
E. P., din Serres, în vârstă de şaptezeci şi nouă de ani, avea o problemă foarte serioasă la intestin (chisturi şi polipi), dar îi era teamă să se opereze. Făcuse nişte analize la Spitalul Militar 424 din Thessalonic (fiica sa era cadru militar) şi medicii i-au spus că trebuia operată imediat. A ieşit temporar din spital, dar nu se putea hotărî în privinţa operaţiei.
Intr-o noapte a văzut în vis că se afla într-o sală de operaţie şi că urmărea o intervenţie chirurgicală. Chirurgul era un episcop în veşminte arhiereşti şi cu mitră arhierească. Ea se mira cum e cu putinţă să opereze un episcop! La un moment dat, episcopul lăsă pacientul, se apropie de ea şi-i prinse mâinile, dându-i mult curaj. Din clipa aceea încetă să-i mai fie teamă. I-a telefonat surorii ei şi i-a vorbit despre ciudatul vis. Doamna E. nu ştia nimic despre Sfântul Luca Medicul. Când sora ei a auzit visul, i-a spus că probabil trebuie să fie Sfântul Luca Rusul, pe care ea îl cunoştea foarte bine şi îl chema în rugăciune pentru problemele ei de sănătate.
Discuţia dintre cele două femei a fost ascultată în acel moment de fiica doamnei E., care i-a făcut cunoscut că în curtea Spitalului Militar 424 din Thessalonic există un paraclis al Sfântului Luca.
Când s-au dus să se închine la acest paraclis, doamna E., cum a intrat, a văzut icoana Sfântului Luca şi l-a recunoscut pe episcopul chirurg pe care-l văzuse în visul ei minunat. Atunci, fără teamă şi cu încredinţarea că sfântul va fi cu ea, a fost de acord să se opereze. Operaţia a avut loc pe 6 februarie 2013 şi a fost încununată de succes.
M. T., Serees, 2013
Fragment din cartea "SFÂNTUL LUCA -TĂMĂDUITORUL BOLILOR DE NETĂMĂDUIT", Editura Sophia
Cumpara cartea "SFÂNTUL LUCA -TĂMĂDUITORUL BOLILOR DE NETĂMĂDUIT"
-
Slabanogul de la Vitezda - duminica a patra dupa Pasti
Publicat in : Duminica Slabanogului -
Cand esti cu totul neajutorat
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.