Sfinţii Părinţi, ca unii ce cunosc această luptă sfântă, ne înfăţişează şi modul în care trebuie să ne raportăm la vise. Ne vom apleca mai îndeaproape asupra învăţăturii patristice cu privire la acestea.

In primul rând, este trebuinţă de luarea unor „măsuri preventive". De vreme ce majoritatea viselor se află în strânsă legătură cu patimile şi impresiile adunate peste zi, trebuie să ne înarmăm prin luptă împotriva patimilor. Cu cât le războim mai mult, de fapt cu cât ne luptăm pentru a le transfigura, cu atât ne slobozim de înfricoşătoarea stare a visării. Izbăvirea noastră de vise ţine de nepătimire şi de curăţirea inimii.

Sfântul Ioan Scărarul scrie: „Precum mult gunoi pricinuieşte mulţime de viermi, aşa multa mâncare pricinuieşte multe căderi şi gânduri şi vise. " De aceea, este trebuinţă de împuţinarea hranei.

Intrucât multe vise sunt urmarea unor impulsuri străine ale sufletului, ocolirea acestora din urmă ne ajută să ne izbăvim de visele cele urâte. Dimpotrivă, „daca în îndeletnicirea cu judecăţile lui Dumnezeu, sufletul se va curaţi de asemenea (porniri) şi în cuget va avea continuu cele bune şi bineplăcute lui Dumnezeu", atunci de astfel de vise vom avea parte şi în vremea nopţii (Sfântul Vasile cel Mare). De aceea, în timpul zilei mintea noastră trebuie să se îndeletnicească cu chemarea numelui lui Dumnezeu, şi atunci visele vor aduce bucurie şi veselie, după cuvântul Sfântului Simeon Noul Teolog: „Cele ce ocupă sufletul, sau cele în care petrece el în stare de veghe, acelea reţin închipuirea şi cugetarea lui şi în somn."

De asemenea, înainte de a merge spre somn, trebuie să ne rugăm. Când adormim după rugăciune, visele vor fi şi ele potrivit cu starea de rugăciune în care ne aflăm. Avva Filimon îndeamnă: „înainte de a te culca fă multe rugăciuni în inima ta şi împotriveşte-te gândurilor, ca nu cumva să fii dus de voile diavolului. (...) Grijeşte cu putere ca să adormi după psalmi şi după această meditaţie in minte, şi să nu laşi cugetarea ta să primească gânduri străine.” Rugăciunea înainte de somn şi strădania de a lepăda gândurile reprezintă un bun mod de a înfrunta visele rele, insuflate de draci.

Iar visele, odată primite, trebuie şi abordate corect. Calea cea mai bună este lepădarea lor. Să evităm, adică, a le interpreta, la vremea când ne trezim. Mulţi cercetează îndeaproape ce vise au avut în timpul nopţii, şi, astfel, cad în multe greşeli. Sfinţii Părinţi îndeamnă la desăvârşita lor lepădare şi dispreţuire.

Sfântul Ioan Scărarul îl numeşte pe cel ce leapădă cu totul visele „filosof”, pe când cel care le cercetează, le tâlcuieşte şi crede în ele, este socotit „cu totul necercat”. De vreme ce prin vise diavolii urmăresc să ne întineze, Sfântul sfătuieşte: „Nimenea să nu se învoiască a gândi ziua la nălucirile sale din timpul somnului. ”

Aceeaşi viziune este împărtăşită şi de Sfântul Diadoh al Foticeii, care spune că, pentru înaintarea în virtute, este de ajuns ca omul să nu dea întru totul crezare viselor. „Ne va ajunge, insă, pentru sporirea la cât de multă virtute să nu ne încredem nicidecum in nici o nălucire.” Invaţă, desigur, că dacă nu primim, de teama de a nu fi înşelaţi de diavol, nici chiar visele insuflate de Dumnezeu, nu greşim. Dumnezeu nu Se mânie, căci vede grija care ne mână la aceasta. Sluga se împotriveşte să descuie uşa noaptea, măcar că înaintea ei ar sta însuşi stăpânul său, întors acasă după o îndelungată lipsă, iar aceasta o face temându-se să nu fie înşelat de vreun tâlhar venit să fure, al cărui glas s-ar asemăna cu al stăpânului său. Pentru această faptă, stăpânul casei îşi va lăuda sluga. Tot astfel se întâmplă şi cu creştinul-monahul care nu primeşte visele. Dumnezeu îl laudă atunci pe robul Său, deoarece cunoaşte că face aceasta din teama de a nu fi înşelat de diavol, care „se preface in inger al luminii" (II Corinteni 11:14).

Este de trebuinţă să respingem visele şi să ne străduim să le uităm, deoarece amintirea lor ne revarsă în inimă tristeţe, supărare, deznădejde şi necurăţie. Sfântul Ioan Scărarul cunoaşte faptul că mulţi, stăruind în a da crezare viselor, au ajuns la nebunie. Când omul primeşte mereu energia-lucrarea demonilor, diavolul dobândeşte stăpânire asupra sa şi atunci unul ca acesta îşi pierde minţile, înnebuneşte. „[Când dracul se sălăşluieşte în lucrătorii lui, atunci, arătându-se în somn, sau şi în stare de veghe, ia chipul, zice-se, al unui sfânt înger, sau mucenic, îi împărtăşeşte vreo descoperire de taină, sau vreun dar (harismă),] ca, amăgindu-se, nenorociţii, să-şi iasă cu totul din minţi. Acest lucru se întâmplă mai cu seamă în cazul descoperirilor venite de la diavol. Mulţi sunt cei care ajung într-o astfel de stare: „Când începem să credem în vis dracilor, ei îşi bat joc de noi şi când suntem treji. " Diavolul îşi face apariţia şi când suntem treji, aşa încât devenim robii lui, fapt ce găteşte sufletului nostru moartea veşnică şi care dă naştere, totodată, multor anomalii trupeşti şi psihologice.

Concluzia generală este că visele, după felul lor, ne vădesc starea lăuntrică, ne arată, adică, robii patimilor, robii diavolului sau robii lui Dumnezeu. Visele ne ajută să ne cunoaştem starea de sănătate sau de boală a sufletului, cu alte cuvinte, cât suntem de bolnavi sau de sănătoşi. De aceea, pe de o parte, este trebuinţă de mărturisire,
pocăinţă şi plâns pentru a ne curăţa de patimi. Pe de alta, nu trebuie să ne încredem defel în vise. Astfel, ne vom izbăvi de stăpânirea diavolului, care voieşte moartea noastră veşnică, adică îndepărtarea noastră de Dumnezeu.

+ IPS Hierotheos Vlachos

Fragment din cartea "Stiinta medicinei duhovnicesti. Practica psihoterapiei ortodoxe", Editura Sophia

Cumpara cartea "Stiinta medicinei duhovnicesti. Practica psihoterapiei ortodoxe"

 

• Felurile viselor: vise dumnezeiesti, vise firesti si vise dracesti
  Publicat in : Editoriale
• Visele
  Publicat in : Editoriale