicei pedepsele care se dau sunt mici. Suntem condamnaţi pentru o fărădelege 10 zile, 20 de zile, o lună, un an, doi ani, trei ani. Chiar şi legăturile pe viaţă; odată se
vor dezlega şi acestea. Viaţa noastră este scurtă, trece şi ia sfârşit chiar şi întemniţarea pe viaţă.
Chiar şi pedeapsa cu moartea. Viaţa noastră este scurtă, ce înseamnă să moară cineva la 80 de ani sau la 90 de ani, ce înseamnă la 40, ce înseamnă la 30? Toate acestea sunt vremelnice, trecătoare. Acel ceas, însă, va fi înfricoşător fiindcă va fi judecată starea noastră în veşnicia cea fără de sfârşit. De aceea subliniază imnograful: „O, ce ceas!" Ce înfricoşător va fi acel ceas! „Ci mai înainte de sosirea sfârşitului, sârguieşte-te, suflete, strigând" - dar, suflete al meu, zice, nu aştepta să-ţi vină sfârşitul.
Inainte de a veni acest sfârşit, „sârguieşte-te", îngrijeşte-te, dă-ţi toată osteneala, ia aminte la tine însuţi şi spune: „Dumnezeule, întoarce-mă şi mă mântuieşte ca un îndurat!" Dumnezeule, întoarce-mă lângă Tine! Eu am plecat, Tu caută-mă şi adu-mă iarăşi înapoi lângă Tine, ca Cel Ce eşti singur îndurat, ca Cel Ce eşti Multmilostiv. Fraţii mei, într-un ceas, într-o zi, va fi A Doua Venire a Domnului, nu ştim când, nici nu ne interesează. Cert este faptul că va fi. Dar, în afară de cea de A Doua Venire, cea
de obşte, moartea este pentru fiecare dintre noi propria noastră A Doua Venire, Parusia personală.
Şi, dacă am şti că A Doua Venire va fi peste 20 de ani, la ce ne-ar folosi? Am aştepta să treacă cei 20 de ani ca să ne pregătim? Şi cine ne spune că după un minut vom mai trăi? Aşadar, A Doua Venire va fi universală, dar ea este şi personală, pentru fiecare dintre noi, în orice clipă. Să ne străduim să fim pregătiţi, şi când Domnul ne
va chema, să auzim acel fericit glas: „Bine, slugă bună şi credincioasă (...), intră întru bucuria domnului tău" (Matei 25, 21). Ca să nu auzim acel glas înfricoşător: „Duceţi-vă de la Mine [...], în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui" (Matei 25, 41).
Ce trebuie să facem? Ştim. Să lucrăm sfintele porunci ale lui Dumnezeu. Să avem neîncetat părtăşie prin rugăciune cu Domnul nostru. Să nu lipsim de la slujirea adusă Domnului, să mergem regulat la biserică. Să ne spovedim regulat. Să ne împărtăşim cu Preacuratele Taine ca să ne facem părtaşi Sângelui şi Trupului Domnului nostru. Şi de cădem în vreun păcat, „ca nişte oameni purtători de trup şi vieţuitori în lume", Dumnezeul nostru este „Dumnezeul milei, şi al îndurărilor, şi al iubirii de oameni" şi ne primeşte întotdeauna când ne pocăim.
Vai de cei „ce nici odinioară nu s-au pocăit" (întâia stihiră a Laudelor Duminicii Lăsatului sec de carne). Pentru orice fărădelege, pentru orice neascultare a noastră să ne pocăim şi să strigăm: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului, şi mă miluieşte!" Dumnezeu nu cere de la noi nimic mai mult decât să ne simţim păcătoşenia şi să cerem mila Lui. Acestea două ne pot mântui. Nu ne vor mântui faptele noastre, nu ne va mântui dreptatea noastră sau vreo altă virtute, ci simţirea păcătoşeniei noastre şi chemarea milei lui Dumnezeu.
ARHIMANDRIT EPIFANIE THEODOROPOULOS
Fragment din cartea "RĂSPUNSURI LA CĂUTĂRI", Editura Sophia
Cumpara cartea "Ne vorbeste parintele Epifanie. Raspunsuri la cautari (3)"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.