După ce Mântuitorul a proclamat cele nouă Fericiri, El a continuat să expună învăţăturile Sale din Predica de pe Munte. Domnul Iisus Hristos era înconjurat de mulţime de oameni, mai cu seamă de evrei, ce visau la restabilirea statului Israel şi care tânjeau după bunuri şi plăceri pământeşti în acest regat. Plini de dezamăgire, iudeii, cărturarii şi fariseii au auzit că nu îi aştepta împărăţia lui Dumnezeu pe ei, urmaşii lui Avraam, Isaac şi Iacov, ci pe cei săraci cu duhul, pe cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, pe cei milostivi şi pe cei curaţi cu inima, pe făcătorii de pace, pe cei prigoniţi pentru dreptate, pe cei izgoniţi şi pe cei care sunt grăiţi de rău şi ocărâţi pentru numele lui Hristos.

Majoritatea celor din jurul Mântuitorului credeau că sunt vrednici de împărăţia cerurilor doar pentru faptul că sunt poporul lui Dumnezeu, sortiţi să conducă astfel toate popoarele lumii. De asemenea, credeau că împărăţia lui Dumnezeu a fost pregătită special pentru ei, că nu trebuie să aibă însă pentru aceasta înalte însuşiri morale şi sufleteşti. Şi atunci Domnul, văzând o astfel de atitudine faţă de cuvintele Sale, nu Se mai adresează fariseilor, ce se înălţau pe sine, şi cărturarilor, ci ucenicilor Săi, celor doisprezece apostoli, aleşi de curând: „Şi El, ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea: «Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu»” (Luca 6,20). Astfel de oameni erau săraci, fără vreo educaţie, nefiind în stare să vorbească frumos şi neavând raţionamente înalte.

Dar ei, fiind lucrători umili, spre deosebire de cărturari şi farisei, aveau însuşiri duhovniceşti înalte, care le îngăduiau să devină membri ai împărăţiei cerurilor, şi aveau o dorinţă sinceră şi osârdnică de a răspândi învăţătura lui Hristos printre popoarele lumii. Lor, celor doisprezece apostoli, precum şi altora, ce vor urma învăţăturilor Domnului, Iisus Hristos le arată ce trebuie să facă pentru a intra în împărăţia cerurilor şi a-i conduce şi pe alţi oameni împreună cu ei acolo.

Mântuitorul Iisus Hristos le spune urmaşilor Săi despre marea putere pe care trebuie să o aibă pentru a trece peste toate în numele lui Hristos, de piedicile pe care trebuie să le depăşească pe calea desăvârşirii duhovniceşti de sine şi biruirea asupra puterilor răului. Iar pentru a-i întări pe ucenici pe calea lor cea dreaptă, Mântuitorul Iisus Hristos proclamă Fericirile Sale într-o anume rânduială, mustrându-i pe ucenici şi arătându-le cum înaltele lor calităţi duhovniceşti vor spori treptat.

Astfel că Hristos spune că un om sărac cu duhul, curat sufleteşte, va ajunge cu siguranţă să se pocăiască şi să-şi plângă păcatele sale şi pe cele ale omenirii căzute. Omul care plânge poate să arate blândeţe şi smerenie şi, de asemenea, va fi însetat de dreptate, devenind milostiv. Oricine arată milă faţă de oameni, va avea, fără doar şi poate, o inimă curată şi va deveni făcător de pace. Iar cel care va avea aceste calităţi sufleteşti nu se va teme nici de prigoana pentru adevăr, nici de defăimare pentru asupriri pentru Mântuitorul Iisus Hristos. Un astfel de om, după ce a atins desăvârşirea duhovnicească, va fi diferit de ceilalţi oameni, precum sarea face diferenţa într-o mâncare.

Acestor oameni, desăvârşiţi din punct de vedere duhovnicesc, Se adresează Mântuitorul, spunându-le: „Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni” (Matei 5, 13). Cum ar trebui înţelese aceste cuvinte? Una dintre însuşirile sării este de a împiedica alterarea alimentelor. Oamenii care duc învăţătura lui Hristos în lume ar trebui să se ferească şi să-i ferească şi pe alţii de decăderea morală şi de întinarea sufletească, pentru că prin urmaşii Domnului „harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor” (Tit 2, 11).

Adăugarea sării conferă alimentelor o aromă aparte. Aşadar, învăţătura lui Hristos ar trebui să fie esenţa principală în viaţă a oamenilor, dând existenţei omeneşti un sens mai înalt, deosebit, iar cei care sunt urmaşi ai lui Hristos, răspândind această învăţătură, sunt sarea pământului, adică cea mai activă forţă creatoare a umanităţii. Sarea trebuie să păstreze alimentele spre a fi ferite de deteriorare.

Deci, atât Evanghelia, cât şi învăţătura lui Hristos ar trebui să pătrundă în sufletul şi în mintea unui om şi să-i influenţeze gândurile şi faptele pentru a-l proteja de rău şi a-l călăuzi pe calea cea adevărată.

Urmaşii lui Hristos ar trebui să răspândească învăţătura Domnului printre oameni, aducând-o în conştiinţa acelora care doresc să o cunoască. Dragostea creştină, pătrunsă de neprihănirea Mântuitorului, deschide sufletele oamenilor către lumina învăţăturilor lui Hristos. Un credincios sincer răspândeşte în jurul său o mare tărie a vieţii, ce încarcă inimile oamenilor cu o energie inepuizabilă şi trezeşte sufletele lor către bine. Iar deşteptarea sufletelor acestora se înfăptuieşte prin puterea Duhului Sfânt şi iubirea creştină (care este mare cât universul), care se află în sufletele celor ce sunt de partea lui Hristos.

Această dragoste răspândeşte binecuvântare în jurul ei, înnobilează viaţa, dă putere de a îndura necazurile şi ispitele, tărie înaintea încercărilor răului şi face din creştinii adevăraţi sarea cea bună a pământului, adică oameni care arată sensul vieţii omeneşti, explicând esenţa existenţei. Deci sare a pământului Mântuitorul Iisus Hristos i-a numit pe ucenicii Săi, care cu o mare putere a Duhului sunt în stare să se împotrivească prigoanelor şi piedicilor. Impreună cu acestea, Mântuitorul Iisus Hristos îi previne pe ucenici
că, dacă se vor îndepărta de la poruncile Lui, dacă vor părăsi calea mântuirii, vor pierde marea tărie a Duhului şi vor deveni nefolositori pentru lucrarea lui Hristos, aşa cum sarea este nefolositoare dacă încetează să mai săreze. Şi astfel, oamenii vor fi dispreţuiţi ca şi cum nu ar fi stat întru adevăr şi nu ar fi fost de trebuinţă pentru lucrarea lui Hristos.

Domnul, adeseori în cuvintele Sale, recurge la comparaţii şi pilde clare în acest sens. El spune: „Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni” (.Matei 5, 13). După aceste cuvinte, cei ce îl ascultau pe Mântuitorul Iisus Hristos şi-au putut închipui cu uşurinţă sarea albă, strălucitoare, zăcând pe drum, întrucât şi-a pierdut proprietatea de a mai săra, devenind inutilă.

Aceste cuvinte ale Mântuitorului Iisus Hristos sunt adresate în primul rând cărturarilor şi fariseilor, care, numindu-se pe sine slujitori ai lui Dumnezeu şi propovăduitori, au denaturat de fapt legea Lui.

In al doilea rând, aceste cuvinte le sunt adresate urmaşilor Mântuitorului, care, neputând să mai stea pe cale, vor părăsi drumul cel drept al păzirii poruncilor Domnului. In al treilea rând, se adresează tuturor propovăduitorilor înşelători, care, deformând în chip limpede învăţătura lui Hristos, se folosesc de aceasta în scopuri egoiste, profitând dintru ea şi înfiinţând felurite secte, fiind rătăciţi fanatici.

Doar în măsura în care omul s-a dedicat pe sine Mântuitorului îi poate influenţa pe ceilalţi. Cel care nu-şi arată slujirea către Dumnezeu prin fapte bune nu-i va putea ajuta pe alţii. In acest caz, după cuvintele lui Hristos, sarea care îşi pierde puterea încetează de a mai fi folositoare. Dacă nu o arătăm prin faptele noastre şi prin cuvintele noaste nu răspândim învăţătura lui Hristos, atunci cuvântul lui Dumnezeu devine nelucrător: „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător” (1 Corinteni 13, 1).

Dragostea de Dumnezeu şi de aproapele îi va ajuta pe urmaşii Mântuitorului să devină adevărată sare a pământului, arătând gustul şi sensul vieţii, luminând şi înnobilând omenirea. La fel ca în arta culinară, sarea (un condiment de neînlocuit) este o componentă deosebită ce dă gust alimentelor, necesară fiind unei vieţii întru plinătate, tot astfel creştinul, devenind sare a pământului, dă vieţii oamenilor un gust aparte, dezvăluind sensul filosofic al vieţii şi arătând calea către cunoaşterea adevărului care, ca un condiment intelectual, face ca existenţa oamenilor să fie deplină şi să capete un scop duhovnicesc.

Fragment din cartea "Cum să urcăm Muntele Fericirilor", Editura Sophia

Cumpara cartea "Cum să urcăm Muntele Fericirilor"

• Crestinismul - sarea pamantului si lumina lumii
  Publicat in : Religie
• Indatoririle preotului
  Publicat in : Despre Preotie

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: