Noaptea Sfantului Andrei in credinta populara

Noaptea Sfantului Andrei in credinta populara

Noaptea Sfantului Andrei, de pe 29 spre 30 noiembrie, este in credinta populara o noapte de spaima, deoarece este momentul in care toti strigoii, vii si morti, se lupta intre ei. Prezenta strigoilor este periculoasa pentru cei vii: iau viata rudelor apropiate, fura mana granelor si sporul vitelor, aduc boli, grindina si alte suferinte.



Cine sunt strigoii?

In credinta populara, intalnim atat strigoi vii, cat si strigoi morti. Strigoii vii sunt persoanele care se nasc cu caita sau coada – o vertebra in plus, din legaturi incestuoase. In noaptea Sfantului Andrei, sufletul le iese din corp si merge sa se lupte cu ceilalti strigoi. Se spune ca a doua zi, acestia se cunosc dupa zgarieturile de pe fata.

Strigoii morti sunt spiritele celor decedati care nu ajung in lumea de dincolo, ratacesc pe drum, fie din cauza faptului ca au fost strigoi in viata, fie ca li s-a gresit sau nu li s-au facut rosturile la inmormantare.

Tudor Pamfile sustine ca atunci "Cand strigoii morti nu au cu cine sa se razboiasca, se duc pe la casele oamenilor unde incearca sa suga sangele celor ce au nenorocul sa le cada in maini".

Acesta este motivul pentu care oamenii, in noaptea Sfantului Andrei, incercau sa se apere de strigoi prin ungerea usilor, ferestrelor casei si ale grajdului cu usturoi. Femeile intorceau in aceasta noapte oalele si canile cu gura in jos, ca strigoii sa nu salasluiasca in ele. Cenusa era scoasa din soba, ca aceste spirite sa nu-si gaseasca adapost la caldura. Exista obiceiul de a se arunca paine prin curte, ca strigoii flamanzi sa nu caute prin casa de-ale gurii.

Pazitul Usturoiului

In noaptea Sfantului Andrei, in viata satului era prezenta o petrecere a tinerilor numita Pazitul Usturoiului. Fetele aduceau cu ele trei capatani de usturoi, care erau puse intr-o covata si pazite de o batrana la lumina unei lumanari. Dupa petrecere, usturoiul era impartit si asezat la o icoana. Era folosit in cadrul anului ca leac pentru vindecarea bolilor. Exista si obiceiul ca unele fete sa semene un catel de usturoi, si dupa modul in care incoltea si crestea, se faceau anumite pronosticuri matrimoniale.

Adrian Cocosila

.
Pe aceeaşi temă

03 Iulie 2012

Vizualizari: 44742

Voteaza:

Noaptea Sfantului Andrei in credinta populara 4.78 / 5 din 9 voturi. 12 review utilizatori.

Comentarii (12)

  • Radu AlexandruPostat la 2016-11-29 10:51

    Păzitul usturoiului "La o casă nouă, sau o casă mai încăpătoare, se adunau fetele din sat la o şezătoare sau clacă specială în noaptea de dinaintea Sfântului Andrei. Atmosfera era una specială, care împletea frica faţă de forţele răului dezlănţuite cu bucuria de a fi împreună. Fiecare fată aducea cu ea câte o căpăţână de usturoi pe care o personaliza cu un fir de o anumită culoare şi textură pe care îl lega la aceasta. Câteodată usturoiul era oferit de gazdă. Acest usturoi adunat de la toate fetele era pus într-un vas sau o sită şi păstrat, de obicei, într-o cameră alăturată şi păzit de unele fete sau de mamele lor. Modul de realizare a acestei şezători diferea de la o zonă la alta. De obicei se spuneau poveşti de către cei mai bătrâni şi se făceau glume de băieţii care, evident, nu puteau lipsi dintr-un loc în care erau adunate atâtea fete. Dintre poveşti nu lipseau cele despre strigoi, vârcolaci, pricolici şi întâmplări fantastice. La miezul nopţii fetele îi invitau pe prietenii lor şi se punea masa unde se consumau anumite bucate tradiţionale specifice acestui eveniment: dovleac fiert cu urluială de porumb, turta lupului (o turtă nedospită la care se adăuga usturoi), plăcintă de dovleac, chiftele de cartofi, plăcintă de sfeclă, vin, bureţi, colac, ciuperci de pădure şi, evident, usturoi. Pe tot parcursul nopţii, băieţii, în special cei neinvitaţi la eveniment, încercau să fure usturoiul ce se păstra în camera alăturată profitând de neatenţia păzitoarelor. În genere furarea usturoiului prevestea o nenorocire. Spre dimineaţă, fetele, având în mână o sticlă de vin si un colac cu gaură pe mijloc înfipt în aceasta, îi invitau pe băieţi la o horă în ogradă. Muzicanţii, care nu lipseau de la această şezătoare, cântau diverse melodii la fluier, cobză, drâmbă etc. După aceea, tinerii plecau spre casele lor chiuind şi strigând foarte tare pe uliţele satului. "Fetele luau usturoiul acasă şi îl plantau într-o ladă cu pământ. Îl urmăreau să vadă cum răsare şi cum creşte. Dacă răsăreau toţi căţeii, dacă creşteau frumos era semn bun pentru fată." Se mai credea că va avea atâţia copii câte fire frumoase răsăreau din acest usturoi. Toată această sărbătorire cu multiple implicaţii păgâne şi magice arată totuşi dorinţa oamenilor de a fi împreună, de a se ajuta unul pe altul în lupta contra forţelor răului. Existenţa unei tradiţii atât de impregnate de gândirea mitico-magică precreştină poate fi încă o dovadă, de data aceasta etnografică, a prezenţei Sf. Apostol Andrei pe teritoriul de astăzi al ţării noastre, cât şi impactul său puternic şi protector asupra locuitorilor din acea vreme ai acestor locuri".(Daniel Popa)

