Visele sunt inselatoare

Visele sunt inselatoare

- Părinte, mă chinuiesc nişte vise urâte... 

- Atunci când ai un vis urât, niciodată să nu cercetezi ce ai văzut, cum ai văzut, dacă eşti vinovat şi cât eşti de vinovat. Vicleanul vine noaptea, deoarece nu a putut să te ispitească ziua. Dumnezeu îi îngăduie câteodată să ne ispitească în vis ca să vedem că încă nu a murit omul cel vechi. Alteori vrăjmaşul se apropie de om în somnul său şi-i arată diferite vise ca să se mâhnească atunci când se trezeşte. De aceea să nu le dai nici o importanţă. Să-ţi faci semnul crucii peste tine, peste pernă, şi să pui crucea şi vreo două icoane pe peretele de deasupra pernei pe care dormi şi să rosteşti Rugăciunea lui Iisus până ce te va lua somnul. Cu cât le dai importanţă, cu atât mai mult va veni vrăjmaşul să te ispitească. Şi aceasta nu este ceva care se întâmplă numai la cei mari, ci şi la cei mici.

Chiar şi la copiii cei mici, cu toate că sunt îngeraşi, vrăjmaşul merge şi îi înfricoşează atunci când dorm, făcându-i să sară din somn, să ţipe şi să alerge înfricoşaţi şi plângând în braţele mamei. Alteori se apropie de ei îngerii, iar ei, râzând în somn, se trezesc din pricina marii lor bucurii. Prin urmare visele pe care le aduce ispititorul sunt o înrâurire exterioară a sa asupra omului în timp ce doarme.

- Părinte, dar când simţi o apăsare în vreme ce dormi?

- Uneori asta se datorează unei stări de nelinişte pe care o trăieşte omul în timpul zilei sau a diferitelor temeri, bănuieli etc. Fireşte, aghiuţă le poate folosi pe toate acestea ca să facă o oarecare legătură şi să-l ameţească pe om. De multe ori somnul este atât de uşor, încât cel ce doarme crede că este treaz şi se roagă ca să scape de strânsoarea care îi ţine chiar şi respiraţia.

Uneori diavolul poate lua chipul unui om sau al unui Sfânt şi să apară în somnul cuiva. Odată s-a arătat unui bolnav în chipul Sfântului Arsenie şi i-a spus: „Sunt Sfântul Arsenie. Am venit să-ţi spun că vei muri. Auzi? O să mori!” Omul s-a cutremurat.

Un Sfânt niciodată nu vorbeşte astfel unui bolnav.

Şi chiar de ar fi să moară bolnavul, dacă i se arată un Sfânt ca să-l înştiinţeze despre moartea lui, i-o va spune însă cu bunătate: „Fiindcă Dumnezeu a văzut că te chinuieşti, de aceea te va lua din această viaţă.

Dar caută să te pregăteşti”. Nu-i va spune: „Auzi? O să mori!”

- Părinte, dar atunci când strigă cineva în somn?

- Este mai bine, căci se trezeşte... Multe vise sunt din pricina neliniştii. Atunci când omul se nelinişteşte sau este obosit, acestea se luptă înlăuntrul său şi le vede în vis.

Sfantul Paisie Aghioritul

Fragment din cartea "Nevointa duhovniceasca - vol. 3 - Cuvinte duhovnicesti", Editura Evanghelismos

Cumpara cartea "Nevointa duhovniceasca - vol. 3 - Cuvinte duhovnicesti"

 

Pe aceeaşi temă

12 Iunie 2023

Vizualizari: 1255

Voteaza:

Visele sunt inselatoare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave
Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave La adăpostul culmilor nepătrunse ale Muntenegrului, departe de zgomotul şi vâltoarea marilor oraşe şi a staţiunilor turistice, se află Mănăstirea Sfântului Vasile al Ostrogului, un mărgăritar nepreţuit de credinţă vie, ortodoxă, în mijlocul lumii de 28.00 Lei
Elogii. Imnele vietii
Elogii. Imnele vietii „Am numit aceste pagini Elogii nu ca pe o formă de laudă goală, ci ca pe o încercare de a ridica, prin cuvânt, imne către acele realități de dincolo de noi. Elogiul, în forma lui lui originară, nu este o superficială flatațiune, ci este o rară înălțare: 80.00 Lei
Un condamnat la moarte ascet
Un condamnat la moarte ascet Un condamnat la moarte ascet - Corespondența cu Anthony și Sarah Atwood a Mitropolitului Ierotheos al Nafpaktosului. Un criminal în ochii lumii, dar în ochii lui Dumnezeu, fiul care „pierdut era și s-a aflat” și a primit haina cea dintâi 37.00 Lei
Oameni care vor fi mereu cu mine
Oameni care vor fi mereu cu mine Un roman învăluitor și liric care reconstituie destinul unei familii armene de-a lungul mai multor generații. Între trecut și prezent, între durerea pierderii și lumina mereu nouă a speranței, romanul ne amintește că la temelia inimii noastre stau cei 58.14 Lei
Fenomenul erosului
Fenomenul erosului Rezultat al unei reflecții profunde și radicale, redactate într-un stil impecabil, meditațiile asupra fenomenului erosului (amour) ale lui Jean-Luc Marion sunt o amplă analiză și regândire a unei teme fundamentale a culturii europene. La trei veacuri și 42.29 Lei
Omul recent
Omul recent Ilustrații de Mircea Cantor „Omul recent este o meditaţie despre lumea de azi a unui modern nesatisfăcut de propria sa modernitate. Este o critică a modernităţii care nu se mulţumește nici cu proclamaţiile suficiente ale postmodernităţii, nici cu 100.43 Lei
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete Scopul nostru este ca toti oamenii sa-si propuna inversarea procesului de imbatranire. - Autorii A gasi caile de optimizare a propriei noastre biologii inseamna a deveni propriul nostru Demiurg. - Dumitru Constantin-Dulcan Noi zicem ca si longevitatea se 105.71 Lei
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007)
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007) Cartea dr. Galina Răduleanu evocă momente din activitatea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”. Cum, în acea perioadă, am colaborat îndeaproape cu domnia sa, am citit acest jurnal cu atenție și cu o justificată curiozitate. 50.74 Lei
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului Vazut‑ai ca de acum moartea se numeste pretutindeni „adormire” si „somn” si ca ceea ce mai‑nainte de aceasta îsi avea fata înfricosata s‑a facut lesne defaimata acum, dupa învierea lui Hristos? Vazut‑ai cît de stralucita este biruinta învierii?! Pentru în 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact