Cuvant la Inaltarea Domnului

"Deci, Domnul Iisus, dupa ce a grait cu ei, S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta lui Dumnezeu" (Marcu 16, 19)

Ce sarbatoare este astazi? Este o sarbatoare inalta si mare, care covarseste mintea omeneasca, si vrednica de marea bunatate a Aceluia ce a asezat-o, adica a lui Dumnezeu. Astazi neamul omenesc iarasi s-a impacat cu Dumnezeu. Astazi vrajmasia cea indelungata s-a ridicat, razboiul cel indelungat s-a sfarsit. Astazi s-a incheiat o minunata pace, care mai inainte niciodata nu se putea astepta. Caci cine ar fi nadajduit ca Dumnezeu iarasi se va impaca cu oamenii? Nu pentru ca Domnul era vrajmas al oamenilor, ci pentru ca robul era usuratic la minte; nu pentru ca Stapanul era aspru, ci pentru ca robul era nemultumit.

Voiesti sa stii cum noi am intaratat asupra noastra pe acest Domn plin de dragoste si de prietenie? Este neaparat trebuitor sa cunoastem fondul vrajmasiei de mai inainte, pentru ca atunci cand vedem ca noi, care eram vrajmasii lui Dumnezeu, iarasi am fost cinstiti, sa ne minunam de dragostea Aceluia. Si sa nu credeti ca acea schimbare s-ar fi facut in urma propriilor noastre merite, ci mai vartos sa nu incetati a recunoaste marimea harului dumnezeiesc si de-a pururea sa multumiti Lui pentru marimea darurilor Sale.

Asadar, voiesti sa stii cum am intaratat asupra noastra pe acest Domn iubitor de oameni, plin de dragoste, bun, care toate le-a intocmit spre binele nostru? Dumnezeu hotarase odinioara a starpi tot neamul nostru, si asa de tare Se maniase asupra oamenilor, incat voia sa-i starpeasca impreuna cu femeile, cu copiii, cu dobitoacele si cu tot pamantul. El chiar spusese: "Voi pierde de peste tot pamantul pe omul pe care l-am facut! De la om pana la dobitoc si de la taratoare pana la pasarile cerului, tot voi pierde, caci imi pare rau ca le-am facut" (Facerea 6, 7). Dar nu omenirea in sine ura El, ci rautatea ei.

Si noi, care paream nevrednici de pamant, astazi ne-am inaltat la cer. Noi, care nu eram vrednici de nici o cinste pe pamant, ne-am inaltat la imparatia cea de sus si am trecut peste ceruri si am ajuns la tronul cel dumnezeiesc; si acea natura, care fusese alungata din rai de catre heruvimi, astazi s-a ridicat mai presus de heruvimi. Dar cum s-a savarsit aceasta mare minune? Cum ne-am ridicat noi la aceasta inaltime, noi care am maniat pe Domnul si nu paream vrednici nici de pamant? Cum s-a inlaturat acel razboi? Cum s-a imblanzit acea manie? Cum? Caci aceasta este de mirare, ca nu noi, ci El, Care cu dreptate Se maniase pe noi, ne-a chemat la pace si a intemeiat pacea. Cum, El a fost atacat si El cheama la pace? Negresit, caci El este Dumnezeu si de aceea ne cheama pe noi, ca un Parinte plin de dragoste.

Sa vedem, cum se face aceasta? Mijlocitorul pacii este Fiul Aceluia Care ne cheama la pace; nu un om, sau inger, sau arhanghel, ori vreun altul dintre slujitorii lui Dumnezeu, ci insusi Fiul lui Dumnezeu este mijlocitor. Si ce face Mijlocitorul? Ceea ce se cuvine mijlocitorului. Precum atunci cand doi sunt invrajbiti se pune intre dansii un al treilea si potoleste mania unuia si a altuia, asa a facut si Hristos. Dumnezeu Se maniase pe noi, si noi ne abatusem de la Dumnezeu, dar Hristos a intervenit intre noi si a impacat amandoua partile. Dar cum S-a facut El mijlocitor? Pedeapsa pe care noi o meritam de la Tatal, El a luat-o asupra Sa; din partea lui Dumnezeu El a suferit pedeapsa, din partea omenirii celei invrajbite cu Dumnezeu - ocara.

Voiesti sa stii cum le-a luat pe amandoua asupra Sa? "Hristos, ne-a rascumparat din blestemul legii, facandu-Se pentru noi blestem" (Galateni 3, 13). Acum vezi ca El a rabdat pedeapsa cea pusa din partea lui Dumnezeu? Dar iata cum a luat asupra Sa si ocara ce vine de la oameni. Zice psalmistul: "Ocarile celor ce Te ocarasc pe Tine au cazut asupra mea" (Psalmul 68, 11). Asa a ridicat El vrajmasia si n-a incetat a face si a suferi toate, pana ce iarasi a impacat cu Dumnezeu pe vrajmasul lui Dumnezeu. Si ziua de astazi este pricina acestor bunatati.