  • Catalina Alexandra RadianPostat la 2013-11-29 10:42

    Cu tot respectul pentru articolele postate de Dvs-tra, va multumesc frumos, si va citesc cu deosebit interes zi de zi. Ceea ce ne impartasiti are darul de a completa si intregi cunostintele despre datini si obiceiuri, nicidecum nu ne tulbura spiritele si sufletele noaste, a celor ce cu credinta si dragoste ne conducem existenta conform invataturilor Sf.Scripturi. Amin!

  • liviu sinorchian Postat la 2010-11-30 12:23

    Nu cred ca este potrivit sa subscrieti ca autor de rubrica crestina unor credinte care sunt de departe pagane ci nu "populare". Pai ce zice oare " poporul ce sta inainte" daca aude pana si aici asemenea bazaconii? Lumineaza-ne , Doamne!

  • Cosmina BlagaPostat la 2010-11-30 08:39

    Tie iti multumim Doamne pt grija care o ai pt noi pacatosii si te rog Doamne sa ne dai sanatate si intelepciune! Sfinte Andrei ai grija de mine si familia mea (Adrian,Cosmina,Bogdan si Andreea-Maria),ne apara de toate cele rele si ne ocroteste cu puterea ta!Amin

  • Calin BorsaPostat la 2010-11-30 07:36

    La multi ani tuturor ce poarta numele Sfantului Andrei. In ceea ce priveste strigoii ... sunt mai rezervat. Cred ca comentariul d-lui Marius Mihai spune multe.

  • Andrei Aneci Postat la 2010-11-29 19:29

    Chiar credeti tot ceea ce se vehiculeaza p aici si nu numai?? In loc sa ne preocupam de cele sufletesti ne luam dupa basme si povesti de haloween care sunt bune de speriat copii. Ar trebui sa ne debarasam de aceste paganisme inutile si nefolositoare si sa ne intoarcem cu fata catre Dumnezeu.

  • Ioana ConstantinPostat la 2010-11-29 15:19

    Foarte interesant articolul, nu stiam de aceste vechi obiceiuri.

  • Liviu DorobatPostat la 2010-11-29 14:17

    Sfinte Apostole Andrei, Cel Intai Chemat, roaga-Te sa dispara dintre noi pomenirea raului si a credintelor pagane! Departeaza de la noi ereziile si basmele babesti si invatatura nesanatoasa car par sa devina mai importante (chiar si pe site-urile ortodoxe) decat suferinta ta si rastignirea ta pentru credinta cea dreapta in Hristos, Fiul lui Dumnezeu! Adu-ne aminte mereu, Sfinte Apostole al Domnului, de cuvintele Sfantului Apostol Pavel, fratele tau intru suferinta care ii spunea lui Timotei: " Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă. Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar dreapta credinţă spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină." !!!

  • marius munteanu Postat la 2010-11-29 13:16

    Fie ca Sfantul Andrei sa ne binecuvanteze casele si sufletele!

  • marius munteanu Postat la 2010-11-29 13:15

    Asa numitii strigoi erau de fapt oameni, crescuti si antrenati de mici pentru a fi mercenari de catre stramosii nostri daci; se intampla insa ca din cand in cand sa mai apara prin sate,noaptea,cate unul sau doi dintre acesti oameni, care aratau foarte urati din cauza conditiilor drastice de antrenament in locuri in care oamenii nu aveau acces...si de atunci le a ramas numele acestor soldati..strigoi... Vasile Lovinescu este unul dintre scriitorii care vorbeste despre ei si alte fiinte ale mitologiei romane care este dealtfel foarte bogata...

  • Nicu Dan Florin PetrescuPostat la 2010-11-29 12:16

    Sfinte apostol Andrei bineplacut lui Dumnezeu, trimis la propavaduire pentru crestinarea poprului roman, cu sfintele tale rugaciuni...roaga-te pentru noi pacatosii..si astfel sa preaslavim deapururi sfant numele Tau AMIN

  • Vasa NastaPostat la 2010-11-29 10:52

    Va multumesc pentru continutul acestui articol ! Bunul Dumnezeu si Sfantul Apostol Andrei sa ne binecuvnteze sufletul, trupul, mintea, viata si cugetul ! Amin.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Experienta vietii cu Hristos
Experienta vietii cu Hristos Mărturisesc că nu m-am gândit să public o carte de teologie, cu atât mai puțin un volumde predici, cu toate că mi-aș fi dorit mult să o pot face. Întrebată fiind dacă am supărat-o cu ceva, buna mea mamă, Rozalia Flueraș, spunea că nu am supărat-o decât cu 62.00 Lei
Slujind lui Dumnezeu si semenilor
Slujind lui Dumnezeu si semenilor Libertatea cea mai adâncă este de a te lăsa mereu răpit în Hristos, pentru a petrece cu El în veșnicie. Numai în Biserică, ascultând și împlinind poruncile lui Dumnezeu și învățătura evanghelică, credinciosul se poate împărtăși de roadele jertfei lui Hris 49.00 Lei
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori Preaslăvirea lui Dumnezeu și cinstirea Sfinților este o punte luminoasă între cele vremelnice și cele veșnice. Oferim rugătorilor creștini acest Acatistier, nădăjduind că ne va fi tuturor spre folos duhovnicesc, în străduința de a ne alipi de tot binele 34.00 Lei
Minunatele fapte si invataturi
Minunatele fapte si invataturi „Câştigaţi virtuţile opuse păcatelor. Tristeţea este călăul care ucide energia de care avem nevoie ca să primim în inimă pe Duhul Sfânt. Cel trist pierde rugăciunea şi este incapabil de nevoinţele duhovniceşti. În niciun caz şi indiferent de situaţie să 27.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Rugăciunea Stareților de la OptinaDoamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi aduce ziua de astăzi.Doamne, dă-mi să mă încredințez deplin voii tale celei sfinte.În fiecare clipă din ziua aceasta povățuiește-mă și ajută-mă în toate.Cele ce 29.00 Lei
Rugaciunea inimii
Rugaciunea inimii „Rugăciunea nu este o tehnică elaborată, nu este o formulă. Rugăciunea inimii este starea celui ce se află înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu este atotprezent, însă eu nu sunt întotdeauna prezent înaintea Lui. Am nevoie de o tradiție vie, de un Părinte 34.00 Lei
Dialoguri la hotarul de taina
Dialoguri la hotarul de taina Cartea aceasta de dialoguri cu Părintele Valerian, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României de astăzi, este de o frumusețe rară prin arta cuvântului și adâncimea spiritului. Ea răspunde întrebărilor omului contemporan mai însetat de mântuire decât 38.00 Lei
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului Părintele Ieromonah Valerian Pâslaru, Starețul Mănăstirii Sfântul Mucenic Filimon, unul dintre cei mai apreciați duhovnici contemporani, în cartea de față, în convorbirile sale cu teologul și scriitorul Florin Caragiu, ne vorbește despre renaștere și 32.00 Lei
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens De atât avem nevoie pentru a trăi cu mai multă credință și a face bine celor de lângă noi. Într-o lume care pare să uite cât de prețioasă este viața, această carte este un mesager al speranței: împreună, putem să transformăm un grăunte de iubire într-un 55.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact