Este foarte important să reţinem că Dumnezeu ni Se face prezent şi ni Se descoperă şi ni Se arată întâi de toate în creaţia Sa. Când deschidem ochii dimineaţa şi vedem soarele, lumina unei zile şi frumuseţea acestei lumi, vedem chipul persoanelor noastre dragi, trebuie să ni se îndrepte mintea la Dumnezeu, Cel care le-a făcut pe toate şi le ţine în existenţă pe toate. Această teologie a creaţiei, cum îi spunem noi, este foarte bogată la Părinţii Bisericii. Noi, cei de astăzi, ne-am restrâns foarte mult la teologia izvorâtă din cărţi şivdin discursuri. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Dumnezeu nu a învăţat firea omenească, pe om adică, mai întâi prin scrieri, ci a învăţat-o prin lucruri.
Există, aşadar, o vorbire a lui Dumnezeu cu omul prin intermediul creaţiei, prin mijlocirea lumii în complexitatea ei şi în mersul ei înainte, adică prin istorie. Vorbirea prin scrieri este un pogorământ. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că această imensă carte a creaţiei, care ne vorbeşte în toate despre Dumnezeu, este la fel de preţioasă ca Dumnezeieştile Scripturi, dar mult mai accesibilă decât acestea. Cel mai mare exeget al Sfintelor Scripturi, spune că în timp ce Scriptura nu poate fi citită decât de cei care ştiu carte - la vremea aceea erau puţini -, cartea creaţiei poate fi citită de toţi oamenii. In timp ce Scriptura nu poate fi cumpărată decât de cei bogaţi - la vremea aceea erau foarte scumpe cărţile, pentru că erau scrise de mână -, cartea creaţiei se oferă gratuit tuturor.
Mă tem că am devenit captivi scrisului şi închidem ochii şi urechile la creaţia lui Dumnezeu, în care El este foarte prezent. Este foarte prezent nu numai în calitatea Sa de Creator, dar, după mărturia Părinţilor, Dumnezeu este continuu prezent şi lucrător în creaţie, pentru că El este viaţa prin excelenţă, este sursa continuă a vieţii. Dumnezeu nu este un martor pasiv sau un spectator al istoriei, ci este un personaj principal al acesteia. Istoria, în esenţa ei, este dialogul complex şi viu dintre Dumnezeu şi oameni.
Biblia însăşi este lectura teologică a istoriei, adică citeşte istoria omenirii luând în calcul participarea lui Dumnezeu la această istorie, în timp ce tratatele de istorie seculară privesc unilateral lucrurile, eliminându-L pe Dumnezeu şi considerând istoria ca fiind generată numai de mişcarea oamenilor.
Viaţa aceasta atât de minunată a universului, a lumii noastre nu ar fi şi nu ar înainta dacă nu ar fi Dumnezeu prezent în ea cu Duhul Lui cel Sfânt. Dacă se retrage Duhul lui Dumnezeu din creaţie, toate se prefac în praf şi pulbere. Să ne amintim de Psalmul Vecerniei: Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi; Dar întorcându-Ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa -pământului (Psalmul 103,29-31). Prin urmare, iată noi suntem martori ai prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu în lumea înconjurătoare, noi, oamenii, fiind cununa acestei lumi.
Dar nici noi nu suntem numai martori ai prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu în lume, ci suntem partenerii Lui de dialog. Aşadar, istoria o face Dumnezeu în dialog cu omenirea, cu omul, cu fiecare dintre noi. Eu, persoana mea, viaţa care pulsează în fiinţa mea se datorează prezenţei şi lucrării Duhului lui Dumnezeu acum şi aici şi continuu. De ce să nu ne întoarcem ochii minţii spre acest adevăr şi să contemplăm, să-L vedem pe Dumnezeu în noi înşine şi în lumea înconjurătoare?
Pare să fie spre sfârşit această perioadă a blocării în discurs. Poate noi nu mai prindem ieşirea din această captivitate a discursului, dar tineretul va să prindă o perioadă când oamenii vor descoperi din nou lucrarea şi prezenţa lui Dumnezeu în lumina zilei, în copaci, în iarbă, dar mai cu seamă în oameni, în semeni, în părinţi şi copii, în soţi şi în prieteni, în cei sănătoşi şi în cei bolnavi, în orice mişcare a unuia către celălalt. O să fie o foarte mare bucurie această descoperire a lui Dumnezeu în creaţie, această redescoperire a teologiei creaţiei. Este extraordinar de important de recuperat aceasta şi pentru faptul că ne este mult mai accesibilă experienţa creaţiei, a lumii din care noi înşine suntem parte.
Sfinţii Părinţii vorbesc prin scrieri şi prin cuvânt despre Dumnezeu, dar mărturisesc absolut toţi, fără excepţie, că această vorbire despre Dumnezeu poate merge până la un punct, are limite. De la punctul acela în sus putem avansa numai prin propria experienţă. Tot Sfântul loan Gură de Aur spune că: Nu este în stare cuvântul să înfăţişeze totul, este nevoie de experienţă şi de cunoaşterea prin experienţăl îmi vine în minte un alt părinte al Bisericii din secolul al XlV-lea, Calist Patriarhul, care extrage o întreagă teologie din lectura zidirii pe de-o parte, şi din cea a Scripturii de cealaltă parte. O imagine din prezentările lui, anume aceea că lumea aceasta pe care o vedem noi atât de deosebită, Universul acesta care ni se pare a fi infinit, complexitatea extraordinară a vieţii în orice formă a ei, toate acestea, spune Calist Patriarhul, nu sunt decât o picătură din cele ce ar fi stat în putere lui Dumnezeu să creeze. Dumnezeu nu a creat lumea după puterea Sa. Dacă ar fi creat lumea după puterea Sa, am fi fost martorii unor lumi pe care nu le-am fi putut suporta, care ne-ar fi strivit. Dumnezeu a creat lumea după puterea şi măsura omului, de aceea totul este în slujba omului. Iată, în acestea toate suntem chemaţi să-L vedem pe Dumnezeu.
Preot Prof. Dr. Constantin Coman
Despre vederea lui Dumnezeu, Editura Bizantina
Cumpara cartea "Despre vederea lui Dumnezeu"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.