Despre intelesul lui "a ne vinde toate averile"
Indemnul lui Hristos catre tanarul bogat din Evanghelie de a-si vinde toate averile sale, de a imparti banii saracilor si de a-I urma apoi lui Dumnezeu, poate fi inteles in cel putin doua chipuri.
Unul literal, textual, concret, intrucat afirmatia aceasta a lui Hristos este una dintre cele care intemeiaza si temeluiesc monahismul (pentru ca ce altceva face calugarul, decat sa lepede toate averile sale, tot prestigiul sau social, casa sa, parintii, fratii, prietenii, si sa mearga spre a-si inchina viata intru totul lui Dumnezeu si slujirii Evangheliei Sale prin jertfa si prin rugaciune pentru intreaga lume pana in ceasul mortii?), dar si intr-un chip simbolic, metaforic, adresat celor care, dintre crestini fiind, vietuiesc in lume, intemeindu-si familii; anume, se cade lor (si acesta este mesajul indemnului lui Hristos catre tanar) sa petreaca in viata aceasta ca si cum nu ar avea nimic din aceste avutii, nimic din statutul lor social, si sa fie gata oricand sa le lase pe toate pentru marturisirea Evangheliei lui Hristos si pentru savarsirea poruncilor dumnezeiesti.
Cu alte cuvinte, sa nu faca pogoraminte, derogari, concesii de la nici una dintre datoriile crestine, sa nu savarseasca faradelegi, nedreptati, incalcari ale legiuirilor dumnezeiesti, pentru a-si salva casa, averile, familiile, statutul social s.a.m.d. Mai degraba le lasam pe toate, mai curand ne riscam trupul, cu toate ale lui, numai sa nu abdicam cu nimic pana in ultima clipa a vietii de la calitatea noastra de crestini, de la chemarea aceasta de a fi tuturor pilda de vietuire desavarsita, ca si madulare vii, ce vrem sa fim, ale Bisericii lui Hristos.
Catre aceasta sa-L rugam pe Dumnezeu, sa ne lumineze mintea spre a intelege cat suntem de pacatosi, cat suntem de in urma tanarului bogat din Evanghelie - el insusi departe de desavarsire - si, prin urmare, cata nevoie este de lepadarea pacatelor, de despovararea de tot trecutul nostru cel neplacut lui Dumnezeu, si de apucarea, in sfarsit, cu hotarare si cu statornicie, pe fagasul mantuitor al Evangheliei lui Hristos.
Spovedanie, rugaciune, iubire de semeni, smerenie fata de ceilalti, si lupta pana la sange impotriva pacatului: acestea sunt armele duhovnicesti cu care ne indeamna Sfantul Apostol Pavel sa ne intrarmam, si fara de care nu putem razbi nicicand impotriva vrajmasilor de orice fel.
Parintele Protosinghel Policarp Stoian
(Extras din predica rostita la Schitul Bran, in Duminica a XII-a dupa Rusalii)
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.