El a luat parga naturii noastre (adica natura omeneasca in a ei desavarsire) si a dat-o iarasi Tatalui, facand ca un lucrator de pamant care aduce lui Dumnezeu parga roadelor, ca prin aceasta Dumnezeu sa binecuvanteze tot campul. El a adus Tatalui parga naturii omenesti, si Tatal a admirat jertfa, si pentru vrednicia Celui ce a adus jertfa, si pentru insasi curatia jertfei. Asa ca Tatal a luat-o cu mainile Sale si a pus-o langa Sine, zicand: "Sezi de-a dreapta Mea" (Psalmul 109, 1).

Dar carei naturi a grait Dumnezeu? Catre natura cea omeneasca, ori catre natura cea dumnezeiasca a lui Hristos? Aratat este ca aceleia careia ii spusese odinioara: "Pamant esti si in pamant te vei intoarce" (Facerea 3, 19).

Nu era destul ca natura omeneasca, prin Hristos, s-a ridicat la cer? Nu era destul ca ea a ajuns in lacasul ingerilor? Nu era, oare, aceasta cinste negraita? Insa ea a trecut mai presus de ingeri, s-a inaltat peste arhangheli, peste heruvimi si serafimi, si nu s-a oprit pana ce a sezut pe tronul lui Dumnezeu. Socoteste cat de jos statea inainte natura omeneasca si cat de sus s-a ridicat! Nu se putea sa cada mai jos decat cazuse omenirea, si nici mai sus nu putea a se ridica decat a ridicat-o Hristos. Caci natura omeneasca prin Hristos s-a ridicat la cer. Si ce insusiri avea aceasta natura mai inainte?

Eu ma opresc bucuros la injosirea naturii noastre, pentru ca sa recunosc mai bine uimitoarea ei inaltare, prin bunatatea Domnului. Noi eram pulbere si cenusa. Dar cel putin aceasta nu era urmare a vinovatiei noastre, ci din cauza slabiciunii naturii noastre, ca oamenii se facusera mai fara de minte decat dobitoacele, dupa cum zice si psalmistul: "Alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor" (Psalmul 48, 12). A se asemana cu dobitoacele cele fara de minte inseamna a fi inca mai injosit decat ele. Adica, la dobitoace, lipsa de minte este ceva natural, nevinovat, dar o fiinta inzestrata cu minte a se pogori pana la lipsirea de minte, aici este vinovatia vointei. Asadar, oamenii au cazut mai jos decat dobitoacele, s-au facut mai nemultumitori, mai nebuni, mai vartosi, mai injositi, mai nesimtitori decat pietrele.

Ce trebuie sa zic? Cum sa ma exprim? Aceasta nevrednica omenire, cea mai fara de minte decat toate, s-a ridicat astazi peste toate. Astazi ingerii au vazut ceea ce de mult doreau sa vada. Astazi arhanghelii privesc cele pe care de mult asteptau sa le vada. Ei au vazut natura noastra stralucind de pe Tronul cel imparatesc, stralucind in slava si frumusetea cea nemuritoare. Caci acum, cand natura omeneasca i-a covarsit cu cinstea, ei totusi se bucura, asa cum mai inainte jeleau injosirea noastra. Desi heruvimii alungasera omenirea din rai, totusi jeleau soarta ei.

Daca oamenii simt compatimire pentru altii, cu atat mai mult ingerii au simtit compatimire pentru noi, caci ei sunt mai plini de iubire decat oamenii. De aceea se arata ingerii pretutindeni unde se vorbeste despre reinaltarea omenirii, atat la Nasterea lui Hristos, cat si la invierea Sa din mormant.

Astazi, la Inaltarea Mantuitorului la cer, iata ce se zice in istoria Apostolilor despre ingeri: "... doi barbati au stat inaintea lor in haine albe, care au si zis: Barbati galileeni, ce stati cautand spre cer? Acest Iisus, care S-a inaltat de la voi la cer, asa va veni, precum L-ati vazut mergand la cer" (Fapte l, 10-l1).

Ascultati acum cu luare aminte. Pentru ce vorbesc ei asa? Nu aveau oare ucenicii ochi? Nu vazusera ei insisi ceea ce s-a petrecut? Nu spune evanghelistul ca S-a inaltat inaintea ochilor lor? (Fapte l, 9). Pentru ce, oare, s-au infatisat atunci ingerii si le-au spus ca El S-a inaltat la cer? Pentru doua pricini:

Intai, fiindca ucenicii erau intristati pentru despartirea de Hristos. Cum ca ei in adevar erau tristi, aflam din cuvintele Domnului: "Nimeni dintre voi nu ma intreaba: Unde Te duci? Ci, fiindca v-am spus acestea, intristarea a umplut inima voastra" (Ioan 16, 5-6).

Cand noi ne despartim de prieteni si de rude, ne pare rau. Cum ar fi putut acum ucenicii sa nu jeleasca si sa nu simta durerea, cand vedeau ca se desparte de dansii Izbavitorul lor, Dascalul si Sprijinitorul cel plin de dragoste, cel bland si bun? De aceea li s-au aratat ingerii; ei trebuiau sa aline durerea ucenicilor pentru ducerea Domnului de la dansii, prin fagaduinta revenirii Lui. "Acest Iisus, care S-a inaltat de la voi la cer, asa va veni, precum L-ati vazut mergand la cer". Va pare rau ca El se ia de la voi, insa nu va intristati, El iarasi va veni. Aceasta este intaia pricina a aratarii ingerilor.

Pentru a doua pricina, nu mai mica decat prima, ingerul a adaugat: "El S-a inaltat", adica S-a inaltat, S-a ridicat la cer. Distanta era prea mare si ochii omenesti nu puteau sa priveasca trupul ce se inalta pana a ajuns la cer. Precum o pasare, care se ridica la inaltime, se ascunde tot mai mult de ochii nostri, asa si trupul lui Hristos, cu cat mai sus se ridica, cu atat mai mult se departa de ochii ucenicilor, fiindca slabiciunea vederii nu putea sa urmareasca lungimea distantei. De aceea s-au infatisat ingerii, spre a incredinta pe ucenici despre inaltarea Sa la cer, ca ei sa nu creada ca El a fost luat la cer ca Ilie. Ilie a fost luat ca un rob al lui Dumnezeu, iar Iisus ca Domn; Ilie cu o caruta de foc, Iisus a fost luat de un nor, caci si Tatal, precum zice Isaia, "sade pe nor" (Isaia 19, 1). Ilie, la inaltarea sa, a slobozit cojocul sau asupra ucenicului sau Elisei; dar Iisus, dupa ce S-a inaltat, a facut sa se pogoare asupra ucenicilor Sai darurile Harului si a facut nu numai un prooroc, ci mii de prooroci, care au fost cu mult mai mari si mai slaviti decat Elisei.

Asadar, iubitilor, sa priveghem si sa indreptam ochii duhului nostru la a doua venire a Domnului. Apostolul Pavel zice: "insusi Domnul intru porunca, la glasul arhanghelului, Se va pogori din cer, si cei morti intru Hristos vor invia intai. Dupa aceea, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti impreuna cu ei in nori, intru intampinarea Domnului" (I Tesaloniceni 4, 16-17). Insa nu toti. Asculta ce zice Hristos: "Atunci vor fi doua macinand la moara, una se va lua, alta se va lasa; in noaptea aceea vor fi doi intr-un pat, unul se va lua, altul se va lasa" (Matei 24, 41; Luca 17, 34). Ce inseamna aceste vorbe neintelese? Cele de la moara sunt saracii si chinuitii (la iudeii antici, slujnicele sau roabele erau datoare sa macine faina in rasnita), cei din pat sunt bogatii, care au si comoditate, si prisosinta. Domnul voieste asadar sa spuna ca atat dintre saraci, cat si dintre bogati, numai unii se vor mantui, altii insa vor pieri. Dreptii vor fi rapiti in nori, spre intampinarea Domnului, iar pacatosii vor fi lasati si dati osandei.

Cand un rege viziteaza o cetate, obisnuiesc a iesi inaintea lui cei ce ii sunt favoriti; iar criminalii se tin in cetate, spre a astepta pedeapsa lor. Tot asa va fi cand Domnul va veni la judecata. Vom fi, oare, si noi atunci dusi spre intampinarea Lui? Ah, eu cunosc pacatele mele si nevrednicia mea!

Deci, sa nu se laude bogatul intru bogatia sa si saracul sa nu se creada mizerabil si nenorocit. Mai vartos fericit, si sigur fericit, si de trei ori fericit este cel care se va arata vrednic in ziua aceea a iesi intru intampinarea Domnului, de ar fi el si cel mai sarac decat toti. Iar noi, pacatosii, sa ne tanguim pe noi insine, si nu numai sa ne tanguim, dar sa ne imbunatatim, sa ne schimbam, pentru ca toti sa primim cu vrednicie pe imparatul ingerilor si sa putem gusta acea sfanta fericire intru Hristos Domnul nostru, Care fie proslavit impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, in vecii vecilor. Amin.

Sfantul Ioan Gura de Aur

• Inaltarea - o mistagogie divina
  Publicat in : Inaltarea Domnului

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: