Când întemeiem o familie, trebuie să înţelegem că fervoarea sentimentelor nu va ţine toată viaţa. Dar noi putem şi trebuie să avem grijă de sentimentele noastre faţă de persoanele iubite. Şi atunci vom primi o mare recompensă. Mulţi specialişti spun că abia după 10-15 ani vine iubirea adevărată, una liniştită, familială, iar aceste relaţii sunt măreţe.
Sentimentele îşi pierd intensitatea în perioada sarcinii, atunci când femeia este foarte sensibilă, irascibilă, capricioasă şi iritată. Atunci când se naşte copilul, el imediat vine pe primul loc în familie, iar soţul pe al doilea; el se simte în plus, ceea ce nu ar trebui să se întâmple în nici un caz, oricât de scump şi iubit ar fi copilul. Pentru femeie, soţul trebuie să fie mereu pe primul loc. Când femeia stă cu copiii mici acasă, iar soţul merge la muncă, poate fi mai puţin atrăgătoare fizic decât femeile care se află prin preajma bărbatului.
Atunci când bărbatul trece prin criza de vârstă are nevoie de confirmarea din partea soţiei că el este „cel mai cel"; acelaşi lucru se întâmplă şi cu femeile, atunci când aşteaptă din partea soţului confirmarea că ea este „cea Iar atunci când sentimentele îşi pierd intensitatea, în principal pe fundalul casnic, relaţiile de iubire conjugală dintre bărbat şi femeie încep să se destrame. De aceea, este într-adevăr necesar să întreţinem focul iubirii, simpatia reciprocă, să găsim timp pentru noi, să ne ajutăm
unul pe altul. Dacă suntem preocupaţi de muncă, ocupaţi cu vreo treabă artistică, nicidecum nu trebuie să devenim dependenţi de muncă, să ne cufundăm în muncă în loc să dăruim timp relaţiilor umane, chiar dacă este nevoie să câştigăm bani. Trebuie să avem timp şi pentru comunicarea cu persoanele iubite, să avem grijă de ele.
Dar cel mai important este să încercăm să le acordăm atenţie, să confirmăm valoarea persoanei iubite, să organizăm sărbători de familie, să introducem anumite obiceiuri, să ne adunăm la masă, să discutăm problemele de viaţă şi să învăţăm să ne ascultăm şi să ne auzim reciproc.
Cum păstrăm iubirea în căsnicie? O putem păstra prin deschidere, prin exprimarea propriilor trăiri, iertarea supărărilor, explicarea faptelor (întrucât fiecare înţelege în propriul mod), capacitatea de a asculta şi de a ne auzi reciproc, ajutorul prin casă, menţinerea aspectului fizic, creşterea spirituală unul alături de celălalt. Iubirea iartă multe. Şi prin iubire se iartă totul. Dezvinovăţirea orgolioasă este neplăcută iubirii.
Este necesar să suportăm persoana apropiată, în limite raţionale. Să prevenim certurile, să nu acordăm prea multă atenţie unor contraziceri mărunte, indiferent de subiect. Din ce cauze se ceartă oamenii? Unul îi spune celuilalt: „Nu ai închis corect recipientul, nu ai pus paharul unde trebuia". Putem să ne certăm sau putem purta o discuţie cu calm.
Vom încerca să facem un compromis, fără a ne provoca unul altuia incomodităţi şi anunţând din timp: „Acesta este singurul meu neajuns, iar celelalte sunt doar pluguri". Glumesc, bineînţeles! Să interpretăm cu umor chiar şi lucrurile care ni se par serioase. Dacă iubeşti, vei proceda în aşa fel încât să nu superi persoana iubită, să nu o jigneşti, să nu o înjoseşti. Vom învăţa să cerem iertare, fără a da prea multă importanţă mărunţişurilor, dacă în general totul este bine.
Sfatul meu important este să ne străduim să spunem tot ce ne doare şi să nu acuzăm. Cu cât mai des oamenii spun ceea ce simt, cu atât mai rar vor exista jigniri, ţipete, accese de furie. Ce fac femeile deseori? Rabdă, rabdă, rabdă, apoi explodează, izbucnind astfel un scandal. Pe de o parte, s-a eliberat tensiunea, pe de alta, deja au reuşit să se jignească prin reproşuri. Acelaşi lucru îl fac şi bărbaţii. Trebuie să-ţi exprimi trăirile şi să ierţi, să treci peste supărări. Căci la un nou scandal tot ce s-a adunat iarăşi explodează ca un vulcan.
Şi atunci când ne cerem iertare unul de la altul pentru toate trăirile (supărare, furie), totul se aranjează. Trebuie să petrecem mai mult timp împreună, să discutăm, să ne dezvoltăm.
Deseori mă întâlnesc în meseria mea de psihoterapeut cu neiertarea supărărilor. Orice conflict izbucneşte atunci când unul are aşteptări de la celălalt, iar celălalt nu-i împlineşte aşteptările. Pentru cel care a avut aşteptări, neîmplinirea acestora îi provoacă supărare, iar pentru cel care nu le-a împlinit - vină. Pentru ambii, sentimentul de vinovăţie şi supărarea trezesc furie. Furia se reflectă în anumite cuvinte şi se descarcă prin ceartă, prin conflict.
De exemplu, soţia îl aşteaptă pe soţ la ora şase seara, iar el vine acasă la ora opt. S-a întâlnit cu un coleg de clasă, au mers la o cafea, au stat de vorbă, şi vine acasă
vesel. In loc să asculte explicaţia, soţia îndată îşi arată iritarea. Buna dispoziţie şi relaţia sunt stricate.
Iată un alt exemplu. La aniversare soţia îşi doreşte ca soţul să-i dăruiască flori, iar el îi oferă un inel. Şi ce urmează? în final, nu i-a atins aşteptările, nu a adus flori, iar inelul nu este suficient. Soţia se bucură de inel, însă florile lipsesc. Dacă accepţi cadoul partenerului, iar acesta este suficient, atunci este bucurie, însă dacă aştepţi ceva
şi nu primeşti, de aici vine şi conflictul, fie unul exterior, atunci când îţi arăţi nemulţumirea, fie unul interior, când nu arăţi nemulţumirea. Dacă îţi cunoşti partenerul, nu aştepta fapte de la el care nu îi stau în fire, iar în final nu va fi motiv de supărare.
Exact din cauza aceasta există relaţii neclare, în care unul tace, iar celălalt nu-şi dă seama, urmate de divorţuri absurde. Nu sunt de părere că acestea sunt chiar întâmplătoare, căci totuşi există ceva ce le provoacă. De pildă, soţia comunică mult cu prietenele sale, iar soţului nu-i este pe plac acest lucru, el vrea ca ea să-i acorde atenţie doar lui, să stea cu el, să vorbească, să-i pregătească cina. Dar ea tot stă cu prietenele, poate câteodată nu-i pregăteşte cina, dar pleacă la plimbare. El vine şi n-o găseşte acasă. I-a spus o dată: „Când o să încetezi să mai vorbeşti cu prietenele, când o să-i acorzi soţului tău atenţie?", apoi a divorţat şi fiecare a plecat în drumul lui.
Atunci când am început să vorbesc cu el despre această relaţie, l-am întrebat:
- De ce?
- Ea nu-mi acorda nici o atentie.
Dar dumneavoastră i-aţi spus asta?
- l-am spus prietenei ei: „Transmite-i că dacă mai vorbiti asa mult, îşi va pierde soţul".
-Aţi fost gelos?
- Eram furios, eram foarte supărat pe ea că nu-mi acordă atenţie.
- Cu ea aţi vorbit despre asta?
- Nu.
- Dar de ce aţi cerut divorţ?
- Ca să înţeleagă că nu a avut dreptate. Căci eu chiar o iubesc, si pe fiul nostru îl iubesc, si o aud cum plânge noaptea.
Iată aceste trăiri neexprimate, că el o iubeşte, că ea îl iubeşte, că lui îi lipseşte comunicarea cu ea, iar ei, probabil, altceva, duc la astfel de divorţuri absurde, şi suferă
adulţii, dar mai ales copiii.
Timpul trece repede şi ţi-e milă de fiecare clipă. Este bine atunci când persoana iubită este alături şi poţi să discuţi cu ea. în viaţa de familie există anumite crize, există semne ale acestor crize, crizele au loc chiar şi după un număr de ani petrecuţi împreună. Cu timpul, aşteptările se schimbă. în perioada de bomboane şi flori se aşteaptă floricele, curtări, invitaţii la restaurant, bilete la film, la concerte. După doi-trei ani, soţia aşteaptă deja ca soţul să ducă gunoiul, să stea cu copilul sau să meargă la magazin, să dea cu aspiratorul, să verifice temele copilului.
Şi soţii au aşteptări de la soţii: să facă prăjituri, să pregătească un prânz gustos, să facă curat, ceea ce chiar şi pentru o femeie gospodină este greu să le facă pe toate
singură. Când în familie există înţelegere, ajutor reciproc, atunci problemele casnice nu încurcă relaţia. Dar când şi unul, şi altul aşteaptă să fie serviţi, atunci este dificil.
... De aceea le spun mamelor să-şi simplifice viaţa lor, pentru a se putea ocupa mai mult de copiii lor, care au atâta nevoie de ele. Altceva este să aibă şi o altă preocupare în casă şi să se îndeletnicească cu ea atunci când se oboseşte cu copiii. Atunci când mama este în casă, îi poate supraveghea pe copii, rânduieşte cum trebuie lucrurile şi astfel se evită multe necazuri.
Astăzi copiii nu se satură de dragostea mamei şi nici nu învaţă limba maternă, pentru că mama lipseşte, fiind toată ziua plecată la serviciu şi-şi lasă copiii cu femei străine. De o mie de ori o duc mai bine copiii de la creşă, unde se află şi vreo educatoare cu dăruire, care să le arate puţină afecţiune, decât copiii pe care îi părăsesc părinţii şi sunt îngrijiţi de o femeie plătită. Şi după aceea ce se întâmplă? Cel care nu are o mamă, are o grămadă de doici.
(Psiholog Svetlana Şveţova)
Fragment din cartea "Problemele iubirii - Criza in familie. Volumul II", editura Doxologia
Cumpara cartea "Problemele iubirii - Criza in familie. Volumul II"
-
Casatoria e o minune pe pamant
Publicat in : Nunta -
Rugaciunea parintilor pentru casatoria fiului lor
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Cununia si casatoria civila
Publicat in : Drept bisericesc -
Casatoria de levirat
Publicat in : Iudaism
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.