Recunosc faptul ca denumirea de mai sus mi-a venit prin asocierea cu agroturismul, un domeniu si o indeletnicire la care tin mult si despre care cred ca vor da o serioasa mana de ajutor economiei romanesti. Sacroturismul reprezinta, in viziunea mea, un fel de turism religios ceva mai elaborat decat pseudo-pelerinajul, care presupune nu doar un tur al manastirilor, eventual cu cate o noapte dormita in vreun arhondaric, ci un intreg concediu petrecut la manastire. Dupa cum vedeti, am pomenit si pseudo-pelerinajul ca termen de comparatie pentru sacroturism, dar si pentru a sugera nota ironica ce leaga cei doi termeni. Ironia apare la provocarea lansata de aceia pentru care manastirile sunt destinatii culturale, artistice, folclorice, istorice, sau destinatii pur si simplu.
Ii vezi in fiecare sezon, imbracati mai ales in tinuta turistica studiata, semiblazati sau, dimpotriva, intr-o dispozitie docta dar condescendenta, vizitand manastirile cu aerul celor care fac un favor locului in care tocmai se afla. Stiu tot ceea ce trebuie stiut, nu au mare nevoie de explicatii si nici nu considera ca trebuie sa se alinieze regulilor locului, mai ales daca ele cer participarea la programul de rugaciune. Dar apreciaza „linistea” manastirilor si „frumusetea locurilor”, iar uneori chiar si a oamenilor, motiv pentru care le cauta. De regula de provenienta
Odata instalati, folosesc manastirea pe post statiune turistica ale carei principale servicii sunt cele de relaxare spirituala. Ziua sacroturistilor incepe cu o masa buna si aromata, cum numai in manastiri poti gasi, continua cu eventuale trasee alcatuite in jurul „bazei”, apoi somn de dupa-amiaza. Seara ar putea urma cateva discutii inainte si dupa cina, uneori chiar o scurta vizita la vecernie sau la pavecernita. Miezonoptica ar putea fi pentru unii o atractie, dar daca in casa de oaspeti exista televizor, gustul pentru rugaciune ar putea fi estompat pana la anulare de cine stie ce serial indoielnic. Noaptea somnul e bun, pentru ca in manastire linistea e profunda, iar asternuturile miros a busuioc sau a levantica. Dupa o saptamana, sacroturistul e refacut si pleaca de la manastire multumit si relaxat. A fost un concediu simplu, dar revigorant... Manastirea se alege cu cativa banuti pentru cazare si masa, iar turistul cu multumirea sufleteasca data de vizita intr-un loc duhovnicesc.
E drept ca rugaciunea a cam lipsit, ca cele sfinte au ramas la fel de departe ca pana atunci, ca cei ce au dormit in casa lui Dumnezeu au uitat sa stea de vorba tocmai cu gazda lor, dar cui ii mai pasa?
Desigur, filmuletul descris mai sus poate fi contrazis de mii de oameni care au vazut in manastiri pelerini autentici, dar eu am vrut sa-i ciupesc putin pe cei falsi. Insa ma gandesc abia acum ca pana si prezenta lor formala in manastiri ar putea fi un inceput pentru intoarcerea lor catre Dumnezeu si Biserica. N-am de unde sa stiu... Dar stiu ca sacroturismul nu va avea niciodata decat o componenta terapeutica materiala minora in raport cu adevaratele beneficii duhovnicesti date de relatia corecta cu o manastire si cu spiritualitatea ei. De aceea, daca vreti sa va petreceti concediul in manastiri, va rog sa incercati sa si traiti putin dupa regula lor... Efectul e profund.
Cristian Tabara
-
Pelerinaje 2015, Miriam Turism
Publicat in : Pelerinaje -
Pelerinaj, turism sau altceva
Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii -
Manastirea si Asezamantul Social Baile Herculane - Nasterea Maicii Domnului
Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.