Fiecare act liturgic este o iniţiere în taina timpului, căci prin slujirea dumnezeiască devenim contemporani ai evenimentelor veşnice. La fiecare praznic al Bisericii auzim rostindu-se cuvântul „Astăzi”: „Astăzi este începutul mântuirii noastre,” „Astăzi Fecioara pe Cel mai presus de fiinţă naşte,” „Astăzi ai revărsat darurile Mângâietorului Tău Duh”. Deşi aceste evenimente nu se repetă în timp, noi le trăim prin har, pentru că pătrundem în prezenţa lui Dumnezeu şi suntem adumbriţi de veşnicie. Astfel, timpul vieţii noastre devine un neîntrerupt şi veşnic „Astăzi”. „Astăzi” şi fiecare zi petrecută pe acest pământ este pentru noi o zi a mântuirii, o zi în care putem descoperi bunătatea şi harul mântuitor al lui FIristos, care răscumpără timpul.

Acesta este, aşadar, ţelul Bisericii noastre: să ne dezvăluie taina timpului, prin întâlnirea cu Hristos. Ori de câte ori ne adunăm laolaltă în Numele Lui, ca să-I ascultăm cuvântul şi să săvârşim Taina mântuitoarelor Sale Patimi, Domnul este prezent în mijlocul nostru. Şi oriunde este Domnul, acolo este plinătatea, pentru că El este plinirea vremii.

Toate evenimentele proniei dumnezeieşti, ca de pildă Naşterea Domnului, Răstignirea, învierea şi cea de-a Doua Lui Venire, sunt recapitulate în Persoana lui Hristos. Atunci când ne unim cu Domnul prin har şi suntem în comuniune cu El, devenim contemporani ai acestor evenimente istorice. Prin Hristos, pătrundem în veşnicie, pentru că în El aflăm chiar şi marele eveniment al celei de-a Doua Lui Veniri în slavă, care, prin natura sa, aparţine meta-istoriei.

Termenul „eshatologie” (de la cuvântul grecesc eshatos - „ultimul” sau „cel din urmă”) este adeseori tâlcuit ca referindu-se exclusiv la cea de-a Doua Venire a Domnului şi la viaţa de apoi. însă eshatologia, aşa cum este ea înţeleasă şi trăită în tradiţia ortodoxă, cuprinde, de asemenea, toate evenimentele mântuitoare şi veşnice ale vieţii pământeşti a Domnului, evenimente ce s-au săvârşit o dată pentru totdeauna în puterea Duhului veşnic. Prin mijlocirea slujbelor şi a Tainelor Bisericii, omul se face părtaş la aceste evenimente încă din viaţa aceasta şi primeşte pregustarea veşnciei aici şi acum.

Deoarece Hristos este plinirea vremii, iar în Persoana Sa sunt recapitulate toate cele cereşti şi cele pământeşti, atunci când ne unim cu El, sfârşiturile veacurilor au ajuns la noi, după cum spune Sfântul Apostol Pavel. „Sfârşiturile veacurilor” sunt fiecare clipă în care stăm înaintea lui Dumnezeu faţă către Faţă şi ne facem părtaşi harului Său. Acest „sfârşit” va veni, fireşte, odată cu a Doua Venire a Domnului, dar în sfinţii lui Dumnezeu, el este lucrător încă din viaţa aceasta.

Hristos ne-a descoperit chipul desăvârşit al Dumnzeului celui în Treime. „Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har” (Ioan 1, 16). De fiecare dată când ne apropiem de El, în fiecare Sfântă Taină a Bisericii, ni se impărăşeşte această plinătate a harului, însă de cele mai multe ori nu suntem în stare s-o păstrăm. Avem nevoie de timp ca s-o asimilăm. Sfântul Pavel vorbeşte despre „creşterea lui Dumnezeu” (Col. 2, 19), „până vom ajunge toţi la... măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efes. 4,13), pe care o vom dobândi „desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu” (2 Cor. 7, 1). Numai astfel ne putem îmbrăca cu Hristos, cu veşmântul luminii Sale, potrivit cuvântului Apostolului Pavel: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat” (Gal. 3, 27). Numai astfel poate începe înlăuntrul nostru o viaţă nouă, dinamică, ce urmează şuvoiul sfintei Sale voi. Hristos nu este o realitate statică, ci o realitate vie, şi de aceea trebuie să-L „hrănim” înlăuntrul nostru păzindu-I poruncile şi împărtăşindu-ne din Tainele Bisericii, care ne unesc cu El şi cu semenii noştri în modul cel mai concret cu putinţă.

Astfel, timpul acestei vieţi vremelnice devine vremea milostivirii Domnului. El ne-a fost dat de Dumnezeu ca dar al harului Său. Mai mult, el este răstimpul iniţierii noastre în veşnicia lui Dumnezeu. Timpul ni l-a dat ca să ne pregătim pentru marea întâlnire cu Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. De aceea, viaţa noastră pe pământ este vremea împreună-lucrării dintre voia lui Dumnezeu şi voia omului, dintre Cel ce dă şi cel ce primeşte, iar menirea acestei împreună-lucrări este împlinirea scopului celui mai înainte de veci al Ziditorului, şi anume îndumnezeirea făpturilor Sale înţelegătoare (cf. Fac. 1, 26).

Mai presus de toate, timpul este o taină care cuprinde în sine bunătatea lui Dumnezeu, milostivirea Făcătorului şi Izbăvitorului nostru. Domnul cel bun şi iubitor de oameni ne dăruieşte această taină, pentru ca, prin nevoinţa ascetică, să-i putem descoperi conţinutul şi plinătatea, care sunt harul mântuirii veşnice, căci El Se pleacă spre noi şi ne cercetează ori de câte ori îl căutăm cu osârdie. Iar atunci când îl întâlnim, la noi au ajuns sfârşiturile veacurilor (cf. 1 Cor. 10,11).

Să ne sârguim, aşadar, să răscumpărăm vremea vieţii noastre. în fiecare clipă putem să ne ridicăm privirea la Dumnezeu şi să chemăm Numele Lui. Atunci, această clipă ne dă o pregustare a veşniciei şi deschide înaintea noastră noi orizonturi, dezvăluindu-ne adevărata însemnătate a timpului. Astfel, fiecare zi este pentru noi un nou prilej de a săvârşi sfinţenie înaintea Domnului şi a aduna înlăuntrul nostru urmele harului Său, astfel încât toată vremea vieţii noastre să fie încununată cu cununa slavei şi a mântuirii veşnice.

Ţelul nostru este să aruncăm o punte peste prăpastia ce desparte chipul lui Dumnezeu, după care am fost zidiţi, de asemănarea Lui, spre care am fost mai înainte rânduiţi. Aceasta este singura perspectivă dătătoare de mântuire. Dacă ne privim viaţa din această perspectivă, ea devine de mare preţ, căci nu a fost răscumpărată cu „lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur” (1 Petru 1, 18), ci cu iubirea lui Hristos cea neprihănită şi dătătoare de viaţă, care este sfârşitul legii (cf. Rom. 10, 4).

Fie ca Domnul să ne dăruiască tuturor a pătrunde în taina timpului şi a ne desfăta de bunătatea şi de harul Său mântuitor, pentru ca să ne învrednicim a-I aduce mulţumită pe care I-o datorăm întru toţi vecii. Amin.

Arhim. Zaharia Zaharou

Fragment din cartea "Vesnicul astazi. Calatorind impreuna cu biserica in lumea praznicelor", Editura Bizantina

Cumpara cartea "Vesnicul astazi. Calatorind impreuna cu biserica in lumea praznicelor